ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 16/2018

Decizia nr. 16/2018

Asupra contestației de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 80 din 24 noiembrie 2017 a Curții de Apel Suceava. secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/297/2017, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. având ca obiect deducere perioadă executată în baza unei hotărâri judecătorești străine.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus că suma de 400 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru petent și suma de 50,34 lei, reprezentând contravaloare traducere, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava, respectiv către traducător B.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 121 din data de 06 noiembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Săveni în Dosarul nr. x/297/2017, s-a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu de către instanță.

În baza art. 50 C. proc. pen. rap. art. 140

1

alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a declinat competența de soluționare a cererii de recunoaștere a hotărârilor penale străine pronunțate de autoritățile din Marea Britanie și Italia, formulată de petentul A., în favoarea Curții de Apel Suceava și s-a dispus trimiterea de îndată a dosarului acestei instanțe.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petentul A. a solicitat Curții de Apel Suceava, pe cale incidentală, la data de 20 septembrie 2017, în Dosarul nr. x/40/2016, recunoașterea hotărârilor penale străine pronunțate de autoritățile din Marea Britanie, respectiv a sentinței Curții Regale din Rivergate Peterbourgh - Marea Britanie din 23 septembrie 2008 și a deciziei Biroului de Apel al Curții Regale de Justiție din 14 mai 2009 - Londra GB, precum și a condamnării totale de 9 ani și 6 luni executate în Marea Britanie, pentru infracțiuni apreciate de către instanța de fond, Tribunalul Botoșani, prin încheierea din 11 aprilie 2017, ca fiind concurente cu cele care fac obiectul Dosarului nr. x/40/2016, aflat pe rolul instanței de apel, Curtea de Apel Suceava, cerere care a fost reiterată la termenul din data de 20 octombrie 2017, menționând în mod suplimentar că solicită recunoașterea și a sentinței penale nr. 1345 din 12 noiembrie 2013, pronunțată de instanța din Cagliari, Italia, rămasă definitivă la data de 05 decembrie 2014.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 131 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

La dosar s-au depus hotărârile pronunțate de autoritățile din Marea Britanie, fără a se atașa și sentința penală nr. 1345 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de instanța din Cagliari.

Instanța astfel investită a înaintat pe cale administrativă, cu adresa din 23 octombrie 2017, spre competentă soluționare, Judecătoriei Săveni, cererile formulate de către petent.

Raportat la dispozițiile art. 140

1

din Legea nr. 302/2004, prima instanță a apreciat că, atât timp cât cererea a fost formulată pe cale incidentală în fața Curții de Apel Suceava, în cadrul unui proces în desfășurare, competența de soluționare revine acesteia, dat fiind faptul că legiuitorul folosește la alin. (2) din art. 140

1

sintagma „Recunoașterea (…) se face și pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs (…) de către instanța de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluționare”, de unde rezultă că această prevedere legală este imperativă și, pe cale de consecință, cererea trebuia soluționată de instanța căreia i-a fost adresată.

Mai mult, competența revenea Curții de Apel Suceava și prin prisma faptului că petentul a solicitat să se constate că infracțiunile pentru care a fost condamnat prin hotărârile a căror recunoaștere a fost solicitată sunt concurente cu cele pronunțate de Tribunalul Botoșani, în Dosarul nr.

x/40/2016, caz în care instanța de apel era în măsura să se pronunțe asupra acestui aspect, potrivit art. 40 alin. (1) C. pen., ori dacă hotărârea de condamnare a rămas definitivă între timp, în conformitate cu prevederile art. 585 alin. (2) C. proc. pen., competența ar fi revenit instanței de executare a ultimei hotărâri, care, în speță, este Tribunalul Botoșani, sau în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare, în a cărei circumscripție de află locul de deținere, dar nu Judecătoriei Săveni, singura situație când această din urmă instanță ar fi fost abilitată să se pronunțe cu privire la cererile formulate de către petent ar fi fost în cazul în care cererea ar fi fost făcută pe cale principală și doar în privința recunoașterii hotărârilor penale străine.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 50 C. proc. pen., prima instanță a declinat competența de soluționare a cererii de recunoaștere a hotărârilor penale străine, formulată de către petent, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 10 noiembrie 2017, sub nr. x/297/2017.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că cererea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 prevăd că „atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată se află pe teritoriul României, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent este de competența curții de apel în a cărei circumscripție teritorială domiciliază persoana condamnată. În cazul în care persoana condamnată nu are domiciliul pe teritoriul României, competența aparține Curții de Apel București. Atunci când persoana condamnată se află în România, în executarea unei pedepse, competența recunoașterii și punerii în executare aparține curții de apel în a cărei circumscripție teritorială se află instanța locului de deținere”.

