ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 309/2017

Decizia nr. 309/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat anularea adreselor B. din 14 februarie 2013 și din 15 februarie 2013 și obligarea pârâtei la plata daunelor materiale în sumă de 100.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a emiterii acestor adrese, în baza cărora s-a restricționat accesul unui număr de 9 mașini ale societății la ședința de atribuire a traseelor din 28 februarie 2013.

Prin sentința civilă nr. 732 din 16 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 732 din 16 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond cuprinde dispoziții contradictorii.

Recurenta arată că data de referință la care se raportează blocarea accesului la cele 9 autovehicule este 14 februarie 2013. Faptul că ulterior s-au prelungit licențele de traseu pentru traseele București - Ilfov nu are relevanță deoarece O.U.G. nr. 30/2013 a fost publicată la mai mult de 2 luni de la data la care mașinile societății au fost blocate.

Instanța de fond trebuia să analizeze legalitatea actelor administrative emise în timpul derulării ședinței de atribuire a traseelor interjudețene, ședință de atribuire ce se desfășoară la nivel național prin programul electronic de licitații.

O eroare majoră este și cea potrivit căreia, instanța de fond confundă traseele județene și traseele dintre București - Ilfov cu traseele interjudețene, care sunt de competența B.

De asemenea, sentința instanței de fond nu face nicio referire la suma stabilită prin expertiza contabilă dispusă din oficiu, reținând eronat că suma solicitată prin capătul trei din cerere este de 100.000 lei, deși din actele depuse la dosar rezultă cu claritate că a solicitat suma de 2.652.267 lei.

Recurenta susține că B. a luat măsura blocării mașinilor în mod unilateral, după data la care se puteau face modificări în programul de atribuire, astfel că societatea a fost în imposibilitate de a înlocui mașinile blocate cu altele, fiindu-i interzis accesul la licitație.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurenta arată că adresele contestate sunt nemotivate și conțin noțiunea de „traseu limitrof”, noțiune ce nu se regăsește în cuprinsul O.G. nr. 27/2011 sau al Legii nr. 92/2007, motiv pentru care măsura dispusă de B. pentru blocarea autovehiculelor societății este nelegală.

Instanța de fond nu a analizat aspectele invocate de reclamantă, ci a stabilit temeiul juridic al măsurii luate de pârâtă prin invocarea art. 60 lit. d) și art. 74 lit. b) din Ordinul C. nr. 980/2011.

Prin întâmpinarea formulată la data de 18 iunie 2015, intimata B. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, răspunzând punctual criticilor formulate.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit în cauză potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în condițiile prevăzute de alin. (4) al aceluiași articol, conform dispozițiilor Încheierii din data de 26 mai 2016.

Prin Încheierea din data de 20 iulie 2016, Completul filtru a admis în principiu recursul declarat și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ și fiscal, adresele din 14 februarie 2013 și din 15 februarie 2013 emise de B., solicitând anularea acestora, precum și daune materiale în sumă de 100.000 lei (precizată ulterior la suma de 2.652.267, fila 31 dosar) reprezentând c/valoarea prejudiciului cauzat ca urmare a emiterii acestor adrese, prin care i-a fost restricționat accesul la ședința de atribuire a traseelor din 28 februarie 2013.

Prin cele două adrese, autoritatea pârâtă a învederat recurentei că unele dintre autovehicule sunt menționate pe licențe de traseu care fac parte din alte programe de transport, altele decât cel care va intra în vigoare urmare a atribuirii electronice din data de 28 februarie 2013. Ca urmare, aceste autovehicule nu pot fi utilizate la depunerea ofertelor pentru atribuirea electronică, autoritatea pârâtă menționând totodată că, toate ofertele depuse de operatorii de transport rutier cu astfel de autovehicule vor fi anulate.

Instanța de fond apreciind că în raport de disp. art. 60 lit. d) Ordinul C. nr. 980/2011, măsura dispusă de autoritatea pârâtă și comunicată prin adresele contestate, este legală, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Efectuând propria evaluare a întregului material probator administrat, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a interpretat și aplicat adecvat prevederile legale pertinente.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține:

Cu privire la motivarea sentinței recurate (art. 4 alin. (1) C. proc. civ.);

Potrivit art. 425 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, judecătorul fondului expunând în mod clar și logic argumentele care i-au fundamentat soluția adoptată.

Cu privire la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Recurenta susține că nicio dispoziție legală din cuprinsul Ordinului C. nr. 980/2011 nu interzice participarea la ședința de atribuire cu mașini care dețin licențe pentru traseele București - Ilfov.

Contrar susținerilor recurentei, prevederile art. 60 lit. d) Ordinul C. nr. 980/2011 prevăd că, solicitările operatorilor de transport rutier pentru atribuirea electronică în sistem informatic a curselor cuprinse în programul de transport interjudețean, vor fi respinse când cursele pentru care s-au depus opțiuni nu pot fi efectuate cu același autobuz sau aceleași autobuze nominalizate în solicitare din cauza suprapunerii graficelor de circulație.

În același sens sunt și dispozițiile art. 74 lit. b) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul C. nr. 980/2011: „B. va respinge dosarul depus în vederea obținerii unei licențe de traseu: b) dacă un autobuz este utilizat simultan pentru transportul angajaților mai multor beneficiari; c) dacă un autobuz a fost nominalizat pe o cursă/ traseu din programele de transport prin servicii regulate ale căror grafice de circulație se suprapun cu cel vizat de beneficiarul transportului”.

Astfel, având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus, critica recurentei privind inexistența unei interdicții de participare la ședința de atribuire cu mașini care dețin licențe pe traseele București - Ilfov, este lipsită de suport juridic.

De asemenea, necontestat este și faptul că la data emiterii adreselor contestate, recurenta-reclamantă deținea pentru autovehiculele aflate în dispută, licențe pentru trasee aferente Programului de transport între București și localitățile județului Ilfov, licențe care expirau la data de 30 aprilie 2013.

Ulterior, prin intrarea în vigoare a O.G. nr. 30/2013, valabilitatea licențelor a fost prelungită până la data de 30 iunie 2014.

Tocmai această împrejurare vine că confirme faptul că recurenta-reclamantă a nominalizat pentru participarea la atribuirea electronică din data de 28 februarie 2013, autovehiculele care sunt deja cuprinde în Programul de transport persoane între municipiul București și localitățile județului Ilfov, astfel că măsura de blocare a autovehiculelor respective la atribuirea publică din data de 28 februarie 2013 este legală.

De asemenea, instanța reține că excluderea societății reclamante nu se datorează unei schimbări a condițiilor de participare, întrucât acestea au rămas neschimbate pe parcursul derulării procedurii de selecție, fiind reglementate de dispozițiile Ordinului C. nr. 980/2011, completat de Ordinul C. nr. 1640/2012.

În plus, măsura excluderii este justificată de protejarea interesului public al celor care erau deserviți de traseele pentru care existau deja licențe de transport și a căror valabilitate expira ulterior încheierii procedurii de atribuire din prezenta cauză.

Constatând așadar că actele administrative contestate sunt legale și temeinice, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 732 din 16 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 februarie 2017.