ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2372/2016

Decizia nr. 2372/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2015, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA și a intervenientul forțat B., reclamanții C., D., E. și F. au solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru daune morale suferite ca urmare a unui accident rutier produs la data de 17 mai 2012. Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 6039 din data de 30 octombrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C., D., E. și F. în contradictoriu cu pârâta A. SA și intervenientul forțat B. și a obligat pârâta să plătească reclamantului F. suma de 1 leu, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

Împotriva acestei sentințe reclamanții au declarat apel, apreciind că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală și solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și aplicarea corectă a legii, în sensul admiterii în tot a acțiunii civile în ceea ce privește acordarea daunelor morale pe care le-au solicitat. Procedura derulată în apel Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 21 decembrie 2015. La data de 3 februarie 2016, reclamanții au formulat cerere de introducere în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților, în calitate de chemat în garanție, în temeiul Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților și a Normei nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel Prin încheierea de ședință din data de 17 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 262 alin. (4) și art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a suspendat judecarea apelului formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 6039 din data de 30 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. Prin aceeași încheiere, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins cererea de introducere în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților formulată de reclamanți, având în vedere, pe de o parte dispozițiile art. 478 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., iar, pe de altă parte apreciindu-se că Legea nr. 213/2015, invocată ca și temei pentru această cerere, dă naștere la un drept nou în patrimoniul reclamanților de a se adresa acestui Fond pentru plata despăgubirilor, în cauză neavând loc o transmitere a calității procesuale pasive de la societatea pârâtă la Fondul de Garantare a Asiguraților.

Cererea de recurs Împotriva încheierii de ședință din data de 17 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, au declarat recurs reclamanții, solicitând desființarea acesteia și, pe cale de consecință, repunerea pe rol a Dosarului nr. x/3/2015 al Curții de Apel București, introducerea în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților și obligarea chematului în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumelor de: 100.000 euro (în echivalentul în lei la data plății) daune morale către reclamanta C., bunica defunctei G., 200.000 euro (în echivalentul în lei la data plății) daune morale către reclamanta D., sora defunctei G., 150.000 lei (în echivalentul în lei la data plății) daune morale către reclamantul E., nepot de soră al defunctei G., 200.000 lei (în echivalentul în lei la data plății) daune morale către reclamantul F., fratele defunctei G. și 100.000 lei cu titlu de daune morale, către reclamantul F. ca urmare a vătămării corporale suferite în urma accidentului rutier din data de 17 mai 2012, cu cheltuieli de judecată (în susținerile orale formulate la termenul de judecată din data de 16 decembrie 2016, reprezentantul recurenților-reclamanți precizând că nu se solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată).

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți au precizat că, la data de 3 decembrie 2015, în Dosarul nr. x/3/2015 al Tribunalului București, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC A. SA, în temeiul art. 250 raportat la art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. În susținerea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți apreciază că se impune introducerea în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1 2 ) și (3), art. 4 lit. b) (III), art. 4 alin. (1) lit. a) și art. 17 din Legea nr. 213/2015.

Recurenții-reclamanți au arătat că, în raport de prevederile art. 2 alin. (1 2 ) și (3), din Legea nr. 213/2015, Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurator, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite de art. 5, iar în cazul în care disponibilitățile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanțele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de lege.

S-a precizat că recurenții-reclamanți au calitatea de persoane păgubite potrivit art. 4 lit. b) (III) din Legea nr. 213/2015, iar potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din același act normativ, prejudiciul suferit de către aceștia ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 23 ianuarie 2015 reprezintă o creanță de asigurări. De asemenea, au arătat că art. 17 din Legea nr. 213/2015 stabilește dreptul de opțiune al creditorului de a se îndrepta fie împotriva Fondului de Garantare a Asiguraților, fie de a urma separat procedura de faliment a asiguratorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asiguratorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

Recurenții-reclamanți a apreciat că introducerea în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților se impune cu celeritate, în vederea soluționării unui dosar de despăgubiri aflat pe rolul instanțelor de mai bine de 4 ani, orice întârziere în soluționarea prezentei cauze fiind de natură a contraveni atât dispozițiilor legale, care consacră un termen rezonabil de soluționare a dosarelor, dar și principiilor și regulilor consacrate de convențiile internaționale la care România este parte, precum și de art. 6 parag. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, redând extrase din conținutul unor hotărâri judecătorești, au mai arătat recurenții-reclamanți că jurisprudența este, de asemenea, concludentă în sensul introducerii în cauză a Fondului pentru Garantare a Asiguraților și În drept au fost invocate prevederile art. 72-74, art. 78 alin. (2), art. 265, art. 483-502 C. proc.

civ., Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurenții nu au procedat la încadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar din dezvoltarea acestora rezultă că ele pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, respectiv „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Procedura derulată în recurs Recursul declarat de reclamanții C., D., E. și F. împotriva încheierii de ședință din data de 17 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 29 iunie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 1 iulie 2016. Cererea motivată de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte SC A. SA și intimatului-intervenient B., la data de 11 iulie 2016, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar. Reținându-se că intimații nu au formulat întâmpinare în termen legal, prin rezoluția din data de 1 septembrie 2016, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a prezentului recurs.

