ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 212/2017

Decizia nr. 212/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată la data de 6 martie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., a solicitat suspendarea executării actului administrativ din 21 ianuarie 2014 comunicat la data de 28 ianuarie 2014 emis de B. - C., și, pe cale de consecință, suspendarea și a actelor reprezentând adresa-răspuns din 17 ianuarie 2014 și adresa-răspuns din 06 decembrie 2013 necomunicate, prin care se instituie interdicția utilizării produselor D. și E. sub condiția introducerii acțiunii în anularea actelor administrative menționate, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

Prin sentința civilă nr. 2859 din 16 aprilie 2014, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 443 din 18 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta SC A. SRL și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

La pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că adresele atacate în prezenta cauză nu sunt acte administrative în interesul Legii nr. 554/2004, întrucât nu dau naștere și nu modifică sau sting raporturi juridice și astfel nu pot fi atacate în contencios administrativ.

După cum se poate observa, adresele atacate reprezintă doar o simplă înștiințare fără ca reclamanta să sufere vreun prejudiciu sau vreo vătămare astfel încât să fie în situația prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, aceste adrese nici nu dau naștere, nici nu modifică și nici nu sting raporturi juridice, astfel încât nu este îndeplinită condiția ca aceste acte să fie administrativ susceptibile a fi atacate în contencios administrativ.

Cererea de recurs;

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut că instanța de fond nu a analizat actele atacate prin prisma efectelor juridice produse de către acestea, limitându-se să își însușească în mod necondiționat susținerilor pârâtei B., lipsind practic motivarea hotărârii.

În mod evident adresele produc un prejudiciu cert prin instituirea interdicției de comercializare a produselor ce fac obiectul de activitate al societății, rezultat din modul în care înțelege B. - C. să aplice legea, și anume H.G. nr. 314/2007 si O.U.G. nr. 24/2012.

Prin aceste acte/măsuri administrative s-au creat condițiile înlăturării SC A. SRL de pe piața marcatorilor și coloranților fiscali favorizându-se alți competitori din cadrul aceluiași segment de piața.

Instanța de judecata trebuia sa se raporteze la scopul și consecințele actului emis, iar nu la denumirea formala data de părțile în litigiu actului administrativ ("adresa").

Procedura de examinare a recursurilor în completul de filtru;

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 21 iunie 2016.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele B. și C., a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ din 21 ianuarie 2014 emis de B. - C., și, pe cale de consecință, suspendarea și a actelor reprezentând adresa-răspuns din 17 ianuarie 2014 și adresa-răspuns din 06 decembrie 2013 necomunicate, prin care se instituie interdicția utilizării produselor D. și E., până la soluționarea în fond a acțiunii în contencios administrativ ce urma a o promova împotriva acesteia.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (…)”.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004, invocat de recurenta-reclamantă, vorbește de existența unui caz bine justificat în situația în care un act administrativ vădit nelegal emis de autoritatea publică produce, prin aplicarea sa, o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin suspendarea sa, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității în sine a actului administrativ.

Deși, în aparență, adresele care fac obiectul cererii de suspendare formulate de recurenta reclamantă par a conține doar puncte de vedere de specialitate ale B. - C. cu privire la prevederile legale din domeniul fiscal în materia marcării/colorării produselor energetice, acestea instituie de fapt o interdicție, și anume aceea a utilizării în colorarea produselor comercializate de către aceasta, D. și E., a unor substanțe, altele decât cele admise de H.G. nr. 314/2007 și O.U.G. nr. 24/2012.

În opinia recurentei, această interdicție lezează societatea prin blocarea comercializării produselor sale și pierderea clienților.

Coroborând dispozițiile legale incidente cu situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că, prin prisma efectelor pretins vătămătoare, adresele a căror suspendare se solicită întrunesc caracteristicile unor acte administrative în accepțiunea Legii nr. 554/2004, neavând doar caracterul unor simple înștiințări.

În aceste condiții, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Cu ocazia rejudecării, astfel cum dispune expres art. 501 alin. (1) C. proc. civ., republicat, prima instanță va judeca din nou litigiul pentru a soluționa cererea de suspendare, ținând seama de argumentele invocate de reclamantă prin acțiune, în susținerea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum și de apărările invocate de pârâtă prin întâmpinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 443 din 18 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.