Decizia nr. 656/2017 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați pe 2 aprilie 2015, reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta F., au formulat acțiune în anularea hotărârilor Adunării generale ordinare și extraordinare ale societății din 24 aprilie 2014. În motivare au arătat că hotărârile sunt nelegale deoarece nu au fost convocați în mod legal membrii cooperatori (inexistența convocării); datorită lipsei convocării, lipsește și comunicarea propunerilor pentru modificarea actul constitutiv, care potrivit art. 34 alin. (7) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației și a art. 16 alin. (7) din Statutul societății constituie tot o nelegalitate de hotărârii; hotărârile au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 1/2005, în sensul că fiecărui membru cooperator i s-a dat dreptul să voteze proporțional cu numărul de părți sociale deținute, iar nu cu câte un singur vot; hotărârile nu indică cvorumul și majoritatea întrunite pentru a se putea aprecia asupra legalității hotărârii adoptate; procesul-verbal al adunărilor a fost întocmit pro causa, neconstituind obiectul înscrierii de mențiuni la O.R.C. din 5 mai 2014, deci au fost întocmite mai târziu cu ocazia litigiilor apărute între părți; hotărârile adoptate de modificare a Statutului încalcă prevederile legale referitoare la cooptarea de noi membri și la excluderea membrilor cooperatori. S-a cerut și constatarea, pe cale de excepție, a nulității statutului societății pârâte, acest capăt de cerere subsumându-se celui referitor la numărul de voturi. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin Sentința civilă nr. 257 din 24 septembrie 2015, Tribunalul Galați a respins acțiunea, ca tardivă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, hotărârile adunării generale contrare legii și actului constitutiv pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data menționării în registrul comerțului, de oricare dintre membrii cooperatori care au luat parte la adunarea generală și au votat împotrivă sau care nu au participat la adunarea generală. În cauză, hotărârile au fost menționate în registrului comerțului la data de 17 februarie 2015 prin Rezoluția directorului din 17 februarie 2015, astfel că termenul pentru promovarea acțiunii era până la data de 5 martie 2015 inclusiv. Reclamanții au formulat prezenta acțiune la data de 27 martie 2015, adică în afara termenului legal pentru promovarea unei acțiuni în anulare. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții A., B., C., D. și E., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, pe 27 noiembrie 2015.

Apelanții au solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii. În motivare au arătat că în mod greșit a dispus prima instanță admiterea excepției tardivității. Astfel, hotărârile criticate au fost înregistrate pe rolul O.R.C. pe 1 aprilie 2015, iar acțiunea în anulare a fost înregistrată la Tribunalul Galați pe 2 aprilie 2015, deci în termen. Mai mult, reclamanții au invocat motive de nulitate absolută, care pot fi invocate oricând, așa cum prevede art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin Decizia nr. 139/2016 din 13 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanții-reclamanți A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu intimata-pârâtă F., împotriva Sentinței civile nr. 257 din 24 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. x/121/2015. Au fost obligați apelanții-reclamanți, în solidar, la plata către intimata-pârâtă a sumei de 2.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin Rezoluția din 17 februarie 2015, directorul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galați a admis înregistrarea în registru a hotărârilor societății F. care fac obiectul prezentului dosar și a dispus publicarea lor în M. Of. al României.

Indiferent de scopul operațiunii ulterioare (din 1 aprilie 2015), hotărârile au fost menționate în registrul comerțului pe 17 februarie 2015, astfel că argumentul apelanților-reclamanți privind înregistrarea pe 1 aprilie 2015 nu poate fi reținut. De altfel, operațiunea declanșată prin Cererea din 1 aprilie 2015 nici nu s-a dovedit că s-ar fi încheiat cu o (nouă) menționare a hotărârilor în registrul comerțului, ceea ce ar însemna, dacă s-ar admite argumentul apelanților, că hotărârile nici nu au fost menționate în registru, ceea ce este împotriva realității.

