ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 656/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 656/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 656/2017

Asupra

recursului de față;

A. Obiectul cererii introductive.

Tribunalul Galați pe 2 aprilie 2015, reclamanții A., B., C., D.

și E., în contradictoriu cu pârâta F., au formulat acțiune în

anularea hotărârilor Adunării generale ordinare și extraordinare

ale societății din 24 aprilie 2014.

În motivare

au arătat că hotărârile sunt nelegale deoarece nu au fost

convocați în mod legal membrii cooperatori (inexistența

convocării); datorită lipsei convocării, lipsește și

comunicarea propunerilor pentru modificarea actul constitutiv, care potrivit

art. 34 alin. (7) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și

funcționarea cooperației și a art. 16 alin. (7) din Statutul

societății constituie tot o nelegalitate de hotărârii;

hotărârile au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor art. 37

din Legea nr. 1/2005, în sensul că fiecărui membru cooperator i s-a

dat dreptul să voteze proporțional cu numărul de părți

sociale deținute, iar nu cu câte un singur vot; hotărârile nu

indică cvorumul și majoritatea întrunite pentru a se putea aprecia

asupra legalității hotărârii adoptate; procesul-verbal al

adunărilor a fost întocmit pro causa, neconstituind obiectul înscrierii de

mențiuni la O.R.C. din 5 mai 2014, deci au fost întocmite mai târziu cu

ocazia litigiilor apărute între părți; hotărârile adoptate

de modificare a Statutului încalcă prevederile legale referitoare la

cooptarea de noi membri și la excluderea membrilor cooperatori. S-a cerut

și constatarea, pe cale de excepție, a nulității statutului

societății pârâte, acest capăt de cerere subsumându-se celui

referitor la numărul de voturi.

B.

Hotărârea primei instanțe.

Sentința civilă nr. 257 din 24 septembrie 2015, Tribunalul

Galați a respins acțiunea, ca tardivă.

hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit

art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, hotărârile adunării generale

contrare legii și actului constitutiv pot fi atacate în justiție în

termen de 15 zile de la data menționării în registrul

comerțului, de oricare dintre membrii cooperatori care au luat parte la

adunarea generală și au votat împotrivă sau care nu au

participat la adunarea generală. În cauză, hotărârile au fost

menționate în registrului comerțului la data de 17 februarie 2015

prin Rezoluția directorului din 17 februarie 2015, astfel că termenul

pentru promovarea acțiunii era până la data de 5 martie 2015

inclusiv. Reclamanții au formulat prezenta acțiune la data de 27

martie 2015, adică în afara termenului legal pentru promovarea unei

acțiuni în anulare.

C. Calea de

atac împotriva hotărârii primei instanțe.

sentinței au declarat apel reclamanții A., B., C., D. și E.,

dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția

a II-a civilă, pe 27 noiembrie 2015.

5.

Apelanții au solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii

acțiunii. În motivare au arătat că în mod greșit a dispus

prima instanță admiterea excepției tardivității.

Astfel, hotărârile criticate au fost înregistrate pe rolul O.R.C. pe 1

aprilie 2015, iar acțiunea în anulare a fost înregistrată la

Tribunalul Galați pe 2 aprilie 2015, deci în termen. Mai mult,

reclamanții au invocat motive de nulitate absolută, care pot fi

invocate oricând, așa cum prevede art. 132 alin. (3) din Legea nr.

31/1990.

D.

Hotărârea instanței de apel.

Decizia nr. 139/2016 din 13 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel

Galați, secția a II-a civilă, a fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de către apelanții-reclamanți A., B., C., D.

și E., în contradictoriu cu intimata-pârâtă F., împotriva

Sentinței civile nr. 257 din 24 septembrie 2015 pronunțată de

Tribunalul Galați, în Dosarul nr. x/121/2015.

Au fost

obligați apelanții-reclamanți, în solidar, la plata către

intimata-pârâtă a sumei de 2.000 RON cu titlul de cheltuieli de

judecată.

se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin

Rezoluția din 17 februarie 2015, directorul O.R.C. de pe lângă

Tribunalul Galați a admis înregistrarea în registru a hotărârilor

societății F. care fac obiectul prezentului dosar și a dispus

publicarea lor în M. Of. al României.

de scopul operațiunii ulterioare (din 1 aprilie 2015), hotărârile au fost

menționate în registrul comerțului pe 17 februarie 2015, astfel

că argumentul apelanților-reclamanți privind înregistrarea pe 1

aprilie 2015 nu poate fi reținut. De altfel, operațiunea

declanșată prin Cererea din 1 aprilie 2015 nici nu s-a dovedit

că s-ar fi încheiat cu o (nouă) menționare a hotărârilor în

registrul comerțului, ceea ce ar însemna, dacă s-ar admite argumentul

apelanților, că hotărârile nici nu au fost menționate în

registru, ceea ce este împotriva realității.

elemente de fapt - data ultimă a termenului de depunere a acțiunii (5

martie 2015) și cea efectivă de depunere (27 martie 2015) -

reținute de prima instanță nu au fost contestate, astfel că

instanța de apel nu a avut motiv să le reanalizeze.

potrivit art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, hotărârile adunării

generale contrare prevederilor legii și ale actului constitutiv pot fi

atacate în justiție în termen de 15 zile de la data menționării

în registrul comerțului. Textul de lege este clar și nu face vreo distincție

după felul de nulitate ce se invocă de parte (absolută sau

relativă), astfel că nici instanța nu poate face deosebirea.

