ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2025/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința nr. 7608 din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul S.R.C. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea calității pârâtului S.R.C. de colaborator al Securității conform prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. 24/2008. Astfel, instanța de fond a constatat că pârâtul S.R.C.

a dat și a semnat un angajament în fața unui ofițer de Securitate la data de 14 ianuarie 1984 prin care, sub numele conspirativ “I.”, s-a angajat să sprijine organele de Securitate în mod activ, secret și organizat pentru prevenirea, descoperirea și lichidarea infracțiunilor îndreptate împotriva securității statului. Curtea de apel a mai reținut, față de conținutul rapoartelor întocmite de ofițerii de securitate la momentul recrutării pârâtului, că acesta a acceptat nesilit colaborarea cu organele de securitate așa încât a înlăturat apărările acestuia în sensul că respectivul angajament a fost semnat sub șantaj și amenințare într-o vreme în care oamenii erau timorați și terorizați de un regim dictatorial, fiind avertizat că socrul său, medic ginecolog în Deva ar avea neplăceri din cauza refuzului său de a colabora cu organele de securitate, pe motiv că s-ar fi ocupat cu întreruperi ilegale de sarcini.

Din Nota de Analiză nr. 142/BGH/007537 din 8 octombrie 1986 întocmită de Inspectoratul Județean Alba, Serviciul I, instanța de fond a constatat că pârâtul a furnizat Securității, până la acea dată, un număr de 7 materiale informative care s-au referit la persoane din atenția organelor de securitate și la preocupările unor artiști plastici. Unele informații au fost exploatate pe linia altor probleme de securitate. Astfel, se reține că prin nota informativă nr. 0018/007537 din 19 martie 1988, pârâtul a relatat Securității despre un coleg Budeș, candidat la aceea dată pentru o plecare în schimb de experiență în RFG, în orașul înfrățit Arnsburg, că „nu prezintă garanția întoarcerii în țară din următoarele motive: elogiază viața din occident, apreciază nivelul de trai și modul de viață din occident”.

Pe respectiva nota informativă, ofițerul de legătură a menționat că va fi informat serviciul de pașapoarte de faptul că plasticianul B.E. nu prezintă garanția întoarcerii în țară și faptul că nota dată de sursa „I.” va fi exploatată „la dosarul de problemă” al persoanei în cauză. Consideră judecătorul fondului că intenția unei persoane de a-și stabili definitiv domiciliul într-un alt stat, în perioada regimului totalitar era o atitudine extrem de gravă, iar cei care luau o astfel de hotărâre erau priviți ca niște trădători de patrie și această împrejurare era cu siguranță cunoscută de pârât, existând legi în acea perioadă în baza cărora se confiscau bunurile celor „fugiți” din țară.

Ca atare, apreciază judecătorul fondului că informațiile furnizate de către pârât au îngrădit dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice precum și dreptul la libera circulație prevăzut de art. 12 din acest act internațional. De asemenea, informațiile furnizate de pârât prin notele nr. 0017/7537 din 05 iunie 1987 (fila 58) nr. 0016/7537 din 18 octombrie 1986 (fila 59) nr. 0015/7537 din 07 iulie 1986 prin care a relatat Securității despre persoanele V.R., S.L. și E.Ș.

„în sensul că prezintă toate garanțiile plecării în străinătate” sau „nu este o persoană dușmănoasă sau nemulțumită”, „nu am auzit să fie nemulțumit sau să frecventeze anturaje dubioase”, „nu discută despre eventuale intenții de plecare în străinătate”, nu au fost apreciate ca fiind „lipsite de consistență” sau că fiind date la „modul laudativ” cum afirmă pârâtul în întâmpinare, în condițiile în care persoanele despre care se relata se aflau în atenția Securității, iar pe notele de informare ofițerii de securitate au notat: „se va exploata copia notei”.