Dispozițiile art. 140

1

alin. (1) din Legea nr. 302/2004 stipulează că recunoașterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condițiile tratatului aplicabil între România și statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripție aceasta domiciliază.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, se face și pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanța de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluționare.

Așadar, dispozițiile art. 140

1

reglementează recunoașterea - pe cale principală sau incidentală - a hotărârilor judecătorești străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenție a pedepsei, rezultând că nu este incident acest text legal în ipoteza în care pedeapsa nu a fost deja executată într-un alt stat, pentru că, în primul rând, trebuie recunoscută hotărârea străină și, apoi, dacă s-ar dispune contopirea pedepselor, în urma acestei operații juridice pedeapsa rezultantă se va executa tot în regim de detenție, context în care vor fi aplicabile prin analogie dispozițiile art. 142 alin. (2), care prevăd competența exclusivă a curților de apel.

S-a reținut că, prin sentința penală nr. 67 din data de 21 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul nr. x/40/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1054 din data de 27 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă principală de 3 ani închisoare, în regim de penitenciar.

Prin cererea formulată inițial, petentul a solicitat recunoașterea sentinței penale străine, pronunțată în Marea Britanie și contopirea pedepsei acolo aplicate cu pedeapsa pe care o execută în prezent în România și, în consecință, punerea sa de îndată în libertate, având în vedere durata până în prezent executată.

Ulterior, petentul și-a precizat cererea, arătând că nu dorește recunoașterea hotărârii pronunțate de instanța străină, ci doar deducerea unei perioade din pedeapsa executată pe teritoriul Angliei, întrucât are legătură cu mandatul european de arestare emis de autoritățile române în cauza care a făcut obiectul Dosarului nr. x/40/2016 al Tribunalului Botoșani, iar ca urmare a deducerii ei din pedeapsa aplicată de instanțele române, punerea sa de îndată în libertate.

Din documentele anexate cererii și cele atașate la Dosarul nr. x/40/2016 al Tribunalului Botoșani, atașat spre consultare, a rezultat că petentul a fost condamnat de Curtea din Peterborough pe 23 septembrie 2008, pedeapsa fiind aplicată în 14 noiembrie 2008, la închisoare pe viață, urmând a executa o perioadă minimă de 6 ani și 6 luni închisoare, mai puțin 265 zile, înainte de a fi luată în discuție liberarea condiționată. Curtea de Apel a admis apelul petentului și a casat sentința conform capetelor de acuzare, înlocuind pedeapsa cu închisoarea pentru protecție publică conf. sentinței nr. 225 din octombrie 2003 justiție penală cu o perioadă precisă de 6 ani și 6 luni închisoare simultan, mai puțin 265 zile executate deja, fiind susținut restul pedepsei.

Împotriva petentului a fost emis ordin de deportare, care a fost eliberat la data de 3 iulie 2013. S-a menționat în cuprinsul adresei emise către petent de Serviciul Național de management al delincvenței că acesta poate fi mutat din închisoare dacă secretarul de stat este de acord cu mutarea sa din Regatul Unit conform schemei de mutare în cazul pedepselor expirate sau dacă comisia de eliberare condiționată ordonă eliberarea sa. S-a mai arătat că, în cazul extrădării sale, nu se va anula mandatul de reținere în baza sentinței și, în consecință, sentința de detenție pe care petentul o execută în Regatul Unit rămâne în vigoare și dacă va reveni pe teritoriul acestui stat va fi arestat pentru a continua executarea sentinței.

