ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1829/2013

Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 septembrie 2011 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr. 6154/120/2011, reclamanta A.N.I.F. R.A. Sucursala Teritorială Argeș-Buzău a formulat acțiune în răspundere patrimonială, în contradictoriu cu pârâtul P.C. în vederea obligării acestuia la plata sumei de 20.979 RON, reprezentând contravaloarea sporului de complexitate a muncii acordat nelegal în perioada 2007-2010. Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 256 alin. (1) C. muncii. Prin sentința civilă nr. 2131 din 20 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată spre competentă soluționare acțiunea formulată de reclamanta A.N.I.F.

R.A. Sucursala Teritorială Argeș-Buzău, în contradictoriu cu pârâtul P.C., în favoarea Tribunalului Prahova, motivat de faptul că potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, asemenea cereri se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are sediul reclamantul, în speță reclamanta A.N.I.F. având sediul în Ploiești. Primind dosarul, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a reținut, în esență, că litigiul nu este de competența sa, întrucât, potrivit O.U.G. nr. 82/2011 A.N.I.F. s-a desființat și s-a înființat Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare, care are în structura sa, un număr de 41 filiale județene. Totodată, conform art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2011, Agenția se substituie în toate litigiile în care A.N.I.F.

este parte. S-a reținut că Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare este singura cu personalitate juridică, filialele județene nou formate neavând personalitate juridică (potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. 82/2011), că sediul acesteia se afla în București, astfel că raportat la dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București. Astfel, prin sentința civilă nr. 3953 din 05 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în Dosarul nr. 10763/105/2011, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale cauza a fost înregistrată sub nr. 31929/3/2012. Tribunalul București a reținut, în esență, că litigiul nu este de competența sa, întrucât, sediul reclamantului de la momentul promovării acțiunii în justiție determină competența teritorială a instanței, iar transmiterea calității procesuale active pe parcursul soluționării litigiului nu modifică teritorial competența în cazul în care noul reclamant are sediul într-o circumscripție diferită. În consecință, prin sentința civilă nr. 2431 din 13 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vlll-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Prahova competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că reclamanta A.N.I.F. R.A. Sucursala Teritorială Argeș-Buzău a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în răspundere patrimonială prin care a solicitat obligarea pârâtului P.C.

la plata unei sume ce reprezintă spor pentru complexitatea muncii încasat de pârât nelegal în perioada 2007-2009, fapt ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 referitoare la competența în materie. Potrivit art. 269 din Legea nr. 53/2003, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are sediul reclamantul. Este adevărat că, în cauză, prin reorganizarea A.N.I.F., prin O.U.G. nr. 82/2011 s-a înființat Agenția Națională de îmbunătățiri Funciare cu sediul în București, Agenție care se substituie în toate litigiile în care A.N.I.F. este parte, dar este de necontestat că momentul în raport de care se determină competența teritorială îl constituie data promovării acțiunii.

În speță, acțiunea a fost promovată la data de 27 septembrie 2011, moment la care reclamanta A.N.I.F. era în ființă, astfel că, în raport de dispozițiile 269 C. muncii, republicat, și ținând cont că sediul reclamantei se afla în Municipiul Ploiești, județul Prahova, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Prahova, instanță competentă să soluționeze eventuale excepții procesuale, să constate transmiterea calităților procesuale etc. O atare soluție este justificată pe deplin și de necesitatea realizării unei bune administrări a justiției, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea fiind aceea de a evita declinările de competență impuse de transmiterea calității procesuale active pe parcursul soluționării litigiului unui nou reclamant ce ar avea sediul într-o circumscripție diferită.

În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2013.