ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 656/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 656/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 656/2017
Asupra
recursului de față;
A. Obiectul cererii introductive.
Prin cererea înregistrată la
Tribunalul Galați pe 2 aprilie 2015, reclamanții A., B., C., D.
și E., în contradictoriu cu pârâta F., au formulat acțiune în
anularea hotărârilor Adunării generale ordinare și extraordinare
ale societății din 24 aprilie 2014.
În motivare
au arătat că hotărârile sunt nelegale deoarece nu au fost
convocați în mod legal membrii cooperatori (inexistența
convocării); datorită lipsei convocării, lipsește și
comunicarea propunerilor pentru modificarea actul constitutiv, care potrivit
art. 34 alin. (7) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și
funcționarea cooperației și a art. 16 alin. (7) din Statutul
societății constituie tot o nelegalitate de hotărârii;
hotărârile au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor art. 37
din Legea nr. 1/2005, în sensul că fiecărui membru cooperator i s-a
dat dreptul să voteze proporțional cu numărul de părți
sociale deținute, iar nu cu câte un singur vot; hotărârile nu
indică cvorumul și majoritatea întrunite pentru a se putea aprecia
asupra legalității hotărârii adoptate; procesul-verbal al
adunărilor a fost întocmit pro causa, neconstituind obiectul înscrierii de
mențiuni la O.R.C. din 5 mai 2014, deci au fost întocmite mai târziu cu
ocazia litigiilor apărute între părți; hotărârile adoptate
de modificare a Statutului încalcă prevederile legale referitoare la
cooptarea de noi membri și la excluderea membrilor cooperatori. S-a cerut
și constatarea, pe cale de excepție, a nulității statutului
societății pârâte, acest capăt de cerere subsumându-se celui
referitor la numărul de voturi.
B.
Hotărârea primei instanțe.
Prin
Sentința civilă nr. 257 din 24 septembrie 2015, Tribunalul
Galați a respins acțiunea, ca tardivă.
Pentru a
hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit
art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, hotărârile adunării generale
contrare legii și actului constitutiv pot fi atacate în justiție în
termen de 15 zile de la data menționării în registrul
comerțului, de oricare dintre membrii cooperatori care au luat parte la
adunarea generală și au votat împotrivă sau care nu au
participat la adunarea generală. În cauză, hotărârile au fost
menționate în registrului comerțului la data de 17 februarie 2015
prin Rezoluția directorului din 17 februarie 2015, astfel că termenul
pentru promovarea acțiunii era până la data de 5 martie 2015
inclusiv. Reclamanții au formulat prezenta acțiune la data de 27
martie 2015, adică în afara termenului legal pentru promovarea unei
acțiuni în anulare.
C. Calea de
atac împotriva hotărârii primei instanțe.
Împotriva
sentinței au declarat apel reclamanții A., B., C., D. și E.,
dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția
a II-a civilă, pe 27 noiembrie 2015.
5.
Apelanții au solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii
acțiunii. În motivare au arătat că în mod greșit a dispus
prima instanță admiterea excepției tardivității.
Astfel, hotărârile criticate au fost înregistrate pe rolul O.R.C. pe 1
aprilie 2015, iar acțiunea în anulare a fost înregistrată la
Tribunalul Galați pe 2 aprilie 2015, deci în termen. Mai mult,
reclamanții au invocat motive de nulitate absolută, care pot fi
invocate oricând, așa cum prevede art. 132 alin. (3) din Legea nr.
31/1990.
D.
Hotărârea instanței de apel.
Prin
Decizia nr. 139/2016 din 13 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel
Galați, secția a II-a civilă, a fost respins, ca nefondat,
apelul declarat de către apelanții-reclamanți A., B., C., D.
și E., în contradictoriu cu intimata-pârâtă F., împotriva
Sentinței civile nr. 257 din 24 septembrie 2015 pronunțată de
Tribunalul Galați, în Dosarul nr. x/121/2015.
Au fost
obligați apelanții-reclamanți, în solidar, la plata către
intimata-pârâtă a sumei de 2.000 RON cu titlul de cheltuieli de
judecată.
Pentru a
se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin
Rezoluția din 17 februarie 2015, directorul O.R.C. de pe lângă
Tribunalul Galați a admis înregistrarea în registru a hotărârilor
societății F. care fac obiectul prezentului dosar și a dispus
publicarea lor în M. Of. al României.
Indiferent
de scopul operațiunii ulterioare (din 1 aprilie 2015), hotărârile au fost
menționate în registrul comerțului pe 17 februarie 2015, astfel
că argumentul apelanților-reclamanți privind înregistrarea pe 1
aprilie 2015 nu poate fi reținut. De altfel, operațiunea
declanșată prin Cererea din 1 aprilie 2015 nici nu s-a dovedit
că s-ar fi încheiat cu o (nouă) menționare a hotărârilor în
registrul comerțului, ceea ce ar însemna, dacă s-ar admite argumentul
apelanților, că hotărârile nici nu au fost menționate în
registru, ceea ce este împotriva realității.