În același context, se mai reține că pârâtul primea sarcini să stabilească în continuare anturajul persoanelor urmărite, natura discuțiilor purtate, iar relatările pârâtului din notele informative în sensul că persoana „duce o viață normală în relațiile de familie”, „nu cunosc să întrețină relații cu cetățeni străini”, „deși este maghiar nu am auzit să discute Radio Budapesta sau să colporteze unele știri ale unor posturi de radio străine”, dovedesc, în opinia judecătorului fondului, colaborarea pârâtului cu Securitatea. Consideră instanța de fond că prin aflarea și relatarea informațiilor legate de viața privată a persoanelor urmărite, (informații care vizau situații care nu erau agreate de puterea totalitar comunistă), au fost vizate încălcări ale unor drepturi, cum este dreptul la viața privată și dreptul la libera circulație a persoanelor prevăzute de art. 12 și art. 17 din Pactul Internațional al Drepturilor Civile și Politice.

Ca atare, apreciază judecătorul fondului că informațiile furnizate de pârât Securității se referă la activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și totodată aceste informații au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 7608 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul S.R.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Apreciind că hotărârea primei instanțe este vădit nelegală și esențial netemeinică, pronunțată în contradictoriu cu probele administrate, recurentul, în esență, a dezvoltat următoarele critici referitoare la sentința pronunțată de instanța de fond: Astfel, susține recurentul că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală dat fiind faptul că din documentele depuse la dosar rezultă foarte clar că nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, așa încât în mod greșit s-a reținut, în cauză, calitatea de colaborator al Securității.

În opinia recurentului faptul că s-a semnat un angajament cu organele de securitate nu atrage automat calitatea de colaborator al Securității în condițiile în care un astfel de angajament rămâne fără conținut atunci când informațiile furnizate nu s-au referit la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și nici nu a dus la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În acest sens recurentul arată că prin notele informative furnizate a hotărât să divagheze, să nu spună nimic concret și chiar să inducă în eroare organele securității. Atunci când i se cerea o informație despre o persoană, făcea doar afirmații pozitive, laudative la adresa acelei persoane, fapt ce reiese, de asemenea din nota de constatare unde se arata că cele 11 materiale informative olografe date de informatorul I. în perioada 19 septembrie 1984 - 18 octombrie 1986, conțin aprecieri pozitive ale activității colegilor de serviciu ai titularului.

Astfel, susține recurentul că instanța de fond a calificat, în mod eronat, drept acte de colaborare, aprecierile pozitive la adresa unor persoane, făcute în beneficiul acestora și nu în detrimentul lor (informațiile furnizate de pârât prin notele nr. 0017/7537 din 05 iunie 1987, nr. 0016/7537 din 18 octombrie 1986 și nr. 0015/7537 din 07 iulie 1986 prin care a relatat Securității despre persoanele VR, SL, CE și E St). Mai arată recurentul că deși, acțiunea introductivă se fondează pe nota informativă din data de 19 martie 1988, această notă nu poate să atragă calificativul de colaborator cu atât mai mult cu cât instanța de fond a considerat că nu se impune audiere, în calitate de martor, a persoanei vizate, respectiv B.E.

Totodată, recurentul susține că instanța de fond, și-a însușit, în mod greșit, opinia intimatului, în sensul că informația din acea notă îl privește pe B.E. în condițiile în care respectiva nota este confuză, echivocă și fără a putea permite a se trage concluzia daca este vorba sau nu despre o persoană anume. Prin urmare, susține recurentul că informațiile furnizate nu au vizat activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și nici îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond. În final, consideră recurentul că nici cea de-a doua condiție a legii, respectiv ca informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, nu este întrunită în speță, în condițiile în care nici o persoană nu a avut de suferit în urma acestor informări.

3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, dezlegarea dată de judecătorul fondului neavând acoperire în probele cauzei. Analizând probele rezultate în urma verificărilor, curtea de apel a ajuns în mod greșit la concluzia că informațiile furnizate de recurent prin notele informative olografe considerate relevante, se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, are calitatea de colaborator al Securității „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale”.

