ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 645/2019

Ședința publică din data de 26 martie 2019

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 770/2013 din 21 mai 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2010, Judecătoria Făurei a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Vișani și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Brăila, respectiv a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 29 august 1987 și pentru existența autorității de lucru judecat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 19 februarie 1972. De asemenea, a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean Brăila la plata sumei de 30.000 RON cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 557 din 16 octombrie 2014 a Tribunalului Brăila, secția I civilă.

Prin decizia civilă nr. 106/R din 8 aprilie 2015, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a constatat nulitatea pentru nemotivare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 557 din 16 octombrie 2014 a Tribunalului Brăila, secția I civilă.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs, A. a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă de Curtea de Apel Galați, secția I civilă prin decizia civilă nr. 23/R din 1 februarie 2016, dată în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei din urmă decizii, A. a formulat cerere de revizuire, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia civilă nr. 140/R din 1 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 217/2016 din 31 octombrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 140/R din 1 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al aceleiași instanțe; a respins ca tardivă cererea aceleiași revizuente formulată împotriva deciziei civile nr. 23/R din 1 februarie 2016, date de aceeași instanță în dosarul nr. x/2016.

Totodată, a disjuns cererile formulate de revizuienta A. pentru revizuirea sentinței civile nr. 770/2013 din 21 mai 2013 a Judecătoriei Făurei și respectiv a deciziei civile nr. 557 din 16 octombrie 2014 a Tribunalului Brăila, secția I civilă, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2010

*

și a dispus formarea a două dosare separate, pentru a căror soluționare a fixat termen de judecată la 18 ianuarie 2017.

Pentru a decide în acest sens, curtea de apel a reținut că, prin cererea cu a cărei soluționare a fost învestită la 16 iunie 2016, revizuenta, în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 2, 5 și 7 C. proc. civ., a solicitat revizuirea hotărârilor mai sus enumerate, invocând nulitatea acestora decurgând din pronunțarea lor cu încălcarea legii și a dreptului său la apărare.

La termenul de judecată din 26 octombrie 2016, instanța, din oficiu, a invocat excepțiile inadmisibilității cererii de revizuire a deciziei civile nr. 140/R din 01 iunie 2016, tardivității revizuirii deciziei civile nr. 23/R din 1 februarie 2016 și excepția propriei necompetențe materiale în soluționarea cererilor de revizuire a deciziei civile nr. 557 din 16 octombrie 2014 a Tribunalului Brăila și a sentinței civile nr. 770/2013 din 21 mai 2013 a Judecătoriei Făurei.

Excepțiile evocate au fost apreciate ca fiind întemeiate, în considerarea următoarelor argumente:

Referitor la inadmisibilitatea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 140/R din 01 iunie 2016, curtea de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia obiectul revizuirii îl pot constitui doar hotărârile judecătorești rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile instanțelor de recurs, atunci când acestea evocă fondul, raportat la faptul că decizia atacată a fost pronunțată tot în soluționarea unei cereri de revizuire, respectiv a deciziei civile nr. 23/R din 1 februarie 2016, respinsă la rândul ei ca inadmisibilă.

Astfel, constatând că prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat a fost respinsă ca inadmisibilă o cale de atac de retractare și că prin urmare aceasta nu poate evoca fondul, curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite în speță cerințele legale evocate și ca atare că autoarea demersului judiciar nu are deschisă calea de atac a revizuirii împotriva deciziei civile nr. 140/R din 1 iunie 2016.

În ceea ce privește revizuirea deciziei civile nr. 23/R din 1 februarie 2016, curtea a reținut că, deși inadmisibilă la rândul ei pentru argumentele anterior expuse, în ordinea de analiză a excepțiilor primează tardivitatea declarării cererii.

Astfel, a notat că cererea de revizuire promovată la 16 iunie 2016 a fost declarată cu depășirea termenului de o lună instituit de art. 324 alin. (1) pct. 1 și 4 C. proc. civ., calculat de la 1 februarie 2016, data pronunțării hotărârii a cărei revizuire s-a cerut.

Cu privire la cererile de revizuire a deciziei civile nr. 557 din 16 octombrie 2014 a Tribunalului Brăila, secția Civilă și a sentinței civile nr. 770/2013 din 21 mai 2013 a Judecătoriei Făurei, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2010, curtea a dispuns dispungerea în vederea discutării excepției propriei necompetențe materiale în soluționarea acestora, față de prevederile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se solicită.

Împotriva acestei decizii, revizuenta A. a declarat recurs, solicitând constatarea nulității acesteia, precum și a deciziilor civile nr. 140/R din 1 iunie 2016, nr. 23/R din 1 februarie 2016 și nr. 106/R din 8 aprilie 2015, toate pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a deciziei civile nr. 557 din 16 octombrie 2014 a Tribunalului Brăila, secția Civilă și a sentinței civile nr. 770/2013 din 21 mai 2013 a Judecătoriei Făurei.

