ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 766/2018

Decizia nr. 766/2018 Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 16 octombrie 2014 sub nr. x/280/2014 reclamanta RA A. SA - prin B. Argeș a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C., D. și localitatea Babana, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul situat în U.P. II Trivale, u.a., 87 MM aflat în raza administrativ teritorială a comunei Babana; să fie obligați pârâții să își ridice construcțiile edificate pe terenul în suprafață de 3.000 mp; să se constatate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 01 august 2013; să se dispună rectificarea intabulării în C.F.

a localității Babana, conform încheierii din 29 martie 2012 la Biroul de Cadastru de Publicitate Imobiliară Pitești; să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 5887 din 05 iulie 2016 pronunțată de Judecătoria Pitești, a fost admisă în parte acțiunea, au fost obligați pârâții C. și D. să lase în deplină posesie și proprietate reclamantei suprafața de 3.000 mp situată în com. Babana, județul Argeș, ce se învecinează la N, E și V cu Ocolul Silvic Pitești, iar la S cu drum județean, teren identificat în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de domnul expert E. depusă la fila 156 din dosar, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre șt s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2013 la B.N.P., F. S-a dispus rectificarea C.F.

a localității Babana în sensul radierii dreptului de proprietate al acestei pârâte - încheiere C.F. din 2013 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș. A fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâților suma de 15.000 euro în echivalent lei la cursul Băncii Naționale a României de la data plății cu titlu de preț. Au fost obligați pârâții C. și D. să plătească reclamantei suma de 3.678 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost obligată chemata în garanție sa plătească pârâților C. și D. suma de 4.678 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și statului suma de 2.438 lei reprezentând taxă de timbru aferentă cererii de chemare în garanție pentru care pârâții au beneficiat de ajutor public.

Prin Decizia nr. 2423 din 11 septembrie 2017, Tribunalul Argeș, secția civilă, a decis următoarele: Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenitul Statul Român prin G. în interesul intimatei-reclamante RA A. SA. Respinge ca nefondate apelurile formulat de localitatea Babana prin Consiliul Local al com. Babana - prin primar, cu sediul în com. Babana, jud. Argeș și apelul formulat de pârâții C., D., ambii domiciliați în com. Babana, sat Slătioarele, jud. Argeș ambele împotriva sentinței civile nr. 5887 din 05 iulie 2016, pronunțată de Judecătoria Pitești, în Dosarul nr. x/280/2014, intimații fiind reclamanta RA A. SA - prin B. Argeș, cu sediul în mun. Pitești, jud. Argeș, pârâta localitatea Babana - prin primar, cu sediu!

în com. Babana, jud. Argeș și intervenientul accesoriu Statul Român prin G., reprezentat de H. Ploiești - I. Argeș cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Pitești, jud. Argeș. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Argeș, secția civilă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții D. și C. și chemata în garanție localitatea Babana prin Consiliul local al com. Babana prin primar. Cererile de recurs au fost înaintate, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a fixat termen de judecată la 14 martie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererilor de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursurilor de față, în raport de dispozițiile art. 91 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ. Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente; Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: „1.

recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa". Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți. Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe. O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge ia o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora „Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod". Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc.

civ., care prevede că „Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor. Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului.

De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia „Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător". Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, ari 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție „potrivit competenței sale". Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc.

civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres. Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este' prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel. N.C.P.C. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc.

civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod"). În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Argeș revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Pitești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursurilor, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Declină în favoarea Curții de Apel Pitești competența de soluționare a recursurilor declarate de pârâții D. și C. și de chemata în garanție localitatea Babana prin Consiliul local al com. Babana prin primar împotriva Deciziei nr. 2423 din 11 septembrie 2017 a Tribunalului Argeș, secția civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2018.