ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 590/2016

Decizia nr. 590/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Galați sub nr. 2270/113 din 11 iulie 2014 reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar CI. B. din Galați a solicitat în contradictoriu cu pârâții C., D., E. și F. pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de cesiune a părții sociale deținută de SC A. SRL la G. SRL, cu obligarea pârâților la îndeplinirea obligației corelative, respectiv la plata sumei de 852.168 euro, reprezentând contravaloarea acțiunii deținute la SC G. SA și darea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 40 ha-zona sere, 3,50 ha vie tânără DJ-25,11 ha teren pregătire cais și 5,5 ha Ferma H.

Recurenta a invocat trei înscrisuri în susținerea acțiunii sale: actul încheiat între părți la 24 martie 2008, sentința civilă nr. 264 din 1 aprilie 2013 a Tribunalului Galați și sentința civilă nr. 457/2012 a Tribunalului Galați.

Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 40/F/Civ din 06 martie 2014 a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar CI. B., în contradictoriu cu pârâții C., D., E. și F., ca nefondată.

Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 197/A din 24 iunie 2015, a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I. B. împotriva sentinței civile nr. 40/F/Civ din 06 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

A respins ca nefondată, cererea formulată de intimatul pârât E., de sancționare a apelantei pentru fapta prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 197/A din 24 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I. B., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 noul C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) noul C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din 28 ianuarie 2016, a fost încuviințat, în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosar se constată ca raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 03 februarie 2016, recurenta și intimații D. și C. au formulat punct de vedere asupra admisibilității în principiu a recursului.

Recurenta reclamantă, prin criticile formulate a susținut în esență următoarele:

- Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 noul C. proc. civ. a susținut că decizia recurată este nelegală, întrucât instanța de apel nu a motivat-o cu respectarea condițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., în sensul că nu sunt arătate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, aceasta preluând întocmai motivarea instanței de fond.

- Un prim aspect de nelegalitate constă în aceea că deși în considerente se resping excepțiile invocate, în dispozitiv instanța nu dispune cu privire la acestea.

A arătat că deși unicul temei invocat în cauză este cel prevăzut de art. 1073 C. civ. privind dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, prin decizie s-a reținut că unica modalitate de transfer a acțiunii este cea prevăzută de Legea nr. 31/1990, care în opinia sa contravine dispozițiilor art. 1073 C. civ.

De asemenea, a susținut că în privința motivării în fapt, motivarea din considerentele sentinței instanței de fond seamănă izbitor de bine cu motivarea din sentința civilă nr. 264 din 01 aprilie 2013 din Dosar nr. x/113/2010 al Tribunalului Galați, regăsită în decizia nr. 2064 din 05 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, aflată la dosarul cauzei, numai că acolo a fost vorba despre interpretarea dată de prima instanță convenției din 24 martie 2008, când aceasta a admis în parte cererea constatând valabil încheiată promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, hotărâre irevocabilă, în timp ce în cauza de față obiectul este cel arătat în petitul cererii.

Cu privire la considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu caracter obligatoriu, apreciază că prima instanță, în cauza de față, trebuia să rețină opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în decizia nr. 2064/2014 a indicat faptul că beneficiarul promisiunii, reclamant în ambele cauze, este în drept să ceară instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Prin modul de soluționare a cauzei, se constată că atât instanța de fond cât și instanța de apel prin soluția adoptată au lipsit de efecte convenția părților din 24 martie 2008, asupra căreia instanța s-a pronunțat prin sentința nr. 264/2013 în Dosarul nr. x/113/2010, aspect ce îl invocă ca motiv de modificare a hotărârii de față, principiu conținut de art. 978 C. civ., potrivit căruia convenția se interpretează în sensul în care poate produce efecte, iar nu în acela în care nu ar produce niciunul, precum și autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 264/2013 de interpretare a convenției în raport de dispozițiile art. 430, art. 433, art. 434 și art. 435 C. proc. civ.

- A mai susținut că ambele instanțe au schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății.

