ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1614/2017

Decizia nr. 1614/2017 Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererile înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 iunie 2017 contestatorii A., B., C., D. și E. au formulat, separat, contestații în anulare, solicitând anularea deciziei nr. 922 din 26 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și justiție, secția I civilă, cererile acestora fiind înregistrate sub nr. w/1/2017, x/1/2017, y/1/2017 și z/1/2017.

La termenul de judecată din data de 22 septembrie 2017, constatându-se că Dosarele nr. x/1/2017, y/1/2017 și z/1/2017 au același obiect, respectiv contestație în anulare formulată împotriva deciziei nr. 922 din 26 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulate de părți cu aceeași calitate procesuală, și anume de pârâți, și, totodată, constatându-se că Dosarul nr. w/1/2017, are ca obiect soluționarea unei contestații în anulare declarate împotriva aceleiași decizii, de o parte aflată în aceeași calitate procesuală în dosarul a cărui hotărâre este contestată, respectiv pârât, și pentru aceleași motive, luând act și de solicitările părților în același sens, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 164 C. proc.

civ., a dispus conexarea cauzelor nr. x/1/2017, y/1/2017 și z/1/2017 la Dosarul nr. w/1/2017, care are număr mai mic și a fost mai întâi înregistrat pe rolul Înaltei Curți, în raport de prevederile art. 164 alin. (3) C. proc. civ. În motivarea identică a contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., contestatorii au arătat următoarele: Experții și instanțele și-au format opinia în sensul că, raportat la stadiul tehnicii, respectiv brevetul anterior RO115092, toate elementele invenției conținute în brevetul RO121359 erau cunoscute și faptul că sunt alese dimensiuni sau ansamblări diferite ale barelor nu reprezintă activitate inventivă. Însă, analizând corect brevetul RO121359, se constată o diferență esențială față de brevetul anterior RO115090, respectiv aceea că, în brevetul anterior RO115090, se urmărește ca prin turnarea barelor să fie umplute total crestăturile.

Umplerea totală a crestăturilor nu este doar o consecință a turnării, ci turnarea se face în scopul umplerii totale. Așadar, toți proiectanții anteriori brevetului RO121359 urmăreau umplerea cât mai bună a crestăturilor cu barele turnate, pentru a se obține un transfer termic ridicat între bare și pachetul de tole. Autorii au urmărit prin soluția din brevetul RO121359 exact opusul soluțiilor din stadiu! tehnicii, ei urmărind ca barele să nu umple crestăturile, dimpotrivă, între acestea și pereții crestăturilor autorii urmăreau formarea unor canale de circulație a aerului cât mai mari. Prin urmare, suntem în fața unei erori materiale majore, instanța fiind indusă în eroare de experți asupra efectului practicării acestor canale, instanța a apreciat că toate elementele din brevetul RO121359 sunt cuprinse în brevetul RO115090, ceea ce este fals.

Nici brevetul RO115090 și nici o altă soluție tehnică de realizare a rotoarelor acestor motoare nu conține această abordare. De altfel, era imposibil ca să existe o astfel de abordare, în condițiile în care practica era ca barele să fie lipite cât mai bine de pereții crestăturilor, lucru urmărit prin turnarea lor chiar în aceste crestături. Experții au indus în eroare instanța, nerecunoscând abordarea contrară din soluția brevetată în brevetul RO121359, față de nivelul tehnicii. Logica impune recunoașterea faptului că abordarea contrară stadiului tehnicii nu poate fi cuprinsă în stadiul tehnicii și nu poate rezulta în mod evident din aceasta.

Concluzionând: - nu există nicio soluție anterioară care să transmită căldura din bară prin convecție (bara râcuită în curent de aer) așa cum se face în brevetul RO121359; - toate soluțiile anterioare urmăreau eliminarea spațiilor dintre bară și miez (conțin aer static care este izolator și împiedică trecerea căldurii); - soluția brevetată a plecat de la teoria exact contrară mărind cât mai mult aceste spații, realizând canale în bară, deschizându-le la capăt și suflând aer prin ele. - în stadiul tehnicii spațiile dintre bară și miez erau considerate spații parazit (cum le-a numit expertul F.), dăunătoare și micșorând parametrii rotorului; - în varianta brevetată, spațiile parazit sunt exploatate și amplificate ca mărime pentru a obține canale de ventilație.

