ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 354/2017

Decizia nr. 354/2017

Deliberând, constată

următoarele:

Prin contestația

înregistrată la data de 05 aprilie 2016, sub nr. x/236/2016 pe rolul

Judecătoriei Giurgiu, reclamanta

SC A. SRL a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul B. - C. - D. - E. Alexandria, anularea procesului-verbal

de sechestru din 01 aprilie 2016 si desființarea măsurii sechestrului

astfel înființat, anularea Procesului-verbal de sigilare din 01 aprilie 2016

si ridicarea sigiliului aplicat, anularea Deciziei de instituire a masurilor

asiguratorii nr. AFTR/3138 din 10 martie 2016 si desființarea masurilor

asiguratorii înființate, precum si obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecata.

La data de 07

aprilie 2016 reclamanta a depus o cerere de completare a cadrului procesual

pasiv, prin care a arătat că înțelege să se judece în

contradictoriu și cu pârâta C. - F. București - G. fiind introdus în

cauza si acest pârât.

Giurgiu;

Prin încheierea din 11 iulie 2016,

Judecătoria Giurgiu a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Giurgiu cu privire la capătul de cerere referitor la

contestarea Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. AFTR/3138 din 10

martie 2016 emisa de intimata B. - D. - E. Alexandria, a declinat competenta de

soluționare a capătului de cerere referitor la contestarea Deciziei

de instituire a masurilor asiguratorii nr. AFTR/3138 din 10 martie 2016, în

favoarea, secției de contencios administrativ, din cadrul Curții de

Apel București, a disjuns capătul de cerere referitor la contestarea

Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. AFTR/3138 din 10 martie 2016

si a dispus crearea unui nou dosar ce va fi înaintat secției de contencios

administrativ din cadrul Curții de Apel București spre competenta

soluționare.

Pentru a

hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut că, potrivit art.

213 alin. (4) C. proc. fisc., măsurile asiguratorii se dispun prin decizie

emisă de organul fiscal competent, iar potrivit alin. 13 al aceluiași

articol, împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor

asiguratorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate face contestație

la instanța de contencios administrativ competentă.

În acest context capătul de cerere referitor la

contestarea

Deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr. AFTR3138/10

martie 2016 atrage competenta materială de soluționare a Secției

de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel București,

conform art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004.

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal;

Cauza a fost înregistrată la data

de 22 iulie 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, care p

rin

sentința nr. 2718 pronunțată în data de

23 septembrie 2016

a

admis excepția necompetenței materiale,

invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a

cererii formulate de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta C. - D.

- E. Alexandria, către Judecătoria Giurgiu, a constatat ivit

conflictul de competență, a suspendat judecata cauzei și a

înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție

în vederea soluționării conflictului de competență.

Curtea a apreciat că, aplicabile în

cauză sunt dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind codul de

procedură fiscală, având în vedere că procedura de control în

urma căreia s-au instituit măsurile asigurătorii contestate a

început în luna noiembrie a anului 2015, conform procesului-verbal întocmit în

data de 16 martie 2016 (fila 20) și, în acest context, contestația la

executare formulată împotriva Deciziei de instituire a masurilor

asiguratorii nr. AFTR/3138 din 10 martie 2016 este de competența

instanței de executare, respectiv a judecătoriei de la sediul

contestatoarei.

Casație și Justiție;

Înalta Curte, sesizată cu

pronunțarea regulatorului de competență, judecând în

conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ. și analizând

obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile

legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Obiectul cererii

deduse judecății este reprezentat de

contestarea Deciziei de

instituire a masurilor asiguratorii nr. AFTR/3138 din 10 martie 2016 emisă

de pârâta B. - D. - E. Alexandria, urmare a controlului efectuat în luna

noiembrie 2015.

Având în vedere

că pârâta a efectuat controlul începând cu luna noiembrie 2015, sunt

incidente dispozițiile O.U.G. nr. 92/2003, unde la art. 129 alin. (11) se

prevede că „

Împotriva

actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile

asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu

prevederile

art. 172.”

Conform art. 172

alin. (4):

„Contestația se introduce la instanța judecătorească

competentă și se judecă în procedură de urgență.”

Conform art. 651

C. proc. civ. „(1) Instanța de executare este judecătoria în a

cărei circumscripție se află, la data sesizării organului

de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara

cazurilor în care legea dispune altfel. (…) (2) Schimbarea domiciliului sau

sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea

executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de

executare. (3) Instanța de executare soluționează

contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute

în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în

competența altor instanțe sau organe.”

Potrivit art. 714 C.

proc. civ., „contestația se introduce la instanța de executare.”

În raport cu

dispozițiile citate și față de obiectul cererii de chemare

în judecată, Înalta Curte constată că demersul procesual al

contestatoarei se circumscrie etapei executării silite, ceea ce atrage

competența Judecătoriei Giurgiu, ca instanță de executare.

Trebuie precizat

că noțiunea de „instanța de executare” definită de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004 nu poate

fi circumscrisă decât procedurii speciale reglementată în art. 24-25

din aceeași lege.

Procedura

reglementată în art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 se aplică exclusiv

în cazul hotărârilor judecătorești prin care autoritatea publică

este obligată să încheie, să înlocuiască sau să

modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să

efectueze o operațiune administrativă.

Prin urmare,

contestația formulată de

reclamanta SC A. SRL nu se circumscrie

prevederilor art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004, fiind supusă

dispozițiilor din C. proc. civ., citate anterior.

În acest sens

este și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții

unite nr. 14/2007, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 733 din

30 octombrie 2007, prin care, în urma admiterii recursului în interesul legii

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, s-a decis că Judecătoria în

circumscripția căreia se face executarea este competentă să

judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a

unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare

fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât

și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost

pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre

dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ

jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă

procedură prevăzută de lege.

În

consecință, în temeiul art. 135 C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va

soluționa conflictul de competență, în sensul stabilirii

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Giurgiu.

Potrivit art. 399 alin. (1)

C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și

împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de

către cei interesați sau vătămați prin executare, iar

dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că

nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită

înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage

sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației

la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc.

civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare,

aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin.

(2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția

căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452

și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării

silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în

circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul

terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare

a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele

de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le

va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea

obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din

același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de

executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la

domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu

pârâtul B. - C. - D. - E. Alexandria, în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 7 februarie 2017.