ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4191/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4191/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, a solicitat obligarea pârâtei să emită, în temeiul art. 107 din Legea nr. 263/2010, o decizie de revizuire a pensiei sale, în soluționarea cererii de revizuire înregistrată sub nr. x din 05.02.2015, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 166/LMA din 14 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr. x/2015, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare și a fost obligată pârâta să soluționeze prin emiterea unei decizii, cererea de revizuire nr. x/05.02.2015, formulată de reclamantă; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei 1000 RON cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 18 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă s-a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător B. și C. formulată de petenta A. în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Oradea.
Prin decizia civilă nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă s-a admis ca fondat apelul civil declarat de apelanta pârâtă Casa Județeană de Pensii Satu Mare, în contradictoriu cu intimata reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 166/LMA din 14 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, care a fost schimbată în totalitate în sensul că s-a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare. Fără cheltuieli de judecată în apel.
Reclamanta A. a formulat recurs împotriva încheierii din 18 octombrie 2016 și a deciziei civile nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, solicitând admiterea recursului și, constatând că recuzarea a fost greșit respinsă, să se dispună casarea deciziei civile nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Oradea.
Criticile recurentei vizează soluția de respingere a cererii de recuzare prin încheierea din 18.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.
Recurenta -reclamantă susține că prin cererea de recuzare formulată a invocat faptul că instanța, în aceeași compunere, la data de 4 octombrie 2016, a soluționat dosarul nr. x/2015 având același obiect, respectiv apelul formulat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Satu Mare, prin care fusese obligată să emită, în temeiul articolului 107 din legea nr. 263/2010, decizie de revizuire a pensiei în soluționarea cererii de revizuire formulată de reclamanta intimată din acel dosar. Nu numai că cele două cauze sunt identice, că cele două sentințe apelate sunt identice, dar apelurile formulate de Casa de Pensii Satu mare în dosarul nr. x/2015 (soluționat deja de același complet) și apelul declarat în dosarul x/2015 (pe care urma să-l soluționeze același complet) sunt identice, sunt redactate de aceleași persoane, conțin aceleași susțineri și aceleași sublinieri, fapt care ar face ca soluționarea cauzei pendinte să fie doar o formalitate și nu un act de judecată, deoarece doamnele judecător și-au exprimat anterior părerea cu privire la soluție, soluționând la data de 4 octombrie 2016 apelul identic cu acesta.
Arată că a formulat cererea de recuzare și pentru faptul că soluția pronunțată, în care doamnele judecător și-au spus părerea, îi este nefavorabilă, dar și pentru a sublinia că în acea cauză a invocat faptul că nu practica invocată de apelantă ca fiind a Curții de Apel Oradea ar fi fost constantă în cauze similare, ci dimpotrivă la data de 4 octombrie 2016 era o soluție singulară. Astfel, prin soluția pronunțată în dosarul x/2015 de doamnele judecător, deja ar fi vorba de două hotărâri prin care se confundă dreptul de petiționare și reglementarea activității de soluționare a petițiilor astfel cum aceasta este prevăzută de Ordonanța nr. 27 din 30 ianuarie 2002 cu dreptul prevăzut de art. 107 din Legea nr. 263/2010 de a formula cerere pentru revizuirea pensiei și de a-i fi soluționată cererea prin decizie pentru a putea să formuleze căile de atac prevăzute de Legea nr. 263/2010. Invocă practica Curții de Apel Oradea care a pronunțat multe decizii prin care a menținut sentințele pronunțate de Tribunalul Satu Mare, privind obligarea Casei de Pensii să emită în temeiul art. 107 din Legea nr. 263/2010 decizie de revizuire a pensiei în soluționarea cererii de revizuire formulată( ex: decizia nr. 836/2016 din 07.10.2016 în dosarul nr. x/2016).
Recurenta consideră că în mod greșit completul de soluționare a cererii de recuzare a apreciat că, deși doamnele judecător se pronunțaseră cu o săptămână în urmă asupra unui apel identic declarat împotriva unei sentințe civile identice, nu și-ar fi spus deja părerea și în cauză și au respins cererea de recuzare.
