ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 409/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 139 din

28 septembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul G.Ș. împotriva

rezoluției din 07 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, confirmată prin rezoluția din 17 martie 2011 a Procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimatul P.I.

Pentru a

hotăra astfel Curtea de Apel a reținut că prin rezoluția din 07 februarie 2011

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 228 alin. (6)

lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.I. -

subcomisar de poliție în cadrul Poliției orașului B.J. - sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

favorizarea infractorului, fapte prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.

S-a reținut

că la data de 05 noiembrie 2011, petiționarul a formulat o plângere la

Judecătoria Tîrgu Jiu împotriva intimatului - subcomisar de poliție -

solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii de către acesta a

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

favorizarea infractorului, iar prin sentința penală nr. 2125/2010 pronunțată în

Dosarul nr. 24529/318/2010, instanța a trimis plângerea formulată de petent

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru efectuarea de cercetări

privind infracțiunile sesizate.

În ianuarie 2011,

G.Ș. a susținut că ofițerul de poliție P.I. și-ar fi îndeplinit în mod abuziv

atribuțiile de serviciu, neîntocmind nici un document și neluând nici o măsură

față de numiții M.C. și B.V., care ar fi tăiat ilegal lemne dintr-o pădure

situată în apropierea orașului B.J., favorizându-i astfel pe aceștia. De

asemenea, a susținut că ofițerul de poliție nu numai că nu și-a îndeplinit

corespunzător atribuțiile de serviciu, dar mai mult l-a sancționat

contravențional pe el, întocmindu-i abuziv un proces-verbal de contravenție în

care s-a reținut că ar fi solicitat în mod nejustificat deplasarea organelor de

poliție la fața locului.

Din verificările

efectuate a rezultat că la data de 30 decembrie 2009, în urma sesizării prin apelul

de urgență 112 a petiționarului G.Ș., un echipaj de poliție condus de subcomisarul

P.I. din cadrul Poliției orașului B.J. s-a deplasat în pădurea menționată de petiționar

și a găsit în apropierea locului indicat pe numiții B.V. și M.C., care plecaseră

cu căruțele. Procedând la verificarea materialului lemnos din căruțe și apoi a cioatelor

din pădure, s-a constatat că materialul lemnos tăiat de cei doi fusese marcat anterior

spre tăiere de către lucrătorii Ocolului Silvic Tg. Jiu, M.C. prezentând organelor

de poliție și documentația aferentă. Totuși, întrucât sus-numiții nu aveau asupra

lor aviz de însoțire pentru transportul materialului lemnos pe drumurile publice,

subcomisarul de poliție P.I. i-a întocmit numitului M.C. procesul-verbal de contravenție.

Cu această ocazie, B.V. și M.C. au fost audiați și a fost întocmită și o fișă a

intervenției la eveniment, în care au fost consemnate constatările efectuate și

măsurile luate.

În ziua următoare,

respectiv la data de 31 decembrie 2009, în urma unei noi sesizări prin SNAU 112

a petiționarului, la fața locului indicat de acesta în pădurea din satul C., s-a

deplasat un alt echipaj de poliție condus tot de subcomisarul P.I., petiționarul

- care-i însoțea - indicându-le același loc de tăiere ca și în ziua precedentă.

Polițiștii nu au constatat însă alți arbori tăiați decât cei constatați anterior,

cu privire la care se făcuseră deja verificări. În aceste împrejurări, considerând

că solicitarea intervenției poliției s-a făcut fără motiv întemeiat, subcomisarul

P.I. la procedat la întocmirea procesului-verbal de contravenție, sancționându-l

pe petiționarul G.Ș. conform art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991; de asemenea,

a fost întocmită fișa intervenției la eveniment în care au fost consemnate cele

constatate și măsurile dispuse.

Analizând actele

dosarului, procurorul de caz a constatat în esență că nu s-a evidențiat o îndeplinire

abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către subcomisarul de poliție P.I. sau vreo

intervenție a acestuia în favorizarea numiților M.C. și B.V., luând declarații persoanelor

implicate și întocmind procese-verbale de contravenție.

În ceea ce privește

sancțiunea contravențională ce i s-a aplicat petiționarului, în situația în care

acesta considera că nu se impunea, procurorul de caz a menționat că avea posibilitatea

formulării unei plângeri împotriva procesului-verbal de contravenție întocmit de

polițist, lucru care de altfel a și fost făcut, iar prin sentința civilă nr. 1903

din 5 martie 2010, Judecătoria Tîrgu Jiu a menținut dispozițiile procesului-verbal

de contravenție, înlocuind doar sancțiunea aplicată de subcomisarul de poliție (respectiv

amenda în cuantum de 400 RON) cu sancțiunea avertismentului.

