ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1539/2017

HOTĂRÂRE

24.10.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1539/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2016* la 11 octombrie 2016, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 568,75 RON reprezentând debit principal și dobânzi penalizatoare, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost formulată conform art. 1026 C. proc. civ.

Pârâta nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

La termenul din 26 ianuarie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, iar pronunțarea asupra acestei excepții a fost amânată la 9 februarie 2017.

Prin sentința civilă nr. 429/2017 din 9 februarie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut următoarele considerente:

S-a apreciat că dispozițiile art. 121 C. proc. civ. stabilesc competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul consumatorul, instituind astfel un caz de competență teritorială exclusivă.

Totodată, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) din același act normativ, necompetența este de ordine publică când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

S-a reținut că reclamantul este un profesionist în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva unui consumator în sensul art. 2 alin. (1) același act normativ, iar obiectul cererii este în legătură cu raportul juridic născut din contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate, pârâtul având calitatea de cumpărător.

Astfel, s-a constatat că potrivit dispozițiilor art. 121 C. proc. civ. competentă teritorial să judece cererea dedusă judecății este judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul pârâta.

Or, aceasta are domiciliul în jud. Dâmbovița, astfel cum rezultă din formularul de cerere de valoare redusă, motiv pentru care s-a reținut că Judecătoria Răcari este competentă teritorial să soluționeze cauza.

Totodată, s-a constatat că nu sunt aplicabile prevederile din contractul de credit prin care s-a stabilit competența de soluționare a litigiilor născute în legătură cu acest contract în favoarea instanței de la sediul creditorului.

În acest sens, s-a arătat că din interpretarea dispozițiilor art. 121 teza finală și 126 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că orice clauză contractuală privind stabilirea competenței unei anumite instanțe de judecată în eventualitatea nașterii unui litigiu între un profesionist și un consumator nu va produce efecte juridice.

Având în vedere că dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. sunt norme de procedură, aplicabilitatea acestora nu se raportează la momentul nașterii raportului juridic, ci la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 121 și art. 132 C. proc. civ. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la 7 aprilie 2017, sub același număr de dosar.

La termenul din 16 mai 2017, Judecătoria Răcari a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe.

Prin sentința civilă din 443 din 16 mai 2017, Judecătoria Răcari a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București; a constatat că a intervenit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Răcari a reținut, în esență, următoarele considerente:

S-a constatat că pretențiile reclamantei se întemeiază pe contractul de credit nr. x din 24.03.2016, în baza căruia reclamanta a acordat pârâtei un credit în valoare de 250 RON.

Conform art. 17.4 din contractul de credit nr. x din 24.03.2016, eventualele dispute rezultând din contract sau în legătură cu acesta, inclusiv încheierea, modificarea, desfășurarea și încetarea contractului și pe care părțile nu le pot soluționa pe cale amiabilă vor fi rezolvate în fața instanțelor de judecată competente de la sediul creditorului, împrumutatul neavând posibilitatea apelării la proceduri extrajudiciare anterioare sesizării instanței de judecată.

S-a reținut că scopul urmărit prin stabilirea regulii de competență prevăzute de art. 121 C. proc. civ. constă în protejarea consumatorului, prezumat a avea o poziție mai slabă din punct de vedere economic decât profesionistul.

Totodată, s-a apreciat că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 121 raportat la art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, s-a reținut că art. 121 C. proc. civ. are în vedere dispozițiile legislației speciale privind protecția consumatorului, aceste prevederi având rolul de a proteja pe consumator în relațiile sale contractuale cu profesionistul, însă în cauză nu sunt aplicabile aceste norme speciale, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată nu este întemeiat pe dispozițiile privind protecția consumatorului, dispoziții speciale față de normele de drept comun.

S-a constatat că între părți a fost încheiat un contract civil, obiectul cererii de chemare în judecată fiind obligarea pârâtei la executarea obligației asumate prin contract constând în restituirea creditului acordat de către reclamantă.

Astfel, s-a apreciat că devin aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin contractul încheiat, părțile au convenit ca eventualele litigii rezultate de încheierea, modificarea, desfășurarea și încetarea contractului să fie soluționate de instanța de la sediul creditorului.

Pentru aceste motive, Judecătoria Răcari a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 3 iulie 2017.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Răcari și Judecătoria Sectorului 1 București - s-au declarat deopotrivă necompetente, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Se constată că prin cererea dedusă judecății, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 568,75 RON, întemeindu-și pretențiile pe contractul de credit nr. x din 24.03.2016.

Dat fiind că raportul juridic dedus judecății îl constituie un contract încheiat între un profesionist, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 și un consumator, în sensul art. 2 alin. (1) din același act normativ, rezultă că pentru soluționarea prezentului conflict de competență trebuie avute în vedere atât normele de drept procesual civil din dreptul național, cât și legislația europeană din materia protecției consumatorilor.

Fiind vorba de un litigiu născut după data intrării în vigoare a C. proc. civ., rezultă că sunt aplicabile dispozițiile acestui act normativ, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012.

Se constată că acțiunea a fost formulată potrivit dispozițiilor art. 1026 C. proc. civ., astfel încât devin incidente prevederile art. 1028 alin. (2) din același act normativ care stabilesc că în procedura specială referitoare la cererile de valoare redusă stabilirea competenței teritoriale se realizează potrivit dreptului comun.

Totodată, se observă că prin clauza de la art. 17.4 din contractul de credit nr. x din 24.03.2016 a fost stabilită competența teritorială pentru soluționarea litigiilor născute din acest contract în favoarea instanței de la sediul împrumutătorului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., "cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".

Totodată, conform art. 126 alin. (2) din același act normativ, "în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că în privința cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator se poate conveni alegerea unei alte instanțe decât cea de la domiciliul consumatorului numai după nașterea dreptului la despăgubire, sub sancțiunea considerării ca nescrise a unei clauze care ar stipula contrariul.

Prin raportare la aceste considerații, se constată că nu produce efecte în plan procesual clauza atributivă de competență de la art. 17.4 din contractul de credit nr. x din 24.03.2016, întrucât a fost stipulată încă de la momentul nașterii raporturilor contractuale dintre părți, deci înainte de nașterea dreptului la despăgubire.

În sensul că o astfel de clauză este lipsă de efecte poate fi evocată și hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-137/08 (VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva Ferenc Schneide) prin care s-a reținut că o clauză inserată într-un contract încheiat între un consumator și un vânzător sau furnizor prin care se conferă competență exclusivă instanței în raza căreia este situat sediul vânzătorului sau furnizorului trebuie considerată abuzivă în sensul art. 3 din Directiva nr. 93/13/CEE, în cazul în care provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ce decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

Totodată, în considerentele aceleiași hotărâri s-a apreciat că o clauză ce are ca obiect atribuirea competenței în favoarea instanței în raza căreia se află sediul vânzătorului sau al furnizorului creează în sarcina consumatorului obligația de a se supune jurisdicției unei instanțe care ar putea fi localizată la o distanță considerabilă de domiciliul său, putându-l determina pe acesta din urmă să renunțe la orice acțiune sau apărare în justiție.

Astfel, s-a statuat că acest tip de clauză intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea ori obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la punctul 1 litera (q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE.

Având în vedere că această clauză atributivă de competență nu produce efecte în plan procesual, devin aplicabile dispozițiile art. 121 teza I C. proc. civ. care stabilesc competența exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului.

Or, conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, domiciliul pârâtului-consumator este în comuna Potlogi, Sat Potlogi, jud. Dâmbovița, deci în circumscripția Judecătoriei Răcari.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 126 prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.