ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 368/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 368/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 368/2017
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 161/R, pronunțată la data de 14 septembrie 2016, în Dosarul nr. x/113/2015, a respins cererea de revizuire, ca fiind tardiv formulată, de revizuenta SC A. SRL Brăila a sentinței civile nr. 5244 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. x/196/2012, și a Deciziei civile nr. 23 din 23 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. x/196/2012 al Tribunalului Brăila, în contradictoriu cu intimații B. Brăila și C. Brăila.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de revizuire a reținut, în esență, următoarele motive:
Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 de la comunicarea hotărârii definitive iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare.
În speță, s-a reținut, Decizia civilă nr. 23 din 23 aprilie 2015 a Tribunalului Brăila, pronunțată în Dosarul nr. x/196/2012, a cărei revizuire se solicită, a fost dată în recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 5244 din 19 noiembrie 2014 a Judecătoriei Brăila, pronunțată în același dosar, recurs care a evocat fondul.
Astfel, raportat la dispozițiile legale mai sus - citate, instanța a reținut că, termenul de o lună în care putea fi promovată cererea de revizuire împotriva acestei decizii, a început să curgă de la data pronunțării hotărârii, respectiv, 23 aprilie 2015, împlinindu-se la data de 23 iunie 2015.
Cum cererea de revizuire a fost introdusă abia la data de 04 decembrie 2015, cu mult după expirarea termenului de o lună de la pronunțarea hotărârii, Curtea a constatat că excepția tardivității invocată de intimatul B. Brăila este întemeiată, astfel că, a fost admisă, cu consecința respingerii cererii de revizuire ca fiind tardiv formulată.
Referitor la apărarea revizuentei în sensul că termenul de o lună trebuie calculat de la data pronunțării Deciziei civile nr. 29 din 29 octombrie 2015 a Tribunalului Brăila, prin care a fost soluționată contestația în anulare promovată împotriva Deciziei civile nr. 23 din 23 aprilie 2015 a Tribunalului Brăila supusă revizuirii în prezenta cauză, Curtea a apreciat că nu poate fi primită, întrucât, textul art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează termenul de revizuire, cuprinde dispoziții exprese cu privire la momentul de la care acesta începe să curgă, respectiv, data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită (atunci când hotărârea a fost dată de o instanță de recurs, după evocarea fondului, cum este cazul deciziei a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză), dispoziții de la care nu se poate deroga.
Din această perspectivă, Curtea a apreciat că este lipsită de relevanță împrejurarea că împotriva Deciziei civile nr. 23 din 23 aprilie 2015 a Tribunalului Brăila a fost promovată o contestație în anulare, soluționată la data de 29 octombrie 2015, momentul pronunțării hotărârii în contestația în anulare neproducând nici un fel de consecințe asupra termenului de revizuire.
Pentru toate aceste motive, reținând că cererea de revizuire a fost introdusă după expirarea termenului de o lună de la data pronunțării hotărârii a cărei retractare se solicită, Curtea a respins-o ca fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen,
revizuenta SC A. SRL Brăila, solicitând admiterea, ca fondată, a cererii de recurs, în sensul respingerii excepției tardivității invocată de intimatul B. Brăila, și casarea deciziei atacate, cu retrimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Galați, ca instanță de revizuire, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra fondului cauzei.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și pe art. 304
1
C. proc. civ., recurenta - revizuentă SC A. SRL Brăila a relevat, foarte pe larg, situația în fapt în cauză, apreciind faptul că, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 V.C.P.C., sens în care a invocat, în esență, următoarele motive:
Raportat la speța dedusă judecății, atâta timp cât, pe de o parte, dispozițiile art. 324 V.C.P.C. fac referire, în cazul art. 322 pct. 7 alin. (2) din V.C.P.C., la momentul pronunțării ultimei hotărâri, fără menționarea termenului „definitivă”, iar, pe de altă parte, Decizia civilă nr. 29 din 29 octombrie 2015 a fost pronunțată tot de Tribunalul Brăila ca instanță de recurs, care a soluționat contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 23 din 23 aprilie 2015, recurenta - revizuentă apreciază faptul că, nu poate fi primit raționamentul greșit al Curții de Apel Galați, în sensul că, „(…) momentul pronunțării hotărârii în contestația în anulare neproducând niciun fel de consecințe asupra termenului de revizuire”.
De altfel, a mai susținut recurenta - revizuentă, așa cum rezultă și din programul Ecris al Tribunalului Brăila, stadiul procesual al Dosarului civil nr. x/113/2015, în care a fost pronunțată Decizia civilă nr. 29 din 29 octombrie 2015, l-a constituit contestație în anulare - recurs, aspect de natură să confirme apărările sale.
Pe cale de consecință, recurenta - revizuentă apreciază că, în mod corect a susținut faptul că termenul de revizuire de 1 lună a început să curgă de la data pronunțării de către Tribunalul Brăila, ca instanță de recurs, a ultimei hotărâri, respectiv, Decizia civilă nr. 29 din 29 octombrie 2015, motivele de revizuire fiind astfel formulate și depuse în termen legal.
Legal citat, intimatul C. Brăila a formulat întâmpinare în recurs, la data de 23 decembrie 2016, prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar, pe fondul cauzei, respingerea ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a Deciziei nr. 161/R/2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosar revizuire nr. x/113/2015.
