ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 191/2018

HOTĂRÂRE
25.01.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 191/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr. 191/2018

Asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin

încheierea de ședință din data de 27 septembrie 2016,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul

dispozițiilor art. 155

1

judecării cererilor de apel (după casare) formulate de

apelanta-contestatoare-cesionară A., împotriva Sentinței civile nr.

493 din data de 5 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2005

(x/2005), în contradictoriu cu intimata B. București și

intervenientul Ministerul Apărării Naționale.

Instanța de apel a constatat

că apelanta contestatoare cesionară nu și-a îndeplinit

obligațiile puse în sarcina sa, în sensul de a obține relații de

la Primăria Otopeni cu privire la denumirea drumului vicinal șos.

Damieni - șos. București - Ploiești, pentru completarea raportului

de expertiză, astfel încât, a tăcut aplicarea dispozițiilor art.

155

1

Împotriva încheierii de

ședință menționate, a declarat recurs, în termen legal,

contestatoarea cesionară A. criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., susținând următoarele:

Obligația impusă de

instanță în sarcina acesteia a fost de a efectua demersuri personale

în vederea obținerii relațiilor de la Primăria Otopeni și

nu de obținere a relațiilor, îndeplinirea obligației neputând fi

în mod obiectiv condiționată de prezentarea relațiilor de

către un terț - Primăria Otopeni.

În situația în care s-ar

interpreta că obligația neîndeplinită era reprezentată de

obținerea relațiilor ca și obligație de rezultat, iar

relațiile solicitate nu ar fi depuse de către primărie s-ar

ajunge printr-un joc procedural la imposibilitatea repunerii pe rol a cauzei

și la perimarea judecării apelului.

Obligația sa reprezintă o

simplă obligație de diligentă și așa cum rezultă

din înscrisurile depuse a fost îndeplinită integral, în prezent cererea de

comunicare a relațiilor fiind depusă la Primăria Otopeni.

Examinând încheierea recurată în

raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit art. 155

1

alin.

(1) C. proc. civ., "când constată că desfășurarea

normală a procesului este împiedicată din vina părții

reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori

stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata,

arătând în încheiere care anume obligații nu au fost

respectate".

Drept urmare, legiuitorul a

reglementat două condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a

se putea dispune suspendarea judecății și anume ca

desfășurarea normală a procesului să fie împiedicată

și ca această împrejurare să fie generată de către

reclamant, ca urmare a nerespectării obligațiilor stabilite de lege

sau de către instanță.

Recurenta prin motivele de recurs

susține că obligația impusă de instanță este de

diligentă și a fost îndeplinită integral, întrucât în prezent

cererea de solicitare a relațiilor se află depusă la

primărie.

Verificând actele dosarului se

constată că, pentru depunerea relațiilor cu privire la denumirea

drumului vicinal șos. Damieni - șos. București - Ploiești,

necesare completării raportului de expertiză, instanța a acordat

mai multe termene de judecată, și separat de demersurile

părții, chiar instanța a efectuat ia aceste termene, adrese

către Primăria Otopeni în vederea comunicării relațiilor

solicitate. La termenul anterior suspendării judecării cauzei,

instanța a apreciat că este necesar ca partea să facă

și dovada diligentelor sale în demersul său de a obține

relațiile solicitate.

Se mai constată că atât

adresa instanței, cât și cererea recurentei poartă număr de

înregistrare la Primăria Otopeni.

Raportat la cele expuse anterior, se

apreciază că recurentei nu i se poate imputa o culpă

procesuală, întrucât aceasta a dovedit că a făcut diligente

pentru obținerea relațiilor de la primărie, iar lipsa acestora

nu este rezultatul culpei sale, cu atât mai mult cu cât Primăria Otopeni

nu a formulat un răspuns nici la adresele emise de către

instanță.

Prin măsura luată de

instanță s-a dispus ca partea să facă demersuri în vederea

obținerii relațiilor de la Primăria Otopeni, nu și

obligativitatea depunerii acestora, deoarece obținerea răspunsului nu

depinde de partea care solicită relațiile sau de instanță,

ci de instituția care emite răspunsul solicitat.

Recurenta mai arată că

dacă obligația neîndeplinită este interpretată ca

obligație de rezultat, iar relațiile solicitate nu ar fi depuse de

către primărie, s-ar ajunge la imposibilitatea repunerii pe rol a

cauzei și la perimarea judecării apelului.

Într-adevăr, suspendarea

judecății pentru un motiv imputabil reclamantului conduce la

perimarea cererii de chemare în judecată, în cazul neîndeplinirii

obligației procesuale timp de un an de zile, întrucât, doar astfel se

poate considera că este vorba despre o sancțiune eficientă.

Însă, în cauză nu se poate

reține culpa recurentei în imposibilitatea obținerii relațiilor

de la Primăria Otopeni aceasta prin acțiunile sale neurmărind

tergiversarea cauzei în mod nejustificat, pentru ca instanța să-i

aplice sancțiunea suspendării judecății apelului,

această măsura fiind dispusă cu nerespectarea dispozițiilor

art. 155

1

Pentru cele arătate, se

constată că, în mod greșit, instanța de apel a procedat la

suspendarea judecății, astfel că Înalta Curte va admite recursul

și, în baza art. 312 C. proc. civ., va casa încheierea recurată

și va trimite cauza în vederea continuării judecății la

aceeași instanță.

LEGII

Admite recursul declarat de

contestatoarea A. împotriva încheierii de ședință din data de 27

septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie.

Casează încheierea și

trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași

instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.

Procesat

de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-21
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5385/2020
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a
ÎCCJ 2021-01-28
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 150/2021
rea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele A. și B., în contradictoriu cu pârțtii K., Primăria Municipiului București, D., H., I. și J., F.. Prin aceeași sentință a respins contestația introdusă de contestatoarele A.
ÎCCJ 2020-03-10
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 690/2020
I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 1 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Autoritatea
ÎCCJ 2021-03-09
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 426/2021
Ședința publică din data de 09 martie 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 08 mai 2018 pe rolulTribunalului București,
ÎCCJ 2019-07-05
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1909/2019
C. proc. civ., întrucât aceasta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora. În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a f
Sursă