ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 196/2018

Decizia nr. 196/2018

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

IV-a civilă, la data de 29 februarie 2016, sub nr. de dosar x/3/2016*,

reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului

București prin Primar General, a solicitat instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei

la restituirea prețului prețului plătit de 13.861.398 ROL

(1.386,14 lei), plus dobânda legală în baza Legii nr. 112/1995 sau a Legii

nr. 61/1990 modificată prin Legea nr. 85/1992 și Legii nr. 79/1997. A

solicitat și daune interese pentru evicțiune de 900.000 lei și

daune morale de 200.000 lei pentru evacuarea abuzivă a familiei sale în

anul 1997.

Prin Sentința civilă nr. 805

din 10 iunie 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca

neîntemeiată, a admis excepția autorității de lucru judecat

în privința capătului de cerere vizând restituirea prețului

reactualizat și a dobânzii legale aferente, a respins capătul de

cerere vizând restituirea prețului reactualizat și a dobânzii legale

aferente, formulat de reclamantul A., pentru existența

autorității de lucru judecat, a admis excepția prescripției

dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare și a

respins cererea privind daunele interese de 900.000 lei și a daunelor

morale de 200.000 lei ca prescrisă.

Împotriva sentinței primei

instanțe a formulat apel reclamantul.

Prin Decizia civilă nr. 282 din 4

martie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus

respingerea apelului, ca nefondat.

Împotriva deciziei instanței de

apel reclamantul a declarat prezentul recurs, invocând ca temei legal

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de prevederile art. 248

alin. (2) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., ca referire

la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte

urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului,

față de care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457

alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă

numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și

termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul

ei.

O hotărâre

judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe

cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu

constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României,

republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a

hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar

exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C.

proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel,

fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

dispune că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii,

fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile

expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform alin.

(2) din același act normativ, "Nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1

lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în

porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în

materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate

prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare

de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului

hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea

prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse

numai apelului."

De asemenea, art. XVIII alin. (1) din

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,

modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, prevede că

"Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu

data de 1 ianuarie 2019", iar conform alin. (2) al aceluiași articol,

în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi

și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1

lit. a) - lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

republicată, în cele privind navigația civilă și

activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări

sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor

cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani

în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese

nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în

cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă

instanță sunt supuse numai apelului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017,

publicată în M. Of. la data de 20 iulie 2017, Curtea

Constituțională a constatat că sintagma "precum și în

alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei

inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este

neconstituțională.

Însă Decizia Curții

Constituționale nr. 369/2017 nu este incidentă cauzei, având în

vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel, 24

martie 2017, și data publicării Deciziei Curții

Constituționale în M. Of. (nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la

dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră

principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior

publicării în M. Of.).

În cauză, litigiul are ca obiect

pretenții estimate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în

judecată la valorile de: 13.861.398 ROL (1.386,14 lei) - prețul

reactualizat, 900.000 lei - daune interese și 200.000 lei - daune morale.

În cauza pendinte, pentru a stabili

dacă, în cauză, reclamantul are deschisă calea

extraordinară a recursului împotriva deciziei prin care a fost

soluționat apelul, în conformitate cu dispozițiile mai sus citate, se

are în vedere valoarea obiectului cererii indicată în capetele principale

de cerere.

Potrivit dispozițiilor art. 99

alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care mai multe capete principale de

cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar

cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse

judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată,

instanța competentă să le soluționeze se determină

ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei

instanțe de grad mai înalt".

Este de observat că, prin

soluția adoptată în noua reglementare, legiuitorul se

îndepărtează, parțial, de doctrină, care a preconizat, în

condițiile vechiului cod, soluția cumulării valorii cererilor în

cazul în care cererile au o cauză comună, provenind din unul și

același raport juridic substanțial.

Astfel, legiuitorul exclude

determinarea competenței pe baza valorii totale a cererilor principale ale

reclamantului, din moment ce întrevede posibilitatea ca respectivele capete de

cerere să fie în competența unor instanțe de grade diferite;

dacă valoarea tuturor pretențiilor s-ar fi însumat, ar fi existat o

singură instanță competentă.

Prin urmare, în speța pendinte,

câtă vreme prin demersul judiciar reclamantul a solicitat atât restituirea

prețului actualizat, daune morale, cât și daune interese, care se

constituie în capete principale ale cererii de chemare în judecată, având

aceeași cauză și aflate în strânsă legătură,

stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea

cumulată a tuturor pretențiilor, ci ținându-se seama de acea

pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai

înalt.

În cauză, cererile având ca

obiect restituirea prețului actualizat, acordarea de daune morale și

daune interese au fiecare caracter principal, întrucât ar fi putut fi formulate

individual de reclamant pe cale separată.

Prin urmare, având în vedere că

au fost soluționate mai multe cereri principale, iar pretențiile cu

valoarea cea mai mare se situează sub pragul valoric de 1.000.000 lei

inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013,

rezultă că hotărârea atacată nu este supusă căii

de atac a recursului.

Față de cele

menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4

C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că

Decizia civilă nr. 282 din data de 24 martie 2017, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă pentru cauze cu

minori și de familie, nu este susceptibilă de recurs, fiind

pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui

apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 282 din data de 24 martie

2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.

Procesat

de GGC - CL