ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1614/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1614/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia

nr. 1614/2017

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin cererile

înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la

data de 14 iunie 2017 contestatorii A., B., C., D. și E. au formulat,

separat, contestații în anulare, solicitând anularea deciziei nr. 922 din

26 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și justiție, secția

I civilă, cererile acestora fiind înregistrate sub nr. w/1/2017, x/1/2017,

y/1/2017 și z/1/2017.

La termenul

de judecată din data de 22 septembrie 2017, constatându-se că Dosarele

nr. x/1/2017, y/1/2017 și z/1/2017 au același obiect, respectiv

contestație în anulare formulată împotriva deciziei nr. 922 din 26 mai

2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, formulate de părți cu aceeași calitate

procesuală, și anume de pârâți, și, totodată,

constatându-se că Dosarul nr. w/1/2017, are ca obiect soluționarea

unei contestații în anulare declarate împotriva aceleiași decizii, de

o parte aflată în aceeași calitate procesuală în dosarul a

cărui hotărâre este contestată, respectiv pârât, și pentru

aceleași motive, luând act și de solicitările părților

în același sens, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 164 C.

proc. civ., a dispus conexarea cauzelor nr. x/1/2017, y/1/2017 și z/1/2017

la Dosarul nr. w/1/2017, care are număr mai mic și a fost mai întâi

înregistrat pe rolul Înaltei Curți, în raport de prevederile art. 164

alin. (3) C. proc. civ.

În motivarea

identică a contestației în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., contestatorii au arătat

următoarele:

Experții

și instanțele și-au format opinia în sensul că, raportat la

stadiul tehnicii, respectiv brevetul anterior RO115092, toate elementele

invenției conținute în brevetul RO121359 erau cunoscute și

faptul că sunt alese dimensiuni sau ansamblări diferite ale barelor

nu reprezintă activitate inventivă.

Însă,

analizând corect brevetul RO121359, se constată o diferență

esențială față de brevetul anterior RO115090, respectiv

aceea că, în brevetul anterior RO115090, se urmărește ca prin

turnarea barelor să fie umplute total crestăturile. Umplerea

totală a crestăturilor nu este doar o consecință a

turnării, ci turnarea se face în scopul umplerii totale. Așadar,

toți proiectanții anteriori brevetului RO121359 urmăreau

umplerea cât mai bună a crestăturilor cu barele turnate, pentru a se

obține un transfer termic ridicat între bare și pachetul de tole.

Autorii au

urmărit prin soluția din brevetul RO121359 exact opusul

soluțiilor din stadiu! tehnicii, ei urmărind ca barele să nu

umple crestăturile, dimpotrivă, între acestea și pereții

crestăturilor autorii urmăreau formarea unor canale de

circulație a aerului cât mai mari.

Prin urmare,

suntem în fața unei erori materiale majore, instanța fiind

indusă în eroare de experți asupra efectului practicării acestor

canale, instanța a apreciat că toate elementele din brevetul RO121359

sunt cuprinse în brevetul RO115090, ceea ce este fals. Nici brevetul RO115090

și nici o altă soluție tehnică de realizare a rotoarelor

acestor motoare nu conține această abordare. De altfel, era imposibil

ca să existe o astfel de abordare, în condițiile în care practica era

ca barele să fie lipite cât mai bine de pereții crestăturilor,

lucru urmărit prin turnarea lor chiar în aceste crestături.

Experții

au indus în eroare instanța, nerecunoscând abordarea contrară din

soluția brevetată în brevetul RO121359, față de nivelul

tehnicii. Logica impune recunoașterea faptului că abordarea contrară

stadiului tehnicii nu poate fi cuprinsă în stadiul tehnicii și nu

poate rezulta în mod evident din aceasta.

