ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 427/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 427/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 427/2017 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția I civilă, la data de 12 ianuarie 2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii Satu Mare și Casa Națională de Pensii Publice a contestat Hotărârea nr. 13583 din 7 decembrie 2015 emisă de Comisia Centrală de Contestații a Casei Naționale de Pensii Publice și a solicitat să i se recalculeze pensia cu respectarea Sentinței civile nr. 418/LMA din 25 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, cu obligarea pârâtelor la plata unor daune cominatorii și moratorii. Prin Sentința nr. 209/LMA din 23 martie 2016, Tribunalul Satu Mare , secția I civilă, a respins acțiunea reclamantului A., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Prin Decizia nr. 727/2016-A din 22 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 209/LMA din 23 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea în tot a ambelor hotărâri pronunțate în cauză, în temeiul motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc.
civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul prezentului dosar se încadrează în sfera cererilor privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, reprezentând o acțiune introdusă pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 16 ianuarie 2016, prin care reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Pensii Publice și Casa Județeană de Pensii Satu Mare a contestat Hotărârea nr. 13583 din 7 decembrie 2015 emisă de Comisia Centrală de Contestații a Casei Naționale de Pensii Publice și a solicitat recalcularea pensiei cu respectarea Sentinței civile nr. 418/LMA din 25 septembrie 2014 a Tribunalului Satu Mare și obligarea pârâtelor la piața unor daune cominatorii și moratorii.
Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 65/2015 a fost extins până la data de 31 decembrie 2016) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.
civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv." În speță, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin Decizia nr. 727/2016-A din 22 septembrie 2016 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 209/LMA din 23 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă. Decizia este definitivă. Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevăd că sunt hotărâri definitive "hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc.
civ. prevăd că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Textele procedurale enunțate reglementează posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, ceea ce configurează într-un mod mai pronunțat față de vechea reglementare caracterul recursului de cale extraordinara de atac.
Față de considerentele expuse, Decizia nr. 727/2016-A din 22 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului, Înalta Curte urmând să respingă recursul declarat de reclamantul A., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 727/2016-A din 22 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2017. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.