ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2834/2016

HOTĂRÂRE
26.10.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2834/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2834/2016

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2016 pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta SC A. SA Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Argeș, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună suspendarea executării deciziei nr. 715 din 8 octombrie 2015 privind soluționarea contestației la raportul de inspecție fiscală nr. F-AG1142 din 7 noiembrie 2014, modificată prin decizia nr. 715 bis/16.11.2015 de îndreptare a erorii materiale, și a deciziei nr. F-AG70 din 8 februarie 2016 privind obligațiile fiscale suplimentare la plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice.

2.1. Prin sentința civilă nr. 233 din 16 mai 2016, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că sumele contestate de reclamantă, așa cum rezultă din acțiune, sunt în cuantum de peste 1.000.000 lei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 2453 din 17 august 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, a constatat ivit conflict de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

În esență, Curtea de Apel București a reținut că obiectul contestației soluționate prin decizia nr. 715 din 08 octombrie 2015, astfel cum a fost rectificată prin decizia de îndreptare a erorilor materiale nr. 715 bis/16.11.2015, l-a constituit suma totală de 1.237.373 lei, stabilită în raportul de inspecție fiscală nr. F-AG 1142 din 7 noiembrie 2014, plus suma de 242.582 lei, reprezentând diminuarea pierderii, sumă la care s-a referit Tribunalul Teleorman în calculul debitului contestat. Prin decizia nr. 715 din 08 octombrie 2015, astfel cum a fost rectificată prin decizia de îndreptare a erorilor materiale nr. 715bis/16.11.2015, din cuantumul total al debitului contestat, a fost admisă contestația pentru suma de 639.003 lei. Prin urmare, suma cuprinsă în actul administrativ contestat în instanță este sub 1.000.000 lei, deoarece nu include și suma pentru care a fost admisă contestația, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, revine tribunalului competența de soluționare a cauzei.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În cauză, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune privind suspendarea executării deciziei emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești nr. 715 din 08 octombrie 2015 privind soluționarea contestației la raportul de inspecție fiscală nr. F-AG1142 din 7 noiembrie 2014, modificată prin decizia nr. 715 bis/16.11.2015 de îndreptare a erorii materiale, și a deciziei emisă de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Argeș nr. F-AG70 din 8 februarie 2016 privind obligațiile fiscale suplimentare la plată stabilite de inspecția fiscală.

Astfel fiind, rezultă că litigiul are ca obiect acte administrative emise de organul fiscal privind obligații fiscale suplimentare de plată, constând în taxa pe valoarea adăugată, impozit pe profit, contribuție de asigurări sociale, vărsăminte pentru persoanele cu handicap și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul litigiului, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

Art. 10 - Instanța competentă

(1) Litigiile privind actele administrative (...) care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative (...) care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

În litigiul de față, așa cum rezultă din decizia de soluționare a contestației administrative (decizia nr. 715 din 08 octombrie 2015 și decizia nr. 715bis/16.11.2015 de îndreptare a erorii materiale), se constată că actul administrativ fiscal contestat vizează suma totală de 1.237.373 lei și a fost desființat pentru suma de 639.003 lei, ca urmare a admiterii contestației administrative. În consecință, rezultă că actele administrative fiscale ce formează obiectul litigiului privesc taxe și impozite, contribuții și accesorii ale acestora, în cuantum de 598.370 lei (1.237.373 lei - 639.003 lei).

Pentru considerentele arătate, având în vedere faptul că actele administrative contestate privesc o sumă situată sub pragul valoric de 1.000.000 lei prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru departajarea competenței în primă instanță între tribunal și curtea de apel, Înalta Curte va stabili, în temeiul art. 135 alin. (4)  C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SA Roșiorii de Vede în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Argeș, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1170/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, s
ÎCCJ 2017-02-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 329/2017
Decizia nr. 329/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 233 din 16 mai 2016, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și
ÎCCJ 2021-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4261/2021
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2024-11-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4983/2024
Ședința publică din data de 5 noiembrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolu
ÎCCJ 2017-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 477/2017
Decizia nr. 477/2017 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București
Sursă