ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 664/2017

Decizia nr. 664/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 5 februarie 2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenientul forțat C., a solicitat plata sumei de 50.000 lei, cu titlul de daune materiale și 100.000 lei, cu titlul de daune morale. În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 1357, art. 1381, art. 1388, art. 1391 C. civ., Legea nr. 136/1995. Prin sentința civilă nr. 5043 din 2 septembrie 2016, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut că. potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ., competența se stabilește în raport de aceea pretenție care atrage competența instanței mai înalte în grad. În speță, pretenția privind daunele morale are valoarea cea mai mare, 100.000 lei, dar aceasta se afla în limitele ce atrag competența judecătoriei, potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 6695 din 12 decembrie 2016, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamant, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că legea procedurală prevede expres o competență alternativă, prin art. 113 pct. 9 raportat la art. 116 C. proc.

civ. Drept urmare, reclamantul are posibilitatea să aleagă între mai multe instanțe competente teritorial să examineze temeinicia pretențiilor sale, instanțe determinate în funcție de circumscripția instanței în cadrul căreia a fost săvârșită fapta ilicită sau unde s-a produs prejudiciul. Reclamantul, prin acțiunea introductivă,a înțeles să investească din punct de vedere teritorial, instanța judecătorească unde a fost săvârșită fapta ilicită, respectiv București, uzând astfel de prerogativa conferită de art. 116 C. proc. civ. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită și s-a produs prejudiciul este Judecătoria sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 709/2017 din 24 februarie 2017, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia. În motivarea sentinței, s-a reținut că Tribunalul București a dispus declinarea competenței de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, având în vedere criteriul instituit de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. care, însă, față de excepția necompetentei teritoriale invocată de reclamant prin întâmpinarea depusă în fața acestei instanțe, a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 1, în considerarea dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ., fapta ilicită având loc în raza acestei instanțe. Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Aceasta înseamnă că, în speță, fiind vorba de o competență relativă, numai pârâtul ar putea cere decimarea competenței la una dintre instanțele competente - în cauză, Judecătoria Sibiu ori Judecătoria sectorului 1 București. Or, reclamantul a introdus acțiunea la o instanță necompetentă (Tribunalul București), textul neinstigând, astfel ca nu se poate considera că a ales instanța competentă teritorial, în notele depuse la Judecătoria Sibiu considerând că atât Judecătoria sectorului 1, cât și Judecătoria sectorului 2 sunt instanțe competente teritorial.

Pe de altă parte, și momentul procesul la care a invocat excepția, face ca excepția necompetenței teritoriale să fi trebuit să nu fie avută în vedere de Judecătoria Sibiu, aceasta fiind investita în mod corect, în lipsa alegerii de către reclamant, prezent de altfel la momentul punerii în discuție a excepției, necompetentei materiale, reclamantul fiind reprezentant de avocat, consecința admiterii excepției necompetenței materiale punând evident problema alegerii unei instanțe din punct de vedere al competentei teritoriale. Reclamantul nu poate veni ulterior și invoca excepția necompetenței teritoriale, cu încălcarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. și art. 130 alin. (3) C. proc. civ. Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel. Această regulă se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial. Sunt însă situații în care legea stabilește o competență teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe. Totodată, condițiile privind invocarea excepției necompetenței sunt stabilite de art. 130 C. proc. civ. Raportat ia aceste dispoziții legale, rezultă faptul că instanța poate invoca din oficiu necompetența generală a instanțelor judecătorești, necompetența materială și necompetența teritorială de ordine publică.

În schimb, necompetența teritorială de ordine privată poate fi invocata doar de pârât, conform an. 130 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a stabili dacă în prezenta cauză, necompetența teritorială este de ordine privată trebuie avute în vedere dispozițiile art. 129 și art. 126 C. proc. civ. Din analiza coroborată a art. 129 alin. (2) pct. 3 și alin. (3) C. proc. civ., necompetența teritorială este de ordine publică în situațiile în care legiuitorul a stabilit competența exclusivă a unei instanțe de același grad și părțile no o pot înlătura, în caz contrar fiind de ordine privată. În ceea ce privește posibilitatea părților de a alege competența altei instanțe, art. 126 C. proc. civ.

prevede că în cazul litigiilor născute, părțile, pot conveni chiar și prin declarație verbală dată în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de situația când competența este exclusivă. Având în vedere că obiectul prezente cauze nu atrage competența teritorială exclusivă a unei instanțe și că nu privește drepturi de care părțile nu pot să dispună, norma privind competența de soluționare a cauzei este de ordine privată. Art. 16 C. proc. civ., prevede că, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului.

În speță, reclamantul A. a introdus cererea de chemare în judecată la o instanță necompetentă material potrivit legii, și, la momentul punerii în discuție a excepției necompetenței materiale a tribunalului, reclamantul, prezent prin apărător ales, nu a făcut alegerea uneia dintre instanțele deopotrivă competente teritorial să judece pricina. Așa fiind, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Sibiu, instanță competentă material, excepția necompetenței materiale a tribunalului fiind invocată de către pârâta SC B. SA, prin întâmpinare, cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. Ca urmare, ulterior acestui moment procesual, nici reclamantul și nici instanța legai investită (Judecătoria Sibiu) nu mai puteau reveni asupra competenței astfel fixate, întrucât, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc.

civ., această competență putea fi contestată numai de către pârâtă cel târziu până la prima zi de înfățișare. Având în vedere că în fața Tribunalului București, Ia momentul discutării necompetenței materiale a instanței, reclamantul nu a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 116 C. proc. civ. și să opteze pentru una dintre instanțele prevăzute de art. 115 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Sibiu, astfel fiind legal investită cu soluționarea pricinii, trebuia sa constate că este competentă să judece prezenta cauză și nu putea să se desesizeze în favoarea unei alte instanțe. Față de considerentele reținute șl de prevederile legale incidente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Sibiu.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare in judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și cu intervenientul C., având ca obiect „pretenții - Legea nr. 136/1995 în favoarea Judecătoriei Sibiu. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 aprilie 2017.