ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 659/2017

HOTĂRÂRE

06.04.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 659/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 21 iunie 2016, sub nr. x/2016, contestatorii S.C. A. S.A. Ceptura și B. au formulat, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București, contestație la executare în dosarul nr. x/2003 aparținând executorilor proprii ai intimatei, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună: anularea formelor de executare silită pornite în dosarul de executare silită nr. x/2003 al Corpului propriu de executori fiscali ai intimatei, constatând nedatorat debitul constând din sumele de câte 1.261,52 RON pentru fiecare contestator, reprezentând cheltuieli raport de evaluare și publicații de vânzare, conform facturilor fiscale nr. x/16.01.2005 și nr. y/28.02.2006, suma fiind prescrisă și nedatorată, totodată; să anuleze cele două procese-verbale, ambele având nr. x/14123 din data de 20.05.2016, comunicate prin poștă contestatorilor la data de 7.06.2016, în care este menționată suma de câte 1.261,52 RON; anularea cheltuielilor de operare internă a două avize ștergere 2016, în sumă de 44 RON, pentru care nu se prezintă nici un document de plată și care nu înțeleg contestatorii ce anume reprezintă, și, să dispună radierea înscrierii ipotecii mobiliare, ca urmare a pierderii dreptului de proprietate a S.C. A. S.A. Ceptura asupra bunurilor ce formau patrimoniul societății și cu care s-a garantat restituirea împrumutului, ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 998/16.06.2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2014; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 21 septembrie 2016, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și, față de lipsa părților, a reținut cauza spre soluționarea excepției.

Prin sentința civilă nr. 15361/2016, pronunțată la data de 21 septembrie 2016, în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de instanță, din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorii S.C. A. S.A. Ceptura și B. și pe intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului-A.A.A.S. București, în favoarea Curții de Apel București.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut următoarele aspecte:

Potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de AVAS sunt de competența Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului.

În prezenta cauză, a apreciat instanța, având ca obiect contestație la executare împotriva formelor de executare din dosarul de executare nr. 6236/2003 efectuat de organele proprii ale intimatei, competenta de soluționare nu aparține Judecătoriei Sectorului 1 București, pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Noului C. proc. civ. au fost aduse modificări și unor legi speciale, fiind abrogate, printre altele, dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998.

Deși art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 se referă la dispozițiile C. proc. civ. atunci când stabilește că ele se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, din interpretarea teleologică și sistematică a acestui act normativ rezultă că și dispozițiile cuprinse în legile speciale modificate prin Legea nr. 76/2012 se aplică numai în măsura aplicabilității în cazurile respective a dispozițiilor Noului C. proc. civ.

Astfel, s-a reținut, potrivit art. 1 din Legea nr. 76/2012, scopul tuturor dispozițiilor acesteia, inclusiv cele relative la legislația conexă, este acela de a pune în acord legislația procesual- civilă existentă în legi speciale cu Noul C. proc. civ.. Aplicarea dispozițiilor ce au modificat legile speciale este subsecventă aplicării în cauza respectivă a dispozițiilor Noului C. proc. civ.

Legiuitorul a înțeles să renunțe la concepția anterioară potrivit căreia legea de procedură civilă era de imediată aplicare, dispozițiile cuprinse în art. 25 alin. (1) noul C. proc. civ. prevăzând:

"procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi". Or, cum Legea nr. 76/2012 este și o lex nova modificatoare a unor dispoziții procedurale particulare (cuprinse în legi speciale), aceste norme modificate sunt aplicabile, în temeiul art. 24 noul C. proc. civ., doar proceselor și executărilor noi, iar nu celor în curs, care sunt și rămân guvernate de legea veche (art. 25 alin. (1) noul C. proc. civ.).

