ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2345/2016

Decizia nr. 2345/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.F.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Timiș, a solicitat ca instanța să constate, în conformitate cu art. 4 pct. 4.3 și pct. 4.4 și art. 6 pct. 6.1 și 6.3 din Contractul de finanțare nerambursabilă din 10 decembrie 2009, rezilierea contractului de finanțare pentru nerespectarea de către beneficiar a obligațiilor sale asumate prin contract, respectiv, pentru neîndeplinirea obligației de depunere a documentelor justificative care însoțesc în mod obligatoriu cererea de tragere și a altor informații relevante cu privire la proiect, precum și pentru neremedierea acestei situații în termen de 30 de zile de la data notificării din partea A.F.M., și să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.658.141,40 RON, reprezentând valoare finanțată la Cererea de tragere din 17 octombrie 2011 (1.489.608,72 RON), la care se adaugă valoarea aferentă dobânzii legale conform Ordonanței nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești.

Prin Sentința civilă nr. 2.320 din 9 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A.F.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Timiș.

Totodată, a obligat pe reclamantă la 625,30 RON cheltuieli de judecată către pârât.

Împotriva Sentinței civile nr. 2.320 din 9 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A.F.M., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea recursului declarat, se arată, în esență, că există contradicție între concluzia instanței de fond, potrivit căreia nu poate fi reținut în sarcina pârâtei un caz de culpă pentru netransmiterea către A.F.M. a documentelor solicitate în mod expres și prevederile contractuale care o obligau să dea curs unei asemenea solicitări, neîndeplinirea obligației fiind sancționată ca un caz de culpă.

De asemenea, a invocat lipsa argumentelor instanței de fond din care să fi rezultat o imposibilitate de natură obiectivă în ceea ce privește întocmirea și transmiterea de către pârâtă a documentelor solicitate de către A.F.M., documente a căror relevanță în asigurarea implementării conforme a proiectului nu poate fi pusă la îndoială din moment ce ele se regăsesc printre documentele menționate în ghidul de finanțare.

Recurenta a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, deoarece instanța de fond a ajuns la concluzia eronată potrivit căreia pârâtul, indiferent de solicitarea legitimă a A.F.M. prin raportare la clauzele contractuale și prevederile ghidului de finanțare, poate întocmi și pune la dispoziție ce documente consideră a fi relevante, împiedicând astfel A.F.M. să își îndeplinească rolul activ de autoritate publică și obligația legală ce îi revine în a se asigura că finanțarea se realizează conform scopului și prevederilor dispozițiilor legale incidente în materie, fără deturnarea sau fraudarea fondurilor publice către alte operațiuni, obiective sau lucrări ce nu pot constitui obiectul finanțării reglementate prin contractul de finanțare încheiat între părți.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 6 februarie 2015, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul a arătat că și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale, că toate actele solicitate i-au fost transmise recurentei atât prin poștă cu confirmare de primire (la 3 mai 2012), prin depunere direct la sediul acesteia (la 11 mai 2012), cât și prin fax (la dat de 12 iunie 2012), iar ulterior i-au fost înmânate și cu ocazia controlului din 11 septembrie 2012. În fine, documentele au fost reatașate la corespondența din 24 septembrie 2013, așa încât la data promovării acțiunii reclamanta le avea cu certitudine la dispoziție.

Potrivit intimatului, în realitate, motivul real al demersului judiciar îl reprezintă lipsa fondurilor necesare acoperirii tuturor cheltuielilor de finanțare la care s-a angajat recurenta, ceea ce rezultă din decizia de suspendare a depunerii cererii de tragere aferentă contractului aflat în derulare până la 31 decembrie 2013, din cauza unor probleme de ordin financiar, comunicată cu Adresa din 29 mai 2013.

Prin Încheierea pronunțată la data de 26 aprilie 2016, Completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de A.F.M., dispunând ca soluționarea căii de atac să se realizeze în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi.

Intimatul Județul Timiș a formulat concluzii scrise prin care a sistematizat problematica recursului, insistând asupra legalității sentinței.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei și a apărărilor intimatului, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Recurenta-reclamantă A.F.M. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect constatarea rezilierii Contractului de finanțare din 10 decembrie 2009 încheiat cu intimatul-pârât Județul Timiș și obligarea acestuia la restituirea sumei aferente Cererii de tragere din 17 octombrie 2011, cu accesoriile calculate conform O.G. nr. 13/2011.

Potrivit art. 1 din contractul părților, A.F.M. s-a obligat să acorde beneficiarului Județul Timiș o finanțare nerambursabilă în valoare totală de 4.653.448,7 RON, reprezentând 93% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile (beneficiarul urmând a asigura contribuția proprie în natură) pentru "locația Comuna Săcălaz" și 97% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile (beneficiarul urmând a asigura contribuția proprie în natură) "pentru locația Comuna Ghizela", pentru implementarea proiectelor de împădurire a terenurilor agricole degradate constituite în perimetru de ameliorare, aprobate spre finanțare la nivelul Județului Timiș de către A.F.M.

