ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 988/2016

HOTĂRÂRE
26.05.2016
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 988/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 988/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:

Prin cererea formulată la data de 23 februarie 2015, petenta SC A. SA Brăila a solicitat în contradictoriu cu intimata SC B. SA Constanța reprezentată de administrator judiciar C. SPRL Constanța, revizuirea deciziei civile nr. 22 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Galați, pronunțată în Dosarul nr. x/113/2013*, fără a arăta motivele de fapt și de drept ale acesteia.

Prin memoriul depus la dosar la 23 martie 2015, petenta a indicat, ca temei de drept al cererii de revizuire, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., susținând că decizia civilă nr. 22 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Galați este potrivnică sentinței civile nr. 1247 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului Brăila, pronunțată în Dosarul nr. x/1999, aceasta încălcând autoritatea de lucru judecat a celei din urmă sentințe.

A admis excepția nulității cererii de revizuire invocată din oficiu și în temeiul art. 511 alin. (4) din noul C. proc. civ. a constatat nulă ca nemotivată în termen cererea de revizuire formulată de SC A. SRL Brăila.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește respingerea excepției tardivității cererii de revizuire invocată de către intimată s-a constatat că

aceasta

a fost formulată înăuntrul termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., avându-se în vedere că, decizia civilă nr. 22 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Galați, a cărei revizuire se solicită, a rămas definitivă, în conformitate cu dispozițiile art. 634 din noul C. proc. civ., la momentul pronunțării, respectiv la data de 11 februarie 2015, iar cererea de revizuire formulată de SC A. SA Brăila a fost introdusă la 23 februarie 2015.

Cu privire la excepția nulității cererii de revizuire invocată din oficiu, curtea a reținut că motivarea acesteia s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 511 alin. (4) din noul C. proc. civ., care prevăd că revizuirea se motivează prin însăși cererea de declarare a căii de atac sau printr-un memoriu separat cu condiția respectării termenului de exercitare a acesteia.

Termenul de motivare a cererii de revizuire curge, așa cum în mod expres prevede art. 511 alin. (4) în referire la art. 511 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În speță, cum decizia civilă nr. 22 a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă la 11 februarie 2015, s-a reținut că termenul de o lună înăuntrul căruia trebuia motivată cererea de revizuire formulată împotriva acesteia s-a împlinit la data de 11 martie 2015.

Față de dispozițiile exprese ale art. 511 alin. (4) din noul C. proc. civ., având în vedere faptul că cererea de revizuire a fost motivată la data de 23 martie 2015, deci după expirarea termenului de o lună calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se solicită, respectiv 11 februarie 2015, curtea a admis excepția nulității invocată din oficiu și a constatat că cererea de revizuire formulată de petentă este nulă, nefiind motivată în termen.

- A arătat că pronunțând decizia nr. 147/A din 05 octombrie 2015,

în mod greșit a reținut

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, că cererea sa de revizuire este nulă pe considerent că aceasta a fost motivată la 23 martie 2015, după expirarea termenului de o lună calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se solicită, în condițiile în care prin încheierile de ședință din 25 martie 2015, 06 mai 2015 și 30 septembrie 2015 pronunțate în același dosar, nr. x/44/2015, aceeași instanță s-a pronunțat în sensul că motivarea revizuirii este făcută în termen, astfel că instanța este legată în pronunțarea soluției de reținerile făcute prin încheierile interlocutorii menționate, situație în raport de care nu putea să mai constate nulitatea cererii sale de revizuire pentru nemotivare în termen.

- Decizia este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 184, art. 634 alin. (2), art. 427 alin. (1), art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 511 alin. (1) din noul C. proc. civ., art. 6 din C.E.D.O., art. 20 și art. 24 alin. (1) din Constituția României.

Sub un prim aspect a menționat faptul că termenul de revizuire de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri numai în cazul celor date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs, precum și a hotărârilor date în primă instanță care nu au fost atacate cu apel așa cum au fost definite de art. 634 alin. (2) din noul C. proc. civ.

Este adevărat că în speță este vorba despre o hotărâre pronunțată de instanța de apel, în urma evocării fondului și care este definitivă, dar față de această situație nu se poate concluziona că sunt aplicabile dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. în condițiile în care nu există o mențiune expresă că termenul de o lună curge de la data pronunțării, urmând a fi aplicate prevederile art. 184 din noul C. proc. civ. care stabilesc că termenul curge de la data comunicării actelor de procedură.

Raportând dispozițiile legale menționate la situația de fapt, a precizat că

decizia civilă nr. 22 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Galați, a cărei revizuire s-a solicitat i-a fost comunicată la 09 martie 2015, astfel că motivarea cererii sale la 23 martie 2015, a fost făcută în termen legal.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din noul C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 03 martie 2016, a fost încuviințat, în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din noul C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosar se constată că raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 14 martie 2016, astfel că acestea au formulat puncte de vedere asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin întâmpinarea înregistrată la 21 ianuarie 2016, precum și prin punctul de vedere depus la dosar la 16 martie 2016, privind admisibilitatea în principiu a recursului, intimata SC B. SA reprezentată de administrator judiciar C. SPRL Constanța, a solicitat în principal anularea recursului în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din noul C. proc. civ., pentru neîncadrarea criticilor în prevederilor art. 488 din noul C. proc. civ., iar în secundar respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimata

SC B. SA Constanța

, pentru neîncadrarea criticilor în art. 488 din noul C. proc. civ., Înalta Curte, o va fi respinge, avându-se în vedere că dezvoltarea

criticilor formulate permite

încadrarea lor în motivele de recurs prevăzute de

art. 488 pct. 7 și pct. 8 din noul C. proc. civ.

