ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1451/2017

HOTĂRÂRE

17.10.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1451/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari, sub nr. x/2017, reclamanta Ocean Credit IFN S.A. a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 1551,4 RON reprezentând credit și dobânzi penalizatoare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la solicitarea pârâtului a încheiat cu acesta contractul de credit nr. x/18.07.2016 în baza căruia i-a acordat un credit de 600 RON virat în contul indicat de pârât cu OP nr. x cu obligația de rambursare în termen de 30 de zile de la acordare, respectiv scadent la 17 august 2016.

A precizat reclamanta că pentru situația de neîndeplinire a obligației la scadență, în contract la art. 1.9 și art. 6.1 s-a convenit o dobândă penalizatoare de 1,5 % pentru fiecare zi de întârziere, aplicată la suma restantă.

Prin sentința civilă nr. 281 din 21 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut, în esență, că dispozițiile art. 121 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speță întrucât obiectul cererii de chemare în judecată nu este întemeiat pe dispoziții privind protecția consumatorului, care sunt speciale față de normele de drept comun.

Sub acest aspect, prima instanță a mai reținut că, în cauză, contractul încheiat între părți este unul civil, obiectul cererii de chemare în judecată fiind obligarea pârâtului la executarea obligației asumate prin contract constând în restituirea creditului acordat de către reclamantă.

Prin urmare, s-a apreciat că în litigiul pendinte devin aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ.. În plus, s-a reținut că prin contractul încheiat, părțile au convenit ca eventualele litigii rezultate din încheierea, modificarea, desfășurarea și încetarea contractului să fie soluționate de instanța de la sediul creditorului.

Prin sentința civilă nr. 4393/2017 din 31 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și, în consecință, a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin încheierea de amânare a pronunțării, Judecătoria Răcari a constatat că este competentă sub toate cele 3 aspecte, general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. În consecință, s-a apreciat că, de la momentul la care instanța s-a declarat competentă teritorial, competența rămâne dobândită instanței sesizate cu cererea de chemare în judecată, chiar și în situația competenței teritoriale exclusive.

În plus, Judecătoria Sectorului 1 București a constatat că, din coroborarea art. 121 C. proc. civ., cu prevederile art. 129 alin. (2) pct. 3 același cod reiese că, în materia protecției drepturilor consumatorilor, în măsura în care părțile nu au convenit alegerea instanței competente, după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială aparține doar instanței de la domiciliul consumatorului având, așadar, un caracter absolut.

Prin urmare, cea de-a doua instanță a apreciat că, atât timp cât clauza atributivă de competență a fost inserată în chiar contractul de credit, anterior nașterii dreptului la despăgubiri, iar reclamanta nu a făcut dovada încheierii unei convenții de alegere a instanței competente ulterior nașterii respectivului drept, o astfel de clauză este considerată ca nescrisă, în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.. În atare condiții, s-a constatat că, în speță, devin aplicabile normele de competență teritorială absolută înscrise în cuprinsul art. 121 C. proc. civ., competența revenind judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 iulie 2017, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanța a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul litigiului este reprezentat de acțiunea reclamantei Ocean Credit IFN S.A. prin care a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 1551,4 RON reprezentând valoarea debitului restant și dobânzi penalizatoare, rezultate din contractarea creditului pentru nevoi personale nr. x/18.07.2016.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată potrivit dispozițiilor art. 1029 alin. (2) C. proc. civ., iar conform art. 1028 alin. (2) același cod, în procedura specială referitoare la cererile de valoare redusă, stabilirea competenței teritoriale se realizează potrivit dreptului comun.

În speță, raportat la actele dosarului și obiectul litigiului, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 131 alin. (1) coroborate cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., pe de o parte, precum și prevederile art. 121 raportate la art. 126 alin. (2) C. proc. civ., pe de altă parte.

Astfel, sub un prim aspect, se constată că prin încheierea de amânare a pronunțării din 14 martie 2017, Judecătoria Răcari a constatat că este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 131 C. proc. civ., prin aceeași încheiere încuviințând și proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă.

În consecință, potrivit art. 131 alin. (1) și art. 130 alin. (2) Cod procedură, competența de soluționare a cauzei rămâne câștigată instanței sesizate cu cererea de chemare în judecată atunci când aceasta s-a declarat competentă teritorial, chiar și în situația competenței teritoriale exclusive.

În plus, sub un al doilea aspect, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii este în legătură cu raportul juridic născut din contractul de credit pentru nevoi personale nr. x/18.07.2016, astfel încât reclamanta are calitatea de profesionist în sensul art. 3 alin. (2) C. civ. și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, iar pârâtul este un consumator, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. În consecință, Înalta Curte constată că sunt incidente în speță dispozițiile art. 121 C. proc. civ., care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, stabilind competența de soluționare a cauzelor în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului, în cauză pârâtul având această calitate de consumator.

Din verificarea actelor dosarului, rezultă că pârâtul are domiciliul în jud. Dâmbovița, fiind în circumscripția teritorială a Judecătoriei Răcari.

Totodată, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ. "În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Ca atare, conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., clauza atributivă de competența prevăzută la art. 17.4 din contractul de credit nu poate fi avută în vedere întrucât a fost stipulată anterior nașterii dreptului la despăgubire.

În consecință, nu se poate da eficiență unei clauze atributive de competență care, potrivit art. 126 alin. (2) din C. proc. civ., este considerată nescrisă, sancțiunea considerării ca nescrisă fiind asimilată unei nulități absolute și parțiale care operează de drept. În plus, în cauză nu a fost făcută dovada încheierii unei convenții de alegere a instanței competente ulterior nașterii dreptului la despăgubire.

În atare condiții, devin aplicabile normele de competență teritorială absolută înscrise în cuprinsul art. 121 C. proc. civ., competența revenind judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

Față de considerentele anterior expuse Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.