Decizia nr. 2224/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 987/2014 a Curții de Apel București

Hotărârea curții de apel Prin Sentința civilă nr. 987 din 25 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul CNSAS și a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Recursul formulat de A. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul a susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care: - între materialele din dosar și realitatea faptelor este o totală neconcordanță; înscrisurile depuse de CNSAS nu pot fi socotite probe; - a lucrat la contraspionaj, nu a cunoscut sursa care furniza informațiile, nu știa cine o instruia, a fost un simplu martor la consemnarea declarațiilor acestei persoane, șeful său fiind cel care dirija întreaga activitate; - din înscrisurile de la dosar nu rezultă că ar fi îngrădit drepturile vreunei persoane, aspectele relatate fiind simple aprecieri personale, bârfe ori banalități.

Hotărârea Înaltei Curți asupra recursului Prin Decizia nr. 3297 din 23 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A. ca nefondat. A reținut Înalta Curte, în motivarea soluției, următoarele considerente: Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul doar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului-pârât A. Verificările au fost efectuate de CNSAS ca urmare a solicitării formulate în acest sens de către B., fiul persoanei urmărite C., în condițiile art. 1 alin. (8) din ordonanța de urgență. Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer (...) al Securității (...), în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Curtea de apel a ajuns la concluzia că sunt îndeplinite condițiile legale pentru constatarea calității de lucrător în privința pârâtului întrucât, în calitate de ofițer al Securității, a participat în mod direct la instrumentarea activității de urmărire desfășurată împotriva unor persoane prin mijlocirea informatorului "Eugen", de instruirea căruia s-a ocupat personal. În esență, recurentul nu neagă autenticitatea notelor din 12 decembrie 1966 și 31 iulie 1967 care cuprind relațiile furnizate de informatorul "D." despre persoanele urmărite, consemnate sub semnătura sa olografă. Ceea ce contestă recurentul este valoarea probatorie a mențiunilor proprii, grupate sub acronimul E. de la finalul fiecărei note, în care se indică faptul că "nota a fost dată ca urmare a instructajului nostru" (mențiune care figurează în ambele note) și se dispun măsuri specifice: "R. are goluri în educația ei politică (...). Propun ca nota să fie dată spre exploatare tov. lt. maj. G. în atenția căruia este sus-numita (mențiune din nota datată 12 decembrie 1966)". Contrar recurentului, Înalta Curte a considerat că nu există motive pentru a înlătura valoarea probatorie a acestor mențiuni care atestă implicarea personală a acestuia în activitatea de supraveghere informativă a familiei respective. Chiar dacă informatorul fusese recrutat și instruit de către superiorul său ierarhic, anterior intrării recurentului în structurile Securității, el nu-și poate nega propria contribuție, câtă vreme a întocmit cele două note indicate anterior în urma întâlnirilor pe care le-a avut cu "D.", cea de-a doua în Casa "X". Or, din înscrisurile la care s-a făcut referire anterior, rezultă că recurentul (alături de alți angajați ai Securității) l-a dirijat pe informatorul "D." în proximitatea familiei G. pentru că "B. nu este un om prea atașat regimului. Despre comuniști vorbește cu ăștia" sau pentru că "C. are legături (...) cu familia fostului prim-ministru F.. Soția lui F. este des vizitată de ea, atât la București, cât și în casa lor din provincie". Aceste aspecte demonstrează îndeplinirea condiției de fond prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind evident că activitatea de îndrumare, de "trasare de sarcini" a unui informator în scopul infiltrării acestuia în familia supravegheată s-a realizat pentru motive care nu aveau legătură cu contraspionajul, ci cu atitudinea potrivnică regimului comunist a celor doi soți. Așa fiind, este justă concluzia că recurentul, în calitate de căpitan în cadrul Direcției a II-a a Securității a îngrădit dreptul la viață privată al persoanelor urmărite, fiind îndeplinită ipoteza normativă pentru constatarea calității de lucrător al Securității.

