ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 274/2017

Decizia nr. 274/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea parțială a H.G. nr. 525/1996 în sensul anulării art. 1 pct. 1 din H.G. nr. 490/2011 care impune obligativitatea executării lucrărilor de construcții de realizare și extindere a rețelelor electrice prin amplasarea exclusiv în subteran și pe cale de consecință, anularea art. 18 alin. (2)

1

al Regulamentului general de urbanism.

1.2. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 665 din 10 martie 2015, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, ca neîntemeiată.

2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, SC A. SA, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

2.2. Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 19 mai 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

2.3. Prin Încheierea de ședință din data de 4 octombrie 2016, completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond la data de 2 februarie 2017.

3.1. Recursul este nefondat, fiind respins potrivit considerentelor care vor fi prezentate în continuare.

Recurenta susține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază invocând prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Apreciază recurenta că instanța de fond este obligată să arate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile recurentei cu privire la existența conflictului de acte normative.

Se mai susține de recurentă că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În opinia recurentei, instanța de fond trebuia să înțeleagă faptul că o lucrare aferentă unei rețele electrice aeriene se executa în baza unei autorizații de construire, iar pentru obținerea unui astfel de act administrativ societatea are obligația de a se conforma obligațiilor impuse de certificatul de urbanism.

Recurenta precizează că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, invocând prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Motivele contradictorii reținute de instanța de fond se referă la modul în care aceasta a analizat situația în care se regăsește societatea recurentă, în calitate de persoană care executa lucrări la rețelele electrice de distribuție, raportat la situația operatorilor de rețele de comunicații electronice.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Referitor la motivarea sentinței;

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că sentința fondului răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul argumentând logic și coerent soluția adoptată.

Pretențiile recurentei de a-i fi examinate toate susținerile sunt excesive, câtă vreme judecătorul fondului a analizat clar și explicit criticile de nelegalitate, arătând pe larg motivele pentru care le-a înlăturat.

Argumentele de fapt și de drept relevante;

Critica recurentei privind nerespectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, republicată nu poate fi primită, deoarece H.G. nr. 490/2011 este un act de completare a H.G. nr. 595/1996 privind Regulamentul general de urbanism, această din urmă hotărâre fiind adoptată în baza Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. La rândul său H.G. nr. 595/1996 se subordonează Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare, lege care reglementează gestionarea în spațiu a teritoriului național.

La fundamentarea actului normativ contestat (act de completare) nu au mai fost invocate legile care se află în legătură cu hotărârea de guvern completată, ci doar argumentele și motivele care au dus la emiterea noii hotărâri, respectiv anumite convenții europene ratificate de România și analiza factorilor de risc reprezentați de amplasarea supraterană a rețelelor tehnico - edilitare pe teritoriul localităților.

De asemenea, este nefundamentată critica potrivit căreia prin H.G. nr. 49/2011 au fost încălcate dispozițiile art. 22 din O.U.G. nr. 79/2002, care dau dreptul furnizorilor de rețele comunicații electronice să instaleze, să înlocuiască sau să mute orice elemente ale rețelelor de comunicații electronice, pe, deasupra, în sau sub imobilele aflate în proprietatea publică sau/privată, invocând în susținere și prevederile art. 23 din același act normativ care conferă dreptul de a efectua operațiunile menționate în sau sub imobilele proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale.

Prevederile art. 22 - 31, art. 55 alin. (1) lit. g) și alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2002 sunt, în prezent, abrogate prin art. 41 din Legea nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii rețelelor de comunicații electronice.

Dispozițiile O.U.G. nr. 79/2002 instituiau dreptul furnizorilor de rețele de comunicați electronice autorizați de a accede pe proprietăți pentru realizarea de lucrări „pe deasupra, în sau sub imobile (…)” numai dacă sunt respectate cumulativ condițiile prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) referitoare la respectarea „cerințelor specifice de urbanism sau de amenajare a teritoriului”.

Interpretarea dată de recurentă sintagmei „cerințelor specifice de urbanism sau de amenajare a teritoriului” ca fiind referitoare numai la anumite zone protejate din punct de vedere ecologic sau cultural (arheologic, istoric, arhitectural) este lipsită de orice fundament legal, recurenta neindicând, de altfel, un temei legal al acestei interpretări. Rezultă astfel că O.U.G. nr. 79/2002, prin art. 22 și art. 23 făcea referire la cadrul normativ care reglementa amenajarea urbanistică, respectiv Legea nr. 350/2001.

Actul

normativ care reglementează gestionarea spațială a teritoriului național este Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare, în baza căruia sunt stabilite obligațiile de respectare a regulamentului general de urbanism atât în sarcina autorităților administrației publice locale care, prin certificatele de urbanism stabilesc condițiile de autorizare a execuției lucrărilor de construcții, cât și în cea a investitorilor, proiectanților, utilizatorilor/beneficiarilor, conform atribuțiilor și responsabilităților care le revin în procesul investițional.

Prevederile Regulamentului general de urbanism, elaborat în temeiul și în aplicarea Legii nr. 350/2001, modificat și completat prin H.G. nr. 490/2011, au caracter general fiind aplicabile tuturor tipurilor de rețele, iar necesitatea amplasării subterane a rețelelor este fundamentată în preambulul art. 18 alin. (2

1

).

Interpretarea de către recurentă a prevederilor art. 18 alin. (2

1

) din H.G. nr. 490/2011 nu este fundamentată, întrucât prevederea în cauză face referire la amplasarea în subteran a rețelelor în zona drumurilor publice din intravilanul localităților, cu respectarea reglementărilor tehnice specifice în vigoare.

Recurenta în criticile aduse invocă prevederile art. 45 alin. (5)

din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, fără a lua în considerare și prevederile art. 44 alin. (6) din aceeași lege care arată că "Rețelele electrice de distribuție se dezvoltă pe baza principiilor de eficiență economică, cu respectarea planurilor de urbanism, a dreptului de proprietate, a protecției mediului, a sănătății și vieții persoanelor și cu economisirea energiei, normelor tehnice și de siguranță cuprinse în reglementările tehnice în vigoare”.

Din această perspectivă autoritatea publică a acționat în limitele marjei sale de apreciere impunând norme privind planurile de urbanism menite asigure un echilibru între diversele valori ce trebuie avute în vedere. Este mai presus de orice îndoială că peisajul urban este afectat în mod negativ de rețelele electrice și cele de telecomunicații, iar firele electrice supraterane constituie un element de pericol pentru cetățeni sporind riscul de electrocutare. Argumentele recurentei privind costurile suplimentare pe care le presupune o rețea subterană nu sunt suficiente pentru a interveni asupra deciziei autorității publice.

Cât privește H.G. nr. 1180/2014 prin care s-au reglementat derogări pentru rețelele de comunicații electronice, corect s-a reținut că situația acestor rețele este diferită de cea a rețelelor electrice, în nota de fundamentare fiind menționate argumentele pentru care, în anumite circumstanțe se justifică reglementarea de excepții, argumentele nefiind valabile și la rețelele electrice.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 665 din 10 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2017.