De asemenea, a solicitat instanței de recurs să constate nulitatea absolută absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 19 februarie 1972 și nr. 864 din 29 august 1987 și existența dreptului de propietate al defuncților săi părinți F. și G. asupra terenurilor agricole situate în orașul Făurei și comuna Vișani, județul Brăila, precum și obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.

Prin decizia nr. 385 din 7 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei civile nr. 217/2016 din 31 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă și a obligat-o pe recurenta-revizuentă la plata către intimata B. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată,

Pentru a decide în acest sens, instanța supremă a reținut că decizia recurată era o hotărâre pronunțată în calea de atac a revizuirii, exercitată împotriva unor decizii irevocabile, fiind deci irevocabilă la rândul său, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 5, raportat la art. 328 C. proc. civ., nesusceptibilă de a mai fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

De asemenea, Înalta Curte a notat că aceeași concluzie decurge și din observarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs și în cuprinsul cărora nu sunt incluse și deciziile date în recurs, precum și din principiul unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Împotriva evocatei decizii, autoarea a formulat cerere de revizuire, pe care a întemeiat-o strict formal pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 2, 4, 5, 6 și 7 C. proc. civ., limitându-se doar să indice aceste norme în cuprinsul memoriului depus la dosar, fără să dezvolte în concret critici subsumate acestora.

Totodată, autoarea căii de atac a invocat excepția nulității deciziei a cărei revizuire a solicitat-o, fără însă să detalieze aspectele pentru care aceasta ar trebui să fie astfel sancționată. În continuare, revizuenta, în cuprinsul numeroaselor file ce constituie declarația căii de atac de retractare, a reluat expunerea situației de fapt în cauză, exprimându-și nemulțumirea față de soluțiile pronunțate de instanțele anterioare asupra cererii sale de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 29 august 1987 și nr. 128 din 19 februarie 1972, autentificate la Notariatul de Stat Făurei.

În considerarea celor menționate, a solicitat admiterea a acțiunii și constatarea nulității contractelor menționate.

Analizând cu prioritate admisibilitatea căii de atac de retractare, în temeiul art. 316, raportat la art. 298 și art. 137 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 322 din același Cod, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere pentru motivele expres și limitativ prevăzute la pct. 1-10 ale aceluiași articol.

Prin urmare, textul de lege menționat mai sus prevede în mod explicit pentru cazul hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs condiția ca hotărârea atacată cu revizuire să fie una care evocă fondul.

Așa fiind, din categoria acestui tip de hotărâri, pot fi atacate cu revizuire, întrucât evocă fondul, doar cele pronunțate în urma rejudecării fondului după casarea cu reținere și cele prin care s-a modificat hotărârea recurată, pe chestiuni de fapt stabilite în recurs.

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, iar scopul său este acela de îndepărtare a erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată, spre deosebire de recurs, care, în principiu, urmărește remedierea erorilor de drept.

Prezenta revizuire este îndreptată împotriva deciziei nr. 385 din 7 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, hotărâre prin care instanța supremă a respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 217/2016 din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, prin care această din urmă instanță a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de aceeași autoare A. împotriva deciziei civile nr. 140/R din 01 iunie 2016, dată în dosarul nr. x/2016 al aceleiași instanțe și a respins ca tardivă cererea aceleiași revizuente formulată împotriva deciziei civile nr. 23/R din 1 februarie 2016, dată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2016.

Prin urmare, cum prin decizia atacată a fost soluționat un recurs, în sensul respingerii acestuia ca inadmisibil, nu se poate aprecia că decizia a cărei revizuire se solicită este o hotărâre care evocă fondul, așa cum s-a statuat de Curtea Constituțională prin decizia nr. 254/2014, în economia căreia s-a reținut că evocarea fondului "implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecații decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins."

Astfel, cum în cauză prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat a fost soluționată o cale extraordinară de atac prin raportare la un fine de neprimire, rezultă cu evidență că nu este îndeplinită condiția evocării fondului.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că încheierea atacată cu revizuire nu se încadrează în categoria celor care evocă fondul, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 326 din același Cod, va respinge revizuirea ca inadmisibilă.

Față de faptul că revizuenta a căzut în pretenții, având în vedere că intimații B. și C. au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 50 RON și au făcut dovada efectuării lor, instanța supremă, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe recurenta-revizuentă în favoarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată, al căror cuantum îl va reduce ca fiind nepotrivit de mare, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., în raport de valoarea pricinii și de munca avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 385 din 7 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Obligă revizuenta să plătească intimaților B. și C. suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2019.