ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2025/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2025/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin sentința nr. 7608 din 14 decembrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu

pârâtul S.R.C. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în

ceea ce-l privește pe pârât.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat constatarea calității

pârâtului S.R.C. de colaborator al Securității conform prevederilor art. 2 lit.

b) din O.U.G. 24/2008.

Astfel, instanța

de fond a constatat că pârâtul S.R.C. a dat și a semnat un angajament în fața

unui ofițer de Securitate la data de 14 ianuarie 1984 prin care, sub numele

conspirativ “I.”, s-a angajat să sprijine organele de Securitate în mod activ,

secret și organizat pentru prevenirea, descoperirea și lichidarea

infracțiunilor îndreptate împotriva securității statului.

Curtea de apel a mai

reținut, față de conținutul rapoartelor întocmite de ofițerii de

securitate la momentul recrutării pârâtului, că acesta a acceptat nesilit

colaborarea cu organele de securitate așa încât a înlăturat apărările

acestuia în sensul că respectivul angajament a fost semnat sub șantaj și

amenințare într-o vreme în care oamenii erau timorați și terorizați de un regim

dictatorial, fiind avertizat că socrul său, medic ginecolog în Deva ar avea

neplăceri din cauza refuzului său de a colabora cu organele de securitate, pe motiv

că s-ar fi ocupat cu întreruperi ilegale de sarcini.

Din Nota de Analiză nr.

142/BGH/007537 din 8 octombrie 1986 întocmită de Inspectoratul Județean Alba,

Serviciul I, instanța de fond a constatat că pârâtul a furnizat

Securității, până la acea dată, un număr de 7 materiale informative care s-au

referit la persoane din atenția organelor de securitate și la preocupările unor

artiști plastici. Unele informații au fost exploatate pe linia altor probleme

de securitate.

Astfel, se

reține că prin nota informativă nr. 0018/007537 din 19 martie 1988,

pârâtul a relatat Securității despre un coleg Budeș, candidat la aceea dată

pentru o plecare în schimb de experiență în RFG, în orașul înfrățit Arnsburg,

că „nu prezintă garanția întoarcerii în țară din următoarele motive: elogiază

viața din occident, apreciază nivelul de trai și modul de viață din occident”. Pe

respectiva nota informativă, ofițerul de legătură a menționat că va fi informat

serviciul de pașapoarte de faptul că plasticianul B.E. nu prezintă garanția întoarcerii

în țară și faptul că nota dată de sursa „I.” va fi exploatată „la dosarul de problemă”

al persoanei în cauză.

Consideră judecătorul

fondului că intenția unei persoane de a-și stabili definitiv domiciliul într-un

alt stat, în perioada regimului totalitar era o atitudine extrem de gravă, iar

cei care luau o astfel de hotărâre erau priviți ca niște trădători de patrie și

această împrejurare era cu siguranță cunoscută de pârât, existând legi în acea

perioadă în baza cărora se confiscau bunurile celor „fugiți” din țară.

Ca atare, apreciază

judecătorul fondului că informațiile furnizate de către pârât au îngrădit

dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu

privire la Drepturile Civile și Politice precum și dreptul la libera circulație

prevăzut de art. 12 din acest act internațional.

De asemenea,

informațiile furnizate de pârât prin notele nr. 0017/7537 din 05 iunie 1987

(fila 58) nr. 0016/7537 din 18 octombrie 1986 (fila 59) nr. 0015/7537 din 07

iulie 1986 prin care a relatat Securității despre persoanele V.R., S.L. și E.Ș.

„în sensul că prezintă toate garanțiile plecării în străinătate” sau „nu este o

persoană dușmănoasă sau nemulțumită”, „nu am auzit să fie nemulțumit sau să

frecventeze anturaje dubioase”, „nu discută despre eventuale intenții de

plecare în străinătate”, nu au fost apreciate ca fiind „lipsite de consistență”

sau că fiind date la „modul laudativ” cum afirmă pârâtul în întâmpinare, în

condițiile în care persoanele despre care se relata se aflau în atenția

Securității, iar pe notele de informare ofițerii de securitate au notat: „se va

exploata copia notei”.