La data de 8 .11.2016 instanța de apel, luând act de respingerea cererii de recuzare, a rămas în pronunțare asupra apelului, amânând inițial pronunțarea pentru data de 15.11.2016, iar ulterior pentru data de 22.11.2016, când prin decizia civilă nr. 1063/2016-A a pronunțat aceeași soluție, identică cu aceea pronunțată în dosarul nr. x/2015.
Singura modalitate pentru a putea obține casarea acestei decizii este recursul, a cărei admitere o solicită și să se constatate greșita respingere a cererii de recuzare, dispunând casarea deciziei pronunțată în soluționarea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel în fața unui complet legal constituit și asupra căruia să nu planeze suspiciuni privind lipsa de imparțialitate.
Intimata Casa Județeană de Pensii Satu Mare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în cauză fiind incidentă cea de-a doua teză a art. 53 alin. (1) C. proc. civ.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 24 mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Intimata Casa Județeană de Pensii Satu Mare a depus un punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, solicitând respingerea recursului pentru argumentele prezentate în întâmpinarea depusă la dosar.
Prin încheierea din 4 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia, în ședință publică, cu citarea părților.
Prin încheierea din 6 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost suspendată judecata recursului, în temeiul art. 411 C. proc. civ., constatându-se lipsa nejustificată a părților la strigarea pricinii, precum și faptul că niciuna dintre acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Repunând cauza pe rol, Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârile atacate, în raport de criticile formulate și de susținerile din întâmpinare, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
În speță, decizia civilă nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în soluționarea apelului declarat de apelanta pârâtă Casa Județeană de Pensii Satu Mare, în contradictoriu cu intimata reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 166/LMA din 14 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, fiind o decizie definitivă potrivit art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18).
Prin încheierea din 18 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă s-a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător B. și C. formulată de petenta A. în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Oradea.
Fiind incidentă teza a II-a a articolului 53 alin. (1) C. proc. civ., prin recursul formulat, recurenta a solicitat să se admită calea de atac declarată împotriva încheierii din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă și, constatând că recuzarea a fost greșit respinsă, să se dispună casarea deciziei civile nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, respectiv Curtea de Apel Oradea.
În cauza dedusă judecății, criticile de recurs pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât recurenta susține încălcarea de către instanța de apel a normei de drept material prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. care statuează că un judecător este incompatibil "când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție, în cauza pe care a fost desemnat să o judece."
În susținerea acestei critici, recurenta arată că instanța în mod greșit a respins cererea de recuzare, întrucât completul format din doamnele judecător B. și C., în aceeași compunere, a soluționat la data de 4 octombrie 2016 un apelul identic cu cel din speța pendinte, declarat împotriva unei sentințe civile identice, motiv pentru care consideră că și-au spus deja părerea cu privire la pricină.
Instituția recuzării se justifică prin imperativul asigurării unei judecăți imparțiale, în care părțile să fie protejate de eventuala părtinire a judecătorului.
Așa cum a reținut și curtea de apel, cauzele recuzării sunt limitativ prevăzute de lege, ele nu pot fi extinse și la alte situații pe care părțile le invocă.
Or, motivul invocat de petentă în cererea de recuzare, în sensul că doamnele judecător B. și C. au soluționat un alt dosar cu obiect identic nu se circumscriu dispozițiilor legale sus evocate.
Faptul că un magistrat a mai fost anterior învestit cu soluționarea unor cauze similare, existând anumite legături de factură juridică sau obiectul ar fi identic, nu duce la aprecierea ca incidente a dispozițiilor art. 41 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Pentru a fi incident motivul de recuzare invocat, judecătorul trebuie să-și fi spus anterior părerea cu privire la soluția pe care o va pronunța în litigiul părții respective.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat în mod corect că nu se confirmă suspiciunile arătate de titularul cererii de recuzare și că nu rezultă niciun element care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea doamnelor judecător B. și C.
Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., încheierea atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 18 octombrie 2016 și a deciziei civile nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 18 octombrie 2016 și a deciziei civile nr. 1063/2016-A din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2018.