ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1767/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1767/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1767/2016
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 135 din 8 aprilie 2016 Curtea de Apel Galați
a admis apelul declarat de contestatoarea creditoare SC A. SA, împotriva sentinței civile nr. 560 din data de 10 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. x/113/2014/a11 și, în consecință:
A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că, a admis în parte contestația formulată de contestatoarea creditoare SC A. SA București împotriva tabelului definitiv al creditorilor debitoarei SC B. SA Brăila, din 3 august 2015 publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 13.694 din 7 august 2015, și în rejudecare:
A dispus înscrierea creanței creditoarei Agenția Națională de Administrație Fiscală în sumă de 90.936.535 lei provizorie și nu sub condiție în tabelul definitiv al creanțelor creditorilor debitoarei SC B. SA.
A menținut creanța SC Vegetal Trading SRL Brăila înscrisă în tabelul menționat mai sus la poziția 103, la nivelul sumei de 5.974.799,15 lei ca urmare a compensației legale.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate referitoare la respingerea contestației creditoarei SC A. SA București la tabelul definitiv din 3 august 2015 privind înscrierea creanțelor creditoarei SC C. SA București, SC D. SA, SC E. SA Sucursala Brăila și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată către SC D. SA.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuenta SC B. SA
prin lichidator judiciar consorțiul format din SC F. SPRL București și SC G. SPRL - filiala Brăila, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 și 8 C. proc. civ., introdusă pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 11 mai 2016.
În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. revizuenta invocă faptul că hotărârea ce formează obiectul prezentei cereri de revizuire este potrivnică Deciziei nr. 99/2015 a Curții de Apel Galați.
SC A. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește motivul de revizuire întemeiat prevederile art. 509 pct. 1 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia și trimiterea cauzei Curții de Apel Galați pentru competenta soluționare și excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.
În subsidiar intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiată/inadmisibilă a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte examinând cu prioritate excepțiile invocate, constată următoarele:
Excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește motivul de revizuire invocat în baza dispozițiilor art. 509 pct. 1 C. proc. civ. este întemeiată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 510 alin. (1) - (3) C. proc. civ.:
Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.
În cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanțele de recurs la care se referă aceste dispoziții este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță.
În cazul în care se invocă motive care atrag competențe diferite, nu va opera prorogarea competenței.
Astfel că, revizuirea întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 1 C. proc. civ. este dată în competența materială absolută a Curții de Apel Galați aceste dispoziții fiind de ordine publică, sens în care această excepție va fi admisă și în aplicare, art. 510 alin. (1) C. proc. civ., va fi declinată competența materială de soluționare a prezentei cereri de revizuire în favoarea Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă.
Excepția tardivității cererii de revizuire în raport de prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, întemeiată, urmând a fi admisă pentru cele ce se vor arăta.
Potrivit art. 511 C. proc. civ. este de o lună și se va socoti în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
A doua hotărâre definitivă, respectiv cea atacată cu revizuire a rămas definitivă la data de 8 aprilie 2016, data pronunțării sale, în condițiile art. 634 alin. (2) coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În aceste împrejurări, în condițiile art. 181 pct. 3 și art. 182 C. proc. civ., termenul de revizuire pentru acest motiv s-a împlinit la data de 8 mai 2016.
Cererea de revizuire a fost comunicată prin serviciul de curierat rapid la data de 11 mai 2016, astfel cum se evidențiază în dovada de expediere existentă la fila 44 din dosar, astfel cererea de revizuire este formulată cu depășirea termenului legal.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte va admite excepția de necompetență a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va declina competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, va admite excepția tardivității cererii de revizuire formulată de revizuentă împotriva aceleiași decizii, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curții de Casație și Justiție invocată de intimata SC A. SA.
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta SC B. SA prin lichidator Judiciar Consorțiul format din SC F. SPRL București și SC G. SPRL filiala Brăila împotriva Deciziei civile nr. 135/2016 din 8 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel Galați secția a II-a civilă.
Admite excepția tardivității cererii de revizuire invocată de intimata SC A. SA.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC B. SA prin lichidator judiciar Consorțiul format din SC F. SPRL București și SC G. SPRL filiala Brăila împotriva aceleiași decizii, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca tardiv formulată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 octombrie 2016.