ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.10.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2446/2016

HOTĂRÂRE
06.10.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2446/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2446/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2012, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.M.F.P.S. și M.A.E. pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună suspendarea Contractului de finanțare POSDRU/82/5.1/S/54952 pentru proiectul "QualyMatch - Sistem integrat de asistență pentru îmbunătățirea accesului pe piața muncii pe baza calificării".

Prin Sentința nr. 2.462 din 12 mai 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La data de 23.20.2015, pârâtul OIPOSDRU a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția lipsei calității procesuale pasive a M.M.F.P.S.P.V. și M.F.E. și excepția inadmisibilității cererii.

Curtea a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului 4 de cerere, referitor la plata daunelor interese cauzate A.

Prin Încheierea de ședință din 20 noiembrie 2015, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.M.F.P.S.P.V.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 1.139 din 24 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a reținut, cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, că excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată este neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității capetelor 1 și 2 din cerere, Curtea a calificat această excepție ca o apărare de fond.

Prin Sentința nr. 5 din 8 ianuarie 2016, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității cererii ca nefondată și a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva Sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar, conform art. 20 alin. (2) din aceeași lege, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în momentul înregistrării acțiunii sau exercitării căii de atac, instanța va pune în vedere reclamantului sau recurentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Sancțiunea anulării acțiunii sau a cererii de recurs este prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, pentru situația în care obligația de plată nu a fost îndeplinită până la termenul stabilit.

În prezenta cauză, deoarece la cererea de recurs nu au fost anexate înscrisuri care să ateste plata taxelor judiciare de timbru, pentru primul termen de judecată s-a dispus citarea recurentei cu mențiunea de a plăti suma de 19,5 RON taxă judiciară de timbru și de a depune timbru judiciar de 0,15 RON.

Deși legal citat, recurenta nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar acte care să ateste îndeplinirea obligației legale privind taxele de timbru.

Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus-menționate, iar recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

Față de situația constatată, Curtea va anula recursul ca netimbrat.

Anulează recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 5 din 8 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2016.

Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-11
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2731/2021
pârâților la respectarea obligațiilor contractuale constând în Contractul de Finanțare nr. x/15/6.2/S/7 din data de 16.04.2008, în Acordul de parteneriat nr. x/18.03.2011 și a prevederilor Anexei nr. 1 la Contractul de finanțare nr. POSDRU
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 898/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x pe rolul Curții de Apel București,
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1464/2017
C.N.D.I.P.T), depunând la dosarul cauzei actul adițional nr. 3 la contractul de finanțare POSDRU/x/2.3/S/x. Prin încheierea din data de 17.01.2012, Curtea a respins excepția de netimbrare ca neîntemeiată și, în temeiul art. 161 din Legea nr
ÎCCJ 2023-03-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1652/2023
ale pasive a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și respingerea acțiunii față de instituție, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, precum și admiterea excepției inadmisibilității
ÎCCJ 2016-11-10
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1891/2016
ul Român prin Ministerul de Finanțe și D., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Prin Decizia civilă nr. 273 din 31 mai 2012 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-recl
Sursă