Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.10.2012
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3861/2012

HOTĂRÂRE
02.10.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3861/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 1 februarie 2011, sub nr. 627/109/2011, S.M. a solicitat revizuirea Sentinței civile nr. 2210 din 13 decembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 1157/205/2009, dată cu încălcarea autorității de lucru judecat rezultată din Decizia civilă nr. 810/R-C din 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 2272/205/2008. În motivarea cererii, revizuentul a arătat că prin Procesul-verbal de contravenție seria AP nr. 0038832 din 8 iulie 2008 a fost sancționat contravențional de Postul de Poliție Cetățeni, județul Argeș cu 500 RON amendă pentru săvârșirea la data de 5 iulie 2008 a unor fapte antisociale.

La data de 22 august 2008 a formulat plângere împotriva procesului-verbal, plângerea fiind depusă atât la Judecătoria Câmpulung, cât și la I.P.J. Argeș. Acesta din urmă a înaintat plângerea ce-i fusese adresată către Judecătoria Câmpulung, astfel că la această instanță au existat pe rol două plângeri identice. Deși a solicitat Judecătoriei Câmpulung, la data de 9 octombrie 2008, să dispună conexarea Dosarului nr. 2476/205/2008 la Dosarul nr. 2272/205/ 2008, cererea sa nu a fost luată în discuție, iar dosarele au fost soluționate separat. Astfel, în Dosarul nr. 2272/205/2008 a fost pronunțată Decizia nr. 810/R-C din 26 noiembrie 2008, prin care Tribunalul Argeș a anulat în mod irevocabil procesul-verbal de contravenție.

În Dosarul nr. 2476/205/2008, Sentința nr. 2337 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Câmpulung a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin Decizia nr. 185/R-C din 18 februarie 2009. În rejudecare, deși petentul a pus în discuția instanței existența Deciziei nr. 810/2009 de anulare irevocabilă a procesului-verbal de contravenție, prin Sentința nr. 2210/2010 Judecătoria Câmpulung a constatat intervenită perimarea cererii. În opinia revizuentului, există două soluții potrivnice care vizează aceeași cauză, între aceleași părți, având aceeași calitate în ambele dosare, ceea ce face incidente dispoziții art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Intimatul Postul de Poliție Cetățeni a formulat întâmpinare arătând că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale și că se impune menținerea sancțiunii contravenționale dispuse.

Prin Sentința nr. 2295 din 30 iunie 2011, Tribunalul Argeș, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Pitești, reținând că aceasta este, potrivit art. 323 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța cea mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice în legătură cu care s-a formulat cererea de revizuire. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin Sentința nr. 2386 din 26 octombrie 2011, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul S.M., în contradictoriu cu intimații Poliția Cetățeni, Poliția Câmpulung Muscel, și Inspectoratul Județean de Poliție Argeș. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele.

Prin Decizia nr. 810/R-C din 26 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2272/205/2008, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis recursul declarat de S.M. împotriva Sentinței civile nr. 2361 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Câmpulung și a modificat-o, în sensul admiterii plângerii și anulării procesului-verbal de contravenție seria AT nr. 0038832 din 8 iulie 2008. Prin Sentința nr. 2210 din 13 decembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 1157/205/2009 s-a constatat perimată plângerea contravențională formulată de S.M. împotriva procesului-verbal de contravenție seria AT nr. 0038832 din 8 iulie 2008. Curtea a apreciat că soluțiile pronunțate prin cele două hotărâri judecătorești nu conțin dispoziții contradictorii, chiar dacă sunt pronunțate în cauze identice ca părți, calitate a părților și obiect.

În vreme ce prin prima hotărâre judecătorească s-a dispus asupra procesului-verbal de contravenție în sensul anulării lui, deci a desființării, prin cea de-a doua hotărâre judecătorească nu s-a dispus asupra actului respectiv, ci s-a aplicat plângerii reclamantului o sancțiune procedurală pentru starea de pasivitate a acestuia care, fără justificare, nu s-a preocupat de soluționarea cauzei timp de peste un an, în perioada 26 octombrie 2009 - când cauza a fost suspendată pentru lipsa părților - și 8 decembrie 2010 - când a depus la dosar precizări cu privire la anularea procesului-verbal de contravenție prin Decizia civilă nr. 810/R-C/2009. Cea de-a doua hotărâre judecătorească nu a încălcat în niciun fel autoritatea de lucru judecat a celei de-a doua hotărâri judecătorești pentru faptul că nu a soluționat cauza prin prisma unei excepții subsecvente autorității de lucru judecat sau pe fond.

