ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1017/2017

Decizia nr. 1017/2017

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 11 noiembrie 2011, pe rolul Judecătoriei Tecuci, sub nr. x/324/2011, reclamanta A. prin Primar a solicitat obligarea pârâtei SC B. SRL la plata sumei de 1.189.196,15 lei, din care suma de 200.000 lei reprezintă cheltuieli pentru investiție și suma de 29.200 lei reprezintă majorări de întârziere pentru nejustificarea prin lucrări executate sau bunuri achiziționate până la data de 14 mai 2008 a sumei de 200.000 lei, iar suma de 959.996,15 lei reprezintă valoarea contractului de achiziții din 20 noiembrie 2007.

Prin Sentința civilă nr. 188 din 25 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria Tecuci, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. prin Primar, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, în favoarea Tribunalului Galați.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la 9 martie 2012, sub același număr de dosar.

Prin cererea reconvențională înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la 7 martie 2013, pârâta SC B. SRL a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 300.056 lei reprezentând lucrări efectuate în cadrul contractului din 20 noiembrie 2007.

Prin Sentința civilă nr. 265 din 1 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/324/2011, a fost admisă excepția inadmisibilității introducerii acțiunii, invocată de pârâta-reclamantă SC B. SRL.; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă A. prin Primar, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC B. SRL; a fost respinsă cererea de reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, ca tardivă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta A. prin Primar, cât și pârâta SC B. SRL.

Prin Decizia civilă nr. 6/A din 18 ianuarie 2016, a Curții de Apel Galați, secția I civilă, au fost admise apelurile declarate de reclamanta A. prin Primar și de pârâta SC B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 265 din 1 octombrie 2015, pronunțate de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/324/2011; a fost anulată Sentința civilă nr. 265 din 1 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

Totodată, s-a reținut că în funcție de soluția pronunțată asupra cererii principale, prima instanță va reanaliza și condițiile de admisibilitate ale cererii reconvenționale.

În rejudecare cauza a fost înregistrată la 25 martie 2016, sub nr. x/324/2011*.

Prin Sentința civilă nr. 146 din 11 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/324/2011*, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. prin Primar, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200.000 lei reprezentând pretenții și majorări de întârziere de 266.980 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC B. SRL, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta SC B. SRL a declarat apel prin care a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.

Prin Decizia civilă nr. 51/A din 24 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în Dosarul nr. x/324/2011*, a fost admis apelul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 146 din 11 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă; a fost schimbată sentința apelată în sensul că: a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a Primarului Comunei Matca, ca nefondată; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a fost obligată pârâta-reclamantă SC B. SRL la restituirea către reclamantul-pârât Primarul Comunei Matca (reprezentant al A.) a sumei de 59.748,4 lei încasată necuvenit și a dobânzii legale aferente calculate începând cu 20 decembrie 2007 și până la data plății efective; a fost admisă în parte cererea reconvențională, în sensul că a fost obligat reclamantul-pârât Primarul Comunei Matca (reprezentant al A.) la plata către pârâta-reclamantă SC B. SRL a sumei de 282.387,02 lei, cu titlu de contravaloare lucrări executate și a dobânzii legale aferente calculate începând cu 14 mai 2008 și până la data plății efective; a obligat pe reclamantul-pârât la plata către pârâtă-reclamantă a sumei 10.626 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și a sumei de 6.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că între Centrul Financiar A. și SC B. SRL a fost încheiat contractul de lucrări din 20 noiembrie 2007, în baza căruia SC B. SRL avea obligația de a reabilita Școala nr. 2 Matca, valoarea contractului fiind de 959.996 lei.

S-a constatat că la 10 decembrie 2007, pârâta SC B. SRL a întocmit factura fiscală nr. 06868595, în cuantum de 200.693,88 lei, reprezentând contravaloare lucrări efectuate, factură achitată fără obiecțiuni de reclamantă, iar la 14 mai 2008, pârâta SC B. SRL a întocmit factura fiscală nr. 06408166, în valoare de 300.056,11 lei, pentru lucrări pretinse ca efectuate, factură care nu a fost achitată.