11.

Apelanții-pârâți au făcut trimitere la art. 132 alin. (2) - (3)

din Legea nr. 31/1990 a societăților, potrivit cărora hotărârile

adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în

justiție, în termen de 15 zile (...), dar când se invocă motive de

nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil.

de similitudinea soluției legislative, instanța de apel a

reținut că art. 132 alin. (2) - (3) din Legea nr. 31/1990 nu se

aplică societăților cooperative reglementate de

dispozițiile Legii nr. 1/2005. Astfel, potrivit art. 19 din acest ultim

act normativ, societățile cooperative nu se pot reorganiza sau

transforma în societăți reglementate de Legea societăților

nr. 31/1990, deci legiuitorul a făcut o distincție netă între

cele două forme de societate - cea supusă Legii nr. 31/1990

(fostă comercială) și cea supusă Legii nr. 1/2005

(cooperativă).

excepție sunt aplicabile societății cooperative dispoziții

ale Legii nr. 31/1990, acolo unde este prevăzut expres (de exemplu, art.

20, 47 și 88 din Legea nr. 1/2005), însă art. 132 alin. (2) - (3) din

Legea nr. 31/1990 nu este prevăzut că s-ar aplica

societății cooperative.

14.

Apelanții-pârâți au făcut trimitere și la dispozițiile

C. civ., respectiv art. 1249 alin. (1), potrivit căruia, dacă prin

lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi invocată

oricând. Acesta este regimul juridic general al nulității absolute,

regim aplicabil, așa cum arată și textul C. civ., dacă prin

lege nu se prevede altfel. Or, prin art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 se

prevede altfel, respectiv că și nulitatea absolută este

supusă termenului de 15 zile, or, legea specială (Legea nr. 1/2005)

are prioritate față de cea generală (C. civ.).

E. Calea de

atac împotriva hotărârii instanței de apel.

deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții B., E., D.,

C. și A., aducându-i următoarele critici:

16.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale art. 132

alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care conferă acțiunii în constatarea

nulității absolute a hotărârilor AGA, caracter imprescriptibil,

cât și regula generală de drept comun, instituită de C. civ. în

cuprinsul art. 216 alin. (6) coroborat cu art. 1249 alin. (1), care stabilesc

faptul că atunci când se invocă motive de nulitate absolută,

dreptul la acțiunea în constatarea nulității este

imprescriptibil.

motivarea deciziei recurate, instanța de apel s-a limitat la a constata

incidența dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005,

fără a ține seama de dispozițiile legale arătate la

parag. anterior, pe care, în mod nelegal, instanța de apel le-a considerat

neaplicabile în cauză.

invocate și dispozițiile art. 1251 și art. 1252 C. civ.,

arătându-se faptul că în aceste texte de lege se indică

situațiile în care contractul este anulabil, situația fiind

distinctă față de cea arătată la art. 1249 alin. (1) C.

civ., or, în speța de față ne aflăm în fața unei

nulități absolute, iar nu a uneia relative, iar, ca atare, aceasta

poate fi invocată oricând, fiind imprescriptibilă, dat fiind faptul

că art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, are formularea "cererea de

anulare", fiind vorba de o nulitate relativă.

alin. (3) din Legea nr. 31/1990, reglementează faptul că, atunci când

se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este

imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană

interesată, ceea ce conduce la concluzia că în cuprinsul alin. (1)

și (2) ale aceluiași articol este vorba de prezumția

nulității relative.

dreptul comun legiuitorul utilizează noțiunile de nulitate

relativă sau anulabilitate distinct de nulitatea absolută, motiv

pentru care recurenții susțin că interpretarea pe care

instanța de apel trebuia să o dea sancțiunii de anulare a unui

act este aceea de aplicare a nulității relative.

celor reținute de instanța de apel recurenții-reclamanți au

arătat că, în susținerea acțiunii în anulare, au invocat

motive de nulitate absolută, care pot fi formulate oricând, acțiunea

nefiind supusă termenului de 15 zile reglementat de art. 44 alin. (3) din

Legea nr. 1/2005.

22.

