ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 440/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 440/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 440/2017
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Obiectul cererii;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/113/2016, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta B., formulând contestație împotriva adresei din 07 aprilie 2016 de soluționare a plângerii împotriva Deciziei de admitere în parte a cererii de restituire a accizei nr. 300 din 29 februarie 2016 și solicitând anularea acestora.
Hotărârea primei instanțe sesizate;
Prin sentința nr. 511 din 29 septembrie 2016 a Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, reținând că actele administrative a căror anulare se solicită sunt emise de B., autoritate publică centrală.
Hotărârea celei de-a doua instanțe;
Prin sentința nr. 367 din 06 decembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția contencios administrativ și fiscal.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Galați a reținut că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie două criterii pentru stabilirea componenței materiale de judecare în fond a cauzelor: criteriul rangului autorității emitente și criteriul valoric, acesta din urmă fiind prioritar în cauzele având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora.
Întrucât actele administrative contestate privesc refuzul restituirii în totalitate a sumei de 17.753 lei reprezentând accize ce constituie un impozit indirect potrivit C. fisc., instanța a constatat că, în speța de față, competența aparține Tribunalului Brăila, secția contencios administrativ și fiscal, cu luarea în calcul a criteriului valoric arătat mai sus.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență;
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are ca obiect cererea reclamantei privind anularea adresei din 07 aprilie 2016 de soluționare a plângerii împotriva Deciziei de admitere în parte a cererii de restituire a accizei nr. 300 din 29 februarie 2016.
Prin Decizia nr. 300 din 29 februarie 2016, B. a aprobat cererea de restituire din 11 septembrie 2015 pentru suma de 501 lei, aferentă bazei de restituire de 2646 litri motorină, din totalul accizei solicitate la restituire în cuantum de 17.753 lei.
Societatea reclamantă a formulat plângere împotriva acestei decizii, iar prin adresa din 07 aprilie 2016, B. și-a menținut soluția cu privire la decizia de aprobare a cererii de restituire a accizei.
Prin urmare, obiectul cererii îl constituie anularea un act administrativ fiscal care privește taxe și impozite, suma solicitată având caracterul unei creanțe fiscale.
În acest context, în ceea ce privește stabilirea instanței competente să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale, acțiunea reclamantei este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.
În interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:
criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;
criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 1.000.000 lei, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act ce vizează o creanță fiscală al cărei cuantum se situează sub pragul valoric de 1.000.000 lei, respectiv suma de 17.252 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în speță, secției de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului.
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta B. în favoarea Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2017.