ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3236/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3236/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 3236/2016
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul Școlar al Municipiului București, prin inspector C., să aplice de îndată Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 01.10.2013, cu încadrarea părții reclamante ca titular, față de împrejurarea că un număr de minim 3 posturi au fost acordate nelegal de I.S.M.B.; plata banilor din salariile neîncasate plus daune conform jurisprudenței C.E.D.O., minim 5.000 lei pentru fiecare lună în care partea reclamantă nu este încadrată ca profesoară cu gradul didactic I; eliberarea tuturor actelor necesare pentru depunere dosar șomaj, acte pe care I.S.M.B. și subalternii săi refuză să le elibereze, daune morale și materiale totale de 1.000.000 lei.
Prin rezoluția din data de 08.12.2014, în temeiul art. 200 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel a pus în vedere reclamanților să complinească lipsurile cererii de chemare în judecată, respectiv să achite o taxă judiciară în cuantum de 350 lei.
La data de 11.12.2014, reclamanții au formulat cerere de reexaminare a obligației de plată a taxei de timbru, apreciind că cererea este scutită conform C. muncii.
Prin încheierea de ședință din data de 08.01.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare a obligației de plată a taxei judiciare de timbru.
Prin încheierea de ședință din data de 05.02.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar al Municipiului București, prin Inspector C.
Prin încheierea din data de 02.03.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de reexaminare a Încheierii din data de 05.02.2015, formulată de petenții-reclamanți A. și B., ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii din data de 02.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și B.
Prin raportul întocmit la data de 16 noiembrie 2015, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față a apreciat că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c)-e) C. proc. civ., însă calea de atac formulată de recurenți nu este prevăzută de lege, având în vedere dispozițiile art. 200 alin. (4)-(6) din noul C. proc. civ.
Prin încheierea din 6 aprilie 2016, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3), raport prin care s-a propus soluția de respingere a recursului, ca inadmisibil, având în vedere argumentele expuse la pct. 2.1. și 2.3. din raport.
Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Înalta Curte constată că, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, calea de atac exercitată în cauză nu este prevăzută de lege.
În fapt, prin încheierea din data de 5 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., reținând neîndeplinirea obligațiilor impuse de instanță, în raport cu prevederile art. 200 alin. (3) C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ.: „Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii”, iar potrivit art. 200 alin. (5): „Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.”
Reclamanții au formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din 5 februarie 2015, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din data de 2 martie 2015.
Conform art. 200 alin. (7) C. proc. civ., cererea de reexaminare împotriva încheierii de anulare se soluționează prin încheiere definitivă.
Astfel, încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată a devenit definitivă prin respingerea ca neîntemeiată a cererii de reexaminare, iar încheierea prin care s-a soluționat cererea de reexaminare are, la rândul său, caracter definitiv.
Împotriva acestei ultime încheieri au formulat cerere de recurs reclamanții A. și B., cale de atac ce face obiectul prezentului dosar.
Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive „hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului”.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.
În concluzie, instanța de control judiciar constată că recurenții nu au deschisă calea de atac exercitată împotriva încheierii atacate, pe de o parte pentru că aceasta a fost îndreptată împotriva unei încheieri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar, pe de altă parte, deoarece calea de atac formulată de recurenți nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 200 alin. (4)-(7) din noul C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți ca inadmisibil, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii din data de 02 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2016.