În același

context, se mai reține că pârâtul primea sarcini să stabilească în

continuare anturajul persoanelor urmărite, natura discuțiilor purtate, iar

relatările pârâtului din notele informative în sensul că persoana „duce o viață

normală în relațiile de familie”, „nu cunosc să întrețină relații cu cetățeni

străini”, „deși este maghiar nu am auzit să discute Radio Budapesta sau să

colporteze unele știri ale unor posturi de radio străine”, dovedesc, în opinia

judecătorului fondului, colaborarea pârâtului cu Securitatea.

Consideră instanța

de fond că prin aflarea și relatarea informațiilor legate de viața privată a

persoanelor urmărite, (informații care vizau situații care nu erau agreate de

puterea totalitar comunistă), au fost vizate încălcări ale unor drepturi, cum

este dreptul la viața privată și dreptul la libera circulație a persoanelor

prevăzute de art. 12 și art. 17 din Pactul Internațional al Drepturilor Civile

și Politice.

Ca atare, apreciază

judecătorul fondului că informațiile furnizate de pârât Securității se referă

la activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și totodată

aceste informații au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului.

Împotriva

sentinței civile nr. 7608 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a-VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a

declarat recurs pârâtul S.R.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

în condițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

Apreciind că

hotărârea primei instanțe este vădit nelegală și esențial netemeinică,

pronunțată în contradictoriu cu probele administrate, recurentul, în esență, a

dezvoltat următoarele critici referitoare la sentința pronunțată de instanța de

fond:

Astfel, susține

recurentul că hotărârea instanței de fond este netemeinică și

nelegală dat fiind faptul că din documentele depuse la dosar rezultă foarte

clar că nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții impuse de art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, așa încât în mod greșit s-a reținut,

în cauză, calitatea de colaborator al Securității.

În opinia

recurentului faptul că s-a semnat un angajament cu organele de securitate nu

atrage automat calitatea de colaborator al Securității în condițiile

în care un astfel de angajament rămâne fără conținut atunci când

informațiile furnizate nu s-au referit la activități sau atitudini

potrivnice regimului comunist și nici nu a dus la îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

În acest sens

recurentul arată că prin notele informative furnizate a hotărât să divagheze,

să nu spună nimic concret și chiar să inducă în eroare organele

securității. Atunci când i se cerea o informație despre o persoană,

făcea doar afirmații pozitive, laudative la adresa acelei persoane, fapt

ce reiese, de asemenea din nota de constatare unde se arata că cele 11

materiale informative olografe date de informatorul I. în perioada 19

septembrie 1984 - 18 octombrie 1986, conțin aprecieri pozitive ale

activității colegilor de serviciu ai titularului.

Astfel, susține

recurentul că instanța de fond a calificat, în mod eronat, drept acte de

colaborare, aprecierile pozitive la adresa unor persoane, făcute în beneficiul

acestora și nu în detrimentul lor (informațiile furnizate de pârât

prin notele nr. 0017/7537 din 05 iunie 1987, nr. 0016/7537 din 18 octombrie 1986

și nr. 0015/7537 din 07 iulie 1986 prin care a relatat Securității

despre persoanele VR, SL, CE și E St).

Mai arată recurentul

că deși, acțiunea introductivă se fondează pe nota informativă din

data de 19 martie 1988, această notă nu poate să atragă calificativul de

colaborator cu atât mai mult cu cât instanța de fond a considerat că nu se

impune audiere, în calitate de martor, a persoanei vizate, respectiv B.E.

Totodată, recurentul susține că instanța de fond, și-a

însușit, în mod greșit, opinia intimatului, în sensul că informația

din acea notă îl privește pe B.E. în condițiile în care respectiva nota

este confuză, echivocă și fără a putea permite a se trage concluzia daca

este vorba sau nu despre o persoană anume.

Prin urmare,

susține recurentul că informațiile furnizate nu au vizat

activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și nici

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cum

în mod greșit a apreciat instanța de fond.

În final, consideră

recurentul că nici cea de-a doua condiție a legii, respectiv ca

informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, nu este întrunită în speță, în

condițiile în care nici o persoană nu a avut de suferit în urma acestor

informări.

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentul și a prevederilor art. 3041 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, dezlegarea dată de

judecătorul fondului neavând acoperire în probele cauzei.

Analizând probele

rezultate în urma verificărilor, curtea de apel a ajuns în mod greșit la concluzia

că informațiile furnizate de recurent prin notele informative olografe

considerate relevante, se referă la activități sau atitudini potrivnice

regimului totalitar comunist.