Totodată, s-a reținut că în anul 2001, A. a fost supusă unui control efectuat de Curtea de Conturi a României care a constatat că nu au fost inventariate și recepționate lucrări de construcții realizate la obiectivul investiții "Reabilitare Școala Matca", nefiind cunoscute cu exactitate lucrările efectiv realizate.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a Primarului Comunei Matca s-a reținut că această excepție este nefondată, întrucât persoana fizică C. a introdus acțiunea în calitate de reprezentant al comunei, ca primar, iar nu în nume propriu.

Or, persoana având calitate procesuală activă este unitatea administrativ teritorială, iar nu persoana fizică semnatară a cererii de chemare în judecată.

Totodată, s-a reținut că reclamanta U.A.T. A. este cea interesată să introducă prezenta acțiune, existând identitate între persoana sa și cea a titularului dreptului afirmat.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că lucrările cuprinse în situațiile de lucrări aferente facturii din 10 decembrie 2007, în cuantum de 200.693,88 lei sunt, în realitate, în valoare de 140.945,48 lei, iar lucrările cuprinse în situațiile de lucrări aferente facturii nr. 6408166 din 14 mai 2008, în cuantum de 300.056,11 lei sunt, în realitate, în valoare de 282.387,02 lei.

Cu privire la factura fiscală nr. 06868595/2007, în baza art. 19.5 din contractul încheiat între părți, conform căruia plata se face în funcție de situația lucrărilor, instanța de apel a obligat pârâta SC B. SRL la restituirea către reclamantă a diferenței achitate în plus în valoare de 59.748,4 lei.

Față de concluzia expertului, în sensul că lucrările executate de SC B. SRL și menționate în factura din 14 mai 2008 sunt în valoare de 282.387,02 lei, instanța de apel a admis cererea reconvențională în limita acestei valori.

Cu privire la penalitățile în cuantum de 266.980 lei acordate de prima instanța, s-a constatat că nu există o clauză în contractul încheiat între părți care să prevadă dreptul la penalități de întârziere, astfel încât s-a dat eficiență dispozițiilor art. 43 C. com. care prevăd că dobânzile sunt datorate de drept din ziua în care creanța devine exigibilă.

Împotriva Deciziei civile nr. 51/A din 24 februarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A. prin Primar prin care a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că factura din 14 mai 2008 reprezintă baza pretențiilor invocate prin cererea reconvențională, factură care nu a fost acceptată la plată pentru a reprezenta o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Astfel, s-a învederat că pentru a da naștere unei obligații de plată trebuie să existe un proces-verbal și o situație a pretinselor lucrări care să echivaleze cu predarea lucrării.

Totodată, s-a arătat că predarea unor lucrări neconforme cu prevederile legale sau contractuale echivalează cu neexecutarea acestora.

S-a mai învederat că intimata SC B. SRL nu a predat către beneficiar lucrarea contractată pentru darea în funcțiune a Școlii nr. 2 Matca, deși avea obligația de a preda construcția după efectuarea lucrărilor.

De asemenea, s-a arătat că termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data scadenței obligației.

Astfel, s-a învederat că, în condițiile în care cererea reconvențională a fost introdusă la data de 7 martie 2013, iar scadența facturii care constituie obiectul pretențiilor din cererea reconvențională avea scadența la data de 14 mai 2008, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 14 mai 2011.

Prin întâmpinarea depusă de intimata SC B. SRL s-a solicitat constatarea nulității cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării s-a arătat, în esență, că criticile cuprinse în cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a învederat că această excepție nu poate fi ridicată pentru prima oară în fața instanței recurs.

Totodată, s-a arătat că înregistrarea sumei de 300.056,11 lei în contabilitatea recurentei reprezintă o cauză de întrerupere a termenului general de prescripție, fiind o recunoaștere a pretențiilor cuprinse în cererea reconvențională.

Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs invocată de intimată prin întâmpinare, prin raportare la dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția invocată este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs", iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., "indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că în cazul în care cererea de recurs, formulată în termenul legal, cuprinde critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. nu este incidentă sancțiunea nulității cererii de recurs, chiar dacă recurentul a indicat în mod greșit motivele de recurs.