Recurenta a arătat că la 11 mai 2012 pârâții au fost somați la îndeplinirea obligației, însă nu s-au conformat, astfel că instanța de apel s-a limitat să rețină că reclamanta nu și-a îndeplinit propria obligație și că odată cu vânzarea ar fi operat revocarea convenției părților, aspect ce contravine principiului civil al irevocabilității actului juridic.

Cu privire la aspectul revocării reținut, a arătat că instanța nu putea din oficiu să statueze asupra regimului juridic al actului dedus judecății, aceasta fiind strict limitată la petitul cererii de chemare în judecată, neputând să constate o altă situație de fapt.

Sub acest aspect se poate aprecia ca instanța s-a substituit părții acordând ce nu s-a cerut, că instanța de control investită cu cererea de recurs este chemată să dea eficiență nu doar înțelegerii părților, dar și hotărârilor judecătorești ulterioare acesteia.

Intimații pârâți C., D., E. și F. prin întâmpinarea formulată au invocat: excepția lipsei calității procesuale active a recurentei reclamante, întrucât nu poți avea calitatea de promitent al unei vânzări Iară să ai în proprietate obiectul material al obligației care legal revine vânzătorului; excepția autorității de lucru judecat cu privire la cel de al doilea contract de vânzare-cumpărare, privind diferitele terenuri discreționar individualizate; excepția prescripției, avându-se în vedere că termenul de prescripție ar trebui să se calculeze din 17 decembrie 2007, situație în care împlinirea termenului de prescripție este o certititudine și exceptio non adimpleti contractus, care are drept temei obiectiv neîndeplinirea de către recurentă a obligației asumate prin actul semnat la 24 martie 2008, iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar CI. B. împotriva deciziei nr. 197/A din 24 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește soluționarea excepțiilor: lipsei calității procesuale active a recurentei reclamante, întrucât nu poți avea calitatea de promitent al unei vânzări fără să ai în proprietate obiectul material al obligației care legal revine vânzătorului; excepția autorității de lucru judecat cu privire la cel de al doilea contract de vânzare-cumpărare, privind diferitele terenuri discreționar individualizate; excepția prescripției, avându-se în vedere că termenul de prescripție ar trebui să se calculeze din 17 decembrie 2007, situație în care împlinirea termenului de prescripție este o certitudine și exceptio non adimpleti contractus, care are drept temei obiectiv neîndeplinirea de către recurenta reclamantă a obligației asumate prin actul semnat la 24 martie 2008, invocate de intimații pârâți C., D., E. și F. prin întâmpinare, se reține că acestea exced cadrului procesual, fiind invocate pentru prima dată în recurs, omisso medio, avându-se în vedere faptul că deși acestea au fost invocate în apel, la termenul de judecată din 24 iunie 2015, intimatul E. a precizat că înțelege să nu le mai susțină, astfel cum rezultă din practicaua deciziei nr. 197/A din 24 iunie 2015, situație în raport de care instanța de apel nu le-a mai examinat.

Cu alte cuvinte, intimații nu puteau formula prima dată în recurs, omisso medio, trecând peste apel, excepțiile asupra cărora instanța de apel nu s-a pronunțat.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, iar conform art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., casarea se poate cere atunci când decizia din apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte, apreciază motivul de recurs întemeiat pe dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ. ca nefondat, întrucât contrar susținerilor recurentei, motivele invocate de părți au făcut obiectul examinării de către instanță, care a luat în considerare toate solicitările acestora.

Critica prin care recurenta a susținut că deși în considerentele sentinței pronunțate de instanța de fond se resping excepțiile invocate de către pârâți, în dispozitiv nu se regăsește soluția de respingere a lor, nu poate fi primită, întrucât soluția este corectă, știut fiind că aceasta poate face numai obiectul unei cereri de completare a dispozitivului sentinței, conform art. 291 noul C. proc. civ., care prevede că, „completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau a recursului, ci numai în condițiile art. 281-281".

