ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 270/2017

Decizia nr. 270/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, taxă judiciară.

3.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Direcția B. - C., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurentul a criticat sentința atacată, arătând că este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În privința excepției prescripției dreptului la acțiune a susținut că sunt incidente prevederile art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și nu cele prevăzute de art. 11 lit. a) din același act normativ.

Recurentul arată că soluționarea contestației trebuie să se facă până la data de 15 aprilie 2013, iar începând cu data de 16 aprilie 2013, începe să curgă termenul de prescripție de 6 (șase) luni, termen care se împlinește în data de 16 octombrie 2014, astfel încât depunerea acțiunii în data de 18 octombrie 2013 este tardivă.

Cu privire la fondul cauzei, se arată că reclamanta nu a respectat condițiile contractuale solicitând în mod eronat unele cheltuieli dintr-un capital bugetar care nu permitea acest lucru.

Instanța de fond a analizat o cu totul altă situație decât cea menționată în tabelul de creanță, analizând oportunitatea asimilării veniturilor din activitățile dependente desfășurate în baza unor raporturi civile, cu salariile.

Titlul de creanță a fost emis nu pentru că echipa de control nu a apreciat ca fiind oportună asimilarea veniturilor din activitățile desfășurate în baza unor raporturi civile, cu salariile, ci pentru că aceste cheltuieli nu puteau fi încadrate la capitalul bugetar „Cheltuieli generale de administrație”, ci la cheltuielile directe care sunt legate de implementarea proiectului.

Recurentul exemplifică situația cheltuielilor cu utilitățile și cu plata angajaților permanenți, care sunt achitate în mod curent, nefiind legate în mod direct de vreun proiect.

Dacă în condițiile încheierii contractului de finanțare, reclamanta folosește în cadrul proiectului, spațiile și angajații săi, poate solicita decontarea cheltuielilor în procent de 5% din valoarea acestora, dacă sunt legate în mod direct de implementarea proiectului.

Intimata-reclamantă încheie însă cu proprii angajați implicați în implementarea proiectului convenții civile și solicită rambursarea cheltuielilor de la capitolul „Cheltuielile generale de administrație” și nu de la capitolul „Resurse umane”, unde se găsesc doar cheltuieli aferente proiectului.

Susține recurentul că, în ipoteza în care legiuitorul ar fi înțeles să includă onorariile în categoria cheltuielilor eligibile aferente cheltuielilor generale de administrație, ar fi făcut-o expres, însă Ordinul nr. 1117/2170/2010 nu se aplică pentru perioada anterioară, ceea ce reprezintă o dovadă că aceste cheltuieli nu puteau să fie eligibile.

3.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 22 aprilie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 10 iunie 2015.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți, potrivit art. 498 și art. 499 din N.C.P.C.

Analiza motivelor de casare.

Potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

La data introducerii acțiunii, 15 martie 2013 (prin poștă), contestația formulată împotriva titlului de creanță nu era finalizată.

Prin Decizia nr. OI/982/ES din 15 noiembrie 2013 a fost soluționată contestația formulată împotriva procesului-verbal din 15 februarie 2013, iar precizarea de acțiune prin care s-a solicitat anularea deciziei a fost depusă la instanță, în data de 15 ianuarie 2014.

Cum termenul de prescripție se calculează de la data comunicării deciziei prin care s-a soluționat contestația, solicitarea anulării actului în data de 15 ianuarie 2014 s-a făcut în termenul prevăzut de Legea nr. 554/2004, fără ca anterior pârâtul, recurent în prezentul dosar să opună excepția de inadmisibilitate când a fost înregistrată cererea de anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Prin urmare, motivul de recurs ce privește excepția prescripției acțiunii este nefondat.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut eligibilitatea sumei în cuantum de 32.680 lei, ce reprezintă onorarii plătite personalului administrativ de la demararea proiectului, până la apariția Ordinului nr. 1117/2010.

