ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1948/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1948/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 19.05.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând recalcularea punctajului de pensie stabilit prin decizia nr. 304818 din 25 aprilie 2016
Judecata în primă instanță.
Prin sentința civilă nr. 3039 din 20.10.2016, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocata de pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj, ca inadmisibilă.
Judecata în apel.
împotriva soluției pronunțate de tribunal, a declarat apel reclamantul A.
Curtea de Apel Cluj, prin încheierea din 20 martie 2017, ce face obiectul prezentei cai de atac, a constatat legal formulată contestația împotriva deciziei de pensie din 25 aprilie 2016 de către contestatorul A., a trimis contestația formulată împotriva acesteia Casei Teritoriale de Pensii Cluj pentru a fi înscrisa, conform dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Ordinul nr. 1453/2011, în registrul special de evidență a contestațiilor depuse împotriva deciziilor de pensie, și pentru a fi înaintată, în temeiul dispozițiilor art. 12 din același ordin, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrare, împreună cu documentele menționate la art. 12, Comisiei Centrale de Contestații, în scopul soluționării acesteia, și în raport de dispozițiile art. 413 și art. 193 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cauzei până soluționarea contestației de către Comisia Centrală de Contestații.
Judecata în recurs.
împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a formulat prezentul recurs.
Prin cererea de recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a criticat soluția curții de apel, arătând căs raportat la calificarea dată cererii dedusă judecății, respectiv de contestație împotriva deciziei emise de Comisia Centrală de Contestații, se impunea soluția de dezînvestire a instanței, iar nu cea de suspendare a judecății cauzei.
Prin încheierea din data de 25 octombrie 2017, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva încheierii din 02 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV -a civilă, pentru litigii de muncă și asigurări sociale și a fost stabilit termen, pentru judecarea pe fond a cauzei, la data de 06 decembrie 2017.
Asupra recursului de față, Înalta Curte reține următoarele:
Prioritar, Înalta Curte reține că examinarea cererii de recurs se va face în raport de aspectele de neîegalitate invocate prin cererea de recurs și care privesc exclusiv soluția de suspendare a judecății cauzei, în raport de dispozițiile art. 413 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., chestiuni care au putut fi încadrate în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., așa cum s-a reținut și prin încheierea de admitere în principiu a recursului.
Conform art. 413 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unui alte judecăți, ctnd a fost începută urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu dispune altfel, în alte cazuri prevăzute de lege."
Cazul de suspendare facultativă reglementat de dispozițiile art. 413 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în temeiul căreia a fost dispusă suspendarea judecății de către instanța de apel, vizează acea formă a suspendării care permite judecătorului ca, în anumite împrejurări determinate de lege, să aprecieze asupra sistării temporare a judecății.
Aprecierea instanței nu trebuie să fie una arbitrară, căci, altminteri, ar conduce ia tergiversarea nejustificată judecăților.
Textul legal determină două cazuri principale de suspendare facultativă a pocesului civil.
Primul caz de suspendare vizează o chestiune prejudicială, de a cărei soluționare poate depinde hotărârea ce urmează să fie pronunțată în cauză, Al doilea caz de suspendare facultativă vizează situația în care a fost începută urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, iar cea de a treia ipoteză vizează situația în care posibilitatea temporizării judecății este prevăzută de un text legal.
Pentru a se dispune suspendarea este esențial să se dovedească existența unui alt proces de a cărei soluționare depinde soluția pe care ar urma să o pronunțe judecătorul care a pronunțat suspendarea. Prin existența altei judecăți trebuie să se înțeleagă un proces aflat pe rolul unei instanțe de judecată, indiferent de gradul acesteia.
Calea administrativă prealabilă de atac împotriva unui act administrativ nu poate fi considerată ca o procedură judiciară în sensul arătat mai sus.
În cauza de față, instanța de judecată nu a indicat care dintre temeiurile de drept dintre cele enumerate de legiuitor în cuprinsul art. 413 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. îl apreciază ca fiind incident, pentru a putea permite instanței de control judiciar, ierarhic superioară, să poate verifica legalitatea măsurii din perspectiva îndeplinirii condițiilor impuse de acest text legal.
Procedând la analiza particulară a cauzei, se poate reține că instanța de judecată a fost învestită cu cererea formulată de A. privind recalcularea punctajului de pensie stabilit prin decizia nr. 304818 din 25 aprilie 2016.
Conform prevederilor art. 149 din Legea nr. 263/2011, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisa Centrală de Contestații.
Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă o procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional, așa cum a statuat Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, referitoare la excepția de neconstîtuționalitate a dispozițiilor art. 149 și art. 151 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 838 din 12.12.2012.
Reiese, așadar, că, în cauza dedusă judecății, nu sunt incidente dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care să impună măsura suspendării cauzei. În același sens, a fost și poziția reclamantului A., consemnată în conținutul practicalei încheierii din 02 martie 2017, acesta precizând că "din eroare, nu a depus contestația la Casa Județeană de Pensii Cluj, pentru a fi înaintată la Comisia Centrală de Contestații, ci la Tribunalul Cluj".
Față de cele anterior reținute, Curtea de Apel Cluj, prin suspendarea judecării cauzei și trimiterea contestației comisiei considerate competente, a pronunțat o soluție nelegală și contradictorie, întrucât, pe de o parte, s-a dezînvestit, iar, pe de altă parte, a suspendat o procedură judiciară până la soluționarea unei proceduri administrative, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 497 din C. proc. civ. care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva încheierii din 02 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a civilă, pentru litigii de muncă și asigurări sociale, va casa încheierea recurată și va trimite cauza, pentru continuarea judecății, Curții de Apel Cluj care va trebui să examineze legalitatea soluției pronunțate în primă instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Casa județeană de Pensii Cluj împotriva încheierii din 02 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a civilă, pentru litigii de muncă și asigurări sociale.
Casează încheierea recurată și trimite cauza, pentru continuarea judecății, Curții de Apel Cluj.
Decizia este definitivă și se va comunica părților, conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 decembrie 2017.