Împotriva acestei

soluții dată de procurorul de caz, petiționarul G.Ș. a formulat plângere la procurorul

ierarhic superior care - prin rezoluția din 17 martie 2011, în baza art. 275-278

C. proc. pen. - a respins-o ca neîntemeiată, sens în care a apreciat că soluția

de neîncepere a urmăririi penale dispusă în speță răspunde cerințelor de legalitate,

fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate, care exclud săvârșirea infracțiunilor

sesizate de către ofițerul de poliție judiciară împotriva căruia petiționarul a

formulat plângerea penală.

Împotriva acestor

rezoluții, petiționarul a formulat plângere la instanță, potrivit art. 278

1

C. proc. pen., solicitând admiterea, plângerii, desființarea rezoluțiilor conform

art. 278

1

pct. 8 lit. b) C. proc. pen. și trimiterea cauzei la procuror,

în vederea începerii urmăririi penale.

În motivarea plângerii,

petiționarul G.Ș. a susținut că intimatul, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu,

nu a luat măsurile ce se impuneau împotriva numiților B.V. și M.C., care au fost

surprinși cu căruțele pe suprafața de teren împădurită, care îi aparținea, de unde

intenționau să sustragă material lemnos.

Aceasta, în condițiile

în care susnumiții au mai fost surprinși în aceeași zonă, în timp ce sustrăgeau

material lemnos de pe terenul său.

În aceste condiții,

petiționarul apreciază că în mod nelegal s-a dispus neînceperea urmăririi penale

împotriva intimatului, deși s-a făcut dovada că au fost săvârșite infracțiunile

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului.

Analizând plângerea

formulată de petiționarul G.Ș., Curtea de Apel a reținut că petiționarul deține

în proprietate o suprafață de teren împădurită, care se învecinează cu parcelele

deținute de numiții B.V. și M.C., parcele care sunt delimitate numai în ceea ce

privește lățimea suprafețelor și nu și lungimea acestora.

În aceste condiții,

în luna februarie 2009, petiționarul a sesizat Poliția orașului B.J. prin Serviciul

de Urgență 112, despre faptul că cei doi menționați anterior au tăiat și au sustras

material lemnos de pe terenul său. În consecință, echipajul de poliție sosit la

fața locului a întocmit un proces-verbal de constatare în care se atestă această

situație de fapt.

Ulterior, în zilele

de 30 și 31 decembrie 2009, petiționarul pretinde că i-a surprins pe susnumiții

pe terenul său împădurit, a sesizat organele de poliție tot prin Serviciul de Urgență

112, iar la fața locului s-au deplasat de fiecare dată doi lucrători de poliție,

printre care și intimatul P.I.

În ziua de 30

decembrie 2009, intimatul a constatat că arborii indicați de petent erau proaspăt

tăiați, i-a identificat pe cei doi, în sensul că i-a întors la locul respectiv pentru

verificări, dar nu a întocmit un proces-verbal de constatare în acest sens.

În același mod

petiționarul a procedat și în ziua de 31 decembrie 2009, apelând încă odată numărul

de urgență 112, intimatul P.I. s-a deplasat din nou la fața locului și a procedat

în același mod.

Față de actele

dosarului Curtea a constatat că susținerile petiționarului sunt neîntemeiate, nerezultând

nici un indiciu că ar fi fost comise fapte de natură penală de către intimatul P.I.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționarul G.Ș. solicitând admiterea lui, casarea sentinței

penale și admiterea plângerii formulate.

La termenul de

judecată din data de 14 februarie 2012 procurorul a invocat excepția inadmisibilității

căii de atac promovate de petiționar, solicitând admiterea ei și respingerea recursului,

ca inadmisibil.

Având în vedere

că excepția inadmisibilității recursului face de prisos cercetarea fondului în cazul

în care este admisă și, ca atare soluționarea ei este esențială și prioritară,

Înalta Curte va examina calea de atac promovată de petiționar numai prin prisma

excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru

următoarele considerente:

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate

și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Așadar, posibilitatea

provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin

însăși legea fundamentală.

Din economia textului

menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare,

anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual

penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să

corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale

sau morale părților din proces.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o

încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca

o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a soluționat plângerea petiționarului

împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată la 28 septembrie

2011, când a pronunțat sentința nr. 139, așa încât, în mod legal, hotărârea criticată

a rămas definitivă, conform dispozițiior art. 278

1

alin. (10) C. proc.

pen., așa cum au fost ele anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct.

39 din Legea nr. 202/2010.

Prin urmare, sentința

penală nr. 139 din 28 septembrie 2011, fiind pronunțată după intrarea în vigoare

a Legii nr. 202/2010, nu face parte dintre hotărârile arătate în cuprinsul art.

XXIV alin. (1) din legea menționată, astfel că nu e supusă căilor ordinare de atac.

Față de cele arătat

anterior Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de petiționarul G.Ș., ca inadmisibil, întrucât

a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., așa cum era acest text în vigoare la data pronunțării

sentinței atacate.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționarul G.Ș. împotriva sentinței penale nr. 139 din 28

septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

14 februarie 2012.