ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 34/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 34/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia
nr. 34/2018
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin cererea
de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei
sectorului 3 București, la data de 22.01.2015, reclamantul A., în
contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București
și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat
instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să
dispună obligarea pârâților la plata despăgubirilor rezultate
din vânzarea abuzivă a drepturilor sale asupra imobilului situat în
București, sector 3.
La data de
13.03.2015, reclamantul a depus la dosar cerere completatoare prin care a
solicitat obligarea pârâților și la plata daunelor morale pricinuite
acestuia și familiei sale, în urma celor 12 ani de procese, începând cu
anul 2012, în cuantum de 500.000 lei, constând în cheltuieli judiciare,
deplasări, executări judecătorești, degradarea
sănătății.
La data de
26.10.2015, reclamantul a depus la dosar precizare, prin care a arătat
că în ceea ce privește obligația de a indica motivele de drept
pe care se întemeiază cererea, raportul juridic dedus judecății
se întemeiază pe dispozițiile dreptului comun, având corespondent în
drept în dispozițiile art. 44 din Constituția României, Protocolul
nr. 1 adițional la C.E.D.O., art. 1350 noul C. civ. și art. 1349 noul
C. civ.
Reclamantul a
mai arătat că primul capăt de cerere al acțiunii este
reprezentat de obligarea pârâților la plata unei despăgubiri constând
în cota de ¾ din valoarea celor 4 apartamente, situate în imobilul din sector
3.
De asemenea,
a arătat că răspunderea civilă delictuală a
Consiliului General al Municipiului București și a Statului Român,
prin Ministerul Finanțelor Publice, constă în acea specie de
răspundere juridică, prin intermediul căreia cei doi pârâți
se fac vinovați de producerea, în detrimentul reclamantului, a unui
prejudiciu pe care solicita să-l repare.
În ceea ce
privește valoarea obiectului cererii și modul de calcul prin care s-a
ajuns la determinarea acestei valori, reclamantul a menționat valoarea
bunului raportat la valoarea de impunere fiscală a acestuia, respectiv
814.309 lei, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 1516064 din 26
martie 2008 emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector
3 București, însă a solicitat să se observe că invocă
pretenții doar cu privire la cota de ¾ din valoarea imobilului (raportat
la cota succesorală) și doar cu privire la corpul principal și
mansardă, nu și la subsol (508.944 lei).
Prin
sentința civila nr. 217 din 14 ianuarie 2016 a Judecătoriei
sectorului 3 București a fost admisă excepția necompetenței
materiale și a fost declinată competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a
civilă, la data de 03.03.2016, sub nr. x/3/2016.
Prin
sentința civilă nr. 1374 din 25 noiembrie 2016, Tribunalul
București, secția a V-a civilă, a admis excepția
prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu
și a respins cererea formulată de reclamantul A., ca prescrisă.
Prin decizia
nr. 603/A din data de 29 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția
a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a
admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1374 din
25 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția
a V-a civilă, s-a dispus anularea sentinței apelate și
trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în ceea
ce privește despăgubirile materiale solicitate.
Împotriva
deciziei nr. 603/A din data de 29 iunie 2017 a Curții de Apel
București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori
și de familie, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice.
Învestită
cu soluționarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin rezoluția din
data de 14 septembrie 2017, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) C.
proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu
a recursului.
Prin raportul
întocmit în cauză, la data de 05 octombrie 2017, s-a reținut că
recursul este declarat împotriva unei hotărâri judecătorești
care nu este supusă acestei căi de atac.
Completul de
filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493
alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 09 octombrie 2017,
comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să
depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C.
proc. civ.
Părțile
nu au depus punct de vedere asupra raportului, așa cum prevăd
dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Constatându-se
încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din data de 15
noiembrie 2017, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la
data de 16 ianuarie 2018, fără citarea părților.
Analizând
recursul, în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută
prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată
următoarele:
Potrivit art.
634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive, cele date
în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu
recurs”.
Potrivit
dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele
măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum
și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, astfel cum au fost
modificate prin O.U.G. nr. 95/2016: „În procesele pornite începând cu data
intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31
decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în
cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind
navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de
muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în
cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum
și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000
lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de
instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că
hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.
Din
interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 634 C. proc. civ.
și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia
pronunțată în apel, în soluționarea unui litigiu patrimonial a
cărui valoare este mai mică de 1.000.000 lei, este definitivă,
nefiind supusă căii de atac a recursului.
Înalta Curte
reține că, prin Decizia nr. 369 din data de 30 mai 2017
pronunțată de Curtea Constituțională a României,
publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017, sintagma „precum și în alte
cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”
cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a fost
declarată neconstituțională.
În
considerente, instanța de contencios constituțional a reținut
că, efect al constatării neconstituționalității
dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, urmează a se
aplica prevederile textului de lege în sensul că sunt supuse recursului
toate hotărârile pronunțate, după data publicării prezentei
decizii în M. Of., în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele
exceptate după criteriul material prevăzut de același text de
lege.