Concluzionând:

- nu

există nicio soluție anterioară care să transmită

căldura din bară prin convecție (bara râcuită în curent de

aer) așa cum se face în brevetul RO121359;

- toate

soluțiile anterioare urmăreau eliminarea spațiilor dintre

bară și miez (conțin aer static care este izolator și

împiedică trecerea căldurii);

- soluția

brevetată a plecat de la teoria exact contrară mărind cât mai

mult aceste spații, realizând canale în bară, deschizându-le la

capăt și suflând aer prin ele.

- în stadiul

tehnicii spațiile dintre bară și miez erau considerate

spații parazit (cum le-a numit expertul F.), dăunătoare și

micșorând parametrii rotorului;

- în varianta

brevetată, spațiile parazit sunt exploatate și amplificate ca

mărime pentru a obține canale de ventilație.

În stadiul

tehnicii nu s-au indicat documente care să conțină aceste

particularități fiind nevoie de activitate creativă pentru a

realiza un rotor care să folosească, principiul răcirii prin

convecție (cum se întâmpla în brevetul RO121359) opus principiului

răcirii prin conducție (folosit în tot stadiul tehnicii inclusiv RO115090);

Or,

exploatarea pentru prima dată, a unui principiu opus celui din stadiul

tehnicii nu se poate interpreta ca fiind evident, deoarece găsirea

soluției noi presupunea:

- pornirea de

pe baze total opuse celor clasice;

- depășirea

întregii literaturi care urmărea eliminarea spațiilor parazit;

- abordarea

unei soluții care să exploateze spațiile parazit și să

le amplifice.

În fapt, cea

mai bună dovadă în sensul că soluția nu poate fi

considerată evidentă, este aceea că, și împotriva

evidenței date de funcționarea motoarelor de aproape experții au

refazat să mai susțin că o astfel de soluție nu

funcționează.

Experții

au produs și alte induceri în eroare a instanțelor, cum ar fi acelea

că:

- ventilația

este rezultată din considerente tehnice;

- ventilația

prin canalele practicate nu este eficientă;

Experții

nu au făcut niciun calcul termic pentru a demonstra că

ventilația suplimentară nu funcționează, doar și-au

expus propriile păreri, împotriva faptului că la dosar există

rapoarte interne ale Complexului Energetic I. recunoscând că invenția

funcționează și produce beneficii. De asemenea, există o

expertiză prin care s-au calculat beneficiile obținute prin folosirea

invenției și în plus, s-a depus Studiu FEMM respectiv simulare

computerizată care a dovedit faptul că motorul funcționează

la o temperatură mai mică decât cea a unui motor obișnuit.

O dovadă

în plus o constituie faptul că, la un an după autori, societatea de

reputație mondială G. Germany a publicat un motor cu canal de

răcire suplimentară la baza barelor.

La data de 21.09.2017,

contestatorul E. a depus cerere completatoare a contestației în anulare

prin care a învederat următoarele:

Confuzia ce

constituie eroarea materială este reiterată în pag. 18 parag. 6 a

deciziei civile nr. 922 din 26 mai 2017 unde instanța a reținut

că:

„Concluzia

experților a fost aceea că geometria crestăturii și

prinderea frontală a barelor au favorizat rezultate mai bune decât

brevetul din stadiul tehnicii, prin mărirea cuplului motor la pornirea

motoarelor”.

Eroarea

instanței este evidentă, întrucât obiectul invenției nu îl

constituie geometria crestăturii, soluția și efectele noi

nefiind obținute prin modificarea crestăturii. Obiectul

invenției îl constituie bara, golul creat între aceasta și

pereții crestăturii, precum și ansamblul de prindere la

capăt al barei. Toate aceste elemente sunt diferite de tot ceea ce exista

în stadiul tehnicii și nu se pot determina prin încercări asupra

stadiului tehnicii.

Motivul

pentru care nicio încercare asupra stadiului tehnicii nu poate conduce la

soluția brevetată și efectele noi obținute este acela

că tot stadiul tehnicii este bazat pe principiul răcirii barelor prin

conducție termică. Singurul rotor care funcționează pe

principiul răcirii barelor prin convenție este cel brevetat.

Termenii

tehnici, deși asemănători, înseamnă cu totul altceva,

astfel cum sunt definiți respectiv: conducție termică

reprezintă transportul direct al căldurii fie în interiorul unul

corp, lipsit de mișcări aparente (adică macroscopice), în masa

căruia există diferențe de temperatură, fie între două

medii aflate la o anumită diferență de temperaturi, transferul

de energie are loc prin ciocniri între particulele elementare învecinate, din

aproape în aproape, în toată masa mediului. Acest mod de transmitere al

căldurii este caracteristic corpurilor solide, intensitatea

conducției termice fiind maximă la metale.

În schimb,

convecția termică este procesul de transmitere a căldurii prin

intermediul unui fluid în mișcare care vehiculează energia

termică din zonele de temperatură mai mare în altele de

temperatură mai scăzută.

Prin urmare,

indiferent cum experimentezi soluții pe baza conducției termice, este

imposibil să ajungi la soluții care exploatează convecția.

Pentru

dezvoltarea soluției pe baza convecției, autorii au trebuit, în

primul rând să renunțe la principiile anterior cunoscute, cel al

barelor răcite prin conducție, pentru a căuta exact contrariul,

răcirea barei în convecție.

Geometria

nouă a barei nu a urmărit doar obținerea unei forme diferite de

stadiul tehnicii, ci și crearea canalului de ventilație pentru

răcirea prin convecție.

Or,

modalitatea de răcire diferită nu a fost nici măcar

amintită de instanțele care au anulat brevetul, tocmai pentru că

această realitate este atât de ușor de observat și înțeles

încât este imposibil de combătut.

În continuare,

instanța de recurs a reținut ca instanța de apel ar fi apreciat

ca problema a fost rezolvată doar prin lungirea barelor și prin modul

de prindere la inele și se omite ceea ce experții chiar scriu în

expertiza că în joc mai este și geometria secțiunii barei (pag.

11 expertiza și pag. 12). Prin urmare, deciziile prin care s-a anulat

brevetul s-au dat pe baza confuziei între anumite elemente obiective ale

invenției.

Având in

vedere că, orice sentință fundamentată pe reținerea

eronată a unor elemente de fapt, este o hotărâre dată pe baza

unei erori materiale, se impune ca și în acest caz, instanța să

corecteze aceste decizii date prin confundarea crestăturii cu bara.

Intimatul

Complexul Energetic H. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea

contestației în anulare ca nefondată.

La termenul

din 22 septembrie 2017, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 164 C.

proc. civ., a dispus conexarea cauzelor nr. x/1/2017, y/1/2017și z/1/2017

la Dosarul nr. w/1/2017.

Analizând contestația

în anulare, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la

excepția inadmisibilității contestației în anulare

invocată de intimatul Complexul Energetic H. SA, Înalta Curte reține

că instanța învestită cu soluționarea unei contestații

în anulare nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv

prin prisma motivelor prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., fără

a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de

lege.

Întrucât, în

cauza de față, contestatorii și-au întemeiat cererea pe un

singur motiv prevăzut de lege în cadrul regimului juridic al acestei

căi extraordinare de atac, respectiv art. 318 teza I C. proc. civ.,

și au motivat-o în acest sens, aceasta îndeplinește, conform celor

expuse anterior, condițiile de admisibilitate, motiv pentru care

argumentele susținute oral de intimat referitoare la inadmisibilitatea

căii de atac extraordinare sunt apreciate de Înalta Curte ca nefondate.

Analizând pe

fond contestația în anulare formulată, în raport de temeiul de drept

invocat - art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte apreciază

că aceasta este nefondată pentru următoarele argumente:

În primul

rând, se reține că cererea de completare a contestației în

anulare, depusă la data de 21 septembrie 2017, nu reprezintă decât o

precizare a motivelor de contestație inițiale, în raport de

considerentele hotărârii contestate, contestația în anulare fiind

declarată și motivată la data de 12 iunie 2016, anterior

redactării hotărârii atacate, iar, în lipsa unor probe care să

dovedească că cererea de completare a fost depusă peste termenul

legal de 15 zile de când contestatorii au luat la cunoștință de

hotărâre, prevăzut de art. 319 alin. (2) teza finală C. proc.

civ., nu se poate aprecia asupra tardivității acesteia.

Reglementând

contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede

că: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeala să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare”.

Motivele

contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și

limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de

strictă interpretare.

Prima

ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter

procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții

eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au

legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi

respingerea unui recurs ca tardiv în raport de data înregistrării la

instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă

că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal înăuntrul

termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar

se găsea chitanța de plata a taxei judiciare de timbru;

pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri

judecătorești decât cea recurată, etc.

Fiind un text

de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate

fi interpretată extensiv.

În

speță, așa cum se poate observa din cuprinsul contestației

în anulare, se pune în discuție modul de interpretare a concluziilor

expertizei efectuate în fața instanței de apel precum și

modalitatea de analiză realizată de către experți și

de instanța de recurs asupra condiției legale a activității

inventive la data depozitului în privința brevetului nr. RO121359,

susținându-se că soluția din acest brevet era contrară

celei din brevetul anterior, fiind bazată pe principiul răcirii

barelor prin curent de aer, respectiv prin convecție, soluție ce nu a

fost avută în vedere de experți și care, astfel, prin

concluziile trase au indus în eroare instanța de recurs.

Susținând

că instanța de recurs a dezlegat greșit aceste aspecte,

contestatorii invocă practic o greșeală de judecată,

respectiv aprecierea greșită, în opinia contestatoriior, a obiectului

invenției din litigiu având drept consecință analizarea

greșită a condiției activității inventive,

prevăzută de art. 12 din Legea nr. 64/1991; o asemenea

greșeală nu se încadrează însă în ipotezele pentru care

legea permite remedierea lor pe calea contestației în anulare și care

au în vedere exclusiv erorile ce țin de judecata formală și nu

de fond a recursului.

Aprecierile

făcute de instanța de recurs asupra interpretării unor dispoziții

legale, a probelor administrate în cauză nu intră în categoria „greșelilor

materiale”, astfel definite de textul legal incident în materia

contestației în anulare specială.

Folosind

sintagma „greșeli materiale”, textul vizează greșeli de fapt, involuntare,

pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau

reaprecierea probelor și care au determinat soluția

pronunțată, iar nu greșeli de judecată, respectiv de

apreciere a expertizelor și a concluziilor experților, de

interpretare a unei dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident

procedural, acestea din urmă putând fi invocate numai prin intermediul

căilor de atac prevăzute de lege.

În orice caz,

textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma

aprecierii probelor, inclusiv a expertizelor efectuate în cauză și

nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile

legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare,

s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a

aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Înalta Curte

are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului. În mod constant, se reamintește faptul că nici o parte a unui

proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv

și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei;

contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel-recurs

deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe

esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate

fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei

hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat

greșit legea, în absența unui „defect fundamental”. De asemenea,

permanent se subliniază că principiul securității

raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar

posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și

irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art.

6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29

iulie 2008).

Ca atare,

nefiind în discuție confundarea unor elemente importante sau a unor date

materiale, determinante în pronunțarea soluției, această

susținere a contestatorului nu se circumscrie noțiunii de

greșeală materială, în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.

Pentru

considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de

contestație în anulare reglementate de art. 318 teza I C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare

formulată de contestatorii A., B., C., D. și E. împotriva deciziei

nr. 922 din 26 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii A., B.,

C., D. și E. împotriva deciziei nr. 922 din 26 mai 2017 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2017.