în raport de criticile formulate, temeiurile de drept invocate, ținând cont de limitele controlului de legalitate,

Înalta Curte constată că acesta este nefondat, avându-se în vedere următoarele considerente:

- Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Critica prin care recurenta a susținut că deși în speță,

decizia civilă nr. 22 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel Galați

, a cărei revizuire s-a cerut este o hotărâre definitivă, și că termenul de o lună pentru motivarea acesteia curge de la data comunicării ei, respectiv de la 0

9 martie 2015 și că motivarea cererii sale de revizuire la 23 martie 2015, a fost făcută în termen legal, nu poate fi primită.

Potrivit art. 511 alin. (1) din noul C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună, și el se va socoti de la

data rămânerii definitive a ultimei hotărâri în cazul prevăzut de art. 509 pct. 8 din același cod, iar conform art. 511 alin. (4) revizuirea se motivează prin însăși cererea de declarare a căii de atac sau înlăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancțiunea nulității.

Cum decizia civilă nr. 22 a cărei revizuire a fost solicitată a rămas definitivă la 11 februarie 2015, se constată că în mod corect a reținut Curtea de Apel Galați că termenul de o lună înăuntrul căruia trebuia motivată cererea de revizuire formulată de recurenta revizuentă SC A. SRL Brăila împotriva acesteia s-a împlinit la data de 11 martie 2015.

Față de dispozițiile exprese ale art. 511 alin. (4) din noul C. proc. civ., având în vedere faptul că cererea de revizuire a fost motivată la data de 23 martie 2015, deci după expirarea termenului de o lună calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se solicită, respectiv 11 februarie 2015, se apreciază că în mod just curtea a admis excepția nulității invocată din oficiu și a constatat că cererea de revizuire formulată de petentă este nulă, întrucât nu a fost motivată în termen.

Totodată se constată că reurenta a indicat și motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 din noul C. proc. civ., invocând autoritatea de lucru judecat.

În acest sens, susținerea recurentei că prin încheierile de ședință din 25 martie 2015, 06 mai 2015 și 30 septembrie 2015 pronunțate în același dosar, nr. x/44/2015, Curtea de Apel Galați s-a pronunțat în sensul că motivarea cererii de revizuire este făcută în termen, nu poate fi primită, față de mențiunea expresă din cadrul acestora prin care s-a constatat că cererea de revizuire este motivată, fără nici o mențiune pe aspectul termenului.

De altfel, nici critica prin care recurenta a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil nu poate fi reținută întrucât

din verificarea modului în care s-a desfășurat procesul în fața Curții de Apel Galați a rezultat că, în cauză părțile au beneficiat de un proces echitabil așa cum este conturat de art. 6 din C.E.D.O., cu respectarea drepturilor procesuale, iar instanța și-a exercitat rolul activ cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 237 din noul C. proc. civ.

Mai mult decât atât, C.E.D.O. a subliniat, în repetate rânduri, că doar erorile de fapt ce nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securității juridice pe motivul că ele nu au putut fi îndreptate prin exercitarea căilor ordinare de atac (Pchenitchny c. Rusiei, Hotărârea nr. 30422/03, parag. 26, din 14 februarie 2008).

Înalta Curte apreciază că revizuirea nu constituie, în circumstanțele speciale ale cauzei, decât o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluționat definitiv, și aceasta tocmai asupra aspectelor care puteau fi invocate în celelalte căi de atac.

Față de această situație, avându-se în vedere aplicarea corectă a dispozițiilor legale menționate, cum soluția Curții de Apel Galați este corectă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta SC A. SRL Brăila împotriva deciziei civile nr. 147/A din 05 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC A. SRL Brăila împotriva deciziei civile nr. 147/A din 05 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 368/2017
Decizia nr. 368/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 161/R, pronunțată la data de 14 septembrie 2016, în Dosarul nr. x/113
ÎCCJ 2016-10-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1767/2016
țiul format din SC F. SPRL București și SC G. SPRL - filiala Brăila, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 și 8 C. proc. civ., introdusă pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 11 mai 2016
ÎCCJ 2017-01-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 37/2017
nr. 479 din 18 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Brăila s-au respins ca nefondate apelurile formulate de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 5793 din 17 iulie 2015, a sentinței nr. 6955 din 7 octombrie 2015 pronunțate de Judecătoria
ÎCCJ 2018-02-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 277/2018
Ședința publică din data de 2 februarie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 465 din 28 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2015, s-a respins ca nefondat apelul p
ÎCCJ 2017-12-04
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 317/2017
Decizia civilă nr. 317/2017 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția I civilă, re
Sursă