Cât privește legea aplicabilă contestațiilor la executare sau altor cereri în legătură cu executarea silită, introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., dar în legătură cu executări silite începute anterior datei de 15 februarie 2013, din interpretarea disp. art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, reiese că, în măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum contestațiile la executare. Această interpretare se impune deoarece contestația la executare sau alte cereri în legătură cu executarea silită, precum întoarcerea executării sau recuzarea executorului, reprezintă incidente în cadrul procedurii de executare silită. Natura incidentală a acestor cereri se întemeiază pe dispozițiile exprese ale art. 650 alin. (2) noul C. proc. civ. și exclude posibilitatea de a fi calificate drept "procese" în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012.

Față de considerentele expuse, reținând că incidentele procedurale în legătură cu o executare silită începută sub imperiul vechii legi trebuie supuse în integralitate legii de procedură de la momentul începerii executării silite, iar nu celei de la momentul sesizării instanței cu privire la respectivele incidente și cum, în speță, s-a formulat contestație la executare împotriva unui ordin de poprire emis într-o procedură de executare silită care a început prin somația nr. x din data 29.08.2012, instanța a constatat că, pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei sunt aplicabile dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, în vigoare la momentul începerii executării silite, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 17 octombrie 2016, sub nr. x/2016.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 302, pronunțată la data de 14 decembrie 2016, în dosarul nr. x/2016, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a V-a civilă; a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe contestatorii S.C. A. S.A. Ceptura și B., în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție - instanța competentă a soluționa conflictul.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele motive:

Prezent în instanță la primul termen de judecată -2.11.2016, apărătorul contestatoarei a precizat că în mod greșit s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel, în condițiile în care Judecătoria Sectorului 1 a soluționat sau are în curs de soluționare mai multe contestații la executare care vizează operațiuni distincte (între aceleași părți), una din cauze aflându-se în apel la Tribunalul București.

Totodată, s-a reținut, prin cererea înregistrată pe rolul instanței în data de 21.11.2016 apărătorul contestatoarei a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, legal investită inițial.

Curtea a apreciat că cererea este întemeiată, având în vedere faptul că prin art. 31 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a C. proc. civ., s-au abrogat în mod expres art. 45-48 din O.U.G. nr. 51/1998 (care stabileau competența Curții de Apel în a cărei rază teritorială se afla sediul sau domiciliul pârâtului, în litigiile întemeiate în drept pe acest act normativ).

În aceste condiții, Curtea a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Sectorului 1 București și Curtea de Apel București- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor, se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială este reglementată de norme de ordine publică, astfel, având caracter absolut, părțile nu pot deroga de la aceste norme.

Normele de competență materială sunt stabilite sub aspect procesual după obiectul, valoarea sau natura cererii, determinând astfel categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o anumită categorie de instanțe judecătorești.

Potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în vigoare la data formulării contestației la executare, "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

În speță, se constată că, în privința legii de procedură aplicabile în cauză, în mod corect ambele instanțe în conflict au reținut dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că, în speță, executarea silită a fost pornită în baza Ordinului de poprire emis într-o procedură de executare silită începută prin somația nr. x din data de 29.08.2012, deci, anterior datei de 15.02.2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte va reține ca argument în favoarea acestei concluzii prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, potrivit cărora, dispozițiile Noului C. proc. civ. se aplică numai executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

Astfel, având în vedere că, în speță, contestația la executare privește o executare silită declanșată anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., sunt incidente dispozițiile legale în vigoare la data începerii acesteia.

Potrivit prevederilor art. 44, coroborate cu prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, în vigoare la data începerii executării silite, litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică, în care A.A.A.S. este parte, sunt de competența Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul/domiciliul pârâtului.

Referitor la dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, care atrăgeau competența materială a curții de apel în soluționarea cererilor de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., Înalta Curte reține că acestea au fost abrogate prin art. 31 pct. 1 din Legea nr. 76/2012, abrogare ce a operat de la data de 15.02.2013, potrivit art. 82 raportat la art. 81 din Legea nr. 76/2012, modificată prin O.U.G. nr. 4/2013, și care se aplică doar pentru procedurile de executare silită începute după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ.

Însă, în speță, executarea silită a fost pornită la data de 29 august 2012, dată la care, prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 nu erau abrogate, executarea silită fiind începută sub legea veche, iară nu sub imperiul Noului C. proc. civ.

Or, în condițiile în care procedura de executare silită pentru valorificarea activelor bancare de către A.A.A.S. a fost pusă în aplicare sub incidența dispozițiilor legii vechi de procedură, legea aplicabilă creanțelor preluate de A.A.A.S., atât în ceea ce privește procedura de recuperare, cât și în ceea ce privește judecarea cauzelor care au ca obiect drepturi și obligații privind creanțele cesionate este O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, modificată și completată, act normativ special, derogatoriu de drept comun.

În conformitate cu dispozițiile art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998, "litigiile în legătură cu activele statului, în care A.V.A.S. este parte, se soluționează cu respectarea prezentului capitol, completate în mod corespunzător cu dispozițiile C. proc. civ..", iar, potrivit prevederilor art. 45 din actul normativ, " Cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele statului preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice și juridice, altele decât debitorii definiți la art. 38, sunt de competența Curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului, și se judecă de urgență și cu precădere".

Regulile de competență instituite de dispozițiile art. 44 și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, sunt reglementări de natură specială, fiind norme de strictă interpretare, obligatorii pentru toți subiecții de drept, inclusiv, pentru instanța de judecată.

În acest context, având în vedere faptul că, în cauza de față ce are ca obiect contestație la executare, A.A.A.S. are calitatea de intimat, iar sediul său este în București, este evidentă competența de soluționare în favoarea Curții de Apel de la sediul acestei instituții, respectiv, Curtea de Apel București.

Potrivit textului de lege sus- menționat, prin sintagma "cereri de orice natură" legiuitorul a avut în vedere nu numai litigiile patrimoniale propriu- zise (pretenții), ci și orice alte cereri de chemare în judecată, cu condiția ca acestea să privească drepturi și obligații în legătură cu activele statului, inclusiv, contestații la executare, în care se contestă executarea silită efectuată de executorii A.A.A.S. sau acțiuni ce au legătură cu executarea silită declanșată de această instituție, fie că acestea se referă la obligații principale, rezultate din creanța cesionată, sau la accesoriile acesteia (care însoțesc obligația principală și care nu pot fi despărțite de acestea), ori la proceduri de executare a activelor preluate sau de contestare a legalității lor.

Prevederile speciale ale art. 44 - 49 din O.U.G. nr. 51/1998 sunt prevederi derogatorii de la dreptul comun, care stabilesc procedura prin care A.A.A.S. recuperează datoriile de la debitori, dispoziții derogatorii și de strictă interpretare și aplicare. Deoarece prevederile O.U.G. nr. 51/1998, cu modificările și completările ulterioare, au caracter special în raport de dispozițiile similare ale normei comune în materie procedurală, respectiv, C. proc. civ., acestea derogă de la cele din urmă și, potrivit principiului specialia generalibus derrogant, se bucură de prioritate în aplicare.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat în mod corect situația de fapt și de drept reținând că, fiind vorba despre o executare silită începută în anul 2012, potrivit prevederilor art. 25 din Noul C. proc. civ., în speță sunt incidente dispozițiile art. 44 și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, care atrag competența curții de apel de la sediul pârâtului, respectiv, Municipiul București.

Așa fiind, cum, în speță, contestația la executare formulată vizează recuperarea creanțelor neperformante preluate de A.A.A.S., și întrucât legiuitorul a stabilit prin norma specială o competență teritorială exclusivă și excepțională, de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998, și nu dispozițiile dreptului comun.

Față de dispozițiile legale mai sus- arătate și având în vedere faptul că, executarea silită a fost începută la data de 29 august 2012, dată la care nu erau abrogate prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București și, în considerarea dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,