Celelalte
elemente de fapt - data ultimă a termenului de depunere a acțiunii (5
martie 2015) și cea efectivă de depunere (27 martie 2015) -
reținute de prima instanță nu au fost contestate, astfel că
instanța de apel nu a avut motiv să le reanalizeze.
În drept,
potrivit art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, hotărârile adunării
generale contrare prevederilor legii și ale actului constitutiv pot fi
atacate în justiție în termen de 15 zile de la data menționării
în registrul comerțului. Textul de lege este clar și nu face vreo distincție
după felul de nulitate ce se invocă de parte (absolută sau
relativă), astfel că nici instanța nu poate face deosebirea.
11.
Apelanții-pârâți au făcut trimitere la art. 132 alin. (2) - (3)
din Legea nr. 31/1990 a societăților, potrivit cărora hotărârile
adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în
justiție, în termen de 15 zile (...), dar când se invocă motive de
nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil.
Dincolo
de similitudinea soluției legislative, instanța de apel a
reținut că art. 132 alin. (2) - (3) din Legea nr. 31/1990 nu se
aplică societăților cooperative reglementate de
dispozițiile Legii nr. 1/2005. Astfel, potrivit art. 19 din acest ultim
act normativ, societățile cooperative nu se pot reorganiza sau
transforma în societăți reglementate de Legea societăților
nr. 31/1990, deci legiuitorul a făcut o distincție netă între
cele două forme de societate - cea supusă Legii nr. 31/1990
(fostă comercială) și cea supusă Legii nr. 1/2005
(cooperativă).
Doar prin
excepție sunt aplicabile societății cooperative dispoziții
ale Legii nr. 31/1990, acolo unde este prevăzut expres (de exemplu, art.
20, 47 și 88 din Legea nr. 1/2005), însă art. 132 alin. (2) - (3) din
Legea nr. 31/1990 nu este prevăzut că s-ar aplica
societății cooperative.
14.
Apelanții-pârâți au făcut trimitere și la dispozițiile
C. civ., respectiv art. 1249 alin. (1), potrivit căruia, dacă prin
lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată
oricând. Acesta este regimul juridic general al nulității absolute,
regim aplicabil, așa cum arată și textul C. civ., dacă prin
lege nu se prevede altfel. Or, prin art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 se
prevede altfel, respectiv că și nulitatea absolută este
supusă termenului de 15 zile, or, legea specială (Legea nr. 1/2005)
are prioritate față de cea generală (C. civ.).
E. Calea de
atac împotriva hotărârii instanței de apel.
Împotriva
deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții B., E., D.,
C. și A., aducându-i următoarele critici:
16.
Instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale art. 132
alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care conferă acțiunii în constatarea
nulității absolute a hotărârilor AGA, caracter imprescriptibil,
cât și regula generală de drept comun, instituită de C. civ. în
cuprinsul art. 216 alin. (6) coroborat cu art. 1249 alin. (1), care stabilesc
faptul că atunci când se invocă motive de nulitate absolută,
dreptul la acțiunea în constatarea nulității este
imprescriptibil.
În
motivarea deciziei recurate, instanța de apel s-a limitat la a constata
incidența dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005,
fără a ține seama de dispozițiile legale arătate la
parag. anterior, pe care, în mod nelegal, instanța de apel le-a considerat
neaplicabile în cauză.
Au fost
invocate și dispozițiile art. 1251 și art. 1252 C. civ.,
arătându-se faptul că în aceste texte de lege se indică
situațiile în care contractul este anulabil, situația fiind
distinctă față de cea arătată la art. 1249 alin. (1) C.
civ., or, în speța de față ne aflăm în fața unei
nulități absolute, iar nu a uneia relative, iar, ca atare, aceasta
poate fi invocată oricând, fiind imprescriptibilă, dat fiind faptul
că art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, are formularea "cererea de
anulare", fiind vorba de o nulitate relativă.
Art. 132
alin. (3) din Legea nr. 31/1990, reglementează faptul că, atunci când
se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este
imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană
interesată, ceea ce conduce la concluzia că în cuprinsul alin. (1)
și (2) ale aceluiași articol este vorba de prezumția
nulității relative.
În
dreptul comun legiuitorul utilizează noțiunile de nulitate
relativă sau anulabilitate distinct de nulitatea absolută, motiv
pentru care recurenții susțin că interpretarea pe care
instanța de apel trebuia să o dea sancțiunii de anulare a unui
act este aceea de aplicare a nulității relative.
Contrar
celor reținute de instanța de apel recurenții-reclamanți au
arătat că, în susținerea acțiunii în anulare, au invocat
motive de nulitate absolută, care pot fi formulate oricând, acțiunea
nefiind supusă termenului de 15 zile reglementat de art. 44 alin. (3) din
Legea nr. 1/2005.
22.