Instanța de fond a apreciat că reclamanta a asimilat veniturile din activități dependente desfășurate în baza unor raporturi civile cu salariile, ceea ce este justificat, deoarece în cuprinsul Ordinului nr. 3/185/2008 nu era definită noțiunea de „asimilat”, însă C. fisc. și normele metodologice de aplicare stabileau că veniturile din activități dependente sunt asimilate salariilor, făcând referire la criterii practice de care pot uza și persoanele cărora activitatea le-a fost plătită cu titlu de onorariu ca activitate dependentă asimilată activității salariale.

Din conținutul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și deciziei de soluționare a contestației, reiese faptul că intimata-reclamantă în cadrul proiectului a solicitat pentru decontare din capitalul cheltuieli generale de administrație, suma ce reprezintă onorarii plătite personalului administrativ.

Recurenta-pârâtă consideră că Ordinul comun D./E. nr. 3/185/2008 și a listei cheltuielilor eligibile pentru operațiunile finanțate prin B., prevede că sunt eligibile numai salariile și asimilatele acestora aferente personalului administrativ, secretariat și personalului auxiliar, precum și contribuțiile sociale aferente, nu și onorariile.

De asemenea, au fost reținute și prevederile din Ghidul solicitantului nr. 88: „Bune datorate - 3.3. Eligibilitatea cheltuielilor”: 3.3.1. - Lista categoriilor de cheltuieli eligibile - cheltuieli generale de administrație:

- salarii și asimilate acestora aferente personalului administrativ, secretariat și personalului auxiliar, precum și contribuțiile sociale aferente;

- utilități;

- servicii de administrare a clădirilor;

- servicii de întreținere și reparare echipamente și mijloace de transport;

- arhivare documente.

Este cert că, până la emiterea Ordinului nr. 1117/2170/2010, cheltuielile cu onorariile (convenții civile), inclusiv taxele și contribuțiile aferente, nu erau eligibile în cuprinsul capitolului „Cheltuieli generale de administrație”.

Raționamentul instanței de fond prin care încearcă să justifice soluția pronunțată, susținând că deși onorariile nu erau cuprinse expres în Ordinul anterior nr. 3/185/2008, puteau fi asimilate salariilor, este eronat.

Cheltuielile cu onorariile, convențiile civile, puteau fi solicitate la capitalul „Resurse umane”, astfel cum arată și recurenta-pârâtă în dezvoltarea motivelor de recurs.

De asemenea, referirea instanței de fond la dispozițiile C. fisc. și ale normelor metodologice de punere în aplicare a C. fisc. excede cauzei, deoarece nu interesează criteriile în baza cărora este calificată o activitate plătită cu titlu de onorariu, ca fiind o activitate dependentă asimilată activității salariale.

Problema de drept care trebuie dezlegată este aceea dacă cheltuielile cu onorariile plătite în baza unor convenții civile pot fi decontate la capitolul „Cheltuieli generale de administrație”.

Înalta Curte a răspuns acestei întrebări, reținând că până la emiterea Ordinului nr. 1117/2170/2010, asemenea cheltuieli erau neeligibile deoarece trebuiau decontate la cap. „Resurse umane”, unde se găsesc doar cheltuielile aferente proiectului „ce reprezintă cheltuieli directe, legate de implementarea proiectului”.

Deosebirea dintre cele două cheltuieli a fost exemplificată de recurentă prin motivele de recurs, de unde rezultă că reclamanta putea solicita decontarea doar a unei părți din cheltuielile curente, fără legătură directă cu proiectul, respectiv: utilități și plata angajaților permanenți, ce beneficiază de salariu sau o plată asimilată salariului.

Intimatul-reclamant a încadrat însă la aceste cheltuieli plata persoanelor încadrate prin convenții civile adică onorariile, ce sunt achitate prin tarife orare conforme cu standardele europene.

Din acest motiv, în mod corect prin actele administrative atacare s-a considerat că reclamanta a săvârșit o neregulă, prejudiciul fiind produs, iar corecția financiară a fost aplicată în conformitate cu dispozițiile legale în materie, iar motivele de recurs cu privire la fondul cauzei sunt fondate.

Față de acestea, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul, se va casa sentința atacată și, pe fond, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 113 din 20 martie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2017.