Prin raportul întocmit la data de 9 septembrie 2016 asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamanții C., D., E. și F. împotriva încheierii de ședință din 17 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, s-a constatat că acesta vizează atât măsura suspendării judecării apelului, cât și respingerea de către instanța de apel a cererii de chemare în garanție a Fondului de Garantare a Asiguraților. Prin același raport s-a reținut că recursul îndreptat împotriva măsurii suspendării dispuse de către instanța de apel a fost declarat în termen legal, că îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., că este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, că motivele de recurs pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc.

civ. și că s-a încheiat etapa comunicărilor prealabile, în conformitate cu prevederile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește recursul vizând respingerea de către instanța de apel a cererii de chemare în garanție a Fondului de Garantare a Asiguraților, s-a reținut că recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, că motivele de recurs dezvoltate pot fi încadrate în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și că s-a încheiat etapa comunicărilor prealabile, în conformitate cu prevederile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, raportat la prevederile art. 64 alin. (4) C. proc.

civ. la care fac trimitere dispozițiile art. 74 alin. (2) C. proc. civ., s-a arătat că, în opinia raportorului, recurenții-reclamanți au promovat acest recurs în afara termenului prevăzut de către textul de lege anterior menționat. În conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, iar intimata-pârâtă și intimatul-intervenient nu au formulat puncte de vedere la raport, în termen legal, respectiv în termen de 10 zile de la comunicare.

În termen legal, la data de 28 septembrie 2016, recurenții-reclamanți au depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care au apreciat că atât recursul declarat împotriva măsurii suspendării, cât și recursul vizând respingerea cererii de introducere în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților sunt formulate în termen legal și îndeplinesc cerințele de formă și de fond cerute de lege, fiind admisibile în principiu. Prin rezoluția din data de 24 octombrie 2016, constatându-se îndeplinită față de toate părțile procedura de comunicare a raportului întocmit în cauză, s-a stabilit termen la data de 11 noiembrie 2016, fără citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea de ședință din data de 11 noiembrie 2016, a fost admis, în principiu, recursul declarat de reclamanții C., D., E. și F. împotriva încheierii de ședință din 17 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, cu privire la soluția de suspendare a judecării apelului ce formează obiectul Dosarului nr. x/3/2015 și s-a fixat termen de judecată la data de 16 decembrie 2016, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin aceeași încheiere, s-a dispus prorogarea pronunțării asupra excepției tardivității recursului declarat de către reclamanții C., D., E. și F. împotriva aceleiași încheieri de ședință, sub aspectul soluției pronunțate asupra cererii de introducere în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților, până la soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 17 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, cu privire la soluția de suspendare a judecării apelului ce formează obiectul Dosarului nr. x/3/2015.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul, prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de conținutul încheierii atacate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat de reclamanții în ceea ce privește măsura suspendării judecării apelului și tardiv recursul vizând respingerea cererii de introducere în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților, dispusă prin aceeași încheiere, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva încheierii de ședință din data de 17 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, referitor la soluția de suspendare a judecării apelului ce formează obiectul Dosarului nr. x/3/2015, Înalta Curte reține că, apreciind că judecata nu trebuia suspendată, aceștia au criticat soluția pronunțată de către instanța de apel pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, în raport de art. 2 din Legea nr. 213/2015, în care se prevede faptul că Fondul are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurator.

S-a susținut de către recurenții-reclamanți că trebuie avut în vedere faptul că Legea nr. 213/2015, care reprezintă legea specială în această materie, este o lege ulterioară Legii nr. 85/2015, iar ultima voință a legiuitorului a fost aceea de a garanta creditorii societăților de asigurări de riscul intrării acestor societăți în procedura falimentului. Înalta Curte apreciază că susținerile recurenților-reclamanți sunt nefondate, iar instanța de apel a procedat în mod corect la suspendarea judecării cauzei, reținând alături de prevederile art. 75 alin. (1) și pe cele ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare.

