ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1091/2017

Decizia nr. 1091/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 1 aprilie 2014 sub nr. 2202/2/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei:

(i) anularea în totalitate a „Raportului privind stabilirea veniturilor nerealizate ale SC A. SA și rezultatul analizei sporurilor de eficiență pentru ce-a dea doua perioadă de reglementare" aprobat în cadrul ședinței Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 5 februarie 2014 (în continuare „Raportul" - Anexa nr. 1 la prezenta cerere),

(ii) întocmirea, aprobarea și comunicarea către EGD a unui nou „Raport privind stabilirea veniturilor nerealizate ale SC A. SA și rezultatul analizei sporurilor de eficiență economică pentru cea de-a doua perioadă de reglementare" conform prevederilor legale aplicabile, precum și informațiilor și documentației puse la dispoziția ANRE de către reclamantă.

(iii) obligarea ANRE la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 2610 din 6 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de autoritatea pârâtă și a respins cererea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca nefondată.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. SA care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Reclamanta a susținut că instanța de fond nu a analizat motivele de nelegalitate ce priveau raportul de fundamentare pentru ce-a de-a doua și treia perioadă de reglementare, respectiv a Ordinului nr. 26/2014, motive expuse punctual și fundamentat prin cererea introductivă.

Instanța descrie în motivare etapele în urma cărora actele atacate au fost emise de ANRE și furnizează un sumar al raportului de fundamentare pentru ce-a de-a treia perioadă de reglementare, enumerând considerente nelegale de motivele invocate în acțiune, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

Pe de altă parte, prin sentința recurată, instanța de fond a încălcat normele de drept material aplicabile cauzei, stabilind în mod nelegal și fără suport juridic că Raportul de fundamentare pentru ce-a de-a doua și treia perioadă de reglementare și Ordinul nr. 26/2014 sunt legale, în pofida nelegalităților multiple de care sunt afectate, așa cum au fost evidențiate în cerere, dar așa cum rezultă și din probele administrate.

Au fost încălcate dispozițiile art. 173 alin. (5) și art. 178 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, iar ANRE nu a luat în calcul valoarea veniturilor nerealizate/amânate ale EGD pentru anii de reglementare 2009 și 2010, lipsind reclamanta de veniturile aferente a doi dintre cinci ani ai celei de-a doua perioade de reglementare.

Potrivit art. 173 alin. (5) din Legea nr. 123/2012 costurile efectuate într-o manieră prudentă de operatorii economici pentru realizarea obligațiilor de serviciu public sunt costuri justificate și se acoperă prin prețurile sau tarifele practicate de aceștia, în conformitate cu reglementările specifice ANRE, aspect care nu a fost analizat corespunzător de instanța de fond la momentul judecării cauzei.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 12 aprilie 2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 8 noiembrie 2016.

La dosarul cauzei a depus întâmpinare ANRE, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Din considerentele hotărârii rezultă că instanța de fond a examinat efectiv cauza, analizând pertinent susținerile părților, probele administrate, respectând principiile ce guvernează procesul civil: egalitatea armelor, contradictorialitatea, celeritatea, transparența, în conformitate cu exigențele art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe fondul cauzei instanța a analizat situația de fapt și a aplicat corect normele de drept incidente în cauză, referindu-se la elementele din Rapoartele de fundamentare ce au făcut obiectul acțiunii introductive de instanță, precum și la toate documentele depuse la dosar, de natură să contureze opinia completului de judecată.

Înalta Curte, analizând susținerile recurentei-reclamante, constată că acestea se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ, urmând să fie analizate din această perspectivă.

Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se, atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile fondului cauzei dedus judecății, în caz contrar, hotărârea fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor Codului de procedură civilă.

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Considerentele nu trebuie să fie ample, întrucât motivarea nu este o chestiune de volum, fiind nevoie de argumente pertinente care să răspundă pe scurt apărărilor și solicitărilor părților, aceste aspecte fiind reliefate prin raționamentul jurisdicțional efectuat de instanță.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României publicată în M. Of. nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 a statuat că obligația pe care o impune art. 6 parag. 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument - noțiunea de proces echitabil impune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse.

În speță, deși hotărârea atacată este amplă ca volum (60 de pagini), cea mai mare parte cuprinde reproducerea susținerilor părților, a conținutului actelor atacate și a înscrisurilor probatorii, fără a fi expus raționamentul jurisdicțional care a determinat instanța să pronunțe soluția în cauză.

Este adevărat că instanța analizează excepțiile invocate de pârâtă, respectiv pe cea a inadmisibilității și a tardivității acțiunii formulate de reclamantă, însă, în ceea ce privește fondul litigiului, examinarea cauzei se rezumă la enumerarea unor etape în urma cărora actele atacate au fost emise de autoritatea publică, aspecte preluate din întâmpinarea pârâtei, precum și din cuprinsul actelor atacate fără, însă, a fi analizate, în mod concret, motivele de nelegalitate referitoare la Raportul de fundamentare pentru ce-a de-a doua și treia perioadă de reglementare și Ordinul nr. 26/2014, acte emise de ANRE. Pentru respectarea exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu este suficient a se arăta în considerente că din documentele depuse la dosar rezultă contrariul celor susținute de reclamantă.

În măsura în care din hotărâre nu rezultă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței pentru a respinge susținerile reclamantei, nu se poate analiza, în cadrul recursului, legalitatea soluției, nemotivarea sentinței recurate echivalând în fapt cu o necercetare a fondului cauzei, astfel încât se impune soluția casării cu trimitere, potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul declarat de reclamantul A. SA împotriva Sentinței civile nr. 2610 din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, să caseze hotărârea recurată și să trimită cauza la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta B. SA (fostă A. SA) împotriva Sentinței civile nr. 2610 din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2017.

Procesat de GGC - LM