ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 354/2017

Decizia nr. 354/2017 Deliberând, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei; Prin contestația înregistrată la data de 05 aprilie 2016, sub nr. x/236/2016 pe rolul Judecătoriei Giurgiu, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. - C. - D. - E. Alexandria, anularea procesului-verbal de sechestru din 01 aprilie 2016 si desființarea măsurii sechestrului astfel înființat, anularea Procesului-verbal de sigilare din 01 aprilie 2016 si ridicarea sigiliului aplicat, anularea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. AFTR/3138 din 10 martie 2016 si desființarea masurilor asiguratorii înființate, precum si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata. La data de 07 aprilie 2016 reclamanta a depus o cerere de completare a cadrului procesual pasiv, prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu pârâta C. - F. București - G. fiind introdus în cauza si acest pârât.

2. Hotărârea Judecătoriei Giurgiu; Prin încheierea din 11 iulie 2016, Judecătoria Giurgiu a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Giurgiu cu privire la capătul de cerere referitor la contestarea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. AFTR/3138 din 10 martie 2016 emisa de intimata B. - D. - E. Alexandria, a declinat competenta de soluționare a capătului de cerere referitor la contestarea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. AFTR/3138 din 10 martie 2016, în favoarea, secției de contencios administrativ, din cadrul Curții de Apel București, a disjuns capătul de cerere referitor la contestarea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. AFTR/3138 din 10 martie 2016 si a dispus crearea unui nou dosar ce va fi înaintat secției de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel București spre competenta soluționare.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut că, potrivit art. 213 alin. (4) C. proc. fisc., măsurile asiguratorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent, iar potrivit alin. 13 al aceluiași articol, împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asiguratorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate face contestație la instanța de contencios administrativ competentă. În acest context capătul de cerere referitor la contestarea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. AFTR3138/10 martie 2016 atrage competenta materială de soluționare a Secției de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel București, conform art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004.

3. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; Cauza a fost înregistrată la data de 22 iulie 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care p rin sentința nr. 2718 pronunțată în data de 23 septembrie 2016 a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta C. - D. - E. Alexandria, către Judecătoria Giurgiu, a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Curtea a apreciat că, aplicabile în cauză sunt dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, având în vedere că procedura de control în urma căreia s-au instituit măsurile asigurătorii contestate a început în luna noiembrie a anului 2015, conform procesului-verbal întocmit în data de 16 martie 2016 (fila 20) și, în acest context, contestația la executare formulată împotriva Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. AFTR/3138 din 10 martie 2016 este de competența instanței de executare, respectiv a judecătoriei de la sediul contestatoarei. 4. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție; Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc.

civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Obiectul cererii deduse judecății este reprezentat de contestarea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. AFTR/3138 din 10 martie 2016 emisă de pârâta B. - D. - E. Alexandria, urmare a controlului efectuat în luna noiembrie 2015. Având în vedere că pârâta a efectuat controlul începând cu luna noiembrie 2015, sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 92/2003, unde la art. 129 alin. (11) se prevede că „ Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.” Conform art. 172 alin. (4): „Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.” Conform art. 651 C. proc.

civ. „(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (…) (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare. (3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.” Potrivit art. 714 C. proc. civ., „contestația se introduce la instanța de executare.” În raport cu dispozițiile citate și față de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că demersul procesual al contestatoarei se circumscrie etapei executării silite, ceea ce atrage competența Judecătoriei Giurgiu, ca instanță de executare.

Trebuie precizat că noțiunea de „instanța de executare” definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi circumscrisă decât procedurii speciale reglementată în art. 24-25 din aceeași lege. Procedura reglementată în art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 se aplică exclusiv în cazul hotărârilor judecătorești prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o operațiune administrativă. Prin urmare, contestația formulată de reclamanta SC A. SRL nu se circumscrie prevederilor art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, fiind supusă dispozițiilor din C. proc. civ., citate anterior.

În acest sens este și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite nr. 14/2007, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, prin care, în urma admiterii recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a decis că Judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În consecință, în temeiul art. 135 C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va soluționa conflictul de competență, în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc.

civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea. Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul B. - C. - D. - E. Alexandria, în favoarea Judecătoriei Giurgiu. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2017.