Petentul a precizat că, până în momentul predării sale către autoritățile române, a executat în baza sentinței pronunțate

de Curtea Regală din Rivergate Peterbourgh - Marea Britanie din 23 septembrie 2008 și a deciziei Biroului de Apel al Curții Regale de Justiție din 14 mai 2009 - Londra GB,

o perioadă de 8 ani și 3 luni închisoare (în loc de 6 ani și 6 luni închisoare, cum inițial s-a stabilit și care se împlinea la 23 august 2014), neintrând în comisia de eliberări condiționate datorită emiterii mandatului european de arestare de către Tribunalul Botoșani în cauza care a făcut obiectul Dosarului nr. x/40/2016.

A apreciat petentul că se impune deducerea acestei diferențe executate (23 august 2014-13 mai 2016) din pedeapsa în a cărei executare se află în prezent și pe care nu ar fi executat-o dacă nu ar fi fost emis acel mandat european de arestare. A mai arătat că, într-adevăr, această perioadă nu a fost executată în baza mandatului european de arestare emis de România, ci a constituit o continuare a executării pedepsei aplicate de autoritățile engleze.

De altfel, și înscrisurile existente la dosar au confirmat că această perioadă nu poate fi dedusă din pedeapsa pe care petentul o execută în prezent, în condițiile în care deținerea sa în perioada la care face trimitere s-a executat în baza hotărârii judecătorești străine și nu a mandatului european de arestare emis de autoritățile române.

S-a apreciat că efectul urmărit de petent prin formularea cererii, așa cum a fost modificată, este acela de a se lua în considerare doar o perioadă executată în Anglia și care, în opinia sa, ar conduce la îmbunătățirea situației sale, prin deducerea ei. Dacă această perioadă ar fi fost executată în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile române în baza mandatului intern de arestare preventivă, în aplicarea prevederilor art. 72 C. pen., s-ar fi impus a fi dedusă din pedeapsa de 3 ani închisoare. Or, în condițiile în care petentul nu a solicitat recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii judecătorești străine de condamnare (pedeapsa aici dispusă, conform informațiilor deținute, nefiind executată), instanța nu are niciun temei pentru a deduce perioada solicitată, neputând fi aplicabile dispozițiile art. 140

1

alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

S-a reținut că, din formularea cererii, rezultă că s-ar fi impus, pentru o eventuală deducere, o recunoaștere prealabilă a hotărârii judecătorești străine prin care a fost condamnat petentul la o pedeapsă ce nu poate fi considerată executată. În acest context, curtea de apel a apreciat că, deși cererea inițială a petentului a fost modificată, rămâne competentă să o soluționeze, în aplicarea art. 159 din Legea nr. 302/2004.

Față de cele mai sus reținute, s-a constatat că, în cauză, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 72 alin. (1) C. pen. și nici cele ale art. 15 din Legea nr. 302/2004, neputându-se reține existența vreunei cauze de micșorare sau stingere a pedepsei în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 597 alin. (4) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petent având ca obiect deducere perioadă executată în baza unei hotărâri judecătorești străine.

Împotriva sentinței penale nr. 80 din 24 noiembrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția penală, și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/297/2017 a formulat contestație condamnatul A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 6 decembrie 2017.

Pentru termenul din 8 ianuarie 2018, contestatorul condamnat a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat a se lua act de împrejurarea că nu a formulat și nu înțelege să mențină contestația ce face obiectul prezentei cauze, declarația de retragere a căii de atac fiind atestată de către administrația locului de deținere (fila 17 dosar contestație).

Față de această împrejurare, concluziile reprezentantului parchetului și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voință exprimată.

Astfel fiind, Înalta Curte va avea în vedere, pe de o parte, cererea contestatorului în sensul retragerii contestației formulate, aceasta reprezentând manifestarea sa unilaterală de voință, iar pe de altă parte, împrejurarea că promovarea în instanță a oricărei cereri este guvernată de principiul disponibilității, partea care a formulat respectiva cerere putând să o retragă până la închiderea dezbaterilor.

Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiile art. 406 C. proc. civ., aplicabile potrivit dispozițiilor art. 2 din același cod și în procesul penal, se va lua act de manifestarea de voință a contestatorului condamnat, în sensul retragerii contestației formulate împotriva

sentinței penale nr. 80 din 24 noiembrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/297/2017

.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea contestației formulate de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 80 din 24 noiembrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/297/2017.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi,

8 ianuarie 2018.