În ceea ce privește necesitatea aplicării cu prioritate în prezenta cauză a dispozițiilor Legii nr. 213/2015, afirmată de către recurenții-reclamanți, instanța supremă constată că aceștia, în conformitate cu principiul disponibilității în procesul civil, au înțeles să cheme în judecată pe pârâta SC A. SA și nu pe Fondul de Garantare a Asiguraților a cărei activitate este reglementată de Legea nr. 213/2015, astfel încât și aceste susțineri sunt nefondate.

În plus, deși, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților este desemnat ca și garant al plății indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurator, nicio dispoziție din acest act normativ nu prevede subrogarea de drept a Fondului în drepturile și obligațiile procesuale ale intimatei-pârâte SC A. SA, în cazul existenței pe rol a unei acțiuni în pretenții pornite împotriva acesteia, calitatea de garant fiind cu totul străină de calitatea de continuator sau succesor în drepturi procesuale.

Din contră, textul acestei legi prevede o procedură administrativă prin care potențialii creditori din contractele de asigurări sesizează cu privire la pretențiile pe care le au față de societatea de asigurare, ce cuprinde în mod obligatoriu sesizarea Fondului de Garantare a Asiguraților cu o cerere de despăgubire sau de plată însoțită de documente justificative, iar prevederile art. 17 al acestui act normativ oferă posibilitatea creditorului de asigurări să urmeze separat și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în faliment.

Prin urmare, având în vedere că, prin cererea de învestire a instanței, recurenții-reclamanți au chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, societate față de care, la data de 3 decembrie 2015, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, Înalta Curte reține că în speță sunt incidente dispozițiile ale art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, care, față prevederile art. 75 alin. (1) din aceeași lege, reprezintă norma specială referitoare la societățile de asigurare/reasigurare, astfel încât, în mod corect, instanța de apel a dispus suspendarea judecării apelului, iar recursul promovat de către recurenții-reclamanți este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc.

civ. În ceea ce privește recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva încheierii de ședință din data de 17 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, vizând respingerea cererii de introducere în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților, dispusă prin aceeași încheiere, Înalta Curte reține că, prin raportul întocmit în cauză, s-a reținut excepția tardivității acestuia, iar, prin încheierea de ședință din data de 11 noiembrie 2016, s-a prorogat pronunțarea asupra excepției tardivității recursului până la soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 17 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, cu privire la soluția de suspendare a judecării apelului ce formează obiectul Dosarului nr. x/3/2015.

Analizând recursul prin prisma excepției reținute, Înalta Curte apreciază că acesta a fost tardiv declarat, pentru considerentele ce succed: Prin încheierea de ședință din data de 17 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins cererea de introducere în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților formulată de reclamanți, având în vedere, pe de o parte dispozițiile art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ., iar, pe de altă parte apreciindu-se că Legea nr. 213/2015, invocată ca și temei pentru această cerere, dă naștere la un drept nou în patrimoniul reclamanților de a se adresa acestui Fond pentru plata despăgubirilor, în cauză neavând loc o transmitere a calității procesuale pasive de la societatea pârâtă la Fondul de Garantare a Asiguraților.

Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ., la care fac trimitere dispozițiile art. 74 alin. (2) C. proc. civ., statuează că încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă, calea de atac fiind numai recursul la instanța superioară în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel. Din cuprinsul încheierii de ședință din data de 17 martie 2016, rezultă că recurenții-reclamanți rezultă că recurenții-reclamanți nu au fost prezenți la termenul de judecată de la acea dată și, prin urmare, termenul de declarare a recursului a început să curgă pentru acesta de la data comunicării încheierii prin care a fost respinsă cererea de chemare în garanție.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de apel, încheierea de ședință atacată prin prezentul recurs a fost comunicată recurenților-reclamanți la data de 1 aprilie 2016, iar potrivit mențiunilor de pe ștampila aplicată de Compartimentul Registratură al Curții de Apel București, secția a V-a civilă, calea de atac a fost declarată la data de 29 iunie 2016. În raport de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. civ. (5 zile de la comunicarea hotărârii atacate) care s-a împlinit la data de 7 aprilie 2016, reținând și că, prin susținerile orale asupra recursului, recurenții-reclamanți au achiesat la o eventuală soluție de respingere a acestuia, ca tardiv formulat.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede că în situația în care un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege. Așa fiind, Înalta Curte, făcând aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzute de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac, urmează să dispună respingerea recursului promovat de către recurenții-reclamați împotriva încheierii de ședință din data de 17 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cu privire la respingerea cererii de introducere în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții D., E., F. și C. împotriva încheierii de ședință din data de 17 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, în ceea ce privește măsura suspendării judecării apelului. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanții D., E., F. și C. cu privire la respingerea cererii de introducere în cauză a Fondului de Garantare a Asiguraților, dispusă prin aceeași încheiere. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2016.