Celelalte elemente de fapt - data ultimă a termenului de depunere a acțiunii (5 martie 2015) și cea efectivă de depunere (27 martie 2015) - reținute de prima instanță nu au fost contestate, astfel că instanța de apel nu a avut motiv să le reanalizeze.

În drept, potrivit art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, hotărârile adunării generale contrare prevederilor legii și ale actului constitutiv pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data menționării în registrul comerțului. Textul de lege este clar și nu face vreo distincție după felul de nulitate ce se invocă de parte (absolută sau relativă), astfel că nici instanța nu poate face deosebirea.

Apelanții-pârâți au făcut trimitere la art. 132 alin. (2) - (3) din Legea nr. 31/1990 a societăților, potrivit cărora hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile (...), dar când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil.

Dincolo de similitudinea soluției legislative, instanța de apel a reținut că art. 132 alin. (2) - (3) din Legea nr. 31/1990 nu se aplică societăților cooperative reglementate de dispozițiile Legii nr. 1/2005. Astfel, potrivit art. 19 din acest ultim act normativ, societățile cooperative nu se pot reorganiza sau transforma în societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, deci legiuitorul a făcut o distincție netă între cele două forme de societate - cea supusă Legii nr. 31/1990 (fostă comercială) și cea supusă Legii nr. 1/2005 (cooperativă).

Doar prin excepție sunt aplicabile societății cooperative dispoziții ale Legii nr. 31/1990, acolo unde este prevăzut expres (de exemplu, art. 20, 47 și 88 din Legea nr. 1/2005), însă art. 132 alin. (2) - (3) din Legea nr. 31/1990 nu este prevăzut că s-ar aplica societății cooperative.

Apelanții-pârâți au făcut trimitere și la dispozițiile C. civ., respectiv art. 1249 alin. (1), potrivit căruia, dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând. Acesta este regimul juridic general al nulității absolute, regim aplicabil, așa cum arată și textul C. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel. Or, prin art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 se prevede altfel, respectiv că și nulitatea absolută este supusă termenului de 15 zile, or, legea specială (Legea nr. 1/2005) are prioritate față de cea generală (C. civ.). E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții B., E., D., C. și A., aducându-i următoarele critici:

Instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care conferă acțiunii în constatarea nulității absolute a hotărârilor AGA, caracter imprescriptibil, cât și regula generală de drept comun, instituită de C. civ. în cuprinsul art. 216 alin. (6) coroborat cu art. 1249 alin. (1), care stabilesc faptul că atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiunea în constatarea nulității este imprescriptibil.

În motivarea deciziei recurate, instanța de apel s-a limitat la a constata incidența dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, fără a ține seama de dispozițiile legale arătate la parag. anterior, pe care, în mod nelegal, instanța de apel le-a considerat neaplicabile în cauză.

Au fost invocate și dispozițiile art. 1251 și art. 1252 C. civ., arătându-se faptul că în aceste texte de lege se indică situațiile în care contractul este anulabil, situația fiind distinctă față de cea arătată la art. 1249 alin. (1) C. civ., or, în speța de față ne aflăm în fața unei nulități absolute, iar nu a uneia relative, iar, ca atare, aceasta poate fi invocată oricând, fiind imprescriptibilă, dat fiind faptul că art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, are formularea "cererea de anulare", fiind vorba de o nulitate relativă.

Art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, reglementează faptul că, atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată, ceea ce conduce la concluzia că în cuprinsul alin. (1) și (2) ale aceluiași articol este vorba de prezumția nulității relative.

În dreptul comun legiuitorul utilizează noțiunile de nulitate relativă sau anulabilitate distinct de nulitatea absolută, motiv pentru care recurenții susțin că interpretarea pe care instanța de apel trebuia să o dea sancțiunii de anulare a unui act este aceea de aplicare a nulității relative.

