ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2903/2016

Decizia

nr. 2903/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01.08.2014, sub nr. x/2/2014, reclamantul Ministerul Justiției a chemat în judecată pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Superior al Magistraturii și A. solicitând anularea parțială a Hotărârii C.N.C.D. nr. 394 din 2 iulie 2014 în sensul înlăturării pct. 2 din dispozitiv.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 655 din data de 10.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul pârât Ministerul Justiției în contradictoriu cu pârâtul reclamant A. și cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

S-a respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale.

A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de reclamantul pârât A., în contradictoriu cu pârâtul reclamant Ministerul Justiției.

A fost obligat pârâtul reclamant Ministerul Justiției să răspundă petiției nr. 6888/2014 formulată de reclamantul pârât A.

S-a respins în rest cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul-pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul-pârât a susținut în esență că instanța de fond a respins în mod eronat capătul cererii reconvenționale privind acordarea despăgubirilor în cuantum de 50.000 lei cu titlu de daune pentru discriminarea creată având în vedere refuzul de a recunoaște vechimea în funcția de executor judecătoresc cu vechime în specialitate juridică în sensul art. 33 din Legea nr. 303/2004.

Susține recurentul-pârât că intimatul-reclamant Ministerul Justiției nu s-a conformat dispozitivului sentinței, în sensul că nu a răspuns încă petiției formulate de acesta sub nr. 6888/2014, deși a început procedura de concurs pentru admiterea în magistratură pe anul 2015.

În acest sens, susține recurentul că este evidentă existența prejudiciului creat de intimat, atât prin discriminarea executorului judecătoresc față de alte categorii profesionale juridice, discriminare considerată ca fiind recunoscută prin Hotărârea nr. 394 din 2 iulie 2014 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cât și prin refuzul constant de a da curs solicitării acestuia, de a fi efectuate demersurile necesare pentru introducerea în cuprinsul art. 33 din Legea nr. 303/2004 și a executorilor judecătorești.

Consideră recurentul că prin această hotărâre s-ar fi constatat tratamentul diferențiat aplicat executorilor judecătorești comparativ cu celelalte categorii de profesioniști licențiați în drept.

Susține recurentul-pârât că prin refuzul nejustificat al intimatului de a rezolva această situație de tratament diferențiat cert, i-a creat un stres îndelungat și i-a fost afectat prestigiul profesional, fapt care trebuie reparat prin acordarea de daune morale, simpla recunoaștere a caracterului nejustificat și abuziv al autorității neconstituind o reparație suficientă.

Recurentul consideră că motivarea instanței de fond în sensul că acesta nu a făcut dovada prejudiciului nu poate fi reținută având în vedere faptul că prin aceeași sentință s-a reținut rolul specific îndeplinit de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca fiind autoritatea de stat în domeniul discriminării, garant al respectării principiului nediscriminării.

Totodată recurentul a invocat și Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din data de 6.07.2015 prin care s-a dispus extinderea art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a categoriilor juridice, cu executorii judecătorești, apreciind că aceste modificări nu pot fi aduse la îndeplinire decât prin efectuarea de către intimatul Ministerul Justiției a demersurilor necesare pentru ca executorii judecătorești să beneficieze de un tratament egal cu cel al celorlalte categorii de personal cu studii și atribuții juridice.

A concluzionat recurentul că se impune obligarea intimatului la plata sumei de 50.000 lei daune pentru discriminarea creată precizând că există o legătură de cauzalitate evidentă între refuzul Ministerul Justiției de a dispune eliminarea discriminării și suferințele morale produse prin acest refuz.

Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca neîntemeiat, susținând în esență că prin adresa nr. 15627 din 27.01.2015 i-a răspuns recurentului la petiția formulată și că au fost efectuate demersurile necesare în vederea promovării proiectului de lege privind statutul personalului de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, proiect care conține și includerea executorilor judecătorești în prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Totodată intimatul a susținut că nu se poate reține în sarcina sa un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri și pe cale de consecință, apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii sale, solicitând respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât A. pentru considerentele expuse în continuare.

Astfel cum s-a arătat în precedent criticile formulate de recurent subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează respingerea pct. 2 din cererea reconvențională a pârâtului prin care a solicitat obligarea reclamantului-pârât la daune pentru discriminarea creată, în sumă de 50.000 lei.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut prin sentința criticată că în cauză nu a fost făcută dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii reclamantului-pârât, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, prejudiciu și vinovăție.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că prin Hotărârea C.N.C.D. nr. 394 din 2 iulie 2014 nu a fost constatată și nici sancționată vreo faptă de discriminare potrivit pct. 1 din hotărâre, fiind admisă excepția necompetenței materiale în soluționarea sesizării reclamantului (recurent în prezenta cauză).

În ceea ce privește punctul de vedere emis conform pct. 2 din hotărârea C.N.C.D., reprezentând o opinie cu caracter de îndrumare și fără caracter obligatoriu, în mod corect s-a reținut că acesta nu poate constitui o dovadă a săvârșirii unei fapte ilicite.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu au fost produse dovezi nici cu privire la existența prejudiciului pretins suferit pentru care recurentul-pârât a solicitat acordarea despăgubirilor în sumă de 50.000 lei întrucât acesta nu a depus la dosarul cauzei vreun înscris din care să rezultă că înscrierea sa la concursul de admitere în magistratură ar fi fost respinsă pe motiv că vechimea acestuia ca executor judecătoresc nu constituie vechime în specialitate juridică astfel cum este aceasta definită de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 303/2004.

Nefondate sunt și susținerile potrivit cărora recurentului ar fi trebuit să beneficieze de daune morale, atâta vreme cât prin cererea formulată nu a solicitat astfel de daune și nici nu a dovedit în nici un mod dovada existenței prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit al faptei intimatului săvârșită cu vinovăție și a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv și fapta pârâtului.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ se poate pronunța asupra unor daune materiale sau morale doar „dacă reclamantul a solicitat acest lucru”.

Pe de altă parte Înalta Curte reține că prin adresa nr. 15627 din 27.01.2015 (depusă în copie la dosarul cauzei în recurs) intimatul Ministerul Justiției a răspuns petiției adresate de recurentul-pârât comunicându-i faptul că propunerile sale de completare a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 303/2004 vor fi inserate cu ocazia elaborării proiectului de act normativ pentru modificarea acestei legi, proiect care a fost de altfel promovat, în acest mod recurentul îndeplinindu-și obligația stabilită de instanță prin hotărârea atacată chiar înainte de data pronunțării acesteia.

Având în vedere toate aceste considerente, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurentul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 655 din 10 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2016.