ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1570/2016

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată reclamantul Consiliul Județean Satu Mare a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 704 din 4 decembrie 2013 emisă de pârât.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 133/CA din 20 iunie 2014 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Județean Satu Mare, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Fundația Freies Europa Weltanschauung.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul Consiliul Județean Satu Mare. În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurentul susține că normele de drept material aplicate greșit de către instanța de fond subt următoarele: - prevederile art. 2 alin. (1) și alin. (3) și ale art. 10 lit. h din O.G nr. . 137/2000 republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare; - prevederile art. 7 din O.M.S nr. 1284/2012 privind reglementarea programului) de vizite al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice; - prevederile art. 11 alin. (3) din anexa nr. 17 la O.M.S. nr. 423/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2013 a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013 - 2014 De asemenea, se arată că normele de drept material încălcate de instanța de fond sunt: - prevederile art. 2 alin. (9) și ale art. 10 lit. a) din O.G nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare; - prevederile art. 16, 17, ale art. 20 alin. (1) lit. b), coroborate cu ale art. 27 și ale art. 30 din Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, cu completările și modificările ulterioare; - prevederile art. 4 coroborate cu cele ale art. 9 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu completările și modificările ulterioare, republicată; - prevederile art. 69 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În opinia recurentului, în cauză, erau incidente prevederile art. 2 alin. (9) și 10 lit. a) din O.G. nr. 137/2000, care statuează faptul că măsurile luate de autoritățile publice în favoarea unei persoane, unui grup de persoane, vizând asigurarea dezvoltării lor firești și realizarea efectivă a egalității de șanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunități, precum și măsurile pozitive ce vizează protecția grupurilor defavorizate nu constituie discriminare. De asemenea, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea șanselor, iar hotărârea consiliului județean a avut ca scop tocmai instituirea unei măsuri speciale pentru protejarea vieții și sănătății pacienților internați în spital, chiar dacă bolnavii spitalizați reprezintă o minoritate față de comunitatea județului. Taxa a fost aprobată datorită unor împrejurări excepționale, respectiv existența acelor infecții nosocomiale, fiind imperios necesară pentru protejarea vieții pacienților spitalizați, astfel că o asemenea caracteristică reprezintă o cerință profesională reală și determinantă, iar obiectivul taxei de curățenie având un caracter legitim și cerința aplicării lui este proporțională. În aceste condiții, recurentul consideră că instanța de fond a făcut o aplicare incorectă a dispozițiilor prevederilor art. 7 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1284/2012 privind reglementarea programului de vizite al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice și, din acest punct de vedere, instanța a schimbat temeiul legal al instituirii taxei de curățenie, definind-o în mod eronat ca fiind o taxă de intrare sau de vizitare și că subiecții plătitori ai acesteia s-ar fi identificat cu aparținătorii pacienților internați, respectiv membrii lor de familie. Prin urmare, nu este vorba de o taxă de vizitare sau de intrare la unitatea spitalicească, nu este vorba de o taxă care condiționează sau limitează accesul la serviciile de sănătate publică a persoanelor cu venituri modeste sau fără venituri, așa cum eronat a constatat instanța de fond, ci este o taxă instituită pentru protecția vieții și sănătății pacienților internați și beneficiari ai serviciilor de sănătate. Recurentul consideră că și prevederile art. 11 alin. (3) din Anexa 17 la O.M.S nr. 423/2013 au fost aplicate greșit de către instanța de fond, deoarece nici acestea nu erau incidente în speța de față. Aceste prevederi instituie doar interdicția încasării de alte plăți din partea bolnavului spitalizat pentru serviciile pentru care acesta achită coplata, stabilită conform prevederilor legale însă bolnavii spitalizați nu au plătit taxa de curățenie, iar actul normativ pretins a fi încălcat de către autoritatea deliberativă nu se referă la situația altor persoane care intră în unitatea spitalicească și care nu sunt beneficiari de servicii medicale, fiind în același timp și neplătitori ai coplății. Recurentul mai precizează că taxa de curățenie a fost adoptată pentru funcționarea unor servicii publice locale fiind o măsură specială de protecție a bolnavilor spitalizați, în baza prevederilor art. 16, 17, ale art. 20 alin. (1) lit. b), ale art. 27 și ale art. 30 din Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, cu completările și modificările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 coroborate cu cele ale art. 9 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu completările și modificările ulterioare, republicată, însă instanța de fond a preferat să aplice ordine sau hotărâri ale autorităților publice centrale subordonate legilor în pofida normelor de drept material superioare - Legile, care au o forță juridică superioară. Instanța de fond s-a mărginit doar să aprecieze că hotărârea consiliului județean, fiind inferioară ordinului ministrului și hotărârii de guvern, are un caracter nelegal, a nesocotit principiul autonomiei locale financiare, fiind astfel încălcate norme de drept material cu valoare superioară ordinelor ministrului sănătății și a hotărârii guvernului.