Din interpretarea acestei prevederi legale rezultă că, în optica legiuitorului, calitatea de „colaborator al Securității”, presupune întrunirea a trei condiții cumulative: furnizarea de informații, indiferent sub ce formă; informațiile să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; informațiile să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Înalta Curte constată că recurentul, prin criticile formulate în recurs, nu contestă faptul că a semnat un angajament de colaborare cu fosta Securitate și nici că a furnizat informații acestei structuri prin notele olografe aflate la dosarul cauzei, ci contestă doar, conținutul și efectele respectivelor note informative care, în opinia sa, au fost greșit interpretate de instanța de fond.

Astfel, recurentul solicită a se avea în vedere, în aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, faptul că informațiile furnizate, prin notele olografe la care face referire instanța de fond, fie aveau un caracter general și chiar laudativ la adresa persoanelor vizate (cazul notelor informative nr. 0017/753 din 05 iunie 1987, nr. 0016/7537 din 18 octombrie 1986, și nr. 0015/7537 din 07 iulie 1986) fie aveau un conținut echivoc (situația notei informative nr. 0018/007537 din 19 martie 1988 care prezintă modificări neasumate) așa încât nu erau de natură a denunța atitudini potrivnice regimului comunist și nici nu aveau aptitudinea generării unor repercusiuni împotriva persoanelor vizate.

Singurele informații pe care instanța de fond le-a circumscris ipotezei art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și pe care și-a întemeiat soluția pronunțată sunt cele referitoare la persoanele VR, SL, E St.

și BE, despre care recurentul a făcut o serie de afirmații cu caracter general referitoare fie la viața de familie (VR intenționează să-și viziteze soțul aflat în Irak; relațiile dintre soți sunt bune; prezintă toate garanțiile plecării în străinătate deoarece are doi copii, o situație materială destul de bună și o pregătire politică corespunzătoare; SL este căsătorită și are o viață normală în relațiile de familie;) fie la preocupările și comportamentul social și profesional al persoanelor vizate (despre-E St., nu a auzit să discute despre Radio Budapesta, deși este maghiar sau să comenteze știrile altor posturi de radio străine; nu a auzit să fie nemulțumit sau să frecventeze anturaje dubioase; nu discută despre eventuala intenție de a pleca din țară; despre - SL, nu este o persoană dușmănoasă sau nemulțumită; despre - E. St.- nu a auzit să discute dușmănos).

Interpretarea pe care instanța de fond o dă acestor informații este însă excesivă, pentru că nu se poate pune semnul egalității între informațiile furnizate și corect calificate drept o ingerință în exercitarea dreptului la viață privată a persoanelor vizate, și o activitate sau o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist, sancționată în condițiile O.U.G. nr. 24/2008. Din perspectiva analizei îndeplinirii condiției ca informația să denunțe o activitate sau o atitudine potrivnică regimului, prin prisma dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,prezintă relevanță conținutul însuși al informației furnizate, iar nu informațiilor rezultate din sarcinile menționate și măsurile dispuse de către ofițerii operativi, consemnate în josul notelor olografe, cum în mod greșit apreciază judecătorul fondului.

Prin urmare, reținerea faptului că cele trei persoane, se aflau în atenția organelor de Securitate, din motive ce exced prezentei analize, aspect ce rezultă din mențiunile înscrise de ofițerii de securitate pe cele trei note olografe de referință, ca și împrejurarea că s-a dispus exploatarea copiei fiecărei note, nu poate justifica din punct de vedere legal, încadrarea informațiilor furnizate de recurent în categoria informațiilor potrivnice regimului comunist, judecătorul fondului făcând o extindere nepermisă a respectivei sintagme, prin prisma consemnărilor și a măsurilor dispuse de către ofițerii de securitate.