Potrivit art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008, are calitatea de colaborator al Securității

„persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și

rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin

care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale”.

Din interpretarea

acestei prevederi legale rezultă că, în optica legiuitorului, calitatea de

„colaborator al Securității”, presupune întrunirea a trei condiții cumulative:

furnizarea de informații, indiferent sub ce formă; informațiile să denunțe

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; informațiile

să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Înalta Curte constată

că recurentul, prin criticile formulate în recurs, nu contestă faptul că a

semnat un angajament de colaborare cu fosta Securitate și nici că a

furnizat informații acestei structuri prin notele olografe aflate la dosarul

cauzei, ci contestă doar, conținutul și efectele respectivelor note informative

care, în opinia sa, au fost greșit interpretate de instanța de fond.

Astfel, recurentul

solicită a se avea în vedere, în aprecierea îndeplinirii condițiilor

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, faptul că informațiile

furnizate, prin notele olografe la care face referire instanța de fond,

fie aveau un caracter general și chiar laudativ la adresa persoanelor

vizate (cazul notelor informative nr. 0017/753 din 05 iunie 1987, nr. 0016/7537

din 18 octombrie 1986, și nr. 0015/7537 din 07 iulie 1986) fie aveau un

conținut echivoc (situația notei informative nr. 0018/007537 din 19

martie 1988 care prezintă modificări neasumate) așa încât nu erau de

natură a denunța atitudini potrivnice regimului comunist și nici nu aveau

aptitudinea generării unor repercusiuni împotriva persoanelor vizate.

Singurele informații

pe care instanța de fond le-a circumscris ipotezei art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008 și pe care și-a întemeiat soluția pronunțată sunt

cele referitoare la persoanele VR, SL, E St. și BE, despre care recurentul

a făcut o serie de afirmații cu caracter general referitoare fie la

viața de familie (VR intenționează să-și viziteze soțul

aflat în Irak; relațiile dintre soți sunt bune; prezintă toate

garanțiile plecării în străinătate deoarece are doi copii, o situație

materială destul de bună și o pregătire politică corespunzătoare; SL este

căsătorită și are o viață normală în relațiile de familie;) fie

la preocupările și comportamentul social și profesional al

persoanelor vizate (despre-E St., nu a auzit să discute despre Radio Budapesta,

deși este maghiar sau să comenteze știrile altor posturi de radio

străine; nu a auzit să fie nemulțumit sau să frecventeze anturaje

dubioase; nu discută despre eventuala intenție de a pleca din țară;

despre - SL, nu este o persoană dușmănoasă sau nemulțumită; despre -

E. St.- nu a auzit să discute dușmănos).

Interpretarea pe care

instanța de fond o dă acestor informații este însă excesivă, pentru că nu

se poate pune semnul egalității între informațiile furnizate și

corect calificate drept o ingerință în exercitarea dreptului la viață

privată a persoanelor vizate, și o activitate sau o atitudine potrivnică

regimului totalitar comunist, sancționată în condițiile O.U.G. nr. 24/2008.

Din perspectiva

analizei îndeplinirii condiției ca informația să denunțe o activitate sau o

atitudine potrivnică regimului, prin prisma dispozițiilor art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008,prezintă relevanță conținutul însuși al informației

furnizate, iar nu informațiilor rezultate din sarcinile menționate și măsurile

dispuse de către ofițerii operativi, consemnate în josul notelor olografe, cum

în mod greșit apreciază judecătorul fondului.

Prin urmare, reținerea

faptului că cele trei persoane, se aflau în atenția organelor de

Securitate, din motive ce exced prezentei analize, aspect ce rezultă din

mențiunile înscrise de ofițerii de securitate pe cele trei note

olografe de referință, ca și împrejurarea că s-a dispus exploatarea

copiei fiecărei note, nu poate justifica din punct de vedere legal, încadrarea

informațiilor furnizate de recurent în categoria informațiilor

potrivnice regimului comunist, judecătorul fondului făcând o extindere

nepermisă a respectivei sintagme, prin prisma consemnărilor și a măsurilor

dispuse de către ofițerii de securitate.