La rândul său, intimatul B. Brăila a formulat întâmpinare, la data de 27 februarie 2017, prin care, pe cale de excepție, a invocat inadmisibilitatea recursului, având în vedere că recurenta a promovat un recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei cereri de revizuire a unei alte hotărâri, irevocabile, date în recurs, și a solicitat respingerea recursului, pe cale de excepție, ca inadmisibil, iar, pe fond, ca neîntemeiat.
La termenul de judecată din data de 2 martie 2017, Înalta Curte, față de dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care, „Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, (…)”, a respins excepția inadmisibilității căii de atac a recursului în prezenta cauză, invocată de către intimați prin întâmpinare.
Întrucât stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a le utiliza, în formele și modalitățile instituite de lege.
Or, dispoziția legală înscrisă în
art. 328 alin. (2) C. proc. civ.
dă expresie acestui principiu, reglementând o cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate asupra cererilor de revizuire, permițând astfel accesul liber la justiție tuturor celor interesați.
Sub acest aspect, se reține că, î
n pofida mențiunilor cu privire la calea de atac făcute în cuprinsul unei hotărâri, potrivit art. 261 pct. 7 C. proc. civ., esențială este calea de atac recunoscută de lege.
Astfel, simpla susținere a intimaților în sensul că, în dispozitivul deciziei recurate se arată că aceasta este irevocabilă, însă dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ. dispun expres că în situația revizuirii cerute pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, nu poate duce în mod automat la admiterea excepției inadmisibilității prezentului recurs în sensul dorit de intimați.
În plus, calea de atac este dată de lege, nu de judecător, iar atunci când instanța, în aplicarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., menționează în mod greșit în hotărâre calea de atac ori termenul în care aceasta poate fi exercitată (în speță - "irevocabilă"), părților le este deschisă calea de atac îngăduită de lege, iar nu cea eronat arătată de către judecător.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate.
Pentru motivul de revizuire invocat de
recurenta - revizuentă SC A. SRL Brăila
, dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevăd că termenul de revizuire este de o lună, care curge în cazul de față (una dintre hotărârile pretins potrivnice fiind pronunțată în recurs) de la
pronunțarea
hotărârii a cărei revizuire se cere.
Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menționat, termen legal imperativ, care are ca punct/ moment de plecare data pronunțării hotărârii, moment de la care se calculează termenul de o lună prevăzut de lege pentru formularea cererii de revizuire deduse judecății.
În cauză, în mod corect instanța anterioară a reținut că, raportat la dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Decizia civilă nr. 23 a Tribunalului Brăila (a cărei revizuire se solicită), fiind pronunțată la data de 23 aprilie 2015, de la această dată și până la data formulării cererii de revizuire, 4 decembrie 2015, a trecut mai mult de o lună.
Prin urmare, în mod legal și cu aplicarea dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. instanța anterioară a constatat că cererea de revizuire este tardiv formulată, revizuenta exercitând calea de atac după împlinirea termenului evocat (cu mult după expirarea acestuia prin raportare și la ultimul act de procedură ce a epuizat judecata civilă a pricinilor părții).
În ceea ce privește susținerea recurentei - revizuentei despre faptul că,
termenul de revizuire de 1 lună ar fi început să curgă de la data pronunțării de către Tribunalul Brăila a ultimei hotărâri, respectiv, Decizia civilă nr. 29 din 29 octombrie 2015,
aceasta este apreciată de Înalta Curte ca neîntemeiată, întrucât, din economia prevederilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. rezultă că legiuitorul a stabilit expres momentul de la care acesta începe să curgă, și anume, „
când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare - cazul în speță, s.n.”
Termenul imperativ de o lună în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătorești, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ., este socotit de la momentul pronunțării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când a fost soluționată calea extraordinară de atac a contestației în anulare exercitate împotriva hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părții.
Astfel, de principiu, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ori de aspectele analizate în exercițiul extraordinar al contestației în anulare, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării.
De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii date în contestația în anulare exercitate împotriva acesteia, și, pentru aceleași rațiuni, nu îngrădesc dreptul la apărare sau liberul acces la justiție al revizuentei.
Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.
Or, neexercitarea dreptului procesual - în speță, a cererii de revizuire - în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea irevocabilă a hotărârii revizuite pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.
În speță, așadar, în mod corect și legal instanța anterioară a reținut că, revizuenta
SC A. SRL Brăila a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului legal prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire nu au mai fost analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității fiind o excepție procesuală absolută și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.
Având în vedere această situație, cât și dispozițiile art. 103 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea
părții din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel - ceea ce, în cauză, nu se poate reține -, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei - ceea ce, în cauză, nu s-a susținut -, Înalta Curte constată că instanța de revizuire în mod corect a dat eficiență textului de lege sus - evocat și, pe cale de consecință, a admis excepția tardivității formulării cererii de revizuire, respingând-o ca fiind tardiv formulată.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată este dată cu respectarea dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 și ale art. 103 C. proc. civ., în privința acesteia nesubzistând niciunul din motivele de recurs invocate.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Așa fiind;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - revizuentă SC A. SRL Brăila împotriva Deciziei civile nr. 161/R din 14 septembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2017.