ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 147/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Încheierea din data de 29 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins în principiu cererea de intervenție accesorie formulată în cauză de A. SA în interesul intimatei SC B. SA, reținând că petenta nu justifică un interes în formularea cererii, în înțelesul art. 61 din C. proc. civ.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată (solicitându-se anularea unei documentații de urbanism, prin urmare cererea nu are caracter patrimonial) și în considerarea buletinului procedurii de insolvență din 20.02.2014 în care se arată că A. SA are calitate de creditor al SC B. SA sub condiția suspensivă a dovedirii relațiilor comerciale între A. SA și SC A. SA

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A. SA, afirmând că situația avută în vedere de instanță s-a schimbat, întrucât din Tabelul definitiv consolidat publicat în 27.05.2014 rezultă faptul că nu deține o creanță sub condiție, ca atare este creditor al intimatei-pârâte SC B. SA

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În raport cu prevederile art. 64 alin. (4) din C. proc. civ., recursul declarat împotriva încheierii de respingere în principiu a cererii de intervenție se judecă în cel mult 10 zile de la înregistrare, interval care exclude, în mod obiectiv, parcurgerea etapelor procedurii de filtrare a recursurilor reglementate în art. 493 din C. proc. civ., motiv pentru care s-a acordat termen în ședință publică, la data de 28 ianuarie 2015, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

1.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute în art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Astfel, recurenta nu indică și nu dezvoltă vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și nu aduce sentinței atacate vreo critică, ce ar putea fi încadrată într-unul din motivele prevăzute acest text de lege, afirmând doar că situația avută în vedere de prima instanță s-a schimbat, potrivit tabelului invocat.

Prin urmare, susținerile recurentei nu reprezintă critici împotriva încheierii recurate și ca atare nu pot fi apreciate ca fiind motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a), în privința numelui, prenumelui și domiciliul părții, și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) în privința taxei judiciare de timbru sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de A. SA împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2016.

Procesat de ED