Recurenții-reclamanți au făcut referire și la o
greșită reținere a situației de fapt, în ce privește
datele la care hotărârile în litigiu au fost înscrise la oficiul
registrului comerțului.
La data
de 8 august 2016, recurenții au formulat o cerere de sesizare a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, completul competent cu
dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei
hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la
faptul dacă este imprescriptibil dreptul la acțiunea în constatarea
nulității absolute a hotărârii adunării generale a
membrilor cooperatori a unei societăți cooperative.
La data
de 16 septembrie 2016, intimata-pârâtă a formulat un răspuns
față de solicitarea de sesizare a Înaltei Curți de Casație
și Justiție cu întrebarea privind chestiunea de drept ridicată
de reclamanți, solicitând respingerea acesteia.
Prin
Încheierea din 6 octombrie 2016, a fost respinsă cererea de sesizare a
Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea
pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea
chestiunii de drept pusă în discuție, acea încheiere făcând
parte integrantă din prezenta hotărâre.
F.
Apărările formulate de intimata-pârâtă.
La data
de 16 august 2016, intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei o întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
G.
Soluția și considerentele instanței de recurs.
Criticile
formulate de către recurenții-reclamanți nu pot fi
reținute, pentru următoarele considerente:
28.
Dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu puteau fi
încălcate, deoarece nu erau aplicabile în speța de față,
fiind aplicabile doar dispozițiile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005,
așa după cum a reținut și instanța de apel.
29.
Dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu se aplică societăților
cooperative, a căror înființare, organizare și desființare
este reglementată de Legea nr. 1/2005, în art. 19 din această lege
arătându-se că societățile cooperative nu se pot reorganiza
sau transforma în societăți reglementate de Legea nr. 31/1990,
dispozițiile acestei din urmă legi fiind aplicabile doar prin
excepție în cazul societăților cooperative, acolo unde sunt în
mod expres prevăzute, nefiind și cazul art. 132 alin. (2) și 3)
din Legea nr. 31/1990.
Nu pot fi
reținute nici referirile la art. 216 alin. (6) și la art. 1249 alin.
(1) din Noul C. civ., deoarece, la alin. (7) al art. 216 se arată că
prevederile acestui articol se aplică în măsura în care prin legi
speciale nu se dispune altfel, iar la alin. (1) al art. 1249 se arată,
chiar de la început, că nulitatea absolută poate fi invocată
oricând, dacă prin lege nu se prevede altfel, or, în speța de
față, prin Legea nr. 1/2005 în art. 44 alin. (3) se prevede altfel,
anume că respectivele hotărâri ale adunării generale a membrilor
cooperatori pot fi atacate în termen de 15 zile de la data
menționării hotărârii în Registrul Comerțului, indiferent
de motivele invocate.
În
speța de față dispozițiile art. 44 alin. (3) din Legea nr.
1/2005, constituie sediul materiei, aceste dispoziții fiind de
strictă interpretare și aplicare și nu pot fi completate cu
norme C. civ. sau din alte legi speciale.
Pentru
motivele arătate mai sus nu pot fi reținute nici criticile ce privesc
referirile la art. 1251 și art. 1252 C. civ., Legea nr. 1/2005 fiind o
lege specială în raport de aceste dispoziții din dreptul comun, care
se aplică cu prioritate.
Criticile
referitoare la greșita reținere a situației de fapt, nu pot fi
primite deoarece nu se regăsesc printre motivele de casare prevăzute
de art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., aplicabil în speța de
față.
În
altă ordine de idei, prin Încheierea din 6 octombrie 2016, ce face parte
integrantă din prezenta hotărâre, a fost respinsă cererea de
sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul
competent cu dezlegarea unor chestiuni de drept, reținându-se că
prevederile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, au făcut obiectul unui
control de constituționalitate, în cadrul Deciziei nr. 719 din 5 iulie
2012 pronunțată de Curtea Constituțională, decizie prin
care s-a respins excepția de neconstituționalitate, reținându-se
că, în fapt, s-a tins la modificarea și completarea textului de lege
criticat.
Prin
urmare, și din această perspectivă se poate concluziona că
acest text de lege este constituțional și că reprezintă
voința legiuitorului în ce privește posibilitatea de atacare în
justiție a hotărârilor adunării generale a membrilor
cooperatori, aceste prevederi derogând de la dreptul comun în materie și
de la prevederile altor legi speciale, cum este Legea nr. 31/1990.
Având în
vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte
va respinge recursul, ca nefondat.
Având în
vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îi va
obliga pe recurenții-reclamanți la plata sumei de 4.110 RON
cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanții B., E., D., C. și A.
împotriva Deciziei nr. 139/2016 din 13 aprilie 2016, pronunțate de Curtea
de Apel Galați, secția a II-a civilă.
Obligă
recurenții-reclamanți B., E., D., C. și A. să
plătească intimatei-pârâte SC F. Galați suma de 4.1110 RON, cu
titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată
în ședința publică, astăzi 6 aprilie 2017.
Procesat de