În stadiul tehnicii nu s-au indicat documente care să conțină aceste particularități fiind nevoie de activitate creativă pentru a realiza un rotor care să folosească, principiul răcirii prin convecție (cum se întâmpla în brevetul RO121359) opus principiului răcirii prin conducție (folosit în tot stadiul tehnicii inclusiv RO115090); Or, exploatarea pentru prima dată, a unui principiu opus celui din stadiul tehnicii nu se poate interpreta ca fiind evident, deoarece găsirea soluției noi presupunea: - pornirea de pe baze total opuse celor clasice; - depășirea întregii literaturi care urmărea eliminarea spațiilor parazit; - abordarea unei soluții care să exploateze spațiile parazit și să le amplifice.

În fapt, cea mai bună dovadă în sensul că soluția nu poate fi considerată evidentă, este aceea că, și împotriva evidenței date de funcționarea motoarelor de aproape experții au refazat să mai susțin că o astfel de soluție nu funcționează. Experții au produs și alte induceri în eroare a instanțelor, cum ar fi acelea că: - ventilația este rezultată din considerente tehnice; - ventilația prin canalele practicate nu este eficientă; Experții nu au făcut niciun calcul termic pentru a demonstra că ventilația suplimentară nu funcționează, doar și-au expus propriile păreri, împotriva faptului că la dosar există rapoarte interne ale Complexului Energetic I. recunoscând că invenția funcționează și produce beneficii.

De asemenea, există o expertiză prin care s-au calculat beneficiile obținute prin folosirea invenției și în plus, s-a depus Studiu FEMM respectiv simulare computerizată care a dovedit faptul că motorul funcționează la o temperatură mai mică decât cea a unui motor obișnuit. O dovadă în plus o constituie faptul că, la un an după autori, societatea de reputație mondială G. Germany a publicat un motor cu canal de răcire suplimentară la baza barelor. La data de 21.09.2017, contestatorul E. a depus cerere completatoare a contestației în anulare prin care a învederat următoarele: Confuzia ce constituie eroarea materială este reiterată în pag. 18 parag. 6 a deciziei civile nr. 922 din 26 mai 2017 unde instanța a reținut că: „Concluzia experților a fost aceea că geometria crestăturii și prinderea frontală a barelor au favorizat rezultate mai bune decât brevetul din stadiul tehnicii, prin mărirea cuplului motor la pornirea motoarelor”.

Eroarea instanței este evidentă, întrucât obiectul invenției nu îl constituie geometria crestăturii, soluția și efectele noi nefiind obținute prin modificarea crestăturii. Obiectul invenției îl constituie bara, golul creat între aceasta și pereții crestăturii, precum și ansamblul de prindere la capăt al barei. Toate aceste elemente sunt diferite de tot ceea ce exista în stadiul tehnicii și nu se pot determina prin încercări asupra stadiului tehnicii. Motivul pentru care nicio încercare asupra stadiului tehnicii nu poate conduce la soluția brevetată și efectele noi obținute este acela că tot stadiul tehnicii este bazat pe principiul răcirii barelor prin conducție termică. Singurul rotor care funcționează pe principiul răcirii barelor prin convenție este cel brevetat.

Termenii tehnici, deși asemănători, înseamnă cu totul altceva, astfel cum sunt definiți respectiv: conducție termică reprezintă transportul direct al căldurii fie în interiorul unul corp, lipsit de mișcări aparente (adică macroscopice), în masa căruia există diferențe de temperatură, fie între două medii aflate la o anumită diferență de temperaturi, transferul de energie are loc prin ciocniri între particulele elementare învecinate, din aproape în aproape, în toată masa mediului. Acest mod de transmitere al căldurii este caracteristic corpurilor solide, intensitatea conducției termice fiind maximă la metale. În schimb, convecția termică este procesul de transmitere a căldurii prin intermediul unui fluid în mișcare care vehiculează energia termică din zonele de temperatură mai mare în altele de temperatură mai scăzută.

Prin urmare, indiferent cum experimentezi soluții pe baza conducției termice, este imposibil să ajungi la soluții care exploatează convecția. Pentru dezvoltarea soluției pe baza convecției, autorii au trebuit, în primul rând să renunțe la principiile anterior cunoscute, cel al barelor răcite prin conducție, pentru a căuta exact contrariul, răcirea barei în convecție. Geometria nouă a barei nu a urmărit doar obținerea unei forme diferite de stadiul tehnicii, ci și crearea canalului de ventilație pentru răcirea prin convecție. Or, modalitatea de răcire diferită nu a fost nici măcar amintită de instanțele care au anulat brevetul, tocmai pentru că această realitate este atât de ușor de observat și înțeles încât este imposibil de combătut.

