ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 766/2018

Decizia nr. 766/2018

Asupra recursurilor civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Pitești la data de 16 octombrie 2014 sub nr. x/280/2014 reclamanta RA A.

SA - prin B. Argeș a solicitat instanței, în contradictoriu cu

pârâții C., D. și localitatea Babana, ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să fie obligați pârâții să-i lase în

deplină proprietate și posesie terenul situat în U.P. II Trivale, u.a.,

87 MM aflat în raza administrativ teritorială a comunei Babana; să

fie obligați pârâții să își ridice construcțiile

edificate pe terenul în suprafață de 3.000 mp; să se constatate

nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat

din 01 august 2013; să se dispună rectificarea intabulării în

C.F. a localității Babana, conform încheierii din 29 martie 2012 la Biroul

de Cadastru de Publicitate Imobiliară Pitești; să fie obligați

pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 5887 din 05 iulie 2016 pronunțată de Judecătoria

Pitești, a fost admisă în parte acțiunea, au fost obligați

pârâții C. și D. să lase în deplină posesie și

proprietate reclamantei suprafața de 3.000 mp situată în com. Babana,

județul Argeș, ce se învecinează la N, E și V cu Ocolul

Silvic Pitești, iar la S cu drum județean, teren identificat în

schița anexă la raportul de expertiză întocmit de domnul expert E.

depusă la fila 156 din dosar, raport ce face parte integrantă din

prezenta hotărâre șt s-a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2013 la B.N.P., F.

S-a dispus rectificarea C.F. a

localității Babana în sensul radierii dreptului de proprietate al

acestei pârâte - încheiere C.F. din 2013 emisă de Oficiul de Cadastru

și Publicitate Imobiliară Argeș.

A fost admisă cererea de

chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție

să plătească pârâților suma de 15.000 euro în echivalent

lei la cursul Băncii Naționale a României de la data plății

cu titlu de preț.

Au fost obligați

pârâții C. și D. să plătească reclamantei suma de 3.678

lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligată chemata

în garanție sa plătească pârâților C. și D. suma de 4.678

lei cu titlu de cheltuieli de judecată și statului suma de 2.438 lei

reprezentând taxă de timbru aferentă cererii de chemare în

garanție pentru care pârâții au beneficiat de ajutor public.

Prin Decizia nr. 2423 din 11

septembrie 2017, Tribunalul Argeș, secția civilă, a decis

următoarele:

Admite cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenitul Statul Român prin G.

în interesul intimatei-reclamante RA A. SA.

Respinge ca nefondate

apelurile formulat de localitatea Babana prin Consiliul Local al com. Babana -

prin primar, cu sediul în com. Babana, jud. Argeș și apelul formulat

de pârâții C., D., ambii domiciliați în com. Babana, sat Slătioarele,

jud. Argeș ambele împotriva sentinței civile nr. 5887 din 05 iulie

2016, pronunțată de Judecătoria Pitești, în Dosarul nr. x/280/2014,

intimații fiind reclamanta RA A. SA - prin B. Argeș, cu sediul în

mun. Pitești, jud. Argeș, pârâta localitatea Babana - prin primar, cu

sediu! în com. Babana, jud. Argeș și intervenientul accesoriu Statul

Român prin G., reprezentat de H. Ploiești - I. Argeș cu sediul ales

pentru comunicarea actelor de procedură în Pitești, jud. Argeș.

Cu drept de recurs în termen

de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la

Tribunalul Argeș, secția civilă.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții D. și C. și chemata în garanție localitatea

Babana prin Consiliul local al com. Babana prin primar. Cererile de recurs au

fost înaintate, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

S-a fixat termen de

judecată la 14 martie 2018 în vederea discutării competenței

materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în

judecarea cererilor de recurs.

La acest termen, Înalta Curte

a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale

materiale în soluționarea recursurilor de față, în raport de

dispozițiile art. 91 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art.

483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că este

întemeiată pentru următoarele considerente;

Potrivit dispozițiilor

art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

judecă: „1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților

de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de

lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea

pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor

probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența

sa".

Din norma de

competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta

Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri

declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de

apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres

competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C.

proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție,

ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate

împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin

excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva

altor hotărâri.

Astfel formulată, norma

în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei

Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care

a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma

de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte

soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în

competența altor instanțe.

O asemenea formulare de

principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum

s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței

de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă

instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o

soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă

și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1

din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun

pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este

prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu

nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu

extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în

care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de

atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge ia o

regulă nouă de competență, prin adăugare la lege,

rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit

cărora „Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin

modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se

impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede

că „Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de

Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a

conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această normă

nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de

Casație și Justiție soluționează toate recursurile

care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe,

formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat

consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea

recursurilor.

Rațiunea normei

rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică

titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin

lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același

scop îl urmărește și recursul soluționat de alte

instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483

alin. (4) teza finală, potrivit căruia „Dispozițiile alin. (3)

se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta

Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a

legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă

acesta nu conduce la plenitudine de competență în soluționarea

recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în

acest sens. Astfel, ari 126 alin. (3) din Constituție prevede că

acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și

Justiție „potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse

anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o

concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ.,

anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de

soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor

curților de apel și numai prin excepție competența de

soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când

aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această

premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu

este' prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de

Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate

împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

N.C.P.C. păstrează

principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu

cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel

sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor

pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile

legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept

aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cum în speță,

judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea

fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul,

rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc.

civ., care reglementează competența în materia recursului a

instanței supreme.

O altfel de interpretare care

să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în

materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar

însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme

noi de competență, în contradicție cu dispozițiile

constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție

„competența instanțelor judecătorești și procedura de

judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art.

122 C. proc. civ. („reguli noi de competență pot fi stabilite numai

prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme,

competența de soluționare în cauză a recursurilor declarate

împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul

Argeș revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de

Apel Pitești, instanță în favoarea căreia Înalta Curte

urmează a declina competența de soluționare a recursurilor,

văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Declină în favoarea

Curții de Apel Pitești competența de soluționare a

recursurilor declarate de pârâții D. și C. și de chemata în

garanție localitatea Babana prin Consiliul local al com. Babana prin

primar împotriva Deciziei nr. 2423 din 11 septembrie 2017 a Tribunalului

Argeș, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 14 martie 2018.