Prin raportare la aceste dispoziții legale, se constată că, deși o parte din criticile din recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 C. proc. civ., totuși în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc critici de nelegalitate care pot fi încadrate motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici care vor fi indicate și analizate cu ocazia examinării pe fond a recursului declarat în prezenta cauză.

Având în vedere considerentele și dispozițiile legale anterior evocate, Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității cererii de recurs, ca nefondată.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta - reclamantă A. prin Primar este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se constată că, deși au fost invocate motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate prin cererea de recurs se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care vizează cazul în care hotărârea atacată cu recurs nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, se reține că în cuprinsul cererii de recurs nu au fost indicate, în concret, pretinsele motive contradictorii ori străine de natura pricinii ale hotărârii recurate.

Totodată, se reține că nu este incidentă nici ipoteza nemotivării hotărârii atacate cu recurs, întrucât aceasta cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de apel, motivarea fiind clară și concisă, instanța de control judiciar motivându-și hotărârea cu argumente pertinente atât în fapt, cât și în drept.

Având în vedere că prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au fost invocate doar formal, fără să fi fost dezvoltate critici care să poată fi încadrate în aceste dispoziții legale, se apreciază că în prezenta cauză nu este incident acest motiv de recurs.

Cu privire la motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care sancționează schimbarea naturii sau a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al unui act juridic, se constată că, prin criticile formulate, recurenta-reclamantă nu a arătat, în concret, în ce constă interpretarea greșită a contractului dedus judecații care să fi condus la schimbarea naturii sau a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestui contract.

Având în vedere că și motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal de către recurenta-reclamantă, se reține că acest motiv de nelegalitate nu este incident în privința hotărârii pronunțate în apel.

Singura critică dezvoltată prin cererea de recurs care poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizată în temeiul acestui text de lege, este cea prin care a fost invocată prescripția extinctivă a pretențiilor deduse judecății prin intermediul cererii reconvenționale.

Cu privire la această critică se constată că prin cererea reconvențională înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la 7 martie 2013, pârâta SC B. SRL a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 300.056 lei, reprezentând lucrări efectuate în temeiul contractului din 20 noiembrie 2007, iar prin Sentința civilă nr. 146 din 11 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC B. SRL, ca nefondată.

Chiar dacă reclamanta A. prin Primar nu avea interes să formuleze apel principal împotriva soluției de respingere, ca nefondată, a cererii reconvenționale, totuși, aceasta putea să formuleze apel incident cu privire la această soluție prin care să invoce excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.

Potrivit dispozițiilor art. 293 alin. (1) teza I C. proc. civ., "intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe".

Având în vedere că împotriva Sentinței civile nr. 146 din 11 mai 2016, pronunțate de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, a declarat apel principal pârâta-reclamantă SC B. SRL, se constată că erau îndeplinite cerințele impuse de textul de lege anterior evocat pentru aderarea de către reclamanta-pârâtă A. prin Primar la apelul principal formulat de partea adversă.

Or, invocarea direct în recurs a excepției prescripției extinctive sub forma unui motiv de recurs, în absența formulării acestui motiv pe calea apelului incident, echivalează cu formularea motivului de recurs omisso medio, aspect nepermis în materia căii extraordinare de atac a recursului.

Mai mult decât atât, se constată că prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă SC B. SRL a fost invocată drept cauză de întrerupere a termenului general de prescripție, înregistrarea sumei de 300.056,11 lei în contabilitatea recurentei, operațiune cu privire la care se susține că reprezintă o recunoaștere a pretențiilor cuprinse în cererea reconvențională.

Or, analizarea excepției prescripției extinctive ar presupune examinarea și a cauzei de întrerupere a termenului de prescripție, constând fapta de înregistrare a sumei de 300.056,11 lei în contabilitatea recurentei-reclamante, aspect de fapt a cărui analiză ar excede cadrului procesual al recursului, în care se verifică numai conformitatea hotărârii recurate cu normele de drept aplicabile.

Cu privire la celelalte critici formulate prin cererea de recurs, se constată că acestea reprezintă, în realitate, critici de netemeinicie, întrucât prin intermediul lor se urmărește stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel, nefiind susceptibile de a fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului.

Pentru considerentele anterior evocate, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 51/A din 24 februarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2017.

Procesat de GGC - NN