Contrar celor reținute de instanța de apel recurenții-reclamanți au arătat că, în susținerea acțiunii în anulare, au invocat motive de nulitate absolută, care pot fi formulate oricând, acțiunea nefiind supusă termenului de 15 zile reglementat de art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005.

Recurenții-reclamanți au făcut referire și la o greșită reținere a situației de fapt, în ce privește datele la care hotărârile în litigiu au fost înscrise la oficiul registrului comerțului.

La data de 8 august 2016, recurenții au formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul competent cu dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la faptul dacă este imprescriptibil dreptul la acțiunea în constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori a unei societăți cooperative.

La data de 16 septembrie 2016, intimata-pârâtă a formulat un răspuns față de solicitarea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu întrebarea privind chestiunea de drept ridicată de reclamanți, solicitând respingerea acesteia.

Prin Încheierea din 6 octombrie 2016, a fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept pusă în discuție, acea încheiere făcând parte integrantă din prezenta hotărâre. F. Apărările formulate de intimata-pârâtă.

La data de 16 august 2016, intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. G. Soluția și considerentele instanței de recurs.

Criticile formulate de către recurenții-reclamanți nu pot fi reținute, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu puteau fi încălcate, deoarece nu erau aplicabile în speța de față, fiind aplicabile doar dispozițiile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, așa după cum a reținut și instanța de apel.

Dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu se aplică societăților cooperative, a căror înființare, organizare și desființare este reglementată de Legea nr. 1/2005, în art. 19 din această lege arătându-se că societățile cooperative nu se pot reorganiza sau transforma în societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, dispozițiile acestei din urmă legi fiind aplicabile doar prin excepție în cazul societăților cooperative, acolo unde sunt în mod expres prevăzute, nefiind și cazul art. 132 alin. (2) și 3) din Legea nr. 31/1990.

Nu pot fi reținute nici referirile la art. 216 alin. (6) și la art. 1249 alin. (1) din Noul C. civ., deoarece, la alin. (7) al art. 216 se arată că prevederile acestui articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel, iar la alin. (1) al art. 1249 se arată, chiar de la început, că nulitatea absolută poate fi invocată oricând, dacă prin lege nu se prevede altfel, or, în speța de față, prin Legea nr. 1/2005 în art. 44 alin. (3) se prevede altfel, anume că respectivele hotărâri ale adunării generale a membrilor cooperatori pot fi atacate în termen de 15 zile de la data menționării hotărârii în Registrul Comerțului, indiferent de motivele invocate.

În speța de față dispozițiile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, constituie sediul materiei, aceste dispoziții fiind de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi completate cu norme C. civ. sau din alte legi speciale.

Pentru motivele arătate mai sus nu pot fi reținute nici criticile ce privesc referirile la art. 1251 și art. 1252 C. civ., Legea nr. 1/2005 fiind o lege specială în raport de aceste dispoziții din dreptul comun, care se aplică cu prioritate.

Criticile referitoare la greșita reținere a situației de fapt, nu pot fi primite deoarece nu se regăsesc printre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., aplicabil în speța de față.

În altă ordine de idei, prin Încheierea din 6 octombrie 2016, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, a fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul competent cu dezlegarea unor chestiuni de drept, reținându-se că prevederile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, au făcut obiectul unui control de constituționalitate, în cadrul Deciziei nr. 719 din 5 iulie 2012 pronunțată de Curtea Constituțională, decizie prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate, reținându-se că, în fapt, s-a tins la modificarea și completarea textului de lege criticat.

Prin urmare, și din această perspectivă se poate concluziona că acest text de lege este constituțional și că reprezintă voința legiuitorului în ce privește posibilitatea de atacare în justiție a hotărârilor adunării generale a membrilor cooperatori, aceste prevederi derogând de la dreptul comun în materie și de la prevederile altor legi speciale, cum este Legea nr. 31/1990.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îi va obliga pe recurenții-reclamanți la plata sumei de 4.110 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.