ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1399/2017

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr. x/2016 reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat instanței obligarea acesteia la plata sumei de 1133,6 RON reprezentând credit și dobânzi penalizatoare, cu cheltuieli de judecată.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 273 din 16 martie 2016, Judecătoria Răcari a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a dispus declinarea cauzei spre competentă soluționare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 121 din C. proc. civ., raportat la art. 126 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, art. 121 C. proc. civ. are în vedere dispozițiile legislației speciale privind protecția consumatorului, aceste prevederi având rolul de a proteja pe consumator în relațiile sale contractuale cu profesionistul, însă în speță nu sunt aplicabile aceste norme speciale întrucât obiectul cererii de chemare în judecată nu este întemeiat pe dispozițiile privind protecția consumatorului, dispoziții speciale față de normele de drept comun.

În cauză, contractul încheiat între părți este un contract civil, obiectul cererii de chemare în judecată fiind obligarea pârâtului la executarea obligației asumate prin contract constând în restituirea creditului acordat de către reclamantă.

Având în vedere cele reținute anterior, devin aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. și, după cum s-a reținut anterior, prin contractul încheiat, părțile au convenit ca eventualele litigii rezultate de încheierea, modificarea, desfășurarea și încetarea contractului să fie soluționate de instanța de la sediul creditorului, acesta fiind în București.

Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 4436 din 30 mai 2017 a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Răcari și, constatându-se intervenit conflictul negativ de competență, s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru regulatorul de competență.

Instanța a reținut, în esență, că obiectul cererii este în legătură cu raportul juridic născut dintr-un contract de credit, fiind astfel incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ., care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă și ca urmare astfel de cereri revin în competența instanței de la domiciliul consumatorului.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, pentru următoarele considerente:

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1133,6 RON, reprezentând credit și dobânzi penalizatoare.

Față de situația evocată prin acțiune și având în vedere că pârâta domiciliază în Județ Dâmbovița, iar potrivit art. 121 teza finală C. proc. civ., dispozițiile art. 126 alin. (2) din același cod rămân aplicabile, respectiv în situația cererilor formulate de către un profesionist împotriva unui consumator, părțile pot conveni, în scris sau prin declarație orală dată în fața instanței, alegerea instanței competente, numai după nașterea dreptului la acțiune, Înalta Curte constată, din interpretarea dispozițiilor menționate, că orice clauză contractuală privind stabilirea competenței unei anumite instanțe de judecată în eventualitatea nașterii unui litigiu între un profesionist și un consumator nu va putea da naștere la efecte juridice în sensul indicat.

Totodată, se reține faptul că dispozițiile art. 126 alin. 2 C. proc. civ. sunt norme de procedură, motiv pentru care aplicabilitatea acestora nu se raportează la momentul nașterii raportului juridic, ci la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2013.

Prin urmare, având în vedere că pârâta domiciliază în circumscripția teritorială a Judecătoriei Răcari cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar al reclamantei, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform corora "necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura" și a prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Răcari.

Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2017.