ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1612/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1612/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 23/44/2010, reclamanta SC Ș.N.D. SA Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor, anularea Deciziei de restituire a accizelor și a procesului-verbal de control prin care a fost respinsă cererea de restituire a accizei în sumă de 131.724 RON. A precizat reclamanta că, în conformitate cu Ordinului Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 7354 din 25 septembrie 2007 are calitatea de mare contribuabil.
Prin sentința civilă nr. 89 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect anulare act administrativ, în favoarea Tribunlaului Galați. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a avut în vedere, urmare a verificării din oficiu a competenței de soluționare a cauzei, că regula de drept comun în această materie o constituie dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., iar dispozițiile speciale ale art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004 stabilesc competența materială a tribunalelor administrativ fiscale pentru litigiile care au ca obiect acte administrative ce privesc taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 500.000 RON.
Prin sentința civilă nr. 2882 din 17 septembrie 2010, Tribunalul Galați, a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei invocată din oficiu și a declinat spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel Galați. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galați, a reținut că reclamanta se înscrie în categoria marilor contribuabili, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. b) O.G. nr. 92/2003 organul competent să soluționeze contestația era Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar contestația a fost soluționată de D.G.F.P.
Galați, fapt neobservat de Curtea de Apel Galați, astfel că Tribunlaul Galați nu era competent să soluționeze cauza ca primă instanță. Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că există în cauză conflict de competență. După cum se constată, obiectul cererii de chemare în judecată, îl constituie anularea deciziei de restituire a accizelor din 21 septembrie 2009 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili București, prin care s-a respins reclamantei cererea de restituire acciză în sumă de 131.724 RON.
Prin urmare, obiectul cererii îl constituie un act administrativ fiscal care privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, de până la 500.000 RON, iar competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a și alin. (3) Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, în raport de criteriul valoric al sumei în discuție. Potrivit dispozițiilor legale menționate anterior coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., litigiile care vizează acte administrativ-fiscale de până la 500.000 RON, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, fiind corecte aprecierile Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, referitoare la competența materială de soluționare a cauzei.
În consecință, având în vedere cele reținute, Înalta Curte, potrivit art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul SC Ș.N.D. SA Galați și pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. Galați, în favoarea Tribunalului Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul SC Ș.N.D. SA Galați și pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor - D.R.A.O.V. Galați, în favoarea Tribunalului Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.