Așadar, în speță, calitatea recurentului de colaborator al Securității a fost reținută, în mod greșit, prin prisma informațiilor furnizate prin notele informative olografe nr. 0018/007537 din 19 martie 1988, nr. 0017/7537 din 05 iunie 1987, nr. 0016/7537 din 18 octombrie 1986, nr. 0015/7537 din 07 iulie 1986, în condițiile în care, instanța de control judiciar constată, în dezacord cu instanța de fond, că informațiile furnizate de recurent nu se referă la „atitudini potrivnice regimului totalitar” ci, mai degrabă, relevă carențe de comportament, poate justificabile în contextul epocii prin raportare la limitele personale ale recurentului, însă, blamabile și în ziua de azi. Așadar, în mod greșit judecătorul fondului a apreciat că afirmațiile referitoare la VR, SL, E St.

ce se desprind din lecturarea conținutul notelor informative nr. 0017/7537 din 05 iunie 1987, nr. 0016/7537 din 18 octombrie 1986, nr. 0015/7537 din 07 iulie 1986, corespund exigențelor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în condițiile în care acestea, fie au caracter general, (ex. despre SL, se menționează că nu este o persoană dușmănoasă sau nemulțumită sau că nu întreține relații cu cetățenii străini) fie reprezintă percepții personale ale recurentului (despre E., Șt.

recurentul susține că nu a auzit să fie nemulțumit sau să frecventeze anturaje dubioase sau că nu a auzit să discute dușmănos sau că nu discută despre eventuala intenție de a pleca din țară), fie se referă la aprecieri personale sau la fapte deja cunoscute organelor de securitate (despre SL, recurentul comunică că nu este o persoană dușmănoasă sau nemulțumită; sau că nu cunoaște să întrețină relații cu cetățenii străini; despre VR recurentul susține că prezintă toate garanțiile plecării în străinătate deoarece are doi copii, o situație materială destul de bună și o pregătire politică corespunzătoare; sau că intenționează să-și viziteze soțul care lucrează în Irak). Nu poate fi reținută calitatea informațiile furnizate de recurent, sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, nici prin raportare la conținutul notei informative nr. 0018/007537 din 19 martie 1988, referitoare la organizarea schimbului de experiență în R.F.G., în condițiile în care față de conținutul notei, în care este dezaprobată modalitatea în care C.E. a procedat la desemnarea sa în calitate de participant pe unul din cele două locuri disponibile, nu este sustenabilă ipoteza intimatei, însușită de instanța de fond, în sensul că aprecierile referitoare la B.E. aparțin recurentului, cu atât mai mult cu cât nu a fost clarificate împrejurările în care conținutul notei a fost modificat cu privire la numele persoanei care nu prezintă garanția întoarcerii în țară. Faptul că ofițerul de securitate prin mențiunile înscrise pe nota informativă din 19 martie 1998 face referire la B.E.

nu este un argument suficient pentru a atribui respectiva apreciere recurentului. Cât privește „constrângerea morală” invocată de recurent drept justificare a semnării angajamentului de colaborare cu Securitatea, Înalta Curte consideră că aceasta, chiar dacă a existat, nu este acoperitoare pentru a justifica întocmirea respectivelor note informative, care chiar dacă, sub aspectul calității informațiilor furnizate, nu corespund exigenței art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, dovedesc totuși că recurentul a furniza informații fostei Securități. Nu se poate nega că informațiile respective aveau aptitudinea de a leza un drept fundamental, acela la viață privată, și într-adevăr, judecătorul fondului, în mod corect, a reținut acest fapt, dar analiza condiției menționate a devenit de prisos, de vreme ce nu este îndeplinită condiția denunțării unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 trebuie îndeplinite cumulativ. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu obligarea intimatului, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată, într-un cuantum redus la suma de 4.534 lei, față de aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de obiectul și complexitatea cauzei și implicit de cheltuielile aferente activităților impuse de exercitarea dreptului la apărare al recurentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.R.C., împotriva sentinței civile nr. 7608 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Obligă intimatul la plata către recurent a sumei de 4.534 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2013.