ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 196/2018

Decizia nr. 196/2018 Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 29 februarie 2016, sub nr. de dosar x/3/2016*, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București prin Primar General, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea prețului prețului plătit de 13.861.398 ROL (1.386,14 lei), plus dobânda legală în baza Legii nr. 112/1995 sau a Legii nr. 61/1990 modificată prin Legea nr. 85/1992 și Legii nr. 79/1997.

A solicitat și daune interese pentru evicțiune de 900.000 lei și daune morale de 200.000 lei pentru evacuarea abuzivă a familiei sale în anul 1997. Prin Sentința civilă nr. 805 din 10 iunie 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată, a admis excepția autorității de lucru judecat în privința capătului de cerere vizând restituirea prețului reactualizat și a dobânzii legale aferente, a respins capătul de cerere vizând restituirea prețului reactualizat și a dobânzii legale aferente, formulat de reclamantul A., pentru existența autorității de lucru judecat, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare și a respins cererea privind daunele interese de 900.000 lei și a daunelor morale de 200.000 lei ca prescrisă.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel reclamantul. Prin Decizia civilă nr. 282 din 4 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea apelului, ca nefondat. Împotriva deciziei instanței de apel reclamantul a declarat prezentul recurs, invocând ca temei legal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În raport de prevederile art. 248 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., ca referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform alin. (2) din același act normativ, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." De asemenea, art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, prevede că "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este neconstituțională.

Însă Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidentă cauzei, având în vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel, 24 martie 2017, și data publicării Deciziei Curții Constituționale în M. Of. (nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în M. Of.). În cauză, litigiul are ca obiect pretenții estimate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată la valorile de: 13.861.398 ROL (1.386,14 lei) - prețul reactualizat, 900.000 lei - daune interese și 200.000 lei - daune morale. În cauza pendinte, pentru a stabili dacă, în cauză, reclamantul are deschisă calea extraordinară a recursului împotriva deciziei prin care a fost soluționat apelul, în conformitate cu dispozițiile mai sus citate, se are în vedere valoarea obiectului cererii indicată în capetele principale de cerere.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt". Este de observat că, prin soluția adoptată în noua reglementare, legiuitorul se îndepărtează, parțial, de doctrină, care a preconizat, în condițiile vechiului cod, soluția cumulării valorii cererilor în cazul în care cererile au o cauză comună, provenind din unul și același raport juridic substanțial.

Astfel, legiuitorul exclude determinarea competenței pe baza valorii totale a cererilor principale ale reclamantului, din moment ce întrevede posibilitatea ca respectivele capete de cerere să fie în competența unor instanțe de grade diferite; dacă valoarea tuturor pretențiilor s-ar fi însumat, ar fi existat o singură instanță competentă. Prin urmare, în speța pendinte, câtă vreme prin demersul judiciar reclamantul a solicitat atât restituirea prețului actualizat, daune morale, cât și daune interese, care se constituie în capete principale ale cererii de chemare în judecată, având aceeași cauză și aflate în strânsă legătură, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

În cauză, cererile având ca obiect restituirea prețului actualizat, acordarea de daune morale și daune interese au fiecare caracter principal, întrucât ar fi putut fi formulate individual de reclamant pe cale separată. Prin urmare, având în vedere că au fost soluționate mai multe cereri principale, iar pretențiile cu valoarea cea mai mare se situează sub pragul valoric de 1.000.000 lei inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că hotărârea atacată nu este supusă căii de atac a recursului. Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că Decizia civilă nr. 282 din data de 24 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 282 din data de 24 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018. Procesat de GGC - CL