Judecătoria Câmpulung a soluționat cauza prin prisma unei excepții absolute și peremptorii ce are prioritate în examinare și eficiență față de autoritatea de lucru judecat. Potrivit art. 248 C. proc. civ., perimarea operează de drept, sancționând neglijența manifestată prin abandonarea procesului. Perimarea este o excepție de procedură prin care se invocă neregularități privind procedura de judecată, în vreme ce autoritatea de lucru judecat este o excepție de fond prin care se invocă lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune. Prin urmare, prima vizează respectarea unor norme legale care trasează limitele și condițiile în care se desfășoară procesul civil și fără de care acesta - ca activitate de judecată - nu se poate derula, iar cea de-a doua vizează condițiile de exercițiu ale acțiunii civile.

Perimarea cererii în justiție reprezintă o invalidare a acesteia din momentul în care a fost introdusă, considerându-se că o astfel de cerere nu a învestit instanța. În aceste condiții, a apreciat Curtea nu se poate susține în mod valabil că Sentința nr. 2210 din 13 decembrie 2010 a încălcat autoritatea de lucru judecat. Împotriva acestei sentințe a promovat recurs, în termen legal, revizuentul S.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Fără a indica motivul de nelegalitate pe care își întemeiază cererea de recurs, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu există contrarietate între cele două sentințe, fără să observe că efectele produse de cele două soluții sunt contradictorii.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 810 din 26 noiembrie 2009, Tribunalul Argeș a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției din data de 8 iulie 2008 și cu toate acestea, Judecătoria Câmpulung - Biroul executări a solicitat Primăriei Comunei Cetăți darea în debit și executarea sentinței, prin obligarea sa la plata amenzii în sumă de 500 RON. În opinia revizuentului, se impune admiterea cererii de revizuire prin anularea hotărârii ce a fost dată ulterior unei decizii definitive și irevocabile. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Pitești și recurată în prezenta cauză, a fost soluționată o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., recurentul invocând existența a două hotărâri contradictorii. În acest sens, din actele dosarului rezultă că prin Decizia nr. 810/R din 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, ca urmare a admiterii recursului declarat de S.M. împotriva Sentinței civile nr. 2361/2008 a Judecătoriei Câmpulung, aceasta din urmă sentință a fost modificată în sensul anulării procesului-verbal de contravenție seria DT nr. 0038832 din 8 iulie 2008; iar prin Sentința civilă nr. 2210 din 13 decembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, s-a constatat perimată plângerea contravențională formulată de S.M. împotriva procesului-verbal de contravenție seria A.T. nr. 0038832/2008. Analizând cele două hotărâri cu privire la care recurentul susține că sunt contradictorii, Curtea reține că în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., instanța fondului în mod corect a constatat că aceste dispoziții nu sunt incidente, având în vedere faptul că soluțiile pronunțate nu sunt contradictorii raportat la obiectul acțiunilor cu care au fost învestite instanțele. Astfel, dacă prin Decizia nr. 810/R-C-/2009 s-a dispus asupra procesului-verbal de contravenție în sensul anulării lui, deci cauza a fost soluționată pe fond, prin Sentința civilă nr. 2210/2010, nu s-a dispus asupra procesului-verbal de contravenție, ci s-a constatat intervenirea de drept a perimării, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. Așa fiind, este evident că prin această a doua hotărâre nu s-a încălcat în niciun fel autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri deoarece perimarea este o excepție de procedură care operează de drept, sancționând lăsarea în nelucrare a unui dosar.

Astfel spus, în mod corect instanța fondului a reținut că cele două hotărâri nu sunt contradictorii, deși privesc aceleași părți și au același obiect. În consecință, în raport de cele mai sus arătate și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.M. împotriva Sentinței nr. 2386 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 409/2012
vreo intervenție a acestuia în favorizarea numiților M.C. și B.V., luând declarații persoanelor implicate și întocmind procese-verbale de contravenție. În ceea ce privește sancțiunea contravențională ce i s-a aplicat petiționarului, în situ
ÎCCJ 2014-11-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3169/2014
a respins excepția autorității de lucru judecat. Susține că în Dosarul nr. 2372 /109/2009 al Tribunalului Argeș, reclamantul a solicitat anularea adresei nr. 190748/2009, precum și acordarea unor daune morale și materiale în sumă de 2.000 R
ÎCCJ 2009-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3517/2011
, deoarece în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei nr. 816/RC din 02 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 1155/109/2009. Recurenta arată că instanța înv
ÎCCJ 2012-10-26
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1250/2013
nr. 4422/314/2010 și nr. 4424/314/2010 au fost contestate somațiile emise pentru cheltuielile judiciare la plata cărora D.I.C. a fost obligat în dosarele nr. 8507/314/2009 și nr. 2882/314/2009. Primul dintre aceste dosare a fost înregistrat
ÎCCJ 2009-03-03
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 740/2009
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin Decizia penală nr. 861/ R din 18 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare for
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă