ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1407/2018

HOTĂRÂRE

20.04.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1407/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele;

Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 4 iulie 2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 7.500 RON, reprezentând cuantumul despăgubirii achitate, în calitate de asigurător RCA, în dosarul de daună RA 6473 B14, pentru prejudiciul produs din culpa exclusivă a pârâtului, dobânda legală penalizatoare calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă, precum și obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 5254 din 10 octombrie 2016, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

În motivarea soluției de declinare a competenței, instanța a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 115 C. proc. civ., întrucât deși cauza derivă dintr-un raport de asigurare, temeiul de drept al acțiunii este răspunderea civilă delictuală, care este o răspundere întemeiată pe dreptul comun, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile care reglementează competența alternativă, respectiv art. 111 și art. 113 pct. 9 raportat la art. 116 C. proc. civ.

S-a reținut că art. 116 C. proc. civ. prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, dar nu străine de pricină, cum ar fi cea unde își are propriul sediu, dat fiind că drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți.

S-a reținut că alegerea instanței de judecată trebuie făcută cu respectarea normelor de competență teritorială, în speță de natură alternativă, ceea ce antrenează odată instanța în a cărei rază de circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, sau a altei instanțe dintre cele prevăzute de art. 107 - 112 C. proc. civ., la care se adaugă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

În concluzie, s-a reținut că, întrucât, în cauză, atât locul săvârșirii faptei ilicite, cât și domiciliul pârâtului sunt situate în București, Sectorul 6, competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 6 București.

Judecătoria Sectorului 6 București, pe rolul căreia a fost înregistrată cauza, la rândul său, prin Sentința civilă nr. 868 din 7 februarie 2018, a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sibiu și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că, Judecătoria Sibiu s-a pronunțat la primul termen de judecată asupra excepției necompetenței teritoriale de ordine privată invocate, pentru prima dată, din oficiu, într-o cauză în care întâmpinarea este obligatorie.

Sub acest aspect, s-a reținut că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în regres exercitată de asigurătorul persoanei despăgubite împotriva persoanei considerată vinovată de producerea accidentului rutier, iar față de dispozițiile art. 126 C. proc. civ., litigiu este unul privitor la bunuri. Dispozițiile art. 115 C. proc. civ. și art. 113 pct. 9 raportat la art. 116 din același cod reglementează cazuri de competență alternativă celei de drept comun.

Prin urmare, s-a reținut că devin incidente dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În concluzie, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că invocarea din oficiu a excepției necompetenței s-a impus ca remediu al nelegalei sale sesizări ca urmare a încălcării regulilor de competență de către instanța devenită competentă, Judecătoria Sibiu, astfel încât nu se mai poate aprecia că în privința instanței nelegal sesizate de către instanța devenită competentă sunt incidente regulile din cuprinsul art. 130 C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc.civ., Înalta Curte constată următoarele:

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediu pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală specială care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial. Totodată, părțile sunt libere să agreeze de comun acord să se judece la o altă instanță, dacă legea permite.

Sunt însă situații în care legea stabilește o competență teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune în regres exercitată de asigurătorul persoanei despăgubite împotriva persoanei considerată vinovată de producerea accidentului rutier, pentru prejudiciul produs din culpa exclusivă a acestuia.

Ca temei de drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349, art. 2210 C. civ. și art. 49 și 58 din Legea nr. .136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Se reține că, sub aspectul determinării competenței teritoriale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile legale invocate, incidente sunt dispozițiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea introduce și la instanța în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate și locul unde s-a produs riscul asigurat.

Așadar, potrivit textului de lege sus-menționat, în materie de asigurare competența teritorială de soluționare a cauzelor nu este una exclusivă, ci alternativă.

Este de reținut că în toate cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente aparține reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar, în situația în care acesta ar sesiza o instanță necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială, în acest sens, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe,

Rezultă că și în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente potrivit legii, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetența teritorială de ordine privată.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâtul nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu și nici la termenul de judecată, din ședința publică de la data de 10 octombrie 2017, pârâtul nu a invocat această excepție.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Sibiu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâtului, care nu a înțeles să invoce excepția prin întâmpinare.

Neinvocarea de către pârât în termenul prescris de lege a excepției de necompetența de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecința că instanța necompetența rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Ca atare, față de prevederile legale sus-menționate, Judecătoria Sibiu, sesizată de către reclamantă, chiar dacă nu era competentă să judece cauza după niciunul dintre criteriile de competență alternativă prevăzută 115 alin. (1) C. proc. civ. nu putea să-și invoce din oficiu necompetența teritorială și să se desesizeze, în acest fel, de soluționarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ. va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.