Proiectele s-au derulat în cadrul Programului de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor degradate.

În temeiul acestui contract, recurenta a decontat suma de 1.489.608,72 RON, aferentă Cererii de tragere din 17 octombrie 2011 întocmită de intimat.

Necontestat, lucrările pentru care s-a făcut decontul respectiv au fost executate, reprezentanții recurentei au semnat procesele-verbale de recepție finală iar suma a fost virată prestatorului, Județul Timiș acționând ca un intermediar între finanțatorul proiectului și prestatorul serviciilor.

Ulterior, intimatul a depus Cererea de tragere din 11 mai 2012, dar administrația l-a notificat prin Adresa din 30 mai 2013 că "având în vedere că nu ați prezentat documentația aferentă (...) contractul de finanțare (...) a fost reziliat".

S-au indicat drept temei al măsurii dispuse dispozițiile art. 6 pct. 6.3 din contractul de finanțare, arătându-se că neîndeplinirea/îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate de beneficiar conduce la reziliere.

Curtea de Apel a apreciat că pentru a se reține în sarcina pârâtei o culpă în sensul art. 6 din contractul părților era necesară o clauză care să prevadă expres documentele ce trebuie să însoțească cererea de tragere. Or, trimiterea la Ordinul Ministrului Mediului nr. 1.090/2009 nu este relevantă pentru că documentele indicate în anexa acestuia sunt prevăzute cu titlu exemplificativ, ele putând să fie înlocuite cu altele având rol și funcțiune identică ori similară.

Soluția Curții de Apel este legală.

Pentru a se putea constata că a operat rezilierea la inițiativa A.F.M. a contractului administrativ încheiat între părți, trebuie îndeplinite condițiile prevăzute la art. 7.2 lit. a) și b) din contractul de finanțare nerambursabilă, respectiv:

"a) beneficiarul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract;

b) în situația intervenirii unuia dintre cazurile de culpă prevăzute la art. 6 alin. (6.2).".

Recurenta a circumscris nedepunerea unor documente menționate exemplificativ în anexa nr. 3 a O.M.M. nr. 1.090/2009 privind Ghidul de finanțare, unui caz de culpă în sensul pct. 6.1 din contract "nerespectarea de către beneficiar a oricăreia dintre obligațiile sale asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă".

În esență, rezilierea este sancțiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a unei obligații izvorâte dintr-un contract sinalagmatic cu executare succesivă, constând în desfacerea contractului respectiv numai pentru viitor.

În cauza de față, intimatul s-a apărat constant că documentația aferentă cererii de tragere nr. 2 este similară cu aceea care a fost atașată primei cereri de tragere, precum și că toate documentele solicitate sau unele similare au fost transmise în termenul fixat.

Prin recursul său, administrația insistă asupra ideii că nu este limitată la documentele menționate în cuprinsul ordinului indicat, "în sensul că este permisă și prezentarea unor documente suplimentare celor exemplificate" dar nu lămurește, în raport de probatoriul administrat la prima instanță, care au fost în concret lipsurile imputate, menținându-se la un nivel de generalitate care nu poate antrena sancțiunea preconizată.

Pe de altă parte, comportamentul ezitant al administrației recurente este de natură să confirme justețea apărărilor intimatului.

Recurenta nu a prezentat o explicație plauzibilă pentru faptul că prin actul din 29 mai 2013 a comunicat intimatului decizia sa de suspendare a cererilor de tragere aferente contractelor aflate în derulare, inclusiv contractul în litigiu, din cauza "dificultăților financiare datorate scăderii substanțiale a încasărilor la Fondul pentru Mediu" pentru ca în ziua următoare, cu Actul din 30 mai 2013 să comunice decizia de reziliere a aceluiași contract pentru lipsa documentației solicitate.

În fine, pretenția recurentei de a i se restitui suma decontată aferentă primei cereri de tragere este nejustificată și din perspectiva efectelor pentru viitor ale rezilierii, cât și pentru motivul că nu au existat nici un fel de nereguli imputate în privința acesteia, lucrările fiind executate și recepționate fără nicio obiecție.

Ca urmare, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., recurenta, ca parte care a pierdut procesul, va fi obligată la plata cheltuielilor de transport pe care le-a dovedit reprezentantul părții adverse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.F.M. împotriva Sentinței nr. 2.320 din 9 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă pe recurenta A.F.M. la plata sumei de 318,80 RON către intimatul Consiliul Județean Timiș, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2016.

Procesat de GGC - N