ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1321/2017

HOTĂRÂRE

27.09.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1321/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2016 reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 470 RON reprezentând credit și dobânzi penalizatoare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență că la solicitarea pârâtului a încheiat cu acesta contractul de credit nr. x din 29.04.2016 în baza căruia i-a acordat un credit de 400 RON virat în contul indicat de pârât cu obligația de rambursare în termen de 30 de zile de la acordare.

Judecătoria Sectorului 1 procedând la verificarea competenței din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a invocat excepția necompetenței teritoriale, instanța reținând că, potrivit dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată este judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul consumatorul, dispoziție legală ce instituie o competență teritorială exclusivă.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Instanța a reținut că reclamantul este un profesionist, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, cererea de chemare în judecată este îndreptată și împotriva unui consumator, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din același act normativ, iar obiectul cererii este în legătură cu raportul juridic născut din contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate, pârâtul având calitatea de cumpărător.

Având în vedere aceste aspecte, instanța a constatat că, potrivit art. 121 C. proc. civ., competentă teritorial să judece cauza este judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, respectiv SĂLCIOARA, jud. DÂMBOVIȚA, motiv pentru care instanța a reținut că Judecătoria RĂCARI este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Raportat la excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, instanța nu a putut reține aplicabilitatea dispozițiilor din contractul depus la dosar prin care stabilește competența de soluționare a litigiilor născute în legătură cu acest contract în favoarea judecătoriei de la sediul creditorului, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 121 teza finală C. proc. civ., dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. rămân aplicabile, de unde rezultă faptul că în situația cererilor formulate de către un profesionist împotriva unui consumator, părțile pot conveni, în scris sau prin declarație orală dată în fața instanței, alegerea instanței competente, numai după nașterea dreptului la acțiune. Teza finală a art. 126 alin. (2) statuează faptul că orice convenție contrară este considerată ca fiind nescrisă. Din interpretarea dispozițiilor mai sus menționate, rezultă faptul că, orice clauză contractuală privind stabilirea competenței unei anumite instanțe de judecată în eventualitatea nașterii unui litigiu între un profesionist și un consumator nu va putea da naștere la efecte juridice în sensul indicat. Instanța a reținut și faptul că dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. sunt norme de procedură, motiv pentru care aplicabilitatea acestora nu se raportează la momentul nașterii raportului juridic ci se raportează la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2013.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari care, la rândul său a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială și a admis-o pentru următoarele considerente:

Instanța reține că pretențiile reclamantei din prezenta cauză se întemeiază pe contractul de credit nr. x din 29.04.2016, în baza căruia, susține reclamanta, a acordat pârâtului un credit în valoare de 400 RON.

Conform art. 17.4 al contractului mai sus menționat, eventualele dispute rezultând din contract sau în legătură cu acesta, inclusiv încheierea, modificarea, desfășurarea și încetarea contractului și pe care părțile nu le pot soluționa pe cale amiabilă vor fi rezolvate în fața instanțelor de judecată competente de la sediul creditorului, împrumutatul neavând posibilitatea apelării la proceduri extrajudiciare anterioare sesizării instanței de judecată.

Articolul 121 C. proc. civ. prevede că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, iar conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Alineatul al doilea al art. 126 prevede că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.

Apreciază instanța că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 121 din C. proc. civ., raportat la art. 126 alin. (2) din C. proc. civ. întrucât obiectul cererii de chemare în judecată nu este întemeiat pe dispozițiile privind protecția consumatorului, dispoziții speciale față de normele de drept comun.

În cauză, contractul încheiat între părți este un contract civil, obiectul cererii de chemare în judecată fiind obligarea pârâtului la executarea obligației asumate prin contract constând în restituirea creditului acordat de către reclamantă.

Având în vedere cele reținute anterior, devin aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (1) și, după cum s-a reținut anterior, prin contractul încheiat, părțile au convenit ca eventualele litigii rezultate de încheierea, modificarea, desfășurarea și încetarea contractului să fie soluționate de instanța de la sediul creditorului.

Având în vedere cele reținute anterior, instanța a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorul 1 București, în a cărei circumscripție teritorială își are sediul creditorul și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Răcari competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, reține că pretențiile reclamantei se întemeiază pe contractul de credit nr. x din 29.04.2016.

Potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Astfel, având în vedere natura raporturile invocate de către reclamantă, instanța apreciază că pârâtul are calitatea de consumator, iar reclamanta pe aceea de profesionist.

Potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, dispozițiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile. Aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga decât în condițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., fiind instituită astfel o competență teritorială exclusivă.

Potrivit art. 126 C. proc. civ. părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. Așa cum rezultă din art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, părțile pot conveni alegerea instanței competente, numai după nașterea dreptului la despăgubire, iar orice convenție contrară este considerată nescrisă.

Din coroborarea acestui articol cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. rezultă că, în materia protecției drepturilor consumatorilor, în situația în care părțile nu au convenit alegerea instanței competente, după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială aparține unei anumite instanțe, deci competența teritorială are un caracter absolut.

În aceste condiții, se reține că, în ceea ce privește soluționarea cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, în lipsa alegerii de competență, după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială este absolută și aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

Așa cum rezultă din cererea formulată, pârâtul are domiciliul în jud. DÂMBOVIȚA, localitate aflată pe raza teritorială a Judecătoriei Răcari iar părțile nu au ales competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București ulterior nașterii dreptului la despăgubire, clauza atributivă de competență prevăzută art. 17.4 al contractului mai sus menționat, nefiind operabilă.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamantă, în favoarea Judecătoriei Răcari.