Cererea de revizuire Împotriva Deciziei nr. 3297 din 23 octombrie 2015 a formulat cerere de revizuire revizuentul A., întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509, alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat. În susținerea motivului de revizuire invocat, revizuentul arată că, după pronunțarea instanței de recurs, în luna mai 2016 a descoperit existența unui înscris nou, intitulat Planul de Măsuri Informative-Operative, care a fost aprobat concomitent cu aprobarea deschiderii dosarului de urmărire informativă pentru soții G. și din care rezultă cine a avut sursa A.G., cine a instruit-o și dirijat-o pe lângă soții G. la locul de muncă, persoana responsabilă fiind lucrătorul H. Apreciază revizuentul că actul menționat, care se află la C.N.S.A.S., întrunește cerințele unui înscris nou, în sensul art. 509 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., republicat. Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva neîndeplinirii condiției privind evocarea fondului prin hotărârea a cărei revizuire se solicită. În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.

Hotărârea și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., republicat sub aspectul limitării dezbaterilor la admisibilitatea revizuirii la faptele pe care se întemeiază, prin prisma motivelor invocate de revizuentă, respectiv a dispozițiilor art. 509 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Revizuentul a formulat cererea de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform cărora: "Art. 509 - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: [...] 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților". Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare. Dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., referitoare la procedura de judecată în cazul cererii de revizuire prevăd în mod expres faptul că: "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază". Condiția de admisibilitate generală, prevăzută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ. se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale, anume, cele pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul. Excepția de la această regulă este prevăzută de art. 509 alin. (2) C. proc. civ., republicat, potrivit căruia "Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul" Cererea de revizuire de față este întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar obiectul acesteia îl constituie Decizia nr. 3297 din 23 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins ca nefondat recursul formulat de reclamantul A., împotriva Sentinței civile nr. 987 din 25 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis acțiunea C.N.S.A.S. și s-a constatat calitatea reclamantului de lucrător al securității. În lipsa unei explicitări legale a conceptului de hotărâre a instanței de recurs care "evocă fondul", aceasta s-a realizat de către doctrină și jurisprudență, stabilindu-se în general că este revizuibilă doar hotărârea prin care instanța de recurs analizând probele reține o altă situație de fapt ori aplică alte dispoziții legale la situația de fapt preexistentă, cu consecința admiterii recursului. Din această perspectivă, decizia atacată cu revizuire nu intră în categoria celor care evocă fondul, pentru că instanța de recurs a respins recursul ca nefondat, limitându-se doar a verifica, pe baza probelor administrate în fața primei instanțe, dacă s-a stabilit corect situația de fapt și dacă s-au aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale incidente cauzei. Prin urmare, decizia atacată cu revizuire nu face parte din categoria hotărârilor care evocă fondul. De asemenea, revizuirea unei hotărâri, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: înscrisul invocat să fi existat în momentul judecării procesului finalizat prin hotărârea atacată; el să nu fi fost cunoscut de instanță și să fie determinant pentru soluționarea litigiului; partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive mai presus de voința ei sau pentru că a fost reținut de partea potrivnică. În raport de susținerile revizuentului, Înalta Curte constată că acesta a invocat, și în fața instanței de recurs, existența unui Plan de măsuri operative (note scrise aflate la dosarul de recurs), fără însă a formula o cerere de administrare a probei cu înscrisuri noi, în susținerea căii de atac exercitate. Pe de altă parte, Planul de măsuri informativ - operative din martie 1966 nu poate avea caracter determinant în soluționarea fondului cauzei, deoarece nu atestă o altă situație de fapt decât aceea cuprinsă în actele deja analizate de instanțele de fond și recurs, iar revizuentul nu a făcut dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința sa care l-a împiedicat să prezinte înscrisul menționat, în condițiile în care avea posibilitatea să solicite administrarea acestei probe în fața instanței de recurs. În realitate, revizuentul încearcă o suplimentare a probatoriului și o reanalizare în calea extraordinară a revizuirii a înscrisurilor depuse deja la dosar și a apărărilor formulate la cererea de chemare în judecată, ceea ce nu poate fi primit de instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac a revizuirii. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 509 alin. (1) cu referire la art. 513 alin. (3) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de A. cu privire la Decizia nr. 3297 din 23 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.