ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 539/2016

HOTĂRÂRE

10.03.2016

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 539/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 539/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare la 07 noiembrie 2014, declinată la Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 28/Ap din 03 februarie 2015,

revizuientul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 439/Ap din 06 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. x/296/2013, solicitând ca în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. să se constate că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv sentința civilă nr. 1904/2014 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, menținută prin decizia civilă nr. 362/Ap/2014 a Tribunalului Satu Mare, hotărâri care prezintă autoritate de lucru judecat față de hotărârea potrivnică nr. 439/Ap/2014 pronunțată la 06 noiembrie 2014 de Tribunalul Satu Mare, toate fiind hotărâri pronunțate cu privire la același titlu executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1681/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că a solicitat anularea ultimei hotărâri.

Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 365/2015-A din 20 mai 2015

a respins excepția nulității cererii de revizuire, invocată de intimata B.; a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul A., în contradictoriu cu intimata B., împotriva deciziei civile nr. 439/Ap din 6 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menținut-o în întregime; a obligat partea revizuientă A. să-i plătească părții intimate B. suma de 2.600,59 RON cheltuieli de judecată în revizuire.

Împotriva deciziei civile nr. 365/2015-A din 20 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a declarat recurs A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 30 iunie 2015 la Curtea de Apel Oradea.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 509 alin. (1) pct. 2 și art. 513 alin. (6) C. proc. civ.

În temeiul acestor dispoziții legale, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și admiterea cererii de revizuire, în sensul constatării existenței hotărârilor potrivnice definitive, date de instanțe de aceleași grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. În consecință, solicită anularea hotărârii nr. 439/Ap/2014 pronunțată la 06 noiembrie 2014 de către Tribunalul Satu Mare.

Argumentele recurentului au vizat faptul că în mod greșit s-a reținut de către Curtea de Apel Oradea că nu sunt îndeplinite condițiile privind existența contrarietății de hotărâri.

Astfel, în ceea ce privește obiectul cauzei, recurentul arată că există identitate și în ipoteza în care obiectul acțiunii este diferit, dacă din cuprinsul acțiunii rezultă că scopul final este același, condiție îndeplinită în cauză.

Contrarietatea de hotărâri rezultă din faptul că sentința civilă nr. 1904 din 25 aprilie 2014 a Judecătoriei Satu Mare, menținută prin decizia civilă nr. 362/Ap din 24 septembrie 2014 a Tribunalului Satu Mare, a constatat că recurentul este liberat de datorie și că intimata creditoare nu mai are dreptul la alte pretenții după ce a acceptat oferta reală de plată, iar ultima hotărâre nr. 439/Ap din 06 noiembrie 2014 a Tribunalului Satu Mare menționează că recurentul trebuie să plătească creditoarei suma de 26.000 RON și alte cheltuieli de executare. Această obligație de plată nu subzistă și prin prisma faptului că obiectul pricinii nu se mai află în ființă la acest moment, titlul executoriu fiind executat de un an de zile. Debitul a fost achitat de către recurent prin oferta reală de plată, acceptată de către creditoare la 18 noiembrie 2013, primirea sumei de 100.00 euro făcând dovada liberării de datorie.

În esență, recurentul susține că deși prin hotărâri definitive și executorii s-a constatat încheiată executarea privind titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1681/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul hotărârii potrivnice nr. 439/Ap/2014 a Tribunalului Satu Mare a fost pornită din nou executarea silită de către creditoarea B. În raport de aceste considerente, solicită anularea acestei hotărâri.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte reține următoarele:

Având în vedere motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune casarea hotărârii recurate, prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de textul de lege sus-menționat, reținând în acest sens, că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material prevăzute de art. 509 pct. 8 Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, prin soluția pronunțată, instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza de față, în raport de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Astfel, revizuientul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 439/Ap din 6 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. x/296/2013 solicitând ca în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. să se constate că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv sentința civilă nr. 1904/2014 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, menținută prin decizia civilă nr. 362/Ap/2014 a Tribunalului Satu Mare, hotărâri care prezintă autoritate de lucru judecat față de hotărârea potrivnică 439/Ap/2014 pronunțată la data de 6 noiembrie 2014 de Tribunalul Satu Mare, toate fiind hotărâri pronunțate cu privire la același titlu executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1681/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că a solicitat anularea ultimei hotărâri.

Analiza cererii de față trebuie să pornească de la precizarea că obiectul celor două dosare sus evocate se referă la același titlu executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1681/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pricină soluționată potrivit C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că această lege aplicabilă a guvernat această fază procesuală în integralitatea sa.

Pe de altă parte, principiul instituit în materia dreptului intertemporal este reglementat de art. 24 Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare". Această dispoziție tranzitorie reglementează orice succesiune viitoare de norme de procedură civilă, invită după intrarea în vigoare a Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Instanța de fond a analizat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de dispozițiile legale menționate, prin prisma cerințelor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținând că între cele două pricini pretins a fi contradictorii nu există identitate de obiect.

Instanța de apel nu a argumentat lipsa identității de obiect al celor două cauze și prin prisma împrejurării că în ambele situații este vorba de executarea silită a unei unice hotărâri judecătorești.

Astfel, analiza instanței de apel cu privire la această condiție de admisibilitate s-a rezumat la constatarea existenței a două executări silite, respectiv a două contestații la executare, concluzionând asupra lipsei de identitate asupra obiectului litigiilor, fără a analiza obiectul executărilor silite.

Având în vedere faptul că cele două dosare în care s-au pronunțat decizia civilă nr. 439/Ap/2014 de către Tribunalul Satu Mare și sentința civilă nr. 1904/2014 a Judecătoriei Satu Mare, vizează executări silite efectuate în dosare diferite, dar care se referă la același titlu executoriu, reprezentat de decizia civilă nr. 1681/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și față de dispozițiile art. 496 alin. (1) teza I și art. 496 alin. (2) Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., se impune casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.