Așadar, în

speță, calitatea recurentului de colaborator al Securității a fost

reținută, în mod greșit, prin prisma informațiilor furnizate

prin notele informative olografe nr. 0018/007537 din 19 martie 1988, nr.

0017/7537 din 05 iunie 1987, nr. 0016/7537 din 18 octombrie 1986, nr. 0015/7537

din 07 iulie 1986, în condițiile în care, instanța de control judiciar constată,

în dezacord cu instanța de fond, că informațiile furnizate de

recurent nu se referă la „atitudini potrivnice regimului totalitar” ci, mai

degrabă, relevă carențe de comportament, poate justificabile în contextul

epocii prin raportare la limitele personale ale recurentului, însă, blamabile

și în ziua de azi.

Așadar, în mod

greșit judecătorul fondului a apreciat că afirmațiile referitoare la

VR, SL, E St. ce se desprind din lecturarea conținutul notelor informative

nr. 0017/7537 din 05 iunie 1987, nr. 0016/7537 din 18 octombrie 1986, nr.

0015/7537 din 07 iulie 1986, corespund exigențelor art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, în condițiile în care acestea, fie au caracter general, (ex.

despre SL, se menționează că nu este o persoană dușmănoasă sau

nemulțumită sau că nu întreține relații cu cetățenii

străini) fie reprezintă percepții personale ale recurentului (despre E.,

Șt. recurentul susține că nu a auzit să fie nemulțumit sau să

frecventeze anturaje dubioase sau că nu a auzit să discute dușmănos sau că

nu discută despre eventuala intenție de a pleca din țară), fie se

referă la aprecieri personale sau la fapte deja cunoscute organelor de

securitate (despre SL, recurentul comunică că nu este o persoană

dușmănoasă sau nemulțumită; sau că nu cunoaște să întrețină

relații cu cetățenii străini; despre VR recurentul susține că

prezintă toate garanțiile plecării în străinătate deoarece are doi copii,

o situație materială destul de bună și o pregătire politică

corespunzătoare; sau că intenționează să-și viziteze soțul care

lucrează în Irak).

Nu poate fi

reținută calitatea informațiile furnizate de recurent, sub aspectul

îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

nici prin raportare la conținutul notei informative nr. 0018/007537 din 19

martie 1988, referitoare la organizarea schimbului de experiență în R.F.G.,

în condițiile în care față de conținutul notei, în care este

dezaprobată modalitatea în care C.E. a procedat la desemnarea sa în calitate de

participant pe unul din cele două locuri disponibile, nu este sustenabilă

ipoteza intimatei, însușită de instanța de fond, în sensul că

aprecierile referitoare la B.E. aparțin recurentului, cu atât mai mult cu

cât nu a fost clarificate împrejurările în care conținutul notei a fost

modificat cu privire la numele persoanei care nu prezintă garanția

întoarcerii în țară. Faptul că ofițerul de securitate prin

mențiunile înscrise pe nota informativă din 19 martie 1998 face referire

la B.E. nu este un argument suficient pentru a atribui respectiva apreciere

recurentului.

Cât privește

„constrângerea morală” invocată de recurent drept justificare a semnării angajamentului

de colaborare cu Securitatea, Înalta Curte consideră că aceasta, chiar dacă a

existat, nu este acoperitoare pentru a justifica întocmirea respectivelor note

informative, care chiar dacă, sub aspectul calității informațiilor

furnizate, nu corespund exigenței art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

dovedesc totuși că recurentul a furniza informații fostei

Securități.

Nu se poate nega că

informațiile respective aveau aptitudinea de a leza un drept fundamental, acela

la viață privată, și într-adevăr, judecătorul fondului, în mod corect, a

reținut acest fapt, dar analiza condiției menționate a devenit de prisos, de

vreme ce nu este îndeplinită condiția denunțării unor activități sau atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist, iar cerințele art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008 trebuie îndeplinite cumulativ.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și

va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu

obligarea intimatului, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de

judecată, într-un cuantum redus la suma de 4.534 lei, față de aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de obiectul

și complexitatea cauzei și implicit de cheltuielile aferente

activităților impuse de exercitarea dreptului la apărare al recurentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de S.R.C., împotriva sentinței civile nr. 7608 din 14 decembrie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința recurată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității.

Obligă intimatul la

plata către recurent a sumei de 4.534 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2013.