Apărările formulate în cauză Intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2015, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 704 din 4 decembrie 2013 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i s-a aplicat reclamantului Consiliul Județean Satu Mare o amendă în cuantum de 1.000 RON în temeiul art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 pentru instituirea prin Hotărârea nr. 98/2013 a reclamantului a unei taxe în cuantum de 2 RON la intrarea în Spitalul Județean Satu Mare. Hotărârea a fost adoptată ca urmare a sesizării efectuate de pârâta Fundația Freies Europa Weltanschauung, fiind respinse prin hotărârea atacată excepțiile lipsei obiectului petiției și lipsei calității procesuale active. Înalta Curte constată că obiectul dosarului îl reprezintă caracterul discriminatoriu al taxei de curățenie în valoare de 2 RON/persoană/vizită, instituită prin Hotărârea Consiliului Județean Satu Mare nr. 98/2013 prin care se reține în sarcina fiecărui cetățean obligația de a achita suma de 2 RON pentru a putea intra în clădirea Spitalului Județean Satu Mare. Astfel, intimatul a analizat dacă taxa de curățenie în cuantum de 2 RON/persoană/vizită pentru a intra în clădirea Spitalului Județean Satu Mare, instituită prin Hotărârea Consiliului Județean Satu Mare nr. 98/2013, are sau nu un caracter discriminatoriu. O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede la definiția discriminării că tratamentul diferit trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2, alin. (1) ("Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.") și trebuie să se refere la persoane aliate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege. Tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice. Potrivit art. 2 din O.G. 137/2000 criteriile de discriminare sunt: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu. Înalta Curte constată că obiectul dosarului îl reprezintă caracterul discriminatoriu al taxei de curățenie în valoare de 2 RON/persoană/vizită, instituită prin Hotărârea Consiliului Județean Satu Mare nr. 98/2013 prin care se reține în sarcina fiecărui cetățean obligația de a achita suma de 2 RON pentru a putea intra în clădirea Spitalului Județean Satu Mare. Astfel, intimatul a analizat dacă taxa de curățenie în cuantum de 2 RON/persoană/vizită pentru a intra în clădirea Spitalului Județean Satu Mare, instituită prin Hotărârea Consiliului Județean Satu Mare nr. 98/2013, are sau nu un caracter discriminatoriu. Potrivit art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare "constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenței acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la anumită rasă. naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză prin: (..) h) refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilități" În conformitate cu dispozițiile legale, justificarea obiectivă trebuie să includă existența unui scop legitim, atins prin metode adecvate și necesare, proporționale cu scopul urmărit. În ceea ce privește legitimitatea scopului, recurentul arată că aceasta constă în asigurarea curățeniei și igienei în incinta spitalicească în locurile de acces pentru public. Însă, Ministerul Sănătății prin Adresa nr. 6734 din 24 iulie 2013 înaintată Consiliului Județean Satu Mare precizează că prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1284/2012 privind reglementarea programului de vizite al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice, este strict interzisă perceperea de taxe pentru vizitarea pacienților în unitățile sanitare publice. Înalta Curte constată că intimatul în mod corect a apreciat că se puteau găsi soluții alternative pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi și principiul nediscriminării persoanelor fără venituri sau cu venituri modeste, astfel să se fi întreprins demersuri pentru a se găsi soluții la problemele de ordin financiar ale unității spitalicești. Astfel fiind, se constată că hotărârea adoptată de intimat este corectă, instanța de fond reținând temeinic și argumentat c ă taxa instituită de recurent este nelegală. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.