În
consecință, dat fiind faptul că decizia atacată cu recurs
în prezenta cauză a fost pronunțată la data de 29 iunie 2017,
anterior publicării Deciziei nr. 369 din data de 30 mai 2017
pronunțată de Curtea Constituțională a României în M. Of.
nr. 582/20.07.2017, rezultă că în speță sunt aplicabile
dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma
anterioară Deciziei nr. 369/2017.
Astfel, din
interpretarea art. 483 alin. (2) C. proc. civ., raportat la interpretarea per a
contrario a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că
numai hotărârile pronunțate în soluționarea litigiilor
patrimoniale cu obiect evaluabil în bani în valoare de peste 1.000.000 lei sunt
supuse recursului, anterior publicării Deciziei nr. 369 din data de 30 mai
2017 pronunțată de Curtea Constituțională a României în M.
Of. nr. 582/20.07.2017.
În
speță, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe
rolul Judecătoriei sectorului 3 București, la data de 22.01.2015,
reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților la plata
despăgubirilor rezultate din vânzarea abuzivă a drepturilor sale
asupra imobilului situat în București, sector 3, reclamantul arătând
că invocă pretenții doar cu privire la cota de ¾ din valoarea
imobilului (raportat la cota succesorală) și doar cu privire la
corpul principal și mansardă, nu și la subsol. Totodată,
reclamantul a solicitat obligarea pârâților și la plata daunelor
morale pricinuite acestuia și familiei sale, în urma celor 12 ani de
procese, începând cu anul 2012, în cuantum de 500.000 lei, constând în
cheltuieli judiciare, deplasări, executări judecătorești,
degradarea sănătății.
În ceea ce
privește valoarea obiectului cererii și modul de calcul prin care s-a
ajuns la determinarea acestei valori, referitor la primul capăt de cerere
al acțiunii, reprezentat de obligarea pârâților la plata unei
despăgubiri constând în cota de ¾ din valoarea celor 4 apartamente,
situate în imobilul din sector 3, reclamantul a menționat valoarea bunului
raportat la valoarea de impunere fiscală a acestuia, respectiv 814.309
lei, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei nr. 1516064 din 26 martie
2008 emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 3
București. Însă, a solicitat să se observe că invocă
pretenții doar cu privire la cota de ¾ din valoarea imobilului (raportat
la cota succesorală) și doar cu privire la corpul principal și
mansardă, nu și la subsol, respectiv 508.944 lei.
Potrivit
dispozițiilor art. 194 lit. c) C. proc. civ., prețuirea obiectului
cererii de chemare în judecată, în raport de care se determină atât
competența instanței, cât și căile de atac cărora le
este supusă hotărârea pronunțată de instanță, se
face de către reclamant, prin cererea de chemare în judecată.
Se mai
reține faptul că, în cauză, au incidență și
prevederile art. 98 și art. 99 alin. (2) C. proc. civ. care, deși
cuprinse în același Titlu III al C. proc. civ., referitor la
„Competența instanțelor”, reglementează modul de determinare a
valorii obiectului cererii de chemare în judecată, relevant pentru
stabilirea căilor de atac cărora le este supusă hotărârea
judecătorească într-un litigiu, căile de atac ce urmează a
fi parcurse în raport de obiectul litigiului, precum și taxa de timbru
datorată în cauză.
Astfel,
dispozițiile art. 98 alin. (1) C. proc. civ., din Titlul III al C. proc.
civ., referitor la „Competența instanțelor”, prevăd:
„Competența se determină după valoarea obiectului cererii
arătată în capătul principal de cerere”.
Alin. (2) al
aceluiași articol prevede că: „Pentru stabilirea valorii, nu se vor
avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile,
penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent
de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la
scadență în cursul judecății”.
Faptul
că pretențiile deduse judecății derivă din
același raport juridic face aplicabile și dispozițiile art. 99
alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „În cazul în care mai multe capete
principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași
cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă
legătură, au fost deduse judecății printr-o unică
cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le
soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție
care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt”.
Se
reține, astfel, faptul că în acțiunea de față sunt
formulate mai multe cereri principale, ale căror valori se situează,
pentru fiecare cerere principală în parte, sub plafonul de 1.000.000 lei
prevăzut de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr.
134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile
pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la
1.000.000 lei inclusiv nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului
la curtea de apel.
Se mai
rețin în cauză și prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ.,
referitoare la legalitatea căii de atac, potrivit cărora
„Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de
atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de
aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.
În
consecință, din coroborarea dispozițiilor anterior
menționate, rezultă că decizia civilă nr. 603/A din data de
29 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie este
definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului, pe niciuna
din părțile hotărârii prevăzute de dispozițiile art.
461 C. proc. civ.
Legalitatea
căilor de atac presupune faptul că o hotărâre
judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac
prevăzute de lege.
Prin urmare,
în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi
alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau
retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această
regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile
art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale
prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt
cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie
făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.
Față
de dispozițiile legale sus-menționate, recursul declarat de pârât este
inadmisibil, hotărârea pronunțată de instanța de apel fiind
una definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4
teza I C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În
consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va
respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin
Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 603/A din data de 29
iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul
Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 603/A din 29 iunie 2017 a
Curții de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie.
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2018.