Legat de susținerea recurentei reclamante, privind nemotivarea în fapt și în drept a deciziei recurate (art. 1073 C. civ.), față de soluția de respingere, ca nefondata, a acțiunii sale, se constată că aceasta este nefondată, întrucât din considerentele hotărârii rezultă că s-a făcut trimitere la sentința nr. 264 din 1 aprilie 2013 a Tribunalului Galați, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2064 din 5 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Totodată, se apreciază că instanța de apel a stabilit corect obiectul cererii de chemare în judecată și temeiul de drept, iar faptul că recurenta reclamantă este nemulțumită de modul cum a fost soluționată cauza în fond, nu echivalează cu nemotivarea deciziei și nesoluționarea fondului.

Este de reținut că prin decizia nr. 2064 din 5 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a stabilit natura juridică a actului din 24 martie 2008, ca fiind promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare și că reclamanta SC A. SRL Galați în baza acesteia, este în drept să ceară instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, dar se constată că în considerentele acestei decizii s-a mai reținut că impedimentul în transmiterea proprietății l-a constituit tocmai lipsa consimțământului la vânzare al promitentei vânzătoare, pe care nu a vrut să-l mai exprime.

Or, chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că recurenta reclamantă avea calea unei acțiuni prin care să solicite pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, corect a reținut instanța de apel că pârâții nu pot fi obligați să plătească prețul acțiunii ce a fost înstrăinată unui terț, respectiv SC I., prin contractul din 3 mai 2010.

De altfel, se apreciază ca fiind justă și reținerea instanței de apel, în sensul că intimații pârâți nu pot fi acuzați de rea-credință cât timp recurenta reclamantă nu și-a îndeplinit propria obligație, astfel că nu se poate dispune obligarea pârâților la îndeplinirea obligației asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare, respectiv la plata sumei de 852.168 euro cu titlu de contravaloare a acțiunii deținute la SC G. SA, în condițiile în care acțiunea a fost înstrăinată către SC I. și nici la darea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 40 ha-zona sere, 3,50 ha vie tânără DJ-25,11 ha teren pregătire cais și 5,5 ha Ferma H.

Față de această situație, se constată ca fiind irelevantă din punct de vedere juridic, împrejurarea că respectiva vânzare a fost desființată de judecătorul sindic prin sentința nr. 457 din 20 martie 2012 pronunțată în Dosar nr. x/121/2010*/a1 al Tribunalului Galați, cu atât mai mult cu cât transmiterea dreptului de proprietate asupra unei acțiuni nominative nu poate avea loc decât în cadrul unei proceduri speciale, reglementată de Legea nr. 31/1990, art. 98 alin. (1), astfel că pretenția recurentei reclamante este lipsită de suport legal.

Așa fiind, nu poate fi reținută nici susținerea recurentei reclamante că prin decizia pronunțată instanța de apel a lipsit de efecte convenția din 24 martie 2008 și că a schimbat natura și, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia.

Nici critica referitoare la autoritatea de lucru judecat, prin raportare la sentința nr. 264/2013 a Tribunalului Galați și la prevederile art. 430, art. 433 și art. 435 noul C. proc. civ., nu poate fi primită avându-se în vedere, neîndeplinirea condiției triplei identități de obiect, părți și cauză și faptul că recurenta a făcut trimitere la această instituție de drept, fără să descrie care din condițiile impuse de art. 431 alin. (1) noul C. proc. civ. ar fi îndeplinite.

Instanța de apel a soluționat cauza ținând cont de obiectul cererii de chemare în judecată, situație în care nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la faptul că a fost încălcat principiul civil al irevocabilității actului juridic și că instanța s-a substituit părții acordând ce nu s-a cerut.

Se constată astfel că hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) și art. 476 alin. (1) noul C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Este indiscutabil faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Prin urmare, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I. B., întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 noul C. proc. civ., sunt nefondate, astfel că va respinge recursul acesteia formulat împotriva deciziei nr. 197/A din 24 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar C.I. B. împotriva deciziei nr. 197/A din 24 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2016.