Decizia nr. 148/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată; Prin plângerile înregistrate pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, petenții SC A. SA, Municipiul Suceava prin primar și Asocierea dintre SC B. SRL și SC C. SRL au solicitat anularea Deciziei nr. 1771/C4/1787 din 20 octombrie 2015 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. La termenul de judecată din 8 decembrie 2015, Asocierea dintre SC B. SRL și SC C. SRL a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Municipiului Suceava.

Hotărârea prime instanțe; Prin Încheierea din data de 8 decembrie 2015, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată în cauză de Asocierea dintre SC B. SRL și SC C. SRL, în raport art. 61 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, potrivit textului de lege sus menționat, „oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare”, deci într-o interpretare per a contrario cel care intervine trebuie să fie străin de părțile care figurează în cauză. Or, în speță, Asocierea dintre SC B. SRL și SC C. SRL, figurează atât în calitate de intimat, cât și de petent, așa încât respectiva cerere nu poate fi primită.

Calea de atac exercitată; Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Asocierea dintre SC B. SRL și SC C. SRL, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență, că încheierea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 61 alin. (1) C. proc. civ., invocând prevederile art. 192 și 1074 din același cod, din a căror interpretare, rezultă, în opinia sa, că părți originale într-un proces sunt reclamantul și pârâtul, cu atât mai mult cu cât, se stabilește în mod expres că o cerere de intervenție nu este o cerere originară, deci intervenientul nu devine pârât. Prin urmare, recurenta a apreciat că o parte care a formulat cerere de intervenție accesorie în fața instanței de fond în sprijinul uneia dintre părțile originare, poate formula o astfel cerere și în calea de atac, cu atât mai mult cu cât nu există o prevedere legală expresă care să interzică un asemenea demers. A mai susținut că soluția de respingere a cererii de intervenție este nelegală, dat fiind faptul că oferta asocierii a fost declarată câștigătoare de către autoritatea contractantă și deci justifică interes pentru a interveni în sprijinul acesteia, apreciind că modalitatea de interpretare a prevederilor art. 61 din Codul de procedură îi încalcă accesul la justiție și dreptul la apărare. În concluzie,a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru judecata pe fond a cererii de intervenție accesorie.

Apărarea intimatei-reclamante; Prin întâmpinare, intimata SC A. SA a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar ca neîntemeiat, și menținerea încheierii atacate. Cu privire la admisibilitatea căii de atac, intimata a considerat că art. 64 alin. (4) C. proc. civ. nu prevede posibilitatea formulării unei căi de atac în cazul în care încheierea de respingere a unei cereri de intervenție voluntară accesorie a fost pronunțată într-o cauză în care hotărârea dată în fond ar fi definitivă, invocând dispozițiile art. 466 alin. (4) din același cod. Pe fondul cauzei, intimata a apreciat că susținerile recurentei sunt vădit neîntemeiate, iar în cauză nu se obstrucționează accesul acesteia la justiție și nici nu i se încalcă vreun drept. Astfel, a susținut că Asocierea are deja calitate de parte în cauză, întrucât atât plângerea societății intimate, cât și plângerea Municipiului Suceava au fost formulate în contradictoriu și cu recurenta, prin urmare Asocierea nu poate avea dublă calitate - de intervenient accesoriu și intimat în același dosar. Așa fiind, intimata a apreciat că Asocierea mai are interes de a formula cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante, în calitate de intimat putându-și formula toate apărările.

Procedura derulată în recurs; În raport cu prevederile art. 64 alin. (4) C. proc. civ., recursul declarat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție se judecă în cel mult 10 zile de la înregistrare, interval care exclude, în mod obiectiv, parcurgerea etapelor procedurii de filtrare a recursurilor reglementate în art. 493 C. proc. civ., motiv pentru care s-a acordat termen în ședință publică, la data de 28 ianuarie 2015, cu citarea părților. 5.1. Recurenta a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru rezolvarea de principiu a unor chestiuni de drept, conform art. 519 C. proc. civ., și suspendarea judecății cauzei până la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1. Dacă Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție reglementată de art. 64 alin. (4) C. proc. civ., pronunțată de către o instanță de recurs, este susceptibilă de a face obiectul unei căi de atac și care este calea de atac care poate fi formulată. 2. Dacă, conform art. 61 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 273 alin. (2), art. 278 5 alin. (3) și 283 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, un ofertant participant la o procedură de atribuire organizată în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 care a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea autorității contractante în faza administrativ jurisdicțională desfășurată în fața D. mai poate formula cerere de intervenție accesorie în sprijinul autorității contractante în faza judecării plângerii împotriva deciziei D., desfășurată în fața curții de apel competente. 5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului și cererii de sesizare; Referitor la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de control judiciar constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 519 C. proc. civ. În speță, nu s-au identificat chestiuni de drept care să impună lămurirea lor, aspectele ridicate vizând cererea de intervenție accesorie care formează obiectul cauzei, analizată în prezenta cale de atac, în plus titularul unei astfel de cereri nu poate fi decât o instanță de judecată. Cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute în art. 486 alin. (1) lit. a) și c) C. proc. civ. și a fost formulată în termenul prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. civ. Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încheierea atacată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 61 - 64 C. proc. civ. În speță, se constată că Asocierea dintre SC B. SRL și SC C. SRL figurează, în cauză, în calitate de intimat, așa încât nu poate avea dublă calitate, aceea de intimat, dar și de intervenient accesoriu, în condițiile în care își poate formula toate apărările pe care le consideră necesare având în vedere că figurează deja ca parte în cauză. Prin urmare, formularea cererii de intervenție accesorie în interesul autorității contractante, independent de motivul invocat, apare, într-adevăr, ca lipsită de interes, concluzie la care, în mod corect, a ajuns Curtea de Apel Suceava. Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității”, Înalta Curte constată faptul că nu se dezvoltă critici care să se încadreze în acest motiv de casare, în cauză nefiind indicate regulile de procedură pretins a fi încălcate. Pe de altă parte, problema admisibilității căii de atac exercitate în raport cu faptul că cererea de intervenție a fost formulată într-o cauză în care hotărârea ce urmează să se pronunțe are caracter definitiv, față de dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, prevederile art. 64 C. proc. civ. nu aduc în discuție și o asemenea împrejurare, nefăcând o distincție în acest sens. Prin urmare, apreciază că posibilitatea atacării separate a unei încheieri premergătoare, în condițiile în care hotărârea de fond este definitivă, trebuie să fie prevăzută în mod expres de lege, așadar, nici din această perspectivă, calea de atac nu poate fi primită. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs; Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 520 din C. proc. civ. va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Totodată, în temeiul art. 64 alin(4) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.