ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1557/2017

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1,587.4 RON, din care suma de 600 RON reprezentând credit de nevoi personale; 819 RON reprezentând dobândă penalizatoare conform art. 1.9 și pct. 6.1 din contract și 168.4 RON reprezentând comision de administrare conform art. 1.10.2 și 7.1.2 din contract, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 282 din 21 martie 2016 pronunțată de Judecătoria Răcari, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, avându-se în vedere clauza prevăzută la art. 17.4 din contractul de credit încheiat de părți, conform căreia, eventualele dispute rezultând din contract sau în legătură cu acesta, inclusiv încheierea, modificarea, desfășurarea și încetarea contractului și pe care părțile nu le pot soluționa pe cale amiabilă vor fi rezolvate de instanțele de judecată competente de la sediul creditorului, împrumutatul neavând posibilitatea apelării la proceduri extrajudiciare anterioare sesizării instanței de judecată.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut, în esență, că în materia cererii de valoare redusă, potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun, iar, în speță, nu poate fi invocată clauza atributivă de competență inserată în contractul părților, întrucât, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., părțile pot conveni alegerea instanței competente în condițiile prevăzute la alin. (1) numai după nașterea dreptului la despăgubire.

În consecință, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada alegerii instanței competente, printr-o convenție încheiată cu consumatorul ulterior împlinirii termenului acordat pentru plata dreptului de creanță pretins de la pârâtă, competența teritorială se determină conform dispozițiilor imperative cuprinse la art. 121 C. proc. civ., instanța competentă fiind judecătoria de la domiciliul consumatorului.

Astfel, prin sentința civilă nr. 5359/2017 din 30 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Răcari competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că, prin cererea de valoare redusă formulată, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1,587.4 RON, din care suma de 600 RON reprezentând credit de nevoi personale; 819 RON reprezentând dobândă penalizatoare conform art. 1.9 și pct. 6.1 din contract și 168.4 RON reprezentând comision de administrare conform art. 1.10.2 și 7.1.2 din contract.

Este de reținut că, în materia cererii de valoare redusă, potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța de la domiciliului consumatorului, iar dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile.

Astfel, în cazul cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, necompetența teritorială este de ordine publică, conform art. 129 alin. (2) pct. 3 raportat la art. 121 C. proc. civ., întrucât părțile nu o pot înlătura decât în situația prevăzută de art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

În speță, reclamanta A. S.A. are calitatea de profesionist, iar cererea de valoare redusă este formulată împotriva pârâtei B., care are calitatea de consumator, domiciliul acesteia fiind situat în localitatea Titu, județul Dâmbovița.

Potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ.:

"În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Or, în cauză, nu se poate reține aplicabilitatea clauzei atributive de competență prevăzută la art. 17.4 din contractul de credit, câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de credit, iar nu după nașterea dreptului la despăgubire, cum impune textul de lege în mod imperativ.

Prin urmare, instanța competentă teritorial este judecătoria de la domiciliul consumatorului, conform art. 121 C. proc. civ., astfel că, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A. S.A. în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2017.