ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 514/2017

HOTĂRÂRE

15.02.2017

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 514/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 514/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04 aprilie 2016, sub nr. x/2/2016, reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta B. - C. București, a formulat contestație împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A/DAF/6060 din 04 martie 2016 de emisă de B. - C. București și comunicată la data de 04 martie 2016, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea prezentei contestații și anularea deciziei.

De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces in temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Hotărârile care au generat conflictul de competență;

Prin sentința nr. 2770 din 20 iunie 2016, Curtea de Apel București, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și, în consecință a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta B. - C. București, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut,așa cum reiese din considerentele sentinței, că emitentul actului administrativ atacat este autoritatea care a aprobat decizia, respectiv D. București.

Dat fiind că acestei autorități îi aparține manifestarea de voință în scopul producerii de efecte juridice, Curtea a reținut că este lipsită de relevanță întocmirea actului de către C. din cadrul B., atâta timp cât, astfel cum rezultă din prevederile pct. 5.1.5 și 5.1.6 din Anexa 1 la Ordinul președintelui B. nr. 2605/2010, până la aprobarea deciziei de către conducătorul D. București, respectivul act constituia un simplu proiect, ce putea fi respins.

A mai reținut instanța că obiectul deciziei a cărei anulare se solicită este instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile și mijloace fixe aparținând reclamantei, precum și înființarea popririi asupra unor solduri neîncasate de la clienți.

În aceste condiții, curtea a apreciază că stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei nu poate fi făcută în raport de criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât acest criteriu este aplicabil în cazul litigiilor care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția

Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5493 din 6 octombrie 2016, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, și a declinat competența de soluționare a acțiunii, formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta B. - C. București, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, și Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și, pe cale de consecință, a dispus ca dosarul să fie înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

De asemenea, a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

În argumentele prezentate instanța a reținut că a

ctul administrativ fiscal

reprezintă actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situații individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresat (art. 1 pct. 1 din N.C.P.F.).

Susține instanța că există o distincție clară realizată de legiuitor între actele administrative, definite astfel prin Legea nr. 554/2004, actualizată, și actele administrative fiscale, definite și reglementate prin N.C.P.F., iar pentru fiecare dintre aceste categorii de acte, în măsura în care vor fi contestate, sunt prevăzute criterii proprii de delimitare a competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ și fiscal învestite cu soluționarea contestațiilor/acțiunilor respective.

Față de considerentele arătate și

actul contestat de reclamantă, respectiv Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A/DAF/6060 din 04 martie 2016 care privește creanțe fiscale estimate în cuantum de 6.013.794 lei,instanța a reținut că acțiunea care face obiectului prezentului dosar este de competența Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, iar nu a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, în cauză fiind incidente norme legale imperative care reglementează un caz de competență materială exclusivă de la care nu sunt permise derogări.

În consecință, ținând seama și de prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.,instanța a admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, și va declina competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei,reiese că,în cauză reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. - C. București, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A/DAF/6060 din 04 martie 2016 de emisă de B. - C. București și comunicată la data de 04 martie 2016.

Fiind contestată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A/DAF/6060 din 04 martie 2016 care privește creanțe fiscale estimate în cuantum de 6.013.794 lei, în cauză devin incidente norme legale imperative care reglementează un caz de competență materială exclusivă de la care nu sunt permise derogări.

Astfel, există un regim specific de contestare a actelor administrativ-fiscale,în privința măsurilor asigurătorii dispuse de organele fiscale, sediul materiei regăsindu-se în art. 213-214 din actualul C. proc. fisc. și în Ordinul nr. 2546/2016 - B. din 5 septembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente și pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare și de păstrare a unor formulare publicat în M. Of. nr. 703 din 9 septembrie 2016.

Potrivit art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare, împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cel interesat poate face contestație la instanța de contencios administrativ competentă.

Raportat la aceste dispoziții legale coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât valoarea creanțelor fiscale pentru care s-au instituit măsurile depășește suma de 1.000.000 lei,în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.