ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1045/2017

HOTĂRÂRE

15.06.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1045/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1045/2017

supra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 15 martie 2013, reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, B. Bacău, C., președintele României - Administrația Prezidențială și A., anularea adeverinței din 9 octombrie 2008 eliberate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care se atesta faptul că domnul procuror A. îndeplinea condițiile prevăzute de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, anularea Deciziei de pensionare nr. 118278 din 30 octombrie 2008 emise de B. Bacău, anularea Hotărârii nr. 119 din 29 ianuarie 2009 a Plenului C., prin care s-a constatat că domnul procuror A. îndeplinește condițiile pentru pensionare potrivit art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și anularea Decretului președintelui României nr. 363 din 25 februarie 2009 publicat în M. Of. nr. 129 din 02 martie 2009, prin care domnul procuror A. a fost eliberat din funcția de procuror prin pensionare.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că adeverința este nelegală având în vedere că aceasta stabilea o situație juridică greșită, respectiv faptul că domnul procuror îndeplinea condițiile pentru acordarea pensiei de serviciu.

În baza acestei adeverințe, B. Bacău a emis Decizia de pensionare nr. 118278 din 30 octombrie 2008, iar C. a constatat prin Hotărârea nr. 119 din 29 ianuarie 2009 că domnul procuror A. îndeplinește condițiile prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, deși acest aspect nu corespundea realității.

Prin sentința nr. 4195 din data de 27 aprilie 2015, Tribunalul București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâtul A. este pensionar, astfel încât litigiul se circumscrie raporturilor de asigurări sociale. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, constatând că în cauză este vorba despre un caz de competență teritorială exclusivă de la care părțile nu pot deroga, cum sediul pârâtei B. și respectiv, domiciliul pârâtului persoană fizică se află în raza teritorială a Tribunalului Bacău, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bacău, secția I civilă, a pronunțat sentința nr. 281 din data de 24 martie 2017, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat cauza instanței supreme, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare, instanța a reținut că

reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, în principal, anularea adeverinței din 09 octombrie 2008 eliberată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și, pe cale de consecință, anularea actelor subsecvent emise, respectiv Decizia de pensionare nr. 118278 din 30 octombrie 2008, emisă de B. Bacău, Hotărârea nr. 119 din 29 ianuarie 2009 a Plenului C., Decretul președintelui României nr. 363 din 25 februarie 2009, publicat în M. Of. nr. 129 din 2 martie 2009.

Cum adeverința din 09 octombrie 2008 a fost eliberată de angajator, respectiv Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în îndeplinirea unei obligații stabilite de art. 40 alin. (2) lit. h) C. muncii, instanța a concluzionat că petitul principal al cererii constă într-un litigiu de muncă.

Astfel, competența de soluționare a capătului principal al cererii a fost stabilită potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, instanța apreciind că Tribunalul București devine competent să soluționeze și celelalte capete de cerere, în conformitate cu dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul acțiunii îl constituie, în principal, anularea adeverinței din 09 octombrie 2008, eliberată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și, pe cale de consecință, în subsidiar, anularea actelor subsecvente, respectiv Decizia de pensionare nr. 118278 din 30 octombrie 2008, emisă de B. Bacău, Hotărârea nr. 119 din 29 ianuarie 2009 a Plenului C., Decretul președintelui României nr. 363 din 25 februarie 2009.

Se constată, astfel, că adeverința din 09 octombrie 2008 a fost eliberată de angajator, respectiv Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în îndeplinirea unei obligații stabilite de dispozițiile art. 40 alin. (2) lit. h) C. muncii, conținând date necesare stabilirii drepturilor de pensie, instanța fiind chemată să stabilească corectitudinea datelor inserate de angajator în adeverința emisă, date referitoare la activitatea în muncă a salariatului.

În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) lit. h) C. muncii,angajatorului îi revine obligația de a elibera, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului, iar art. 269 din același act normativ dispune că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii, iar cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ.,cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Astfel, aplicând dispozițiile legale mai sus menționate la speța dedusă judecății,

competența de soluționare a capătului principal al cererii fiind stabilită potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, Înalta Curte constată că Tribunalul București este instanța în a cărei circumscripție teritorială se află sediul reclamantului, instanță care devine competentă să soluționeze și celelalte capete de cerere, în conformitate cu dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, se constată că și în situația în care s-ar califica cererea de anulare a Deciziei nr. 118278 din 30 octombrie 2008 emisă de B. Bacău ca fiind o cerere principală, în stabilirea competenței de soluționare a acestei cereri trebuie avute în vedere dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care stabilește că cererile îndreptate împotriva D., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

În consecință, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripția căruia se află sediul reclamantului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv în favoarea Tribunalului București.