ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 963/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 963/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Deliberând, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2174 din 22.06.20152014, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2014, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul A..
Prin decizia civilă nr. 1626/A/2016 din 23 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a constatat perimat apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 2174 din 22.06.20152014, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1626/A/2016 din 23 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, fără a-l încadra în drept, solicitând repunerea în termenul de recurs, admiterea recursului și obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj să-i recalculeze pensia conform salariului brut și a contribuției reale făcute la Casa de Pensii.
Intimata Casa Județeană de Pensii Cluj nu a depus întâmpinare.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 1 februarie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.
La termenul din 24 mai 2017, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. și de argumentele reținute în Decizia nr. 2/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii a constatat că recursul este admisibil.
Analizând cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reține următoarele aspecte:
Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ.."Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare (…)".
Decizia civilă nr. 1626/A/2016 din 23 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, recurată în prezenta cauză, prin care s-a constatat perimat apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 2174 din 22.06.20152014, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată la data de 23 iunie 2016, iar recursul a fost declarat la data de 13 iulie 2016, așadar cu depășirea termenului legal imperativ și peremptoriu de 5 zile de la data pronunțării hotărârii, termen care s-a împlinit la 29 iunie 2016 (o zi de miercuri), potrivit prevederilor art. 181 alin. (2) C. proc. civ. ("Când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește"), sens în care recursul este tardiv introdus.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 186 alin. (3) C. proc. civ., va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de reclamantul A..
Art. 185 C. proc. civ. prevede sancțiunea care intervine în cazul nerespectării termenului și anume:
"(1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."
În consecință, ca efect al respingerii cererii de repunere în termen, Înalta Curte, în temeiul art. 185 C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (6) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1626/A/2016 din 23 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de reclamantul A..
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1626/A/2016 din 23 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2017.