Recurenții-reclamanți au făcut referire și la o

greșită reținere a situației de fapt, în ce privește

datele la care hotărârile în litigiu au fost înscrise la oficiul

registrului comerțului.

de 8 august 2016, recurenții au formulat o cerere de sesizare a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, completul competent cu

dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea pronunțării unei

hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la

faptul dacă este imprescriptibil dreptul la acțiunea în constatarea

nulității absolute a hotărârii adunării generale a

membrilor cooperatori a unei societăți cooperative.

de 16 septembrie 2016, intimata-pârâtă a formulat un răspuns

față de solicitarea de sesizare a Înaltei Curți de Casație

și Justiție cu întrebarea privind chestiunea de drept ridicată

de reclamanți, solicitând respingerea acesteia.

Încheierea din 6 octombrie 2016, a fost respinsă cererea de sesizare a

Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea

pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea

chestiunii de drept pusă în discuție, acea încheiere făcând

parte integrantă din prezenta hotărâre.

F.

Apărările formulate de intimata-pârâtă.

de 16 august 2016, intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei o întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

G.

Soluția și considerentele instanței de recurs.

formulate de către recurenții-reclamanți nu pot fi

reținute, pentru următoarele considerente:

28.

Dispozițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu puteau fi

încălcate, deoarece nu erau aplicabile în speța de față,

fiind aplicabile doar dispozițiile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005,

așa după cum a reținut și instanța de apel.

29.

Dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu se aplică societăților

cooperative, a căror înființare, organizare și desființare

este reglementată de Legea nr. 1/2005, în art. 19 din această lege

arătându-se că societățile cooperative nu se pot reorganiza

sau transforma în societăți reglementate de Legea nr. 31/1990,

dispozițiile acestei din urmă legi fiind aplicabile doar prin

excepție în cazul societăților cooperative, acolo unde sunt în

mod expres prevăzute, nefiind și cazul art. 132 alin. (2) și 3)

din Legea nr. 31/1990.

reținute nici referirile la art. 216 alin. (6) și la art. 1249 alin.

(1) din Noul C. civ., deoarece, la alin. (7) al art. 216 se arată că

prevederile acestui articol se aplică în măsura în care prin legi

speciale nu se dispune altfel, iar la alin. (1) al art. 1249 se arată,

chiar de la început, că nulitatea absolută poate fi invocată

oricând, dacă prin lege nu se prevede altfel, or, în speța de

față, prin Legea nr. 1/2005 în art. 44 alin. (3) se prevede altfel,

anume că respectivele hotărâri ale adunării generale a membrilor

cooperatori pot fi atacate în termen de 15 zile de la data

menționării hotărârii în Registrul Comerțului, indiferent

de motivele invocate.

speța de față dispozițiile art. 44 alin. (3) din Legea nr.

1/2005, constituie sediul materiei, aceste dispoziții fiind de

strictă interpretare și aplicare și nu pot fi completate cu

norme C. civ. sau din alte legi speciale.

motivele arătate mai sus nu pot fi reținute nici criticile ce privesc

referirile la art. 1251 și art. 1252 C. civ., Legea nr. 1/2005 fiind o

lege specială în raport de aceste dispoziții din dreptul comun, care

se aplică cu prioritate.

referitoare la greșita reținere a situației de fapt, nu pot fi

primite deoarece nu se regăsesc printre motivele de casare prevăzute

de art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., aplicabil în speța de

față.

altă ordine de idei, prin Încheierea din 6 octombrie 2016, ce face parte

integrantă din prezenta hotărâre, a fost respinsă cererea de

sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul

competent cu dezlegarea unor chestiuni de drept, reținându-se că

prevederile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, au făcut obiectul unui

control de constituționalitate, în cadrul Deciziei nr. 719 din 5 iulie

2012 pronunțată de Curtea Constituțională, decizie prin

care s-a respins excepția de neconstituționalitate, reținându-se

că, în fapt, s-a tins la modificarea și completarea textului de lege

criticat.

urmare, și din această perspectivă se poate concluziona că

acest text de lege este constituțional și că reprezintă

voința legiuitorului în ce privește posibilitatea de atacare în

justiție a hotărârilor adunării generale a membrilor

cooperatori, aceste prevederi derogând de la dreptul comun în materie și

de la prevederile altor legi speciale, cum este Legea nr. 31/1990.

vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul, ca nefondat.

vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îi va

obliga pe recurenții-reclamanți la plata sumei de 4.110 RON

cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții B., E., D., C. și A.

împotriva Deciziei nr. 139/2016 din 13 aprilie 2016, pronunțate de Curtea

de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Obligă

recurenții-reclamanți B., E., D., C. și A. să

plătească intimatei-pârâte SC F. Galați suma de 4.1110 RON, cu

titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 6 aprilie 2017.

Procesat de

GGC - N