În continuare, instanța de recurs a reținut ca instanța de apel ar fi apreciat ca problema a fost rezolvată doar prin lungirea barelor și prin modul de prindere la inele și se omite ceea ce experții chiar scriu în expertiza că în joc mai este și geometria secțiunii barei (pag. 11 expertiza și pag. 12). Prin urmare, deciziile prin care s-a anulat brevetul s-au dat pe baza confuziei între anumite elemente obiective ale invenției. Având in vedere că, orice sentință fundamentată pe reținerea eronată a unor elemente de fapt, este o hotărâre dată pe baza unei erori materiale, se impune ca și în acest caz, instanța să corecteze aceste decizii date prin confundarea crestăturii cu bara. Intimatul Complexul Energetic H. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

La termenul din 22 septembrie 2017, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., a dispus conexarea cauzelor nr. x/1/2017, y/1/2017și z/1/2017 la Dosarul nr. w/1/2017. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimatul Complexul Energetic H. SA, Înalta Curte reține că instanța învestită cu soluționarea unei contestații în anulare nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de lege. Întrucât, în cauza de față, contestatorii și-au întemeiat cererea pe un singur motiv prevăzut de lege în cadrul regimului juridic al acestei căi extraordinare de atac, respectiv art. 318 teza I C. proc.

civ., și au motivat-o în acest sens, aceasta îndeplinește, conform celor expuse anterior, condițiile de admisibilitate, motiv pentru care argumentele susținute oral de intimat referitoare la inadmisibilitatea căii de atac extraordinare sunt apreciate de Înalta Curte ca nefondate. Analizând pe fond contestația în anulare formulată, în raport de temeiul de drept invocat - art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele argumente: În primul rând, se reține că cererea de completare a contestației în anulare, depusă la data de 21 septembrie 2017, nu reprezintă decât o precizare a motivelor de contestație inițiale, în raport de considerentele hotărârii contestate, contestația în anulare fiind declarată și motivată la data de 12 iunie 2016, anterior redactării hotărârii atacate, iar, în lipsa unor probe care să dovedească că cererea de completare a fost depusă peste termenul legal de 15 zile de când contestatorii au luat la cunoștință de hotărâre, prevăzut de art. 319 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu se poate aprecia asupra tardivității acesteia.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeala să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv în raport de data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plata a taxei judiciare de timbru; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri judecătorești decât cea recurată, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În speță, așa cum se poate observa din cuprinsul contestației în anulare, se pune în discuție modul de interpretare a concluziilor expertizei efectuate în fața instanței de apel precum și modalitatea de analiză realizată de către experți și de instanța de recurs asupra condiției legale a activității inventive la data depozitului în privința brevetului nr. RO121359, susținându-se că soluția din acest brevet era contrară celei din brevetul anterior, fiind bazată pe principiul răcirii barelor prin curent de aer, respectiv prin convecție, soluție ce nu a fost avută în vedere de experți și care, astfel, prin concluziile trase au indus în eroare instanța de recurs.

Susținând că instanța de recurs a dezlegat greșit aceste aspecte, contestatorii invocă practic o greșeală de judecată, respectiv aprecierea greșită, în opinia contestatoriior, a obiectului invenției din litigiu având drept consecință analizarea greșită a condiției activității inventive, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 64/1991; o asemenea greșeală nu se încadrează însă în ipotezele pentru care legea permite remedierea lor pe calea contestației în anulare și care au în vedere exclusiv erorile ce țin de judecata formală și nu de fond a recursului. Aprecierile făcute de instanța de recurs asupra interpretării unor dispoziții legale, a probelor administrate în cauză nu intră în categoria „greșelilor materiale”, astfel definite de textul legal incident în materia contestației în anulare specială.

Folosind sintagma „greșeli materiale”, textul vizează greșeli de fapt, involuntare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a expertizelor și a concluziilor experților, de interpretare a unei dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, acestea din urmă putând fi invocate numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor, inclusiv a expertizelor efectuate în cauză și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, se reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental”.

De asemenea, permanent se subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008). Ca atare, nefiind în discuție confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, determinante în pronunțarea soluției, această susținere a contestatorului nu se circumscrie noțiunii de greșeală materială, în sensul art. 318 teza I C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de contestație în anulare reglementate de art. 318 teza I C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii A., B., C., D. și E. împotriva deciziei nr. 922 din 26 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii A., B., C., D. și